Talharie. Loviri sau alte violente Codul penal: Art. 211 alin. 1,2 lit."c" Cod penal; Art. 180 alin. 2 Cod penal.

 
                                   Talharie. Loviri sau alte violente
 
 
Codul penal: Art. 211 alin. 1,2 lit."c" Cod penal;
                         Art. 180 alin. 2 Cod penal.
 
 
Fapta inculpatului care dupa ce a sustras din atelajul hipo condus de partea vatamata doua bidoane de 20 de litri, pline de motorina, a exercitat acte de violenta asupra acesteia si i-a smuls din mana telefonul mobil cu care partea vatamate incercase sa alerteze organele de politie, in scopul de a a-si asigura scaparea si de a pastra bunul sustras intruneste elementele constitutive ale infractiunii de talharie, prev. de art. 211 alin. 1 si alin. 2 lit. c Cod penal, iar nu infractiunea de lovire sau alte violente prevazute de art. 180 alin. 2 Cod penal.
Decizia  penala nr. 19/A13 februarie 2009- Tribunalul Ialomita, sectia penala:
Prin sentinta penala nr. 1905 din 21.11.2008 pronuntata de Judecatoria Slobozia, in baza art. 334 C.pr.pen. s-a dispus schimbarea incadrarii juridice din infractiunea de talharie in forma continuata, prevazuta de art. 211 alineatele 1 si 2 litera c C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., in infractiunea de lovire sau alte violente, prevazuta de art. 180 alin. 2 C.pen. 
In baza art. 180 alin. 2 C.pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 6 luni inchisoare.
In baza art. 81 C.pen. s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o durata de 2 ani si 6 luni, termen de incercare pentru inculpat, stabilit in conditiile art. 82 alin 1 C.pen. calculat de la data ramanerii definitive a hotararii.
S-a facut in cauza aplicarea art. 359 C.pr.pen.
In temeiul art. 71 alin 2 C.pen. inculpatului i-au fost interzise drepturile prevazute de art.64 litera a teza a II-a si b C.pen.; in temeiul art. 71 alin 5 C.pen., executarea pedepsei  accesorii  se suspenda pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
S-a luat act ca partea civila N.S. a renuntat la pretentiile civile.
In baza art. 191 alin 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul sa plateasca statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt:
La data de 1 mai 2006, partea vatamata N.S.  transporta cu caruta o cantitate de 500 litri motorina, achizitionati de la SC "S.E. SRL  din dispozitia martorului C.T., administratorul societatii la care este angajata partea vatamata.
In timp ce se deplasa pe strada I. din localitatea S., judetul I., N.S. a avut o altercatie cu inculpatul C.M. care se afla pe strada, deoarece fratele sau, C.R., incercase sa spele masina si plecase acasa; cei doi s-au imbrancit si s-au lovit reciproc; in urma agresiunii, N.S. a suferit leziuni in zona fetei, pentru care sunt necesare 6-7 zile de ingrijiri medicale. Inculpatul a intrat in curtea casei sale. In timpul altercatiei, telefonul mobil marca N., apartinand lui N.S., a fost aruncat  in curtea martorei I.E.. Telefonul a fost recuperat de S.M.. Dupa ce si-a primit telefonul, partea vatamata a chemat organele de politie, pe care le-a condus in domiciliul lui C.M. aratand ca acesta i-a sustras doua butoaie cu motorina si l-a lovit in mod repetat; organele de politie au cercetat atat curtea, cat si casa inculpatului, fara a gasi cele doua butoaie. In aceeasi zi C.M. a cumparat cantitatea de motorina care ii lipsea partii vatamate si a predat-o acesteia. De asemenea, inculpatul l-a cautat la serviciu pe N.S., dupa incidentul din 1 mai 2006.
Desi inculpatul a fost trimis in judecata pentru infractiunea de talharie in forma continuata, instanta de prim grad a apreciat ca niciunul dintre actele materiale de luare de bunuri, nu este probat astfel incat sa fie rasturnata prezumtia de nevinovatie, instituita de art. 52 C.pr.pen.
Pentru a retine aceasta concluzie, instanta de prim grad a avut in vedere ca, in cauza nu exista nici o proba directa care sa sustina vreuna dintre actiunile de luare.
Astfel, in ceea ce priveste sustragerea butoaielor cu motorina, prima instanta a retinut ca exista numai declaratia partii vatamate N.S.; martorii C.T., M.R. si N.S. au declarat doar ceea ce le-a relatat partea vatamata, fara ca acestia sa fi perceput faptele personal sau din alta sursa.          
Or, declaratia unei parti are valoare probatorie doar daca si in masura in care se coroboreaza cu fapte sau imprejurari de rezulta din ansamblul probelor existente in cauza (conform art. 75 C.pr.pen.).
A avut in vedere instanta de prim grad si faptul ca, din procesul -verbal de constatare a infractiunii flagrante, precum si din declaratia martorului C.R., rezulta ca bidoanele cu motorina presupus a fi sustrase de catre inculpat, nu au fost gasite nici in domiciliul acestuia (cercetat in amanunt de organele de politie) si nici la fratele sau, care plecase anterior de la locul incidentului.
In ceea ce priveste recunoasterea din grup a inculpatului, facuta de partea vatamata, instanta de prim grad a ca, potrivit procesului-verbal de prezentare pentru recunoastere (fila 43), efectuarea acestei actiuni a avut loc la data de 4 mai 2006 in conditiile in care, din cuprinsul procesului-verbal de constatare a infractiunii flagrante rezulta ca partea vatamata a fost prezenta la efectuarea primelor cercetari, efectuate de politie la data de 1 mai 2006 si l-a putut cunoaste pe inculpat inca din acea data. Pentru aceste motive, prima instanta a apreciat ca prezentarea spre recunoastere nu prezinta relevanta, din moment ce a fost efectuata dupa ce N.S. avea cunostinta de faptul ca numitul C.M. era persoana cercetata penal.
In privinta celui de-al doilea act material, acela al smulgerii telefonului, instanta de prim grad a considerat ca nici in acest caz nu exista probe certe in sensul ca telefonul a fost aruncat de catre inculpat; fara indoiala ca telefonul partii vatamate a ajuns in curtea martorei I.E., insa probele administrate nu conduc la concluzia indubitabila ca inculpatul l-a aruncat. Astfel, desi partea vatamata sustine ca telefonul i-a fost smuls de C.M. martora S.M. afirma ca l-a vazut pe N.S. in timp ce isi cauta telefonul si acesta i-a spus ca si-a pierdut telefonul sau ca acesta i-a scapat. Chiar admitand ca inculpatul a fost cel care a aruncat telefonul, aceasta actiune nu poate constitui elementul material al infractiunii de furt (inclusa in infractiunea complexa de talharie) intrucat actiunea de luare, presupune nu numai deposedarea partii vatamate, ci mai ales trecerea bunurilor in stapanirea faptuitorului. In cauza insa telefonul nu a fost insusit de catre inculpat, astfel ca eventualul act material al smulgerii telefonului nu poate reprezenta o componenta a elementului material al infractiunii de talharie.
Fata de aceste considerente instanta de prim grad a apreciat ca in cauza probele in acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lasand loc unui dubiu in privinta actiunii de sustragere a motorinei si a telefonului, pusa in sarcina inculpatului, situatie in raport de care a apreciat ca se impune sa se dea eficienta regulii potrivit careia "orice indoiala este in favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).
Cat priveste actiunea de lovire exercitata de catre inculpat asupra partii vatamate instanta de prim grad a retinut ca situatia este diferita intrucat declaratia partii vatamate se coroboreaza cu declaratia martorei I.E., care a perceput personal incidentul, precum si cu concluziile certificatului medico-legal nr. 157 din 3 mai 2006.
In considerentele hotararii pe care a pronuntat-o, instanta de prim grad a indicat criteriile pe care le-a avut in vedere cu ocazia individualizarii pedepsei cu inchisoarea pe care a aplicat-o inculpatului pentru infractiunea retinuta in sarcina acestuia, individualizarea pedepsei accesorii precum si a modalitatii de executare a pedepsei principale.
In termen legal, Parchetul de pe langa Judecatoria Slobozia si inculpatul C.M., au declarat apel impotriva acestei hotarari.
In motivarea apelului declarat Parchetul de pe langa Judecatoria Slobozia a sustinut in esenta ca instanta de prim grad in mod gresit a aplicat in cauza regula "in dubio pro reo", fara sa tina seama de faptul ca depozitia partii vatamata se coroboreaza cu probatoriile administrate in cauza si dovedesc indubitabil comiterea de catre inculpat a infractiunii pentru care a fost trimis in judecata si anume infractiunea de talharie.
Inculpatul C.M., prin motivele de apel depuse in scris la dosar si sustinute in sedinta publica, prin avocat ales, a criticat hotararea primei instante sub aspectul gresitei condamnari pentru infractiunea de lovire sau alte violente, prev. de art. 180 alin. 2 C.pen., infractiune pe care sustine ca nu a comis-o iar instanta de fond ar fi trebuit sa constate acest lucru in urma aplicarii aceleiasi reguli pe care a avut-o in vedere in cazul actelor de furt, "in dubio pro reo".
                Examinand sentinta apelata atat prin prisma motivelor de apel cat si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei, in conformitate cu prevederile art. 371 alin. 2 C.pr.pen., tribunalul constata ca apelurile sunt fondate, urmand a fi admise pentru urmatoarele considerente:
Cu ocazia pronuntarii solutiei impotriva careia au declarat apel atat parchetul cat si inculpatul, instanta de prim grad a interpretat in mod gresit probatoriile administrate in cauza, fara sa arate motivele care l-au determinat pe inculpatul C.M. sa exercite acte de violenta asupra partii vatamate N.S. si fara sa justifice intr-un fel atitudinea procesuala a acestuia, mai exact refuzul de a recunoaste existenta unei altercatii intre el si partea vatamata. Pe cale de consecinta, a retinut o situatie de fapt eronata, aplicand regula "in dubio pro reo" desi nu se impunea si a dispus in mod nelegal schimbarea incadrarii juridice si condamnarea inculpatului doar pentru infractiunea de lovire sau alte violente, prev. de art. 180 alin. 2 C.pen.
Prezumtia de nevinovatie, prevazuta de art. 6 paragraf 2 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale si consacrata cu titlu de principiu fundamental al procesului penal roman, prin dispozitiile art. 23 alin. 11 si ar. 52 din Codul de procedura penala, nu poate fi inlaturata decat prin administrarea de probe care sa stabileasca cu certitudine vinovatia inculpatului.
Probele administrate intr-o cauza, din care sa rezulte cu certitudine vinovatia, nu trebuie insa sa fie neaparat probe directe (probe care se refera la faptul principal - res probanda - adica la faptele care formeaza obiectul cauzei penale) ci pot fi si probe indirecte (probele prin care se constata faptele probatorii - res probantes - respectiv faptele care nu se cuprind in faptul principal dar prin existenta sau inexistenta lor permit constatarea existentei sau inexistentei faptului principal). De asemenea pentru stabilirea cu certitudine a faptelor si a persoanei care le-a comis pot fi folosite si prezumtiile judiciare care reprezinta consecintele logice trase din stari si imprejurari cunoscute asupra existentei sau inexistentei unei imprejurari nedovedite.
Doar daca din coroborarea tuturor probelor administrate in cauza (directe sau indirecte, imediate - care provin dintr-un izvor nemijlocit, din prima sursa - sau mediate - care provin dintr-o sursa derivata, mai indepartata)  nu rezulta nici vinovatia, nici nevinovatia inculpatului, se aplica regula "in dubio pro reo" - indoiala profita inculpatului.
In prezenta cauza tribunalul examinand in mod coroborat probele directe (declaratiile partii vatamate, declaratiile inculpatului, declaratiile martorei I.E., mentiunile certificatului medico - legal nr. 157 din 3 mai 2006, procesele - verbal de cercetare la fata locului si procesul de constatare a infractiunii flagrante) si pe cele indirecte (declaratiile celorlalti martori, procesul - verbal de confruntare) apeland la prezumtii judiciare, prin folosirea rationamentului logic, retine urmatoarea situatie de fapt:
In dupa-amiaza zilei de 01.05.2006, in jurul orelor 1500 - 1600, partea vatamata N.S. se deplasa cu caruta pe strada E. din municipiul S., transportand cantitatea de 500 l motorina, pe care numitul C.T., administratorul societatii SC T.C. SRL S., societate la care este angajata partea vatamata, o cumparase de la SC "S.E. SRL S..
In dreptul locuintei de la nr. 54 partea vatamata a observat doua persoane, dintre care una spala un autoturism marca D..
Dupa ce a trecut cu caruta de cei doi barbati, pe care nu-i cunostea, partea vatamata a auzit in urma zgomot si, cand s-a intors, l-a vazut pe barbatul pe care il observase langa cel care spala masina cum lua din caruta doua bidoane de plastic de 20 de litri, pline cu motorina.
In aceste conditii partea vatamata a coborat din caruta si i-a cerut persoanei respective sa-i restituie bidoanele insa aceasta a refuzat si a inceput sa o loveasca cu pumnii in zona fetei. In momentul in care partea vatamata a scos din buzunar telefonul mobil, cu intentia de a alerta organele de politie barbatul ce exercitase agresiuni asupra sa i l-a smuls din mana si l-a aruncat in curtea unei locuinte din apropiere (imobilul de la nr. 41) dupa care a intrat in curtea imobilului de la nr. 54.
Dupa ce si-a recuperat telefonul mobil partea vatamata a sesizat organele de politie.
Atunci cand la fata locului au sosit agentii de politie acestia au gasit-o doar pe partea vatamata (intre timp barbatul care spalase masina si care s-a dovedit ulterior ca era fratele inculpatului, martorul M.R., plecase) care le-a relatat ce i se intamplase si le-a indicat curtea locuintei unde intrase persoana cu care avusese altercatia. La solicitarea politistilor din imobil a iesit inculpatul C.M. pe care partea vatamata l-a indicat ca fiind persoana care-i sustrasese motorina, il batuse si ii smulsese din mana telefonul mobil.
Din punct de vedere al obiectului probatiunii faptul principal (res probanda) din prezenta cauza este unul complex, la fel ca infractiunea pentru care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului. Astfel, se cuprind in faptul principal trei actiuni distincte: actiunea de luare, de sustragere a celor doua bidoane de motorina, actiunea de lovire si actiunea de luare a telefonului mobil.
Dintre aceste trei actiuni doar cea de-a doua - agresiunile exercitate asupra partii vatamate - sunt dovedite prin probe directe: declaratiile partii vatamate care se coroboreaza cu cele pe care le-a dat martora I.E. - in sedinta publica martora a declarat ca l-a vazut pe vecinul sau C.M. si pe un barbat, pe care il recunoaste dupa fotografie ca fiind partea vatamata, cum "se aflau in strada si se bruscau unul pe celalalt" - si cu mentiunile certificatului medico-legal nr. 157 din 03 mai 2006 conform carora partea vatamata a prezentat leziuni de violenta, localizate la nivelul fetei, pentru a necesitat 6-7 zile de ingrijiri medicale si care s-au putut produce la data de 01.05.2006.
In ceea ce priveste celelalte doua actiuni, acestea sunt dovedite cu o proba directa, declaratia partii vatamate, care se coroboreaza cu fapte si imprejurari ce rezulta din probe indirecte si, in consecinta, poate servi la aflarea adevarului, in conformitate cu dispozitiile art. 75 C.pr.pen.
Astfel, sustinerile partii vatamate privind sustragerea celor doua bidoane de motorina sunt probate cu mentiunile procesului - verbal aflat la filele nr. 6-8 din dosarul de urmarire penala, conform carora in caruta cu care se deplasa partea vatamata, intre ultimele doua bidoane si latura din spate a carutei exista un spatiu liber in care ar fi avut loc bidoanele a caror sustragere a fost reclamata de partea vatamata.
Cu declaratiile martorilor D.C., vecinul inculpatului si C.T., administratorul societatii la care era angajat inculpatul se dovedeste un fapt probatoriu important, sustinut si de partea vatamata: imediat dupa sosirea organelor de politie, alertate de partea vatamata, inculpatul a luat "doua butoaie a cate 20 de litri fiecare" - declaratia data in fata instantei de fond de martorul D.C. - , "similare celei aflate in caruta partii vatamate - declaratia martorului C.T. si a mers  la SC "S.E. SRL S. de unde a cumparat 40 de litri de motorina pe care i-a predat in contul prejudiciului.
Declaratiile partii vatamate se coroboreaza cu declaratiile martorilor C.T. si M.R. si asupra unui alt fapt probatoriu:  la scurt timp dupa incident inculpatul s-a deplasat la ferma detinuta de martorul C.T., aspect confirmat de martorul ocular M.R. si l-a rugat pe acesta "sa-l ierte". De asemenea, din declaratia pe care partea vatamata a dat-o in sedinta publica, in fata instantei de prim grad, coroborata cu declaratia martorului N.G., reiese ca inculpatul s-a deplasat si la domiciliu partii vatamate solicitandu-i sa se impace.
Toate aceste aspecte, ce dovedesc comportamentul inculpatului dupa comiterea faptei, ridica un semn de intrebare in privinta motivului care l-a determinat sa procedeze in acest fel, singurul raspuns care poate fi retinut fiind acela ca el sustras cele doua bidoane de motorina.
Justificarea pe care a invocat-o pentru achizitionarea celor 40 de litri de motorina si predarea acestora administratorului societatii la care lucra partea vatamata - insistentele soacrei sale care este bolnava de inima si amenintarile cu inchisoarea formulate de martorul C.T. - ar fi putut sa fie avute in vedere pentru a ridica un dubiu insemnat in privinta vinovatiei inculpatului daca acesta s-ar fi dovedit de buna credinta iar declaratiile sale s-ar fi coroborat cu alte mijloace de proba.
In contextul in care inculpatul a negat insa fapte stabilite ca fiind certe, probate inclusiv cu declaratiile unor martori care nu au nici un interes in cauza - lovirea partii vatamate, deplasarea la ferma administrata de martorul C.T., nu se poate retine decat ca este de rea credinta iar prin declaratiile pe care le-a dat in cauza nu a incercat decat sa induca in eroare organele judiciare.
In raport de conduita inculpatului, depozitiile celor doi martori audiati la propunerea sa (sotia, cu a carei declaratie a incercat sa dovedeasca inexistenta vreunui conflict intre el si partea vatamata si fratele sau) nu pot fi apreciate decat ca subiective.
Spre deosebire de inculpat declaratiile partii vatamate au fost constante pe parcursul intregului proces penal si, asa cum s-a aratat s-au coroborat cu declaratiile martorilor, motiv pentru care a fost retinuta ca reala declaratia martorului N.G., fiul sau.
O actiune distincta in cadrul incidentului care a avut loc pe data de 01.05.2006 intre partea vatamata si inculpat a constituit-o smulgerea telefonului din mana partii vatamate si aruncarea acestuia in curtea locuintei martorei I.E.
Situatia de fapt sub acest aspect se probeaza cu declaratiile partii vatamate coroborate cu declaratiile martorilor I.E. care a auzit-o pe partea vatamata cand i-a cerut sa-i restituie telefonul din curtea locuintei sale si S.M.. Cea din urma a declarat ca a mers in curtea locuintei martorei I,E, unde a gasit telefonul pe care l-a restituit partii vatamate. Afirmatiile acestei martore in sensul ca partea vatamata i-a spus ca "si-a pierdut" sau "a scapat" telefonul in curtea unei vecine de-a ei nu pot fi retinute de instanta ca reprezentand realitatea dat fiind contextul in care s-au petrecut lucrurile: inculpatul a lovit-o pe partea vatamata situatie in care daca acesta ar fi pierdut sau scapat telefonul acest lucru s-ar fi intamplat pe strada, unde s-a petrecut si incidentul. Ori din declaratiile celor doua martore rezulta cu certitudine ca telefonul a fost gasit in curtea unei locuinte, ceea ce presupune o actiune de aruncare, declaratia partii vatamate fiind credibila in acest sens.
Actiunea inculpatului  de a smulge  telefonul din mana partii vatamate si de a-l  arunca in curtea locuintei unei alte persoane a fost insa calificata in mod gresit de parchet in sensul ca intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni de furt, inclusa in continutul unei infractiunii complexe de talharie, cu consecinta retinerii acestei infractiuni in forma continuata.
Un element esential pentru existenta infractiunii de furt il constituie luarea bunului in scopul insusirii pe nedrept.
In cauza atata timp cat se retine ca imediat dupa ce a smuls telefonul din mana partii vatamate inculpatul l-a si aruncat intentia cu care a actionat in felul acesta este evident aceea de a o impiedica pe partea vatamata sa sesizeze organele de politie fara a urmari vreun moment insusirea acestui bun.
Fata de aceste considerente tribunalul apreciaza ca aceasta actiune a inculpatului se include in actele de violenta pe care le-a exercitat pentru a-si asigura scaparea si, in consecinta, incadrarea juridica corecta a faptei pentru care fost trimis in judecata este aceea prev. de art. 211 alin. 1 si alin. 2 lit. c C.pen. (fara retinerea formei continuate), sens in care va dispune schimbarea incadrarii juridice.
In drept, fapta inculpatului C.M. care, in ziua de 01.05.2006, dupa ce a sustras din atelajul hipo condus de partea vatamata N.S. doua bidoane de 20 de litri, pline de motorina, a exercitat acte de violenta asupra acesteia si i-a smuls din mana telefonul mobil cu care partea vatamate incercase sa alerteze organele de politie, in scopul de a a-si asigura scaparea si de a pastra bunul sustras intruneste elementele constitutive ale infractiunii de talharie, prev. de art. 211 alin. 1 si alin. 2 lit. c C.pen.
In raport de considerentele expuse tribunalul admite.
Prezenta decizie penala a ramas definitiva prin nerecurare la data de 25.02.2009.