InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Buftea

sentinta civila

(Sentinta civila nr. 5283 din data de 06.11.2009 pronuntata de Judecatoria Buftea)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. | Dosare Judecatoria Buftea | Jurisprudenta Judecatoria Buftea

ROMANIA -JUDETUL ILFOV
JUDECATORIA BUFTEA
Dosar nr.1068/94/2008 RJ

SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR.5283
Sedinta publica de la 06.11.2009
Instanta constituita din:

PRESEDINTE        NEACSU SIMONA GABRIELA

GREFIER              MATEI GEORGETA

Pe rol pronuntarea cauzei civile ce are ca obiect actiune in constatare.
Dezbaterile in fond au avut loc in sedinta publica de la 04.112009, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronuntarea cauzei la data de 06.11.2009, cand in aceeasi compunere a hotarat urmatoarele :

INSTANTA,

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Cornetu la data de 19.11.2007 sub nr. 3876/1748/2007, reclamantii CS si CIF au chemat in judecata pe parata PV, solicitand instantei sa constate ca au dobandit, prin superficie, dreptul de proprietate asupra constructiei edificate pe terenul situat in .....
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca terenul in suprafata de ..... mp a fost dobandit de catre reclamanta si defunctul ei sot CS (tatal paratului) in temeiul unui inscris sub semnatura privata, edificand pe el constructia inca din anul 1980, ulterior acestui moment achitand impozite. Se mai arata in cerere ca in certificatul de mostenitor eliberat de pe urma lui CS nu sunt trecute bunuri, intrucat nu existau acte de proprietate pentru teren si constructie.
In drept, reclamantii au invocat prevederile art. 111 C.proc.civ., art. 492 C.civil, art. 22 din decretul 167/1958, art. 11 din legea 115/1938, art. 21 din legea 7/1996.
Impreuna cu cererea, reclamantii au depus la dosarul cauzei, in copie, certificat de mostenitor si acte de stare civila, declaratie de impunere, adresa din partea Primariei Voluntari.
Parata a depus intampinare, solicitand respingerea cererii ca neintemeiate, cu motivarea ca autorul reclamantilor figureaza numai la rolul fiscal, iar nu si in registrul agricol, unde este indicat RC.
In drept, parata a invocat dispozitiile art. 115-119 C.proc.civ.
De asemenea, parata a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Cornetu, ce a fost admisa prin sentinta civila nr. 2477/11.12.2007. Ca urmare a declinarii de competenta, cauza a fost inaintata Judecatoriei Buftea, pe rolul careia s-a inregistrat la 05.02.2008, sub nr. 1068/94/2008.
Ulterior, reclamantii si-au modificat si completat cererea, aratand ca inteleg sa cheme in judecata, in calitate de parati, pe RG si RM (M, conf. incheierii din 09.05.2008, f.44), pentru a fi obligati sa la lase in deplina proprietate si linistita posesie constructia situata in ....paratilor din constructie.
In motivarea cererii completatoare, reclamantii au aratat ca, in urma administrarii probei cu expertiza, au aflat ca imobilul este stapanit de parati.
Paratii-reclamanti R. au depus intampinare si cerere reconventionala, solicitand respingerea cererii principale ca neintemeiata, precum si sa se constate ca au dobandit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilului situat in ......, compus din teren in suprafata de ... mp si constructia edificata pe acesta.
In motivare, paratii-reclamanti au aratat ca au detin terenul ca urmare a incheierii unui inscris sub semnatura privata din anul 1987 cu fratele paratei-reclamante, care, la randul sau, l-a dobandit de la numita D., ca au stapanit in mod continuu, neintrerupt, public si sub nume de proprietari imobilul, achitand impozitele pentru acesta, in vreme ce reclamantii nu au locuit niciodata in imobil.
Au fost incuviintate si administrate proba cu inscrisuri, interogatorii, martori, expertiza.
La data de 31.10.2008, reclamantii au depus o noua precizare, indicand ca solicita constatarea dreptului lor de supreficie asupra terenului si evacuarea paratilor-reclamanti.
La termenul din 31.10.2008, paratii-reclamanti au solicitat introducerea in cauza a mostenitorilor (neindividualizati) ai fostului concubin al paratei-reclamante, cerere respinsa.
Prin sentinta civila nr. 5866/21.11.2008, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor R. pe capatul cererii principale avand ca obiect constatarea dreptului de superficie, fiind respins acest capat ca fiind introdus impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva, s-a respins ca neintemeiat capatul de cerere avand ca obiect evacuarea paratilor-reclamanti, fiind anulata ca insuficient timbrata cererea reconventionala formulata de acestia.
Apelul declarat de reclamantii-parati impotriva acestei sentinte a fost admis, cauza fiind trimisa spre rejudecare primei instante, cu motivarea ca instanta nu s-a pronuntat pe cererea de chemare in judecata avand ca obiect recunoasterea unui drept de supreficie, formulata in contradictoriu cu PV, desi reclamantii nu au renuntat la judecata cu privire la aceasta parata.
La termenul din 04.11.2009, instanta a pus in discutie exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratei PV, retinand cauza in pronuntare pe aceasta exceptie, in ceea ce priveste primul capat al cererii de chemare in judecata, pe exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor R. pe capatul de cerere avand ca obiect constatarea dreptului de superficie, pe exceptia insuficientei timbrari a cererii reconventionale si pe fondul restului cererilor.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In urma modificarilor si completarilor succesive ale cererilor si in lumina considerentelor deciziei din apel, instanta de rejudecare este investita cu urmatoarele cereri:
I. 1.Cererea principala, formulata de reclamantii CS si CIF in contradictoriu cu parata PV, avand ca obiect constatarea dobandirii, prin superficie, a dreptului de proprietate asupra constructiei edificate pe terenul situat in ;
   2. Cererea principala, precizata, formulata de reclamantii CS si CIF in contradictoriu cu paratii RG si RM, avand ca obiect (A) constatarea dobandirii, prin superficie, a dreptului de proprietate asupra constructiei edificate pe terenul situat in .... si (B) evacuarea paratilor din imobil. (precizarea finala, f. 118 din dosarul primei instante, la care paratii-reclamanti nu s-au opus).
II. Cererea reconventionala formulata de paratii-reclamanti RG si RM in contradictoriu cu reclamantii-parati CS si CIF, avand ca obiect constatarea dobandirii, prin uzucapiune, a dreptului de proprietate asupra imobilului situat in ....compus din teren in suprafata de ... mp si constructiei edificate pe acesta.
Cu privire la cererea reconventionala se va retine ca, desi a fost anulata ca insuficient timbrata in primul ciclu procesual, iar paratii-reclamanti nu au formulat apel, totusi instanta de apel nu a indicat limitele rejudecarii, ci a trimis intreaga cauza spre rejudecare, impunandu-se astfel concluzia ca instanta de rejudecare trebuie sa se pronunte si asupra acestei cereri.

