InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Harghita

Infractiune la regimul silvic, prev. de art. 110 alin. alin. 1 din Legea nr. 46/2008

(Decizie nr. 27 din data de 24.02.2009 pronuntata de Tribunalul Harghita)

Domeniu Sechestru. Confiscare speciala | Dosare Tribunalul Harghita | Jurisprudenta Tribunalul Harghita

      Infractiune la regimul silvic, prev. de art. 110 alin.  alin. 1 din
                             Legea nr. 46/2008

  164.  Dosar nr.1644/268/2008-decizia penala nr. 27 din 24.02.2009

     Tribunalul constata ca cele doua tractoare fata de care s-a instituit masura confiscarii speciale nu le apartin inculpatilor, proprietarii legali fiind alte persoane.      Prin sentinta penala nr.203 din 31.10.2008 pronuntata de Judecatoria Odorheiu Secuiesc in dosarul nr.1644/268/2008, a fost condamnat inculpatul M.I., in baza art.110 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008, cu aplicarea art.74 lit.a, b, c Cod penal, art.76 lit.e Cod penal, art.63 Cod penal, la 400 lei amenda penala.
     S-a constatat ca prejudiciul a fost recuperat prin plata, partea vatamata T.J. nu s-a constituit parte civila.
     In baza art.118 lit.b, e Cod penal, s-a dispus confiscarea speciala a tractorului tip 850, fara nr.de inmatriculare, apartinand inculpatului, precum si cantitatea de 4,50 mc, 4 buc. busteni molid provenit din infractiune si date in custodia partii vatamate K.D. din Vlahita, si valorificarea acestor bunuri dupa ramanerea definitiva a sentintei, in urma ridicarii custodiei.
     In baza art.110 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008, cu aplicarea art.74 lit.a, b, c Cod penal, art.76 lit.e Cod penal, art.63 Cod penal, la 400 lei amenda penala, a fost condamnat inculpatul L.A., , nr. 35, la 400 lei amenda penala.
     S-a constatat ca prejudiciul a fost recuperat prin plata, partea vatamata K.D. nu s-a constituit parte civila.
     In baza art.118 lit.b, c Cod penal, s-a dispus confiscarea speciala a tractorului tip 850, cu nr.de inmatriculare 09-128, apartinand inculpatului L.A. precum si cantitatea de 2,68 mc, 2 buc. busteni molid provenit din infractiune si date in custodia partii vatamate K.D. in cursul cercetarilor penale, si s-a dispus valorificarea acestor bunuri dupa ramanerea definitiva a sentintei, ca urme a  ridicarii custodiei.
     In baza art.191 Cod pr.penala, inculpatii au fost obligati sa plateasca fiecare suma de cate 110 lei, cheltuieli judiciare in favoarea statului.
     Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut urmatoarele:
     In ziua de 19.08.2008, inculpatul M.I. s-a deplasat cu tractorul proprietate personala, model 850, fara nr.de inmatriculare, in zona de padure apartinand partilor vatamate T.J. si K.D., a tras cu tractorul un numar de 4 busteni molid taiati, moment in care a fost surprins de partea vatamata venita la fata locului cu lucratorii de la jandarmerie.
In aceeasi zi, si timp s-a aflat in padurea apartinand partilor vatamate K.D., T.J. si inculpatul L.A., cu un tractor tip 850, cu nr.de inmatriculare 09-128. In momentul in care tocmai a tras 2 buc busteni molid taiati a observat apropierea partilor vatamate, motiv pentru care a abandonat atat tractorul cat si materialul lemnos tras.
La fata locului s-a constatat ca bustenii trasi nu au fost marcati.
S-a mai stabilit de organele silvice ca cei 4 busteni trasi de inculpatul M.I.  aveau cantitatea de 4,50 mc iar cei 2 buc. busteni trasi de inculpatul L.A. erau de 2,68 mc. Avand in vedere valoarea unui mc de 74 lei, prejudiciile cauzate erau de 622 lei respectiv 370 lei, astfel, de peste 5 ori mai mare decat pretul mediu al unui mc de masa lemnoasa.
Atat in cursul urmaririi penale, cat si in fata instantei inculpatii au recunoscut faptele savarsite, aratand ca bustenii trasi erau deja taiati insa nemarcati, iar tractoarele constituie bunurile lor proprietate personala.
De mentionat ca cei doi inculpati au actionat separat si nu s-a stabilit existenta vreunei intelegeri intre acestia in privinta comiterii.
Faptele inculpatilor asa cum au fost descrise mai sus intrunesc, fiecare separat, elementele constitutive ale infractiunii de furt de arbori taiati, din padure daca valoarea materialului lemnos fiind de 5 pana la 20 de ori inclusiv mai mare decat pretul mediu al unui mc de masa lemnoasa pe picior, fapte prev.si ped.de art.110 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008.
Pentru aceste considerente instanta de fond s-a pronuntat asupra  condamnarii inculpatilor., astfel:
In privinta inculpatului M.I., instanta, la stabilirea cuantumului pedepsei si la individualizarea judiciara a acesteia, a avut in vedere criteriile prevazute de art.72 Cod penal dar si dispozitiile art.52 Cod penal, s-a retinut pericolul social al faptei, urmarile produse dar si persoana inculpatului, care nu poseda antecedente penale, precum si limitele de pedeapsa prevazute de lege.
In consecinta, instanta de fond avand in vedere aplicarea prevederilor art.74 lit.a, b, c Cod penal, art.76 lit.e Cod penal, cu aplicarea art.63 Cod penal, a aplicat inculpatului M.I. pedeapsa de 400 lei amenda penala.
Cu privire la inculpatul L.A., de asemenea, instanta a avut in vedere dispozitiile art.72 si 52 din  Codul penal, circumstantele atenuante prevazute de art.74 Cod penal si cu aplicarea art.76 lit.e  Cod penal, coroborat cu art.63 Cod penal, astfel i s-a aplicat  acestuia pedeapsa de 400 lei amenda penala.
Asa cum s-a aratat mai sus, atat cantitatea totala de 6 buc.busteni cat si cele doua tractoare ale inculpatilor, au fost predate in cursul cercetarilor penale, in custodie, partii vatamate K.D.
Avand in vedere dispozitiile art.118 lit.b si e Cod penal, instanta de fond a procedat la ridicarea custodiei si confiscarea speciala a acestor bunuri, conform cu cele dispuse in dispozitivul sentintei.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a stabilit ca, potrivit actelor dosarului de urmarire si a celor declarate de partile vatamate T.J. si K.D. in fata instantei de judecata, acestea au fost despagubite, motiv pentru care nu s-au mai constituit parti civile in cauza fata de inculpati.
Vazand si disp.art.191 Cod procedura penala, inculpatii au fost obligati sa plateasca fiecare, suma de cate 110 lei, cheltuieli judiciare in favoarea statului.
     Impotriva acestei sentinte au declarat apel inculpatii M.I. si L.A., care, au solicitat admiterea apelului si inlaturarea aplicarii dispozitiilor art.118 lit.b si e Cod penal, prin care s-a dispus confiscarea speciala a celor doua tractoare si de asemenea, ridicarea custodiei asupra acestor utilaje si restituirea pe seama lor.
     In motivarea apelurilor, apelantii sustin ca in ceea ce priveste cele doua tractoare confiscate, nu le apartin, nefiind proprietatea lor, si de altfel, aceasta masura are consecinte deosebit de grave pentru familiile lor, utilajele asigurandu-le traiul lor si al familiilor din care provin, fiind agricultori cu gospodarii proprii.
     In precizarile la motivele de apel, apelantii arata de asemenea, ca au doar calitatea de detinatori precari, un tractor apartinand tatalui sau L.A., iar celalalt apartinand numitului D.J.
     Pentru a dovedi aceste sustineri apelantii au solicitat audierea  ca martori a celor doi proprietari si a unei alte persoane din localitate care a fost de fata la cumpararea de catre tatal inculpatului L.A. a tractorului, fapt de altfel, dovedit si de factura fiscala (filele 23-24).
     Ascultati in fata instantei de apel martorii au declarat in sensul celor sustinute de apelantii-inculpati, din declaratiile acestora reiesind intr-adevar faptul ca acestia nu sunt proprietarii tractoarelor confiscate, la data savarsirii faptei avand doar calitatea de detinatori precari, proprietarii acestor utilaje imputernicindu-le pentru muncile agricole.
     In fata instantei de apel, apelantii-inculpati au sustinut ca nu doresc sa faca declaratii noi, mentinandu-le pe cele date anterior.
     Fiind intrebati de instanta de ce au declarat in fata organelor de politie ca tractoarele sunt ale lor, inculpatii au sustinut ca declaratiile le-au fost dictate, inculpatului L.A. spunandu-i-se ca in caz de recunoastere, bunul ii va fi restituit, M.I. sustinand ca nu a vrut sa afle martorul D.J. - proprietarul utilajului, despre ce s-a intamplat.
     Analizand sentinta apelata atat in raport cu motivele de apel invocate cat si sub aspectul legalitatii si temeiniciei, tribunalul constata ,ca acesta este fondat, din urmatoarele considerente:
     Apelantii-inculpati au facut dovada incontestabila ca cele doua tractoare, fata de care s-a instituit masura confiscarii speciale, nu le apartin, proprietarii legali fiind martorul L.A. senior - tatal inculpatului L.A. si D.J., la data savarsirii infractiunilor ei avand doar calitate de detinatori precari ai acestora, pe care le-au imprumutat pentru muncile agricole si care reprezinta ocupatiile principale ale acestora.
     Ca urmare, avand in vedere cele de mai sus, tribunalul va admite apelul  celor doi inculpati, va desfiinta sentinta apelata si rejudecand cauza va dispune in sensul celor solicitate de acestia.

