Drept civil. Actiune in revendicare, inadmisibilitate

     Drept civil. Actiune in revendicare, inadmisibilitate
     In situatia in care instanta de recurs, printr-o deciziei anterioara, nu a statuat in nici un fel asupra exceptiei inadmisibilitatii actiunii in revendicare,  reclamantii aveau deja castigat dreptul de a beneficia de judecata in fond a cererii, iar prin solutia adoptata dupa rejudecare li s-a creat o situatie juridica mai grava, contrar prevederilor art. 316 rap. la art. 296 teza a II-a din Codul de procedura civila.
     Situatia juridica mai grava deriva din imprejurarea ca respingerea actiunii civile ca inadmisibila il pune pe reclamant in situatia de a nu putea apela la justitie, inadmisibilitatea fiind o exceptia de la principiul constitutional al liberului ace la justitie si de la cel inscris in art. 6 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Ori, a nu recunoaste unei persoane dreptul de acces la o instanta este mai grav decat de a-i analiza in fond pretentia dedusa judecatii, inadmisibilitatea atingand insasi esenta dreptului de acces.
     Spre deosebire de reglementarea anterioara a acestui text legal, actuala reglementare nu mai include si alin. 3 care statua ca apelul declarat impotriva hotararii se socoteste facut si impotriva incheierilor premergatoare (aplicabil in recurs potrivit art. 316 din Cod). Aceasta prevedere statua prezumtia ca apelul, respectiv recursul declarate impotriva hotararii finale se socoteau exercitate si impotriva incheierilor premergatoare, indiferent daca erau preparatorii sau interlocutorii (cum este cazul celei prin care fusesera respinse exceptii invocate de parat). In consecinta, pentru a fi supuse controlului in caile de atac, aceste incheieri trebuie mentionate expres in cererea de declarare a caii de atac si trebuie sa genereze astfel solutia pronuntata de instanta de control. De altfel, recurentul parat a inteles sa invoce in primul recurs declarat in cauza numai incheierile prin care au fost respinse cererile de abtinere si recuzare, nu si incheierea prin care s-au solutionat exceptiile, astfel ca instanta de control s-a pronuntat numai cu privire la acestea in limitele obiectului cererii.
     
     Tribunalul Valcea, decizia civila nr. 383/R din 25 martie 2010, dosar nr. 911/198/2009

     Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Brezoi, sub nr.1437/198/2007, reclamantii M. M., G. C., Z. E., I. GH. R. si I. V. au solicitat in contradictoriu cu paratul B. G. pronuntarea unei hotarari prin care sa fie obligat acesta sa le respecte proprietatea si posesia asupra terenului in suprafata de 2966 m.p. situat in pct. "Intre Prejbi" din com. M., sat S., jud. Valcea.
     In motivare s-a aratat ca reclamantii sunt mostenitorii autorului I. C. Gh., care a avut ultimul domiciliu comun in com. M.. Acesta a detinut pe raza localitatii mai multe terenuri printre care si terenul revendicat.
     In anul 1958 autorul reclamantilor a fost condamnat politic prin sentinta penala nr.615/12.12.1958, prin aceasta sentinta dispunandu-se si confiscarea intregii averi.
     Dupa confiscarea averii, suprafata de 1500 m.p. din terenul din pct. "Intre Prejbi" a fost dat la schimb numitului A. F., iar acesta, desi primise la schimb doar 1500 m.p. a vandut pe baza unei chitante de mana suprafata de 3900 m.p. paratului B. G..
     Prin sentinta civila nr.1648/01.11.1994 s-a dispus anularea actului de schimb astfel ca reclamantii au intrat in stapanrea terenului de 1500 m.p.
     Cealalta suprafata de 2966 m.p. a continuat sa fie stapanita de parat, desi terenul a apartinut autorului reclamantilor. In aceasta situatie, reclamantii au solicitat pe calea actiunii in constatare sa se constate ca sunt mostenitorii autorului I. C. Gh. si ca in aceasta calitate sunt coproprietarii terenului in litigiu, actiune admisa prin sentinta civila nr.251/18.03.1958.
