InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Vaslui

litigiu de munca

(Sentinta civila nr. 183 din data de 11.02.2010 pronuntata de Tribunalul Vaslui)

Domeniu Raporturi de munca | Dosare Tribunalul Vaslui | Jurisprudenta Tribunalul Vaslui

Dosar nr. 3653/89/2009 - litigiu de munca R O M A N I A

TRIBUNALUL VASLUI
SECTIA CIVILA
Sentinta civila Nr. 183
Sedinta publica de la 11 Februarie 2010
Instanta constituita din:
PRESEDINTE LAURA-MONICA BALAN
Judecator CORINA-SUZANA ARTENE
Asistent judiciar OLIVIA CRETU
Asistent judiciar LORIN STEFAN PASCARU
Grefier LAVINIA-CERASELA LICA

Pe rol pronuntarea cauzei Litigii de munca privind pe reclamanta PR, cu domiciliul procesual ales in in contradictoriu cu paratii Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, cu sediul in Bucuresti, , Ministerul Finantelor Publice , cu sediul in Bucuresti, Curtea de Apel Iasi, cu sediul in Iasi,  jud. Iasi, Tribunalul Vaslui, jud. Vaslui si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, cu sediul in Bucuresti, avand ca obiect drepturi banesti.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Se constata ca dezbaterile in prezenta cauza au avut loc in sedinta publica din data de 04 februarie 2010, ce s-au consemnat in incheierea de sedinta din acea zi, ce face parte integranta din prezenta hotarare, cand din lipsa de timp pentru deliberare, s-a amanat pronuntarea pentru astazi, cand s-a dat sentinta civila de fata;
     
INSTANTA:

