InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Valcea

Raspundere contractuala.Probe.

(Decizie nr. 538/R din data de 14.04.2011 pronuntata de Tribunalul Valcea)

Domeniu Contracte | Dosare Tribunalul Valcea | Jurisprudenta Tribunalul Valcea


Raspundere contractuala.Probe.

In plus, instanta a observat ca, fata de clauzele contractuale, reclamanta nu a emis acele formulare care sa fi fost puse la dispozitia paratei cu privire la rulajul buteliilor, formulare ce ar fi constituit singurele "documente oficiale de evidenta a buteliilor", documente care pentru a fi opozabile paratei trebuiau contrasemnate si stampilate de reprezentantii abilitati ai partilor.
S-a retinut ca procesele-verbale depuse la dosar nu fac dovada prin ele insele a rulajului buteliilor, in materia raspunderii contractuale creditorul fiind cel ce trebuie sa dovedeasca existenta contractului si a faptului ca obligatia nu a fost executata, prevederile art.1082 Cod civil instituind o prezumtie de culpa a debitorului, pe baza acestor dovezi.
De asemenea, instanta de recurs a constatat ca in mod corect prima instanta a concluzionat, in temeiul unor prezumtii simple deductive, conform prevederilor art.1199 Cod civil raportate la cele ale art.1203 Cod civil, ca in speta nu sunt indeplinite conditiile angajarii raspunderii contractuale, plecand de la imprejurarea ca reclamanta nu a facut dovada constatarii disparitiei celor sapte butelii in conditiile stipulate de art.3 alin.3) din contractul de livrare nr.xxx/2003. Decizia nr. 538/R din 14 Aprilie 2011 Tribunalul Valcea-Sectia comerciala si contencios administrativ fiscal