     In anul 2003, in urma recursului in anulare declarat de Parchetul General impotriva sentintei penale nr.615/12.12.1958, Curtea Suprema de Justitie a casat aceasta sentinta si a inlaturat pedeapsa complementara a confiscarii averii autorului reclamantilor.
     Urmare a  acestei sentinte, arata reclamantii, terenul a redevenit de drept in proprietatea lor, astfel ca paratul ocupa abuziv acest teren.
     In drept s-au invocat disp.art.480 cod civil.
     In probatiune s-au depus la dosar hotararile judecatoresti invocate.
     Paratul a formulat intimpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila.
     In sustinerea intimpinarii, paratul a aratat ca potrivit art.6 alin.2 din Legea 213/1998, in ipoteza in care imobilele preluate cu incalcarea legilor in vigoare la data preluarii fac obiectul unor legi speciale de reparatie, persoana indreptatita trebuie sa urmeze calea prevazuta in legea speciala, iar actiunea in revendicare pe drept comun a acestora este inadmisibila.
     De altfel, reclamantii au solicitat restituirea terenului in temeiul Legii 18/1991, cerere respinsa atat de comisii cat si de instanta de judecata.
     Prin sentinta civila nr.123/04.02.2009, Judecatoria Brezoi a admis actiunea formulata de reclamanti si  a obligat paratul sa le respecte acestora proprietatea si posesia asupra terenului in suprafata de 2769,16 m.p.
     In esenta, s-a retinut ca reclamantii au redobandit proprietatea asupra terenului ca efect al deciziei nr.3190/2003 a Curtii Supreme de Justitie, iar paratul nu are un titlu valabil. Astfel, desi prin sentinta civila nr.4042/1992 s-a constatat ca printr-o conventie de vanzare-cumparare paratul a cumparat terenul din pct. "Intre Prejbi", aceasta sentinta nu face mentiunea ca tine loc de act autentic de vanzare-cumparare.
     Recursul formulat impotriva acestei sentinte de paratul-recurent a fost admis prin decizia civila nr.688/R/12.05.2009 a Tribunalului Valcea, fiind dispusa casarea in totalitate a sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare.
     Instanta de recurs a retinut ca judecatorul fondului se afla intr-o situatie de incompatibilitate, ceea ce atrage nulitatea hotararii pronuntate.
     In rejudecare au fost repuse in discutie exceptiile invocate de parat in primul ciclu procesual.
     Prin sentinta civila nr. 1034 din 9 noiembrie 2009, Judecatoria Brezoi a admis exceptia inadmisibilitatii invocata de parat, a respins ca inadmisibila actiunea in revendicare si a aluat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
     In considerentele sentintei s-a retinut ca urmeaza a analiza cu prioritate exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare intemeiata pe dispozitiile dreptului comun, in raport de existenta unor legi speciale de reparatie.
     Potrivit art.1 din Legea 10/2001, imobilele preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 se restituie in natura sau in echivalent, cand restituirea in natura nu este posibila.
     Printre imobilele preluate abuziv in intelesul Legii 10/2001 se numara, potrivit art.2 alin.1 lit.b din acelasi act normativ si imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotarari judecatoresti de condamnare pentru infractiuni de natura politica.
     Examinand sentinta penala nr.615/1958 (f.5), instanta retine ca autorul reclamantilor a fost condamnat pentru infractiunea prevazuta de art.209 din codul penal de la acea vreme, anume aceea de uneltire contra ordinii sociale, infractiune indiscutabil de natura politica.
     Bunurile imobile preluate prin hotararea de condamnare amintita, printre care se numara si terenul revendicat fac asadar, fara echivoc, obiect al masurilor reparatorii prevazute de Legea 10/2001, potrivit celor aratate anterior.
     Imprejurarea ca la data aparitiei Legii 10/2001 terenul nu se afla in detinerea unei persoane juridice sau a unei autoritati publice, ci in posesia unei persoane fizice nu este de natura a scoate imobilul din sfera Legii 10/2001, aceasta imprejurare avand consecinte strict procedurale, din perspectiva aceleiasi legi.
     Astfel, in cazul in care, ulterior preluarii, imobilul a fost instrainat unor subdobinditori persoane fizice, notificarea urmeaza a fi adresata autoritatii publice locale ce urmeaza a proceda la restituirea prin echivalent, concluzie ce se desprinde din interpretarea art.18 din Legea 10/2001 republicata.
     Intrucat conflictul dintre legea speciala de reparatie si dreptul comun a dus la o interpretare si solutionare neunitara a actiunilor in revendicare in practica instantelor, Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat in interesul legii decizia nr.33/09.06.2008 prin care a hotarat cu putere general obligatorie ca "concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, chiar daca acest principiu nu este prevazut expres in legea speciala". In dispozitivul aceleiasi decizii s-a aratat totodata ca "in cazul in care sint sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea 10/2001 si CEDO, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice."
     Din considerentele deciziei amintite se desprind cu claritate unele principii si conditii in raport de care actiunea in revendicare pe drept comun poate fi declarata admisibila sau dimpotriva.
     Astfel, I.C.C.J. retine ca exigentele art.1 din Protocolul nr.1 al Conventiei si principiul securitatii raporturilor juridice trebuie respectate atat in cazul fostului proprietar, cat si in cel al cumparatorului de buna credinta, nici unul dintre acestia neputind fi lipsit de proprietate decat pentru cauze de utilitate publica. Pentru cazul in care nu mai este posibila restituirea in natura a bunului preluat abuziv de stat, pentru ca, de exemplu, titlul subdobanditorului nu a fost anulat, persoanei indreptatite urmeaza a i se plati despagubiri banesti egale cu valoarea de piata a bunului.
     Inalta Curte continua rationamentul aratand ca trebuie sa se verifice pe fond daca si paratul din actiunea in revendicare are, la randul sau, un bun in sensul Conventiei, respectiv o hotarare judecatoreasca anterioara prin care i s-a recunoscut dreptul de a pastra imobilul, sau o speranta legitima in acest sens, astfel incit persoanele care au dobandit bunuri cu buna credinta sa nu fie puse in situatia de a suporta responsabilitatea care apartine in mod corect statului, pentru faptul de a fi confiscat cindva aceste bunuri.
     Cu alte cuvinte, se arata ca privarea unei parti de un bun in sensul Conventiei, in cadrul actiunii in revendicare, inseamna practic ca nu statul va suporta consecintele preluarii, ci un particular.
     Prima instanta a mai retinut ca din considerentele deciziei nr.33/2009rezulta ca  pentru a fi admisibila actiunea in revendicarea unui bun imobil inclus in sfera Legii 10/2001, actiune promovata pe dispozitiile dreptului comun, trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: 1.) dispozitiile legii speciale de reparatie sa intre in conflict cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului si 2.) actiunea in revendicare sa nu fie de natura a aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securitatii raporturilor juridice.
     A doua conditie limiteaza practic admisibilitatea actiunii in revendicare la situatiile in care paratul este ori statul, ori un subdobanditor de rea credinta.
     Revenind la speta dedusa judecatii, instanta retine ca, urmare a preluarii imobilului de la autorul reclamantilor, o parte din acesta a fost dobandit prin intermediul unui schimb de numitul Andreias Florea care, la randul sau, a vandut intregul imobil piritului Besliu Grigore, prin inscris sub semnatura privata.
     Prin actiunea formulata de pirit in contradictoriu cu vinzatorul A. F., solutionata prin sentinta civila nr.4042/08.04.1992 (f.45) s-a constatat valabilitatea contractului de vanzare-cumparare intervenit intre acestia, pentru suprafata de 3900 m.p. teren situat in pct."Intre Prejbi" din com. M., sat S., jud.Valcea.
     Lipsa din dispozitivul acestei sentinte a mentiunii exprese ca "hotararea tine loc de act autentic de vanzare-cumparare" nu poate lipsi de efecte sentinta aratata, de vreme ce o astfel de mentiune este superflua, orice hotarare judecatoreasca fiind, prin ea insasi, inscris autentic, fara vreo alta formalitate.