Asupra actiunii civile de fata;
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 3653/89 din data de 4.12.2009, reclamanta  PR in contradictoriu cu paratii Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Iasi, Tribunalul Vaslui, Ministerul Finantelor Publice si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a solicitat ca instanta sa dispuna obligarea paratilor Ministerul Justitiei, Tribunalul Vaslui  si Curtea de Apel Iasi, la plata drepturilor salariale  reprezentand sporul de confidentialitate de 15% din indemnizatia de incadrare lunara incepand cu 1.07.2009, pana la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti si pentru viitor, actualizate cu indicele de inflatie  la data platii efective, cu efectuarea cuvenitelor mentiuni in cartea sa de munca.
Au mai solicitat obligarea paratului Ministerul Economiei si Finantelor la alocarea fondurilor necesare pentru plata acestor drepturi.
Totodata, s-a solicitat obligarea paratului Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti la emiterea ordinului de salarizare care sa contina sporul de 15 % pe viitor.
In motivarea cererii, reclamanta  a aratat ca in scopul asigurarii eficiente a confidentialitatii informatiilor clasificate au fost edictate mai multe acte normative, menite sa ofere categoriilor de persoane ce gestioneaza astfel de informatii sporuri salariale corespunzatoare gradului de acces la astfel de informatii.
 Astfel a aratat ca potrivit art. 13 din OG nr. 9/2001 pentru modificarea nr. OUG nr.57/2000, privind salarizarea personalului CNSAS, pentru pastrarea confidentialitatii in legatura cu faptele, informatiile, documentele de care iau cunostinta in cadrul functiei, personalul CNSAS beneficiaza de un spor lunar de confidentialitate in cuantum de pana  la 30%, calculat din salariul de baza.
Au fost invocate in acest sens si prevederile Legii nr.444/2006, privind cresterile salariale ce se vor acorda personalului militar si functionarilor publici cu statut special din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, potrivit carora  pentru pastrarea confidentialitatii in legatura cu informatiile clasificate, cadrele militare in activitate, functionarii publici cu statut special, militarii angajati pe baza de contract si personalul civil din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala beneficiaza de un spor lunar de pana la 15% din solda lunara, respectiv din salariul de baza .
Astfel, judecatorii militari beneficiaza de un spor de confidentialitate de pana la 15% din solda lunara.
Prin  OG nr.6/2007, art.15 alin.1, s-a prevazut ca sporul de confidentialitate in cuantum de pana la 15% se acorda nu numai categoriilor de functionari publici prevazute in legea nr.555/2006, ci si functionarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului precum si functionarilor publici din cadrul Administratiei Prezidentiale, Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrarii Europene, Directiilor subordonate ministrului delegat pentru comert din cadrul Ministerului Economiei si Comertului, Consiliului Legislativ.
Totodata, potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, astfel cum a fost modificata prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidentialitate de pana la 15% si membrilor plenului precum si altor categorii de personal din cadrul Oficiului de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor.
 In conformitate cu art. 99 lit. d in Legea nr. 303/2004 si art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 9 din Codul deontologic, li s-a impus obligatia profesionala imperativa, speciala si specifica de confidentialitate in cadrul executarii raporturilor de munca.
Ori, prin natura sa, activitatea judiciara pe care o desfasoara aceiasi reclamanti implica administrarea sau cel putin contactul cu informatii, constand in date privind: arestari, interceptari ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protectia victimelor, date cu caracter personal ale justitiabililor si colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 si alin. 5 din Legea 677/2001), sesizarile adresate organelor statului (de pilda, cele facute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 18/1991), veniturile salariale, protectia minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuala.
S-au invocat si dispozitiile art.14 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si art.4 din carta sociala revizuita si ratificata prin Legea nr. 74/1999.
Acordarea acestor sporuri solicitate nu poate fi confundata cu o adaugare la lege, ci reprezinta o aplicare a prevederilor art. 269 din Codul muncii.
In sustinerea pretentiilor formulate s-a invocat si decizia nr.46 din 15 decembrie 2008, pronuntata de Inalta curte de Casatie si Justitie.
Prin intampinarea depusa la data de 8.01.2010  Ministerul Justitiei a solicitat respingerea actiunii ca nefondata motivat de faptul ca neacordarea sporului de confidentialitate nu reprezinta o incalcare a dispozitiilor din O.G. nr.137/2000 si din  Conventie, pentru ca nu exista un drept recunoscut si protejat de lege in lipsa unui act normativ care sa prevada  si sa garanteze  sporul de confidentialitate.
