Practica relevanta Judecatoria Buftea trimestrul II 2008

1. Sentinta civila nr. 1055/2008.
La data de 29 iulie 2007 pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a V-a civila a fost inregistrata sub nr. 1451/2004 actiunea reclamantei  Cooperativa de Consum V, impotriva paratilor Primaria Orasului  V, Prefectura Judetului Ilfov, si VVG, solicitand sa se constate nulitatea partiala a dispozitiei nr. 427/2004 emisa in baza Legii nr. 10/2001, ce are ca obiect restituirea in natura a imobilului situat in orasul Voluntari, sos. Afumati nr. 72, judetul Ilfov.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca detine imobilul din str. Buzias nr. 1, parte integranta din imobilul ce face obiectul dispozitiei nr. 417/2004, in temeiul art. 187 din Legea nr. 109/1996, privind organizarea si functionarea cooperatiei de consum si credit. Pana la intrarea in vigoare a acestei legi, reclamanta a folosit acest imobil in baza urmatoarelor acte: autorizatia de infiintare  si  functionare  nr.  5260/10.08.1983,  eliberata de Consiliul Popular al comunei Voluntari, adresa nr.  12080/24.07.1989, prin care se aviza favorabil realizarea unei brutarii, procesul verbal de imprumut intre CPUN Voluntari si Cooperativa V, planurile  de  situatie  intocmite  de  biroul  cadastru  din  cadrul  Primariei V, procesele verbale precum si declaratiile de impunere anuale.
In drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001, Legii nr. 109/1999, Codul Civil si Legea nr. 29/1990.
Prin intampinarea formulata la data de 07.09.2004, parata Primaria orasului V a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, motivat de faptul ca aceasta nu poseda acte autentice de proprietate, neputandu-si dovedi calitatea de proprietar. Pe fond, a solicitat sa se constate ca dispozitia a fost emisa cu respectarea legislatiei in vigoare.
Prin intampinarea formulata la data de 17.09.2003, paratul VVG a solicitat respingerea actiunii reclamantei, aratand ca prin dispozitia nr. 417/2004 i-a fost restituit imobilul din comuna V, cu respectarea disp. art. 7, art. 9 si 52din legea nr. 10/2001.
La data de 4 martie 2005 s-a pronuntat, de catre Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a civila, sentinta civila nr. 163 prin care s-a respins exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantei, iar pe fond s-a respins actiunea reclamantei, ca neintemeiata.
Sentinta civila nr. 163 a fost schimbata in tot prin pronuntarea deciziei civile nr. 548/20 noiembrie 2006 de catre Curtea de Apel Bucuresti sectia a IV-a civila in dosarul nr. 19859/2/2005, ca urmare a admiterii apelului declarat de reclamanta, instanta de apel admitand actiunea si constatand nulitatea partiala a dispozitie atacate, cu privire la imobilul identificat prin raportul de expertiza efectuat in cauza.
Decizia civila 548 a fost atacata cu recurs de catre paratii Primaria V si VVG, recursurile fiind admise de Inalta Curte de Casatia si Justitie - Sectia civila si de proprietate intelectuala, prin pronuntarea deciziei civile nr. 3237/20 aprilie 2007.
Instanta suprema a casat decizia nr. 548 si sentinta civila nr. 163 a Tribunalului Bucuresti si a trimis cauza spre competenta solutionare Judecatoriei Buftea apreciind faptul ca prezenta cauza este de competenta judecatoriei in circumscriptia carei se gaseste nemiscatorul, motivat de faptul ca dispozitia face dovada proprietatii, reprezinta un titlul de proprietate asupra imobilului restituit, are forta probanta a unui inscris autentic si constituie titlu executoriu pentru punerea in posesie, dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara.
In cauza au fost admise proba cu inscrisuri si un martor pentru reclamanta, dintre parati neprezentandu-se decat Primaria V, la un singur termen fara a solicita probe in aparare.
Fata de probele administrate in cauza instanta retine ca prin dispozitia nr. 417/24.05.2004 emisa de Primarul comunei V, judetul Ilfov, s-a dispus restituirea imobilului situat in orasul V, judetul Ilfov, compus din teren in suprafata de 5.425 m.p. precum si constructiile si anexele gospodaresti aflate pe teren, identificate conform schitei anexe si documentatiei tehnice topografice nr. 20056/11.05.2004, catre paratul VV. Din raportul de expertiza intocmit de expert Popescu Ruxandra Crina rezulta ca terenul si constructiile din V, sunt incluse in terenul si constructiile restituite paratului VGh. V, conform dispozitiei nr. 417/2004.
Intrucat pe terenul restituit paratului VV se afla o serie de constructii edificate de reclamanta aceasta a promovat prezenta actiune.
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesual active instanta constata ca reclamanta invoca un drept de proprietate asupra constructiilor situate la nr. 1 si la nr. 3-5 din str. B si un drept de folosinta asupra terenului de la aceleasi numere conform art. 187 din Legea nr. 109/1996. Avand in vedere aspectul ca nulitatea absoluta partiala a unui act juridic, poate fi invocata de orice persoana care justifica un interes, care se pretinde a fi vatamata intr-un drept recunoscut de lege, prin emiterea actului, iar reclamanta justifica un interes legitim in cererea formulata, urmeaza ca aceasta exceptie sa fie respinsa.
Cu privire la fondul cauzei instanta retine ca parata Primaria V, cel putin cu privire la constructiile edificate de reclamanta si la terenul pe care aceasta il foloseste, nu se incadra in dispozitiile art. 21 al. 1 si 4 din Legea nr. 10/2001 in sensul ca aceasta nu era indreptatita sa emita aceasta dispozitie de restituire in natura cu privire la aceste bunuri intrucat nu avea calitatea de unitate detinatoare.
Pe de alta parte, dispozitia de restituire este lovita de nulitate absoluta intrucat au fost incalcate dispozitiile art. 21 al. 5 din Legea nr. 10/2001, imobilul format din teren si constructii ce fac obiectul acestei dispozitii de restituire a fost instrainat consiliului local al localitatii V.
Constructiile au fost edificate de reclamanta anterior anului 1990, respectiv inainte de intrarea in vigoare a Legii 50/1991.
Faptul edificarii acestor constructii pentru care reclamanta achita impozitele aferente si plata utilitatilor nu a fost contestat in prezenta cauza si nici nu s-a facut dovada edificarii lor ulterior anului 1991, pentru a atrage incidenta Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor, fapt invocat de judecatorul fondului.
Facand abstractie insa de natura drepturilor pe care reclamanta le poate revendica asupra acestor imobile (de administrare, folosinta sau proprietate), cu certitudine reiese din probele dosarului ca este detinator al acestora in sensul pe care Legea nr.10/2001 il acorda acestei notiuni.
In aceasta situatie, emiterea unei dispozitii de restituire de catre Primarul orasului V pentru un imobil asupra caruia nu avea competenta sa decida, este nelegala, iar actul emis, nul, in masura depasirii limitelor de competenta aratate.
2. Sentinta civila nr. 1767 /1 aprilie 2008
La data de 9 ianuarie 2007 pe rolul Judecatoriei Buftea a fost inregistrata sub nr. 175/94/2007 actiunea prin care reclamantii AG, AM, FI, AM si SI au chemat in judecata pe paratele Comisia locala de aplicare a Legii 18/1991 com. B si Comisia judeteana de aplicare a Legii 18/1991 jud. Ilfov solicitand instantei ca, prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta, sa se dispuna desfiintarea hotararilor nr. 2070, 2071, 2072, 2073 si 2074/2006 emise de Comisia judeteana de aplicare a Legii 18/1991 jud. Ilfov, admiterea contestatiei formulate de reclamanti impotriva propunerii Comisia locala de aplicare a Legii 18/1991 com. B, admiterea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor in suprafata de 5000 mp situat in comuna B, ce a facut parte din mosia Preotesti Petresti, lotul 149, cuprins in actul autentificat la data de 11 mai 1945 si transcris in Registrul de Transcriptiuni si Inscriptiuni al Tribunalului Ilfov, Sectia Notariat in 1945.
In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca au formulat in termen legal cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata de teren anterior descrisa, cererea lor fiind, insa, respinsa, la propunerea paratei Comisia locala de aplicare a Legii 18/1991 com. B, prin hotararile nr. 2070, 2071, 2072, 2073 si 2074/2006 emise de parata Comisia judeteana de aplicare a Legii 18/1991 jud. Ilfov.