Prin sentinta nr.xxxx/26.10.2010 Judecatoria Dragasani a admis in parte actiunea formulata de reclamanta S.C. SR S.R.L. in contradictoriu cu parata S.C. C S.R.L., in sensul obligarii paratei sa achite reclamantei suma de 2.934,41 lei reprezentand contravaloare marfa neachitata.
Instanta a respins capatul de cerere privind  obligarea la plata a 7 butelii/recipienti, parata fiind obligata sa achite reclamantei suma  de 1.515,8 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut in considerente ca, la data de 10 mai 2010, s-a inregistrat actiunea formulata de reclamanta  prin care solicita obligarea paratei la plata sumei de 10.804,01 lei reprezentand 2.934,41 lei contravaloare marfa neachitata conform facturilor fiscale atasate si 7.869,6 lei (echivalentul a 2100USD) reprezentand contravaloarea a 7 butelii/      recipienti nereturnati.
In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca intre parti s-au derulat relatii economice incepand cu anul 2006 conform contractului incheiat, fiind livrate paratei butelii incarcate cu gaze tehnice pentru care a emis facturile fiscale si a incheiat conventii pentru fiecare livrare.
Reclamanta a precizat ca desi in contract s-a mentionat ca parata, in cazul pierderii sau distrugerii buteliilor va suporta contravaloarea acestora, de 300 USD/butelie, aceasta nu le-a restituit, cu toate ca i-a solicitat in mai multe randuri, astfel ca in posesia debitoarei se afla 4 butelii pentru acetilena tehnica si 3 butelii pentru oxigen tehnic.
S-a mai aratat ca s-a incercat solutionarea cauzei atat prin conciliere directa cat si prin procedura somatiei de plata ce a format obiectul dosarului nr.5141/223/2009 al Judecatoriei Dragasani, fiind respinsa cererea pentru neindeplinirea conditiilor specifice ordonantei de plata, parata recunoscand insa debitul in suma de 2.934,41 lei.
In drept actiunea s-a intemeiat pe dispozitiile art.969 Cod civil.
In dovedirea actiunii reclamanta a depus la dosar facturi fiscale, dovada concilierii, contract de livrare gaze industriale, fise client, extras situatii butelii.
Din probele administrate in cauza, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin contractul de livrare gaze industriale incheiat intre parti in anul 2003, reclamanta se obliga sa livreze paratei gaze industriale in butelii puse la dispozitie de reclamanta, urmand ca parata sa achite contravaloarea acestora conform facturilor emise.
S-a specificat  faptul ca, in cazul disparitiei sau distrugerii buteliilor primite, parata va plati suma de 300 USD pentru fiecare butelie disparuta/deteriorata, in termen de 10 zile de la data constatarii.
De asemenea, s-a mai convenit ca predarea - primirea buteliilor si rulajul acestora sa fie inregistrate pe formulare puse la dispozitie de reclamanta, contrasemnate si stampilate de reprezentantii abilitati ai partilor.
Desi reclamanta a livrat o serie de produse, conform facturilor fiscale  depuse la dosar, in suma totala de 2.934,41 lei, parata nu a achitat suma restanta, fapt recunoscut de aceasta si la interogatoriu.
In ceea ce priveste cele 7 butelii a caror contravaloare o solicita reclamanta, instanta a retinut ca  procesele - verbale de receptie depuse de reclamanta nu sunt contrasemnate si stampilate de reprezentantii abilitati ai partilor asa cum s-a prevazut in contract, si nici nu exista o dovada a constatarii disparitiei acestora, in conditiile in care parata era obligata sa achite contravaloarea in termen de 10 zile de la constatare.
Mai mult, instanta a retinut ca in convocarea la conciliere nu se face mentiunea despre aceste butelii, ci numai despre contravaloarea facturilor achitate.
Prin urmare, instanta a invocat dispozitiile art.969 Cod civil, conform carora conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, precum si cele ale art.1073 Cod civil, in baza carora "creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei si in caz contrar are dreptul la dezdaunare".
Fata de cele ce aratate, instanta a constatat ca actiunea reclamantei este intemeiata in ceea ce priveste obligarea la plata contravalorii marfii neachitate, fiind admisa in parte.
In consecinta, parata a fost obligata sa achite reclamantei suma de 2.934,41 reprezentand contra/valoare marfa neachitata, capatul de cerere privind obligarea la plata a celor 7 butelii/recipienti fiind respins.
Impotriva sentintei a formulat recurs reclamanta care a aratat ca prima instanta a omis sa observe procesele-verbale de receptie a buteliilor care sunt semnate de acelasi reprezentant al SC C SRL, persoana care a semnat si facturile fiscale pe care reprezentantul societatii parate a recunoscut ca le-a primit, respectiv domnul PC.
In plus, s-a aratat ca in cuprinsul contractului incheiat de cele doua parti, la art.3 se face mentiunea ca "livrarea gazelor se face in butelii puse la dispozitia beneficiarului de catre furnizor prin inchiriere.Buteliile sunt proprietatea S BUCURESTI".
Tot in legatura cu clauzele contractului s-a aratat ca s-a mentionat ca "primirea-predarea buteliilor si rulajul acestora vor fi inregistrate pe formulare puse la dispozitie de furnizor, contrasemnate si stampilate de reprezentantii abilitati ai partilor."
Fata de clauzele contractului, recurenta a precizat ca aceasta a pus  la dispozitia paratei formulare speciale denumite "procese-verbale de receptie" care au fost semnate de fiecare data de catre delegatul societatii parate, calitatea de delegat al societatii fiind recunoscuta implicit prin recunoasterea debitului.