     Cel putin de la momentul pronuntarii acestei sentinte, buna-credinta a paratului, ca dobanditor al imobilului in litigiu, nu mai poate fi pusa la indoiala.
     Reclamantilor li s-a recunoscut, la randul lor, calitatea de proprietari ai imobilului in litigiu, prin sentinta civila nr.251/18.03.1998 a Judecatoriei Brezoi (f.2).
     Totodata, actul de schimb dintre stat si numitul A. F. a fost anulat prin decizia civila nr.1648/01.11.1994 a Tribunalului Valcea (f.3). Conventia de vanzare cumparare incheiata intre acesta si parat a fost de asemenea anulata, in parte, pentru suprafata de 1500 m.p., prin sentinta civila nr.207/13.03.1996 a Judecatoriei Brezoi, ramasa irevocabila prin respingerea apelului si a recursului.
     Conventia de vanzare-cumparare a ramas insa valabila in parte, pana in prezent, pentru diferenta de teren ce constituie obiectul litigiului de fata, astfel ca, ambele parti detin un bun in intelesul Conventiei.
     In raport de decizia nr.33/2009 pronuntata de I.C.C.J. si a principiilor ce se desprind din aceasta, instanta apreciaza insa ca, in speta de fata, actiunea in revendicare promovata de reclamanti este de natura a priva pe parat de bunul sau pe care il detine, cu buna credinta, in temeiul unei hotarari judecatoresti pronuntata in anul 1992, privare care daca s-ar produce ar incalca, in ce-l priveste pe parat, articolul 1 din Protocolul 1 aditional la Conventie.
     O astfel de privare de proprietate a paratului nu numai ca s-ar face cu incalcarea exigentelor Conventiei, dar ar duce si la inlaturarea responsabilitatii statului pentru fapta de a fi confiscat abuziv acest bun, si la incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice.
     Intrucat titlul paratului nu este anulat pentru suprafata de teren ce o detine in prezent, restituirea catre reclamanti a bunului preluat abuziv de la autorul sau nu poate fi posibila in natura, ci numai prin echivalent.
     De altfel, pentru a repara inechitatile cauzate de preluarile abuzive, si in incercarea de a-si respecta obligatiile pozitive ce decurg din Conventie, statul roman a elaborat Legea nr.221/2009 prin care a prevazut in mod expres posibilitatea pentru fostii proprietari condamnati politic sau a mostenitorilor acestora de a obtine atat despagubiri morale cat si despagubiri materiale echivalente cu valoarea de piata a imobilului preluat.
     Impotriva acestei sentinte au declarat recurs reclamantii.
     Recursul a fost declarat si motivat in termenele prevazute de art. 301, 303 din Codul de procedura civila.
     Recursul a fost legal timbrat, potrivit chitantei de la fila 12 din dosarul de recurs.
     In motivarea recursului, recurentii au sustinut ca sentinta este lipsita de temei legal si a fost data cu incalcarea legii, intrucat in mod gresit s-a retinut ca in cauza sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001. Dispozitiile acestei legi nu erau aplicabile in privinta terenului revendicat intrucat el se fala in posesia unei persoane fizice si nu a unei persoane juridice sau a unei institutii publice, nu se poate sustine ca nu mai exista in natura in sensul aceleiasi legi, iar la data la care se putea formula notificare sentinta de condamnare a autorului recurentilor si de confiscare a averii acestuia nu fusese anulata.
     Recurentii au mai precizat ca in sensul deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie legea speciala are prioritate in raport de prevederile dreptului comun numai atunci cand legea speciala se poate aplica.
     Intimatul parat nu a formulat intampinare.
     Analizand recursul in raport de motivele invocate si de prevederile legale aplicabile in materie, inclusiv cele ale art. 304/1 din Codul de procedura civila, tribunalul il apreciaza ca fiind fondat, pentru considerentele care vor fi expuse in continuare.
     Prin actiunea dedusa prezentei judecati, reclamantii recurenti au solicitat obligarea paratului intimat sa le respecte dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 2966 mp. situat in pct. "Intre Prejbi", sustinand ca terenul a apartinut autorului lor de la care a fost confiscat in baza unei hotarari judecatoresti de condamnare politica.
     Aceasta din urma hotarare datand din anul 1958 a fost casata in anul 2003, in urma unui recurs declarat de Procurorul General, dispunandu-se si anularea masurii complementare a confiscarii averii.
     Prin sentinta civila nr. 123 din 4 februarie 2009, Judecatoria Brezoi a admis actiunea astfel cum a fost precizata, a obligat pe parat sa respecte dreptul de proprietate al reclamantilor asupra terenului revendicat si sa le plateasca cheltuielile de judecata. In cursul primului ciclu procesual in prima instanta in care s-a pronuntat sentinta mentionata paratul a invocat mai multe exceptii, inclusiv exceptia inadmisibilitatii actiunii, respinse prin incheierea din 16 aprilie 2008.
     Sentinta a fost casata, iar cauza a fost trimisa spre rejudecare primei instante prin decizia civila nr. 688/R din 12 mai 2009, pronuntata de Tribunalul Valcea.
     In considerentele deciziei s-a retinut ca se impune casarea cu rejudecare pentru a se asigura obiectivitatea si impartialitatea in solutionarea cauzei, ca urmare a faptului ca judecatorul care a pronuntat sentinta se pronuntase anterior intr-o cauza intre aceleasi parti, urmand ca prima instanta sa aiba in vedere si celelate critici din recurs referitoare la uzucapiunea invocata de paratul recurent si la impactul legilor de restituire.
     Dupa rejudecarea cauzei, prima instanta a pronuntat sentinta recurata in prezent prin care a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare, retinand in esenta ca terenul revendicat face obiectul Legii nr. 10/2001 care este prioritara in raport cu prevederile dreptului comun referitoare la actiunea in revendicare.
     Tribunalul apreciaza ca prin solutia adoptata prima instanta a incalcat limitele rejudecarii astfel cum rezulta din decizia civila anterioare sub doua aspecte: problemele de drept dezlegate sau care urmau a fi dezlegate si hotararile (in sens larg) casate prin decizia instantei de recurs.
     Cu privire la primul aspect, tribunalul retine ca instanta de recurs a casat sentinta initiala pentru ca judecata sa se faca de un alt judecator decat cel care sau impotriva caruia se formulase cerere de abtinere sau de recuzare (respinse prin incheieri casate prin aceeasi decizie) si pentru a fi analizata uzucapiunea invocata de parat si impactul legilor reparatorii in raport de principii precum securitatea raporturilor juridice. Rezulta ca instanta de recurs nu a statuat in nic un fel asupra exceptiei inadmisbilitatii actiunii in revendicare, astfel incat reclamantii aveau deja castigat dreptul de a beneficia de judecata in fond a cererii, iar prin solutia adoptata dupa rejudecare li s-a creat o situatie juridica mai grava, contrar prevederilor art. 316 rap. la art. 296 teza a II-a din Codul de procedura civila.
     Situatia juridica mai grava deriva din imprejurarea ca respingerea actiunii civile ca inadmisibila il pune pe reclamant in situatia de a nu putea apela la justitie, inadmisibilitatea fiind o exceptia de la principiul constitutional al liberului ace la justitie si de la cel inscris in art. 6 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Ori, a nu recunoaste unei persoane dreptul de acces la o instanta este mai grav decat de a-i analiza in fond pretentia dedusa judecatii, inadmisibilitatea atingand insasi esenta dreptului de acces.
     Cu privire la cel de-al doilea aspect, tribunalul constata ca atat prima sentinta, cat si recursul au cazut sub incidenta art. 282 din Codul de procedura civila in actuala reglementare. Spre deosebire de reglementarea anterioara a acestui text legal, actuala reglementare nu mai include si alin. 3 care statua ca apelul declarat impotriva hotararii se socoteste facut si impotriva incheierilor premergatoare (aplicabil in recurs potrivit art. 316 din Cod). Aceasta prevedere statua prezumtia ca apelul, respectiv recursul declarate impotriva hotararii finale se socoteau exercitate si impotriva incheierilor premergatoare, indiferent daca erau preparatorii sau interlocutorii (cum este cazul celei prin care fusesera respinse exceptii invocate de parat). In consecinta, pentru a fi supuse controlului in caile de atac, aceste incheieri trebuie mentionate expres in cererea de declarare a caii de atac si trebuie sa genereze astfel solutia pronuntata de instanta de control. De altefl, recurentul parat a inteles sa invoce in primul recurs declarat in cauza numai incheierile prin care au fost respinse cererile de abtinere si recuzare, nu si incheierea prin care s-au solutionat exceptiile, astfel ca instanta de control s-a pronuntat numai cu privire la acestea in limitele obiectului cererii.
