Fond litigiu de munca. Plati compensatorii. Interpretarea clauzelor contractului colectiv de munca.

Fond litigiu de munca. Plati compensatorii. Interpretarea clauzelor contractului colectiv de munca.

(TRIBUNALUL IALOMITA - SECTIA CIVILA - SENTINTA CIVILA NR.1822 F/10.07.2012) Prin cererea inregistrata pe rolul acestui tribunal la data de 13.06.2012 sub nr. 2227/98/2012, reclamantii A.C. s.a. chemat in judecata  AGENTIA NATIONALA DE IMBUNATATIRI FUNCIARE - FILIALA DE IMBUNATATIRI FUNCIARE IALOMITA solicitand pe cale judecatoreasca  obligarea acesteia la plata  unor drepturi banesti reprezentand  contravaloarea a 7 salarii de baza, cu plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii lor, reclamantii au aratat ca au fost salariati  ai Unitatii de Administrare Ialomita din cadrul A.N.I.F. R.A. - SUCURSALA TERITORIALA ARGES-IALOMITA-SIRET si au fost concediati colectiv urmare a desfiintarii acestei institutii, motiv pentru care, potrivit  Contractului Colectiv de Munca  sunt indreptatiti la compensatii banesti care, in raport cu vechimea in munca a reclamantilor reprezinta contravaloarea a 7 salarii de baza, obligatie neindeplinita de parata.
In dovedirea cererii lor, reclamantii au solicitat proba cu inscrisuri.
In drept, reclamantii si-au intemeiat cererea  lor pe dispozitiile art. 12 Cod procedura civila, art. 164 alin.4, art.229 si art. 268 si urmatoarele din Codul muncii.
Cererea este legal scutita de taxa de timbru potrivit art. 270 Codul muncii.
Prin intampinare, parata a solicitat respingerea ca neintemeiata  a cererii formulata de reclamanti.
S-a sustinut ca in cauza  nu pot fi aplicate  dispozitiile din Contractul colectiv de munca invocate de reclamanti intrucat acestia nu au suferit  nici un prejudiciu prin concedierea  colectiva pentru a fi compensat, din moment ce au fost angajati, a doua zi dupa concediere, la noua structura infiintata potrivit OUG nr. 82/2011, respectiv Agentia Nationala a Imbunatatirilor Funciare - Filiala Judeteana Braila.
Din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele :
Potrivit art. 1 alin.1 si art. 3 din OUG nr. 82/2011 rezulta ca  Administratia Nationala a Imbunatatirilor Funciare  si filiale judetene ale acesteia au fost desfiintate, elementele de activ si pasiv ale acesteia fiind preluate pe baza de protocol de catre Agentia Nationala a Imbunatatirilor Funciare care are in structura sa o unitate centrala si 41 filiale judetene infiintate prin acelasi act normativ.
Cu aceasta ocazie, potrivit art. 1 alin.4 din acelasi act normativ, institutiei nou infiintate i s-a dat un numar maxim de posturi, de 1.500 locuri.
Urmare a aparitiei  acestui act normativ reclamantilor, in calitate de salariati ai unitatii desfiintate ( Unitatea de Administrare Ialomita din cadrul Administratiei Nationale a Imbunatatirilor Funciare - RA - Sucursala Teritoriala Arges-Ialomita-Siret) potrivit deciziilor aflate la dosar (filele 48 - 197) li s-au desfacut contractele individuale de munca  incepand cu 29 decembrie 2011, in temeiul art. 65 -68   din Codul muncii (concediere colectiva).
Ulterior, asa cum sustine parata, sustinere necontrazisa de reclamanti, la data de 30 decembrie 2011 acestia au fost reangajati la  structura nou infiintata prin OUG nr. 82/2011.
Potrivit art. 12 pct.3 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de ANIF - RA, pentru anul 2009-2010, contract prelungit  pana la data de 31.12.2011, potrivit actului aditional nr. 5/2011 rezulta ca la concedierea colectiva fiecare salariat va primi  odata cu primirea deciziei de concediere, o compensatie echivalenta cu 7 salarii de baza daca vechimea beneficiarului este mai mare de 3 ani.
Instanta, fata de circumstantele reale in care se afla reclamantii  considera ca in cauza nu se aplica dispozitiile din Contractul Colectiv de Munca  mai sus  aratate.
Potrivit art. 1 alin.1 din Legea nr. 130/1996 (lege sub imperiul careia s-a incheiat si derulat Contractul Colectiv de Munca invocat de reclamanti)  Contractul Colectiv de Munca  este conventia incheiata intre patron sau organizatia patronala , pe de o parte  si salariati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizare precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca .
Aceeasi definitie o regasim  si in dispozitiile art. 229 alin.1 din Codul  muncii in noua redactare.
Potrivit art. 2 alin.1 din Legea nr. 130/1996 prin incheierea Contractului Colectiv de Munca  se urmareste  promovarea unor relatii  de munca echitabile, de natura sa asigure protectia sociala a salariatilor, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de munca  ori evitarea declansarii grevelor.
Instanta, facand aplicarea  dispozitiilor legale mai sus aratate la imprejurarile de  fapt ale spetei, rezulta ca in cauza reclamantii inteleg sa invoce obligatii decurgand din Contractul Colectiv de Munca , ce vizeaza asigurarea unei protectii sociale a acestora in cazul intervenirii concedierii  colective prin asigurarea  unor plati salariale compensatorii menite sa acopere  eventualele prejudicii suferite de cei asupra carora se aplica concedierea colectiva.
Rezulta asadar  ca ratiunea acordarii platilor compensatorii  rezida in acoperirea  eventualelor prejudicii suferite de salariati in cazul concedierii colective, conditie  care in cazul de fata nu este indeplinita  din moment ce , potrivit deciziilor aflate la dosarul cauzei, contractele  individuale de munca ale acestora au fost desfacute la data de 29.12.2011 iar reangajarea lor s-a facut pe data de 30.12.2011.
De altfel,  exista un principiu potrivit cu care  interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa  sensul literal al termenilor, principiu consacrat  de art. 977 din Vechiul Cod  civil si de la care Noul Cod civil nu poate deroga, asa dupa cum  atat in Vechiul cat si in Noul Cod civil se afirma principiul bunei credinte in exercitarea drepturilor si obligatiilor civile.
Asadar, pentru aceste considerente, tribunalul  considera ca cererea reclamantilor nu este intemeiata.
Invocarea unor hotarari judecatoresti din practica judiciara nu poate constitui motiv legal care sa  contribuie la solutionarea intr-un anumit fel a cauzei, stiut fiind faptul ca  practica judiciara nu este  izvor de drept si hotararile invocate pot avea efect doar intre partile litigiului care a fost solutionat prin acele hotarari.