Prin urmare, recurenta a mentionat ca faptul ca aceste procese-verbale nu poarta si stampila societatii parate nu poate fi interpretat ca societatea nu a primit recipientii, in conditiile in care  in principiu persoana care prelua marfa si implicit buteliile era delegatul-sofer, ce nu avea posesia stampilei societatii.
Recurenta a precizat ca, in aceste conditii ,dovada faptului ca dupa golire recipientii primiti trebuiau restituiti acesteia de catre societatea parata trebuia facuta de intimata, iar cele retinute de prima instanta referitor la concilierea directa in opinia recurentei nu pot fi primite, atata timp cat aceasta a introdus anterior si o cerere de emitere a somatiei de plata.
Mai mult, s-a aratat ca reprezentantii paratei au refuzat sa raspunda corespondentei purtate pe tema restituirii celor 7 butelii, cu exceptia momentului in care au conditionat plata marfii de renuntarea recurentei la solicitarea buteliilor.
Cu privire la sustinerea instantei ca recurenta trebuia sa solicite mai intai aplicarea prevederilor art.1073 Cod civil, in sensul de a se solicita predarea buteliilor, iar in caz contrar, contravaloarea acestora, aceasta a fost socotita de recurenta ca fiind una rigida, atata timp cat exista dovezi ca aceste butelii nu se mai afla in posesia paratei, din culpa exclusiva a intimatei.
 Prin urmare, se solicita admiterea recursului in temeiul prevederilor art.304 pct.9 si 3041 Cod procedura civila.
Analizand actele dosarului raportate la criticile din recurs, instanta a constatat urmatoarele:
Intre parti s-a incheiat contractul de livrare gaze industriale nr.xxx/1.06.2003, pe o perioada de 5 ani, contract prin care reclamanta s-a angajat sa efectueze livrari de gaze tehnice imbuteliate in butelii proprietatea reclamantei catre societatea parata.
Pentru primirea buteliilor umplute s-a stipulat obligatia beneficiarului de a preda buteliile goale, iar primirea-predarea acestora si rulajul buteliilor trebuiau sa fie inregistrate pe formulare puse la dispozitie de furnizor, contrasemnate si stampilate de reprezentantii abilitati ai partilor.
S-a aratat in contract ca aceste acte constituie documente oficiale de evidenta a buteliilor.
De asemenea, s-a stipulat ca beneficiarul va plati catre furnizor suma de 300 USD pentru fiecare butelie disparuta/deteriorata in termen de 10 zile de la data constatarii( art.3 alin.3 contract).
In speta, reclamanta, la data de 10.05.2010 a solicitat achitarea sumei de 2.934,41 lei contravaloare marfa livrata paratei in perioada 11.09.2008-26.01.2009 si  contravaloarea a sapte butelii nereturnate, dintre care patru butelii pentru acetilena tehnica 1,8/20,0 litri, o butelie pentru oxigen tehnic 2,5/40,0 litri si respectiv doua butelii pentru oxigen tehnic 2,5/50,0 litri.
In sustinerea cererii au fost depuse facturile fiscale emise in perioada 11.09.2008-26.01.2009 si procese-verbale emise in aceeasi perioada, in care s-a consemnat primirea buteliilor pline si restituirea celor goale, precum si un centralizator  fisa client pentru societatea parata, pentru perioada 1.09.2006-09.07.2009, in care apar evidentiate comenzile paratei si retururile ambalajelor goale.
Fata de cele expuse, instanta a constatat ca din analiza documentelor sus-mentionate nu rezulta insa ca, la data  introducerii cererii, parata avea de restituit cele sapte butelii descrise de catre reclamanta in cererea de chemare in judecata.
Astfel, anterior introducerii prezentei cereri, reclamanta solicitase contravaloarea celor sapte butelii, pe calea somatiei de plata, la data de 24 iulie 2009, acesta fiind primul moment in care s-a adus la cunostinta paratei pretentia reclamantei, potrivit actelor aflate la dosar.
In aceste conditii, apar ca neintemeiate criticile din recurs referitoare la neacordarea relevantei juridice a documentelor depuse la dosar de catre reclamanta la instanta de fond, precum si cele cu privire la recunoasterea faptului nepredarii celor sapte butelii de catre reprezentatul abilitat al paratei.
In plus, instanta a observat ca, fata de clauzele contractuale, reclamanta nu a emis acele formulare care sa fi fost puse la dispozitia paratei cu privire la rulajul buteliilor, formulare ce ar fi constituit singurele "documente oficiale de evidenta a buteliilor", documente care pentru a fi opozabile paratei trebuiau contrasemnate si stampilate de reprezentantii abilitati ai partilor.
S-a retinut ca procesele-verbale depuse la dosar nu fac dovada prin ele insele a rulajului buteliilor, in materia raspunderii contractuale creditorul fiind cel ce trebuie sa dovedeasca existenta contractului si a faptului ca obligatia nu a fost executata, prevederile art.1082 Cod civil instituind o prezumtie de culpa a debitorului, pe baza acestor dovezi.
De asemenea, instanta de recurs a constatat ca in mod corect prima instanta a concluzionat, in temeiul unor prezumtii simple deductive, conform prevederilor art.1199 Cod civil raportate la cele ale art.1203 Cod civil, ca in speta nu sunt indeplinite conditiile angajarii raspunderii contractuale, plecand de la imprejurarea ca reclamanta nu a facut dovada constatarii disparitiei celor sapte butelii in conditiile stipulate de art.3 alin.3) din contractul de livrare nr.xxx/2003.
Prin urmare, fata de cele expuse mai sus, potrivit dispozitiilor art.312 alin.1 Cod procedura civila, instanta a respins recursul ca nefondat, sentinta atacata fiind mentinuta ca temeinica si legala.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte

Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011