I.1. Cu privire la exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratei PV:
A avea capacitate procesuala de folosinta presupune aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii pe plan procesual, actele de procedura facute in contradictoriu cu o persoana fara capacitate procesuala de folosinta fiind nule.
In solutionarea exceptiei invocate din oficiu, instanta constata ca, potrivit art. 77 din Legea 215/2001, primaria comunei, orasului sau municipiului este o structura functionala cu activitate permanenta, care se constituie din primarul, viceprimarul, secretarul unitatii administrativ-teritoriale si aparatul de specialitate al primarului si care duce la indeplinire hotararile consiliului local si dispozitiile primarului, solutionand problemele curente ale colectivitatii locale.
Legea administratiei publice locale foloseste notiunea de "structura functionala", fara a mentiona daca primaria are sau nu capacitate juridica de folosinta si de exercitiu, adica daca isi poate asuma drepturi si obligatii prin incheierea de acte juridice in nume propriu (ceea ce implica si necesitatea de a avea drepturi si obligatii pe plan procesual) sau daca are sau nu patrimoniu propriu, astfel incat sa se poata pune in executare, prin ipoteza, o hotarare judecatoreasca.
Pornind de la principiul ca dispozitiile unui act normativ se interpreteaza in mod sistematic, prin coroborarea textelor legale incidente, instanta retine ca sunt relevante in cauza prevederile art. 21 din Legea 215/2001.
Astfel, potrivit art. 21 alin. 1, "unitatile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de inregistrare fiscala si ale conturilor deschise la unitatile teritoriale de trezorerie, precum si la unitatile bancare. Unitatile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor si obligatiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care apartin domeniului public si privat in care acestea sunt parte, precum si din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, in conditiile legii".
 Asadar, potrivit dispozitiilor exprese ale textului legal mentionat, titulare ale drepturilor si obligatiilor ce decurg din diferite raporturi juridice, deci inclusiv de drepturi si obligatii pe plan procesual, sunt unitatile administrativ-teritoriale (comuna, orasul/municipiul si judetul), care sunt reprezentate in justitie, dupa caz, de catre primar sau de presedintele consiliului judetean (art. 21 alin. 2). Rezulta la fel de clar ca primarul este reprezentant legal in justitie al unitatilor administrativ-teritoriale, iar nu al Primariei.
Desigur, pot exista anumite situatii in care dispozitii exprese ale unor acte normative sa permita Primariei exercitarea anumitor drepturi si asumarea unor obligatii, insa acestea sunt dispozitii speciale care deroga de la dreptul comun (reprezentat de Legea cadru a administratiei publice locale) si care se aplica cu titlu de exceptie, ceea ce nu este cazul in prezenta cauza. 
Relevante in speta mai sunt si prevederile art. 21 alin. 5, potrivit carora "despagubirile primite de unitatile administrativ-teritoriale in urma hotararilor pronuntate de instantele de judecata se constituie in venituri la bugetele locale, iar despagubirile pe care trebuie sa le plateasca unitatea administrativ-teritoriala in urma hotararilor pronuntate de instanta de judecata si ramase definitive sunt asigurate de la bugetul local".
Pentru aceste considerente de fapt si de drept, instanta va admite exceptia de fond, absoluta si peremptorie a lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratei Primaria Voluntari, invocata din oficiu, si va respinge cererea formulata in contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosinta.

I. 2. A. Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor R. pe capatul de cerere avand ca obiect constatarea unui drept de superficie, se va retine ca prin calitate procesuala pasiva se intelege identitatea dintre persoanele chemate in judecata in calitate de parati si persoanele titulare de obligatii in raportul juridic dedus judecatii. Desi in speta reclamantii invoca un drept real de superficie, calitatea procesuala pasiva nu apartine oricarei persoane obligate la respectarea dreptului real, ci, fata de modul in care cererea a fost formulata, intrucat s-a solicitat constatarea dezmembrarii dreptului de proprietate, iar nu respectarea unui drept dobandit anterior, aceasta calitate revine titularului dreptului de proprietate asupra imobilului.
 Or, din probele administrate nu rezulta calitatea de proprietari a paratilor asupra terenurilor. De altfel, acestia recunosc lipsa unui titlu de proprietate, formuland o cerere de constatare a uzucapiunii (anulata pentru neachitarea taxei de timbru). Prin urmare, exceptia invocata va fi admisa, cu consecinta respingerii acestui capat de cerere ca fiind introdus in contradictoriu cu persoane fara calitate procesuala pasiva.

I. 2. A. Cu privire la cererea avand ca obiect evacuarea paratilor: evacuarea poate fi solicitata fie in temeiul unor raporturi locative intre parti (ceea ce nu este cazul in speta), fie in temeiul art. 480 C.civ., fiind recunoscuta ca un mecanism de obtinere, de catre proprietar, a posesiei bunului, in cazurile in care paratul nu detine niciun titlu asupra imobilului si nu invoca niciun drept real cu privire la acesta. Prin urmare, se impune respingerea ca neintemeiat a acestui capat de cerere. Or, reclamantii nu au dovedit niciun drept asupra imobilului. Faptul ca nici paratii nu justifica un drept asupra acestuia nu este suficient pentru admiterea cererii, astfel incat se impune respingerea acesteia ca neintemeiata.

II. Cu privire la cererea reconventionala, se va retine ca aceasta a fost anulata ca insuficient timbrata in primul ciclu procesual, ca paratii reclamanti nu au formulat apel sub acest aspect si nici nu au achitat taxa de timbru, astfel incat, fata de trimiterea spre rejudecare a intregii cauze se impune admiterea exceptiei insuficientei timbrari si anularea cererii reconventionale.
Fata de faptul ca atat cererea principala cat si cea reconventionala au fost respinse, niciuna dintre partile care au solicitat cheltuieli de judecata nu este indreptatita, conform art. 274 C.proc.civ., la restituirea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratei PV.
Respinge cererea formulata de reclamantii CS si CIF in contradictoriu cu parata PV, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosinta.
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor-reclamanti RC si RM,  pe capatul cererii principale avand ca obiect constatarea dobandirii dreptului de superficie.
Respinge capatul cererii principale formulate de reclamantii-parati CS si CIF in contradictoriu cu paratii-reclamanti RG si RM avand ca obiect constatarea dobandirii dreptului de superficie ca fiind introdus in contradictoriu cu persoane fara calitate procesuala pasiva.
Respinge capatul cererii principale formulate de reclamantii-parati CS si CIF in contradictoriu cu paratii-reclamanti RG si RM avand ca obiect evacuare ca neintemeiat.
Admite exceptia insuficientei timbrari a cererii reconventionale.
Anuleaza cererea reconventionala formulata de paratii-reclamanti RG si RM in contradictoriu cu reclamantii-parati CS si CIF.
Respinge cererea reclamantilor-parati CS si CIF si pe cea a paratilor-reclamanti RG si RM de acordare a cheltuielilor de judecata.
Cu apel in 15 zile de la comunicate.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 06.11.2009. PRESEDINTE GREFIER
NEACSU SIMONA GABRIELA        MATEI GEORGETA

Red. SN/27.11.2009/7 ex
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.

Anulare act - Decizie nr. 523 din data de 27.06.2017
Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011