La data de 26 martie 2007 Judecatoria Buftea a pronuntat Sentinta civila nr. 1423 prin care a respins plangerea reclamantilor sentinta ce a fost atacata cu recurs ce a fost admis de catre Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a civila prin Decizia civila nr. 987 din 11 iunie 2007, sentinta atacata fiind casata iar cauza trimisa spre rejudecare Judecatoriei Buftea unde cauza a fost inregistrata sub nr. 5609/94/2007 la data de 30 august 2007.
Dupa inregistrarea cauzei pe rolul Judecatoriei Buftea, in vedere rejudecarii, reclamantii nu au solicitat probe suplimentare si nu au depus vreun inscris, cu exceptia actelor de stare civila, cum ar fi fost normal, pentru a releva, cu certitudine, ceea ce instanta de control a indicat in decizia de casare, respectiv ca terenul ce face obiectul conventiei intervenita in anul 1945 se afla ori nu in patrimoniul Cooperativei Malul Rosu; daca se identifica ori nu ca facand parte din terenurile expropriate in anul 1943 terenul reclamant de petenti, ca societatea Cooperativa Malul Rosu, infiintata in anul 1927, a achizitionat ea insasi terenuri in aceeasi zona. De asemenea, in temeiul art. 315 alin. din Codul de procedura civila, instanta fiind legata de cele stabilite in recurs nu a mai dispus efectuare unei noi expertize.
Analizand intregul material probatoriu administrat in cauza instanta retine ca reclamantii au solicitat in termenul legal prevazut de Legea 247/2005 reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren in suprafata de 5000 mp situat in comuna B, judetul Ilfov.
Reclamantii isi intemeiaza pretentiile pe un inscris intitulat "conventiune" prin care Societatea Cooperativa Malul Rosu a atribuit autorului sau, la nivelul lunii mai 1945, in deplina proprietate si posesie un teren ce fusese anterior expropriat prin decizia nr.26/22.12.1943 a Curtii de Apel Bucuresti.
Terenul fusese expropriat in scopul construirii unui aeroport, obiectiv ce nu s-a mai infaptuit ulterior.
Din actele dosarului nu rezulta daca si in ce masura fostii proprietari au fost despagubiti in vederea exproprierii, desi aceste probe ar fi putut fi utile fata de imprejurarea ca, la timpul respectiv, procedura presupunea consemnarea cuvenitelor sume de bani ulterior pronuntarii hotararii judecatoresti.
Dupa aparitia Legii 18/1991, s-au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru teren, ca si pentru alte terenuri cu regim juridic identic si, in scopul solutionarii favorabile a acestor cereri, a fost emisa hotararea nr. 195/1994 de Comisia Municipiului Bucuresti si Sectorului Agricol Ilfov si s-a validat anexa 19 intocmita de Comisia Locala Gruiu, prin care se propunea atribuire de teren fizic pentru aproximativ 232 de persoane suprafata totala fiind de 116 hectare.
Aceasta hotarare a fost atacata cu plangere de Institutul de Cercetare si productie pentru Cresterea Bovinelor B si Institutul de Biologie si Nutritie Animala B, aceste institute avand, in epoca, administrarea acestei suprafete de teren.
Prin sentinta civila 716/1994 a Curtii de Apel Bucuresti s-au respins ca nefondate cererile reclamantelor Institutul de Cercetare si productie pentru Cresterea Bovinelor B si Institutul de Biologie si Nutritie Animala B.
Prin decizia civila nr. 816/1995 a Curtii Supreme de Justitie, Sectia de Contencios Administrativ a fost admis recursul reclamantelor recurente si a fost desfiintata sentinta Curtii de Apel Bucuresti iar, pe fond, s-a admis actiunea reclamantelor si s-a anulat hotararea atacata.
In considerentele deciziei se arata, in esenta, ca terenul nu poate fi restituit intrucat, potrivit art. 34 alin.2 Legea 18/1991 - varianta ei initiala, desigur, in vigoare la data deciziei - terenul la care se refera hotararea nr. 195 a intrat in patrimoniul statului prin expropriere, ca urmare a Deciziei nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a V-a si a Decretului Legea 1952/1943 si ca nefiind folosit pentru realizarea aeroportului ce urma sa se construiasca, a fost folosit in agricultura, Legea nr. 18/1991, gasindu-l in administrarea celor doua unitati Institutul de Cercetare si productie pentru Cresterea Bovinelor B si Institutul de Biologie si Nutritie Animala B. Aflandu-se astfel, in mod legal, in administrarea celor doua institute de cercetare, terenurile ce fac obiectul hotararii 195 au dobandit calitatea de bunuri proprietate publica in sensul art. 4 si 5 din Legea nr. 18/1991, inalienabile, in conformitate cu art. 135 alin. 6 din Legea fundamentala a tarii. (paginile 6 si 7 ale Deciziei civile nr. 816 - filele 46-47 dosar 175/94/2007).
Instanta suprema mai retine ca la dosar sunt dovezi din care rezulta ca terenul a fost expropriat pentru utilitate publica, prin Decizia nr. 26/1943 a Curtii de Apel Bucuresti, fara a exista o dovada ca, ulterior, ca urmare a neexecutarii obiectivului de utilitate publica (aeroportul), fostul proprietar, Institutul National al Cooperatiei, ar fi cerut cu procedura prevazuta de legea exproprierii pentru utilitate publica, retrocedarea, procedura ce ar fi facut necesara obtinerea unei hotarari judecatoresti, singura in masura a demonstra ca terenul nu este expropriat, dovada absolut necesara, fata de faptul ca Legea nr. 18/1991 prevede expres ca dispozitiile ei nu se aplica terenurilor expropriate.
De asemenea, se mai arata ca terenul expropriat, in temeiul Legii nr. 187/1945 nu putea fi folosit pentru a improprietari persoane in cadrul reformei agrare. 
Se mai motiveaza ca terenul a fost expropriat prin decizia Curtii de Apel din 1943, ca nu a facut obiectul vreunei cooperativizari, ca acele conventiuni de care se prevaleaza persoanele ce au solicitat reconstituirea nu puteau avea efect translativ.
Dupa aparitia Legii 247/2005 persoanele fizice au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate - pe vechile amplasamente - asupra acestor terenuri. Prin hotarari cu continut identic Comisia Judeteana Ilfov a respins aceste cereri cu motivarea ca reclamantii nu prezinta acte autentice, conventiunile de care se prevaleaza nefiind incheiate cu respectarea legii autentificarii actelor din 1885, ca nu se dovedeste preluarea de catre stat, ca cererile reclamantilor au mai fost respinse prin decizia civila a C S J.
Instanta constata, in speta, ca nu se poate trece peste chestiunile dezlegate irevocabil de CSJ in 1995, chiar daca, formal, nu exista putere de lucru judecat iar decizia s-a pronuntat intr-o perioada destul de neprielnica restituirilor proprietatilor.
Fara a exista putere de lucru judecat in sensul paralizarii prezentei actiuni printr-o eventuala asemenea exceptie, instanta constata insa ca, fie chiar pe cale incidentala, instanta suprema a analizat legalitatea actului pe care reclamantii isi intemeiaza pretentiile, stabilind astfel:
"Atata timp cat nu se face dovada iesirii legale a terenului de sub efectul exproprierii (n.n. exproprierea initiala, pentru construirea unui aeroport), pretinsele drepturi, rezultand, pentru cei ce se considera fosti proprietari ai terenurilor, din anumite conventii ale lor ori ale autorilor lor cu Cooperativa Malu Rosu din comuna Gruiu, neputand duce la concluzia ca respectivii au stapanit terenul in litigiu cu titlu de proprietari, ele [conventiile] nefiind titluri de proprietate si, pe cale de consecinta, ca ar avea dreptul de a li se recunoaste dreptul de proprietate pe acel teren, conform Legii 18/1991."
Dupa cum se poate observa, chestiunea de a sti daca si in ce masura conventiunile incheiate cu Cooperativa Malu Rosu reprezinta titluri de proprietate a fost analizata si stabilita in mod irevocabil de instanta noastra suprema care dezvolta, in cuprinsul hotararii aratate, motivele pentru care terenul nu putea intra legal in proprietatea autorilor reclamantilor.
Pe de alta parte reclamantii nu au facut vreo dovada in sensul celor aratate de decizia de casare sau ca statutul juridic al terenului, apartinand domeniului public, cum a aratat Curtea Suprema de Justitie, s-a schimbat
Potrivit adagiului res iudicata pro veritate habetur instanta nu poate decat sa constate ca reclamantii nu pot avea calitate de persoana indreptatita la reconstituire, cata vreme Curtea Suprema de Justitie a stabilit deja ca titlul de care se prevaleaza reclamantii nu poate avea caracter constitutiv ori translativ de drepturi reale. 3. Incheiere interlocutorie in dosarul 7353/94/2007
Prin cererea inregistrata la data de 13.11.2007 pe rolul Judecatoriei Buftea sub nr. 7353/94/2007, reclamanta SSD a chemat in judecata pe paratul DI, solicitand instantei, ca prin hotararea ce o va pronunta, sa constate calitatea de bun propriu a imobilului situat in intravilanul comunei V, format din teren si constructie (P+1), precum si a bunurilor mobile ce se gasesc in acest imobil, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii se arata ca atat inainte de casatorie cat si la inceputul acesteia, partile au locuit intr-o garsoniera apartinand reclamantei iar la nasterea fiicei lor, parintii reclamantei in dorinta de a oferi conditii optime de trai copiilor au oferit un ajutor sub forma unui imprumut in valoare de 110.000 Euro, nerambursat nici pana in prezent, pentru contractarea imobilului mai sus aratat, fara ca paratul sa aiba vreo contributie financiara.
Reclamanta a precizat ca, in timpul casatoriei a avut un loc de munca stabil cu o retributie considerabila iar bunurile mobile canapea din piele (3 piese), biblioteca Mobexpert, 3 covoare Mobexpert, TV Sony, pat cu doua dulapuri Mobexpert, mobila copil Neoset ( pat + dulap), pat+ dulap Neoset, mobila bucatarie au fost cumparate de parintii sai sub forma de cadou oferite cu ocazia botezului fiicei partilor.
Paratul-reclamant DI, a formulat cerere reconventionala prin care acesta a solicitat sa se constate cota de contributie egala la dobandirea bunurilor comune si partajarea acestora.
Reclamanta-parata a formulat intampinare impotriva cererii reconventionale prin care a solicitat respingerea acesteia ca neintemeiate.
In aceeasi sedinta publica a formulat cerere de interventie in interesul reclamantei-parate, tatal acesteia, SS.
In motivarea in fapt a cererii, intervenientul a aratat ca dobandirea imobilului de catre soti a fost posibila numai datorita ajutorului facut de el in favoarea fiicei si nepoatei lor, pentru a oferi un confort sporit acestora deoarece paratul nu avea capacitatea necesara sa le ofere acest confort intr-un timp relativ scurt.
Analizand ansamblul materialului probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin contractul de executie constructie cu plata in rate nr. 144/25.11.2003 incheiat intre S.C. Impact S.A si DI si SSD a fost edificata pe terenul mai sus-mentionat constructia locuinta (P+1) in baza autorizatiei de construire nr. 389/15.09.2003 si proces verbal de recptie la terminarea lucrarilor nr. 389 din 30.07.2004.
Potrivit art. 30 alin.1 C.fam. bunurile comune dobandite in timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor. Astfel, in temeiul prezumtiei relative de comunitate instituita de lege, oricare bun dobandit in timpul casatoriei de oricare dintre soti se considera comun, daca nu se face dovada faptului ca este propriu, respectiv ca se incadreaza intr-una dintre categoriile prevazute de art.31 C.fam. Astfel, in temeiul prezumtiei relative de comunitate instituite de catre legiuitor, oricare bun dobandit in timpul casatoriei de oricare dintre soti, se considera comun, cata vreme nu se face dovada ca este propriu, respectiv ca se incadreaza intr-una din categoriile prevazute de art.31 C.fam..
Avand in vedere ca imobilul sus-mentionat a fost dobandit in data de 18.10.2004 de catre parti iar constructia la data de 25.11.2003, in timpul casatoriei incheiate la data de 06.09.2003, acest imobil are calitatea de bun comun si se include in masa partajabila.
Instanta a retinut aceasta situatie deoarece imobilele cu plata in rate sunt considerate bunuri comune si devin proprietatea comuna a sotilor daca data incheierii contractului de vanzare-cumparare este situata in timpul casatoriei partilor.
Totodata instanta retine ca in cauza de fata atat contractele de vanzare-cumparare, cat si ratele au fost achitate in timpul casatoriei partilor, ultima rata fiind achitata la data de 20.12.2004, astfel incat nu se pune problema calificarii calitatii bunurilor de a fi comune sau proprii.
In ceea ce priveste sustinerea reclamantei ca aceste bunuri sunt bunuri proprii deoarece au fost dobandite cu banii oferiti de parintii sai iar o parte din valoarea de inlocuire a garsonierei proprietate personala a sa, detinuta anterior casatoriei cu paratul, instanta le va respinge pentru urmatoarele considerente:
Din contractul de vanzare-cumparare nr.2976/25.11.2004 autentificat de BNP Margarit Musat reiese ca SS, intervenientul accesoriu, impreuna cu sotia acestuia SL a instrainat dreptul de proprietate asupra unui teren si constructie in intravilanul localtatii Campina contra unei sume de 5.000.000.000 ROL.
Totodata instanta retine ca acest lucru nu este relevant in cauza, avand in vedere chitantele  prin care intervenientul SS a imprumutat celor doi soti suma de 110.000 Euro, care desi nu poarta data certa au fost recunoscute de catre parat.
De asemenea, instanta retine ca paratul a recunoscut in cadrul interogatoriului la intrebarea nr. 3 ca pentru achitarea unor rate au folosit banii imprumutati de la parintii reclamantei in cuantum de 110.000 Euro, dar acest aspect nu este de natura sa modifice natura regimului matrimonial al sotilor si sa schimbe calitatea bunului dobandit, din bun comun in bun propriu.
Instanta retine ca nu sunt aplicabile in cauza dispozitiile art. 31 Cod fam., deoarece contractul de imprumut nu este echivalent cu donatia sau mostenirea, fiind vorba despre o obligatie contractata impreuna de fostii soti, fiind o datorie comuna a fostilor soti in cond prev. de art. 32 Cod fam.
Astfel, instanta retine ca intervenientul accesoriu detine o creanta impotriva fostilor soti, putand-o valorifica prin actiune separata, prin care acestia sa fie obligati la restituirea imprumutului, dupa ce instanta va determina data acestuia si data obligatiei de restituire, nefiind determinata in contract nicio data la care suma imprumutata sa fie restituita la scadenta.
Din contractul de vanzare-cumparare nr.306/23.02.2005 autentificat de BNP Aron Florentina reiese ca reclamanta a instranat catre sora sa SAS o garsoniera situata in Bucuresti, Calea Calarasilor nr. 311, bl. 71, sc. 3, et.2, sector 3, contra unei sume de 23.000 Euro.
Insa instanta retine ca acest contract de vanzare-cumparare a fost incheiat dupa data cand partile au achitat ultima rata din contractul cu plata in rate a bunurilor dobandite ( 20.12.2004), astfel ca afirmatia reclamantei care nu se coroboreaza cu alte mijloace de proba, ca o parte din rate au fost achitate cu suma obtinuta din instrainarea acestui imobil nu poate fi primita de instanta.
Astfel, incat avand in vedere prezumtia de comunitate, potrivit careia orice bun dobandit in timpul casatoriei este bun comun, cata vreme nu s-a facut dovada ca este bun propriu, instanta retine ca bunurile comune nu trebuiesc dovedite, ci doar bunurile proprii in cond prev. de art. 5 alin.1 din Decretul nr. 32/1954, prin orice mijloc de proba.
Aceeasi este situatia si in privinta bunurilor mobile, reclamanta care a afirmat ca aceste bunuri au fost donate de parintii sai, nu a reusit sa rastoarne prezumtia de comunitate, in cond. prev. de art. 1169 Cod civ. ?i art. 129 Cod proc. Civ, precum si art. 5 alin.1 din Decretul nr. 32/1954, astfel ca si acestea vor fi supuse regimului comunitatii devalmase a sotilor.

4. Sentinta civila nr. 2075/2008
SC N I SRL a chemat in judecata pe intimata SC H GROUP INC solicitand ca, prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta, sa se dispuna anularea formelor de executare emise in dosarul de executare numarul 88/2006 al BEJ Ichim Viorel prin care s-a dispus infiintarea popririi asupra conturilor bancare ale contestatoarei pana la concurenta sumei de 71.102 Euro la care se adauga cheltuielile de executare stabilite prin procesul verbal din 03.08.2006, suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei, cu cheltuieli de judecata.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 20.09.2002 intre contestatoarea SC N I SRL in calitate de utilizator si intimata SC H GROUP INC in calitate de locator a fost incheiat contractul de leasing financiar nr. 103/HG/2002 pentru achizitionarea in sistem de leasing a doua autotrenuri marca Man, o semiremorca marca Hoffman si o semiremorca marca Neville Charrold.
Perioada de derulare a contractului a fost de 3 ani, incepand cu data de 25.09.2002 si pana la data de 25.09.2005, valoarea contractului fiind conform art. 7 din contract de 131713 Euro formata din 12 rate capital in valoare de 82000 Euro, valoare reziduala de 20500 Euro, prima de asigurare de 12300 Euro, dobanda de 16.913 Euro la care se adauga taxa de operare in cuantum de 5125 Euro, deci rezultand o suma totala de 136.838 Euro, astfel cum reiese din graficul de plata esalonat care face parte integranta din contractul de leasing.
Din dispozitiile de plata, chitante care se coroboreaza cu raportul de expertiza si cu raspunsul intimatei la interogatoriu la intrebarea nr. 3 , reiese ca au fost achitate de contestatoare cu titlu de plati in baza contracului de leasing suma de 136.838 Euro, suma stabilita prin contract ca fiind contravaloarea vehiculelor care fac obiectul contractului de leasing.
La data de 12.07.2006 intimata s-a adresat executorului judecatoresc pentru punerea in executare silita a contractului de leasing nr. 103/HG/2002 care s-a adresat instantei pentru investirea cu formula executorie a contractului si apoi pentru incuviintarea executarii silite iar prin incheierea din 31.07.2006 pronuntata de Judecatoria Buftea in dosarul nr. 546/2006 a fost incuviintata executarea silita.
In baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing executorul judecatoresc a emis procesul verbal din 03.08.2006 prin care a stabilit cheltielile de executare in cuantum de 11503 lei si a emis adresa de infiintare a propririi conturilor contestatoarei pentru suma de 71.102 Euro la care se adauga cheltuielile de executare stabilite prin procesul verbal din 03.08.2006.
Totodata, instanta retine ca potrivit art. 8 din OG nr. 51/1997 modificata prin Legea nr. 287/2006 privitoare la operatiunile de leasing si societatile de leasing, contractele de leasing, precum si garantiile reale si personale, constituite in scopul garantarii obligatiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii si se pot pune in executare fara a mai fi necesara investirea sa cu formula executorie.
Insa instanta retine ca aceste modificari legislative au intervenit la data de 13.08.2006, deci ulterior declansarii procedurii silite in prezenta cauza, astfel incat se aplica legea in vigoare le momentul inceperii executarii silite.
Potrivit alin. 3 al art. 399 Cod procedura civ. se prevede ca in cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare aparari de fond impotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac.
In acest sens instanta retine ca art. 8 din OG nr. 51/1997 prevedea anterior modificarilor intervenite prin Legea nr. 287/2006 ca, contractul de leasing constituie titlu executoriu, ca utilizatorul nu preda bunul la sfarsitul perioadei de leasing, daca nu a formulat optiunea cumpararii bunului sau a prelungirii contractului si in cazul rezilierii contractului din vina exclusiva a utilizatorului.
Intimata prin apararile de fond invoca faptul ca datorita pactului comisoriu expres stipulat in contract, acesta a fost rezolvit de drept din culpa utilizatorului care a efectuat platile cu intarziere si datoraeza astfel penalitati de intarziere, astfel ca acest contract de leasing constituia titlu executoriu.
Potrivit art. 9 alin.5 din contractul de leasing nr. 103/HG/2002, neplata la scadenta a ratei datorate atrage dupa sine plata de penalitati de intarziere de 1% pentru fiecare zi de intarziere, pana la plata integrala a acesteia.
Conform inscrisuilor depuse la dosar care se coroboreaza cu raportul de expertiza intocmit de expertul contabil Alexe Ionelia, contestatoarea a achitat cu intarziere ratele din contract, datorand penalitati in cuantum de 72.279,21 Euro.
Conform art. 15 din contractul de leasing rezilierea contractului se produce pentru neplata la timp de o luna a ratei datorate iar rezilierea din culpa utilizatorului se produce de drept si in mod automat, fara nicio alta punere in intarziere.
Dispozitiile contractuale se completeaza cu dispozitiile legale, chiar daca partile nu au facut referire expresa la acestea, deoarece in temeiul art. 970 C.Civ., instanta retine urmatorul aspect: conventiile “obliga nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa".
Astfel art. 15 din OG nr. 51/1997 prevede ca in cazul in care utilizatorul nu executa obligatia de plata a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, finantatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat sa restituie bunul, sa plateasca ratele scadente, cu daune interese, daca in contract nu se prevede altfel.
Asadar, instanta retine ca partile au stipulat in contract  un pact comisoriu de ultim grad, fara a mai fi necesara punerea in intarziere a debitorului, contractul desfiintandu-se de drept si neconditionat, de indata ce utilizatorul nu si-a executat obligatia de plata.
Totodata, instanta retine ca, desi partile au stipulat in contract un pact comisoriu de ultim grad, singurul in drept a aprecia daca este cazul sa se aplice rezilierea este creditorul obligatiei , adica locatorul-finantator, inscrierea in contract a unui pact comisoriu expres neinlaturand facultatea acestuia de a cere executarea silita a contractului si de a nu se ajunge la reziliere.
Conform art. 17 alin.2 din contract in cazul rezilierii contractului de leasing din culpa utilizatorului acesta are obligatia de a restitui locatorului vehiculul in cauza in timp de 2 zile de la data notificarii iar conform art. 16 din contract la sfarsitul perioadei de leasing pentru care s-a incheiat contractul de leasing, utilizatorul, daca s-au respectat toate prevederile si conditiile contractului, va avea dreptul de a achizitiona vehiculul, in deplina si exclusiva proprietate, la valoarea reziduala mentionata in contract, aspect mentionat si in art. 1 din  OG nr. 51/1997.
Din inscrisurile depuse la dosar care se coroboreaza si cu raspunsul intimatei la interogatoriu rezulta ca vehiculele ce fac obiectul contractului de leasing  nr. 103/HG/2002 au fost achizitionate la finele perioadei de leasing pe numele contestatoarei, aceasta devenind proprietara lor.
Din interpretarea dispozitiilor contractuale care  se interpreateaza unele prin altele, instanta retine ca intimata nu a inteles sa invoce pactul comisoriu expres si nu a notificat contestatoarea despre rezilierea contractului, ci a inteles sa finalizeze contractul prin trecerea vehiculelor in proprietatea utilizatorului, admitand implicit ca acesta a executat toate prevederile si conditiile contractului.
Fata de aceste considerente, avand in vedere ca rezilierea nu s-a produs din vina contestatoarei, conform dispozitiilor in vigoare la momentul punerii in executare a contractului de leasing, acesta nu indeplinea conditiile de a fi titlu executoriu, astfel ca instanta in mod gresit a incuviintat inceperea executarii silite.
Mai mult decat atat, chiar daca am trece peste calitatea de titlu executoriu a contractului de leasing la data inceperii executarii silite, instanta retine ca, in conditiile in care intimata a  inteles sa finalizeze contractul prin trecerea vehiculelor in proprietatea utilizatorului, admitand implicit ca acesta a executat toate prevederile si conditiile contractului conform art. 16 din contract prin plata sumei datorate in cuantum de 136.838 Euro, aceasta neinvocand exceptia de neexecutare a contractului sau nesolicitand rezilierea acestuia si restituirea vehiculelor in termen de 2 zile de la notificare, a renuntat implicit si la penalitatile de intarziere, astfel ca acestea sunt nedatorate.
Astfel ca apararile de fond ale contestatorului sintetizate in sintagma ca datoria nu exista, deoarece sumele datorate intimatei au fost achitate in conditiile convenite intre parti, sunt intemeiate.

30 iunie 3008 Nicolae Prepellita
judecator