  
1
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Sechestru. Confiscare speciala

Masuri asiguratorii - Rezolutie nr. 3/I din data de 28.11.2012
Citarea partilor in recurs - Decizie nr. 383/R din data de 21.09.2004
Inmatricularea unui vehicul nu este posibila in situatia in care bunul este sechestrat pentru obligatii fiscale ale proprietarului anterior - Decizie nr. 5494 din data de 08.11.2013
Sechestru asigurator instituit asupra bunurilor partii responsabile civilmente. Mentinerea acestuia. - Decizie nr. 604 din data de 13.10.2009
Sechestru asigurator. Neindeplinirea conditiei exigibilitatii - Decizie nr. 612 din data de 25.09.2009
Capat de cerere prin care se solicita instituirea sechestrului asigurator. Admisibilitatea notarii in cartea funciara. - Decizie nr. 455 din data de 05.12.2008
Sechestru asigurator in materie comerciala - Decizie nr. 485 din data de 05.10.2007
Aplicarea sechestrului asigurator in materie comerciala asupra bunurilor imobile - Decizie nr. 536 din data de 26.10.2007
PLANGERE INTEMEIATA PE DISPOZITIILE ART.168 CPP.INADMISIBILITATE - Decizie nr. 559 din data de 23.09.2008
Sechestru judiciar. Inadmisibilitate. Actiunea avand ca obiect rezolutiunea promisiunii bilaterale de vanzare-cumparare are caracterul unei actiuni personale, obiectul litigiului astfel dedus judecatii consta in valorificarea unui drept de creanta si... - Hotarare nr. incheiere/06.01.2009 din data de 21.09.2009
Sechestru asigurator in materie comerciala . Cautiune. Obligativitate. Norme incidente. - Hotarare nr. 0 din data de 11.12.2006
sechestru asigurator - Sentinta civila nr. 144 C din data de 12.02.2016
Cerere de infiintare a sechestrului asigurator formulata in temeiul articolului 141 din Legea nr. 85/2006. Calitate procesuala activa. - Decizie nr. 785 din data de 10.05.2016
Sechestru asigurator. Lipsa unor bunuri mobile sau imobile asupra carora sa se instituie, in concret respectiva masura asiguratorie - Decizie nr. 666A din data de 30.04.2015
Confiscare speciala. Bunuri care nu se gasesc. - Decizie nr. 1102/R din data de 29.05.2012
Plangere impotriva masurii sechestrului asigurator luata de procuror. - Decizie nr. 899 din data de 07.05.2012
Sechestru asigurator. Necercetarea cererii modificatoare. - Decizie nr. 2162 din data de 04.12.2012
Instituirea sechestrului asigurator este condi?ionata de exigibilitatea crean?ei. - Decizie nr. 646 din data de 26.05.2011
Sechestru asigurator. Invocarea de catre creditor a unei creante nescadente. - Decizie nr. 1498 din data de 18.10.2011
Sechestru asigurator. Existenta unor creante certe si exigibile. - Decizie nr. 498 din data de 21.03.2011