     Rezulta ca incheierea din 16 aprilie 2008 a devenit irevocabila, exceptia inadmiosbilitatii fiind respinsa si nemaiputand fi repusa in discutie in scopul solutionarii ulterioare.
     Date fiind aceste statuari, tribunalul apreciaza ca nu se mai impune sa analizeze considerentele din sentinta recurata care au stat la baza solutiei.
     Totusi, tribunalul constata ca prima instanta a retinut partial gresit modalitatea de aplicare a deciziei nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Desi prin aceasta decizie s-a statuat ca in cazul concursului dintre legea speciala si legea generala are prioritate legea speciala, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala, decizia cuprinde anumite limitari prevazute la aliniatul potrivit caruia "in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001, si Conventia europeana a drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice" si dezvoltate in considerentele deciziei.
     Astfel, instanta suprema a statuat ca nu se poate aprecia ca Legea nr. 10/2001 exclude in toate situatiile posibilitatea de a recurge la actiunea in revendicare, deoarece este posibil ca reclamantul sa se poata prevala la randul sau de un bun in sensul art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si trebuie sa i se asigure accesul liber la justitie.
     Aceasta statuare explica exceptia din decizie si se regaseste in situatia din speta.
     Reclamantii, in calitate de mostenitori ai autorului care suferise condamnarea politica si confiscarea terenului revendicat, beneficiau la momentul introducerii actiunii in revendicare de un bun sensul conventiei, intrucat hotararea de condamnarea si masura complementara fusesera anulate, bunul reintrand astfel in patrimoniul autorului sau in cel succesoral.  Dreptul referitor la acest bun le fusese recunoscut prin doua hotarari anterioare, respectiv sentinta civila nr. 251/1998 si sentinta civila nr. 722 din 19 septembrie 2007, aceasta din urma fiind opozabila si paratului din prezenta cauza.
     Date fiind cele trei hotarari la care s-a facut trimitere mai sus, respectiv decizia de casare a hotararii de condamnare si cele doua sentinte, reclamantul era beneficiarul unui bun in sensul conventiei si in aceasta calitate trebuie sa i se recunoasca dreptul de acces la o instanta pentru a solicita recunoasterea si protectia dreptului sau, cu atat mai mult cu cat nici la momentul pronuntarii deciziei de casare a hotararii de condamnare, cat si ulterior nu mai avea posibilitatea de a recurge la procedura speciala prevazuta de Legea nr. 10/2001.
     Pe de alta parte, decizia pronuntata in recursul in interesul legii statueaza asupra concursului dintre aceasta lege si dreptul comun, nu si asupra concursului dintre Legea nr. 10/2001 si alte proceduri speciale. Aceasta situatie se regaseste in cazul procedurii legale de control a hotararilor de condamnare politica si de confiscare a averii pronuntate anterior anului 1989 care au caracter special fata de Legea nr. 10/2001, intrucat aceasta din urma lege se refera la toate cazurile de preluare, pe cand procedurile mentionate privesc exclusiv situatia confiscarii bunurilor ca urmare a unor condamnari politice.
     In consecinta, apreciind ca in mod gresit prima instanta s-a pronuntat pe exceptie, tribunalul, in baza art. 312 alin. 5 din Codul de procedura civila, va admite recursul, va casa sentinta si va trimite cauza spre rejudecare.
     Cu ocazia rejudecarii, prima instanta va solutiona cauza in raport de considerentele expuse mai sus si de cele ale deciziei anterioare de casare.