Reclamanta nu se  afla in situatie comparabila cu alte categorii de personal, dispozitiile O.G. nr.137/2000 nefiind incidente pentru ca ei reprezinta o categorie aparte de salariati ai sistemului bugetar, cu un statut specific, cu drepturi si indatoriri stabilite prin act normativ special, respectiv Legea nr.303/2004.
Ca atare, situatia sa nu este comparabila cu a altor categorii de personal din sistemul bugetar care prin statute proprii, profesionale, au instituite drepturi si indatoriri diferite, facand parte din categorii distincte ale autoritatii publice.
S-a sustinut ca, in concordanta cu deciziile Curtii Europene, Curtea Constitutionala a statuat ca principiul egalitatii in drepturi si al discriminarii nu se aplica doar situatiilor egale ori analoge, iar tratamentul juridic diferentiat, instituit in baza unor situatii obiectiv diferite, nu reprezinta nici privilegii si nici discriminari.
Mai mult, s-a invederat faptul ca , la data de 12.11.2009, a intrat in vigoare Legea nr. 330 /2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice, iar prin prevederile  art. 4 al.1  din Anexa VI a acestei legi se recunoaste legislativ judecatorilor dreptul de a beneficia de   un spor de confidentialitate in cuantum de 5 % din salariu de baza, respectiv din indemnizatia de incadrare lunara., prevederi care au intrat in vigoare la data mai sus aratata, conform art. 4 al. 2 si 3 din acest act normativ, data de la care reclamanta a beneficiat de aceste drepturi salariale
Paratul Ministerul Economiei si Finantelor a depus intampinare prin care a  invocat pe cale de exceptie lipsa calitatii procesuale pasive avand in vedere ca Ministerul Economiei si Finantelor si Ministerul Justitiei sunt ordonatori principali de credite, iar creditele bugetare acordate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate si utilizate pentru finantarea altui ordonator principal de credite.
Rolul sau este de a raspunde de elaborarea proiectului bugetului de  stat  pa baza proiectelor bugetelor  ordonatorilor principali de credite ai acestui buget si a proiectelor locale, cu respectarea procedurii reglementate prin Legea nr.500/2002, privind finantele publice.
De asemenea, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a depus un punct de vedere cu privire la speta dedusa judecatii..
          Analizand  actiunea de fata in raport de sustinerile partilor si actele depuse la dosar precum si dispozitiile legale aplicabile in cauza  instanta constata si retine urmatoarele:   
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de paratul Ministerul Economiei si Finantelor prin intampinare este neintemeiata, urmand a fi respinsa. Astfel, instanta retine ca paratul a fost chemat in judecata pentru a fi obligat sa aloce fondurile necesare efectuarii platii drepturilor salariale pretinse de reclamanti., acesta fiind cel care raspunde de  elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum si de elaborarea proiectelor de rectificare bugetara. Art. 1 din OG 22/2002, aprobat prin Legea nr.288/2002 prevede ca executarea obligatiilor de plata ale institutiilor  in temeiul titlurilor executorii se realizeaza din sumele aprobate pentru bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se incadreaza obligatia de plata respectiva. Pentru realizarea drepturilor salariale este necesara includerea sumelor datorate cu acest titlu in bugetul ordonatorului principal de credite bugetare, in conditiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului si al institutiilor din subordine a sumelor necesare pentru efectuarea platii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Cu privire la fondul cauzei, instanta a retinut ca reclamanta face parte din categoria personalului ce desfasoara activitate in justitie (unitati finantate de la bugetul de stat), raporturile juridice de munca ale acestora fiind guvernate de Codul muncii conform dispozitiilor art.1 si art.295 alin.2 din acest cod, care se completeaza cu dispozitiile legale speciale.
Reclamantei i-a fost impusa prin lege o obligatie profesionala imperativa, speciala si specifica, de confidentialitate (art.99 lit. d din Legea nr.303/2004 si art.4 alin. l din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic) care se indeplineste in cadrul executarii raporturilor de munca.
 Prin insasi natura sa, activitatea judiciara desfasurata de catre reclamanta  implica administrarea sau cel putin contactul cu informatii confidentiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constand, de exemplu, in date privind: arestari, interceptari ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperite, protectia victimelor, datele cu caracter personal de justitiabililor si colegilor de serviciu (art.2 alin.4 si alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizarile adresate organelor statului, veniturile salariale, protectia minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuala etc.
Reclamanta nu indeplineste o functie de demnitate publica (numita sau aleasa), ori nefiind demnitar publici aceasta se afla in aceeasi situatie ca si restul personalului din unitatile bugetare, insa, in unitatile bugetare, faptului indeplinirii obligatiei de confidentialitate, i-a fost recunoscut si dreptul corelativ salarial. Debitorii obligatiei de confidentialitate au fost recunoscuti, in mod firesc, ca si creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidentialitate, unitatile bugetare fiind debitori ai obligatiei sinalagmatice de plata a acestui spor salarial.
Asadar, toate persoanele din cadrul unitatilor bugetare, inclusiv reclamanta, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de munca, generat de Codul muncii, fiind supusi obligatiei de fidelitate, asa cum prevad dispozitiile art. 295, art. 1 alin. 1 si art.26 alin.1 din Codul muncii, contractele colective si individuale de munca, cat si Regulamentele de organizare si functionare a instantelor judecatoresti.
Obligatia si prestatia de fidelitate reprezinta cauza juridica expresa si indiscutabila a obligatiei sinalagmatice si a contraprestatiei angajatorului (a organizatiei) de a plati salariatilor sporul de confidentialitate.
In acelasi sens se interpreteaza si efectele Ordinului Ministrului Justitiei nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidentialitate pentru personalul contractual si functionarii publici din cadrul instantelor judecatoresti, invocandu-se ca fundament legal dispozitiile Legii nr. 97/2008, art. 122 din Legea 53/1991, O.G. 6/2007, O.G. 10/2008 si O.U.G. nr. 24/2000.
Ca un corolar al argumentarilor prezentate, Inalta Curte de Casatie si Justitie, urmare a recursului in interesul legii promovat de Parchetul de pe langa instanta suprema, in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 15 alin. (1) si (2) din Codul deontologic al magistratilor, si ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, modificata si completata, raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora, a pronuntat Decizia nr. 46 din data de 15.XII.2008, prin care s-a admis recursul si s-a constatat ca judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidentialitate de 15%, calculat la indemnizatia bruta lunara, respectiv salariul de baza brut lunar. "
Mai mult, prin art.4, alin.1 lit. b  din Anexa VI la Legea nr.330/2009, privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, intrata in vigoare incepand cu 12 .11.2009, acest spor a fost prevazut expres si pentru magistrati.
Raportat la cest text de lege, capatul de cerere constand in plata si pentru viitor a drepturilor salariale solicitate urmeaza a fi respins ca neintemeiat, reclamanta beneficiind, incepand cu data de 12.11.2009, de drepturile salariale constand in de sporul de confidentialitate in cuantum de 5% din indemnizatia de incadrare lunara.
Drept urmare a respingerii pretentiilor reclamantei constand in plata pe viitor a drepturilor salariale constand in sporul de confidentialitate, va fi respinsa si cererea privind obligarea paratului Ministerul Justitiei si Liberatilor Cetatenesti a emite ordinul de salarizare cu privire la plata pe viitor catre reclamanta a drepturilor salariale constand in sporul de confidentialitate in cuantum de 15%.
In consecinta, fata de cele prezentate, tribunalul urmeaza sa admita in parte actiunea formulata de reclamanta in contradictoriu cu paratii Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Iasi, Tribunalul Vaslui, Ministerul Economiei si Finantelor si Consiliul national pentru Combaterea Discriminarii  si, in consecinta, va obliga paratii Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Iasi si Tribunalul Vaslui sa plateasca in favoarea reclamantei PR drepturile salariale constand in sporul de confidentialitate de 15% din indemnizatia de incadrare bruta lunara pentru perioada 1.07.2009- 11.11.2009, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective., conform prevederilor  art. 1073 Cod Civil deoarece prin neplata diferentelor de drepturi de natura salariala s-a creat partii reclamante un prejudiciu constand in diferenta de valoare ca urmare a inflatiei .
De asemenea, paratul Ministerul Economiei si Finantelor va fi obligat sa vireze fondurile necesare achitarii drepturilor solicitate.
In acest sens s-a retinut ca potrivit HG nr.736/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Justitiei, instantele sunt institutii publice finantate integral de la bugetul de stat, iar potrivit art.131 alin.1 din Legea 304/2004  activitatea instantelor si parchetelor este finantata de la bugetul de stat. Prin art. 19 din Legea 500/2002 - privind finantele publice - se prevede ca Ministerul Economiei si Finantelor coordoneaza activitatea de pregatire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel incat este necesar ca hotararea sa fie opozabila acestei institutii care asigura fondurile necesare salarizarii puterii judecatoresti.
Totodata, cererea de obligare a paratilor  la efectuarea mentiunilor   corespunzatoare in carnetele de munca ale reclamantei va fi admisa in baza dispozitiilor art. 1 - 8 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munca.
In temeiul art. 285 Codul muncii, prezenta cauza este scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Respinge exceptia  lipsei calitatii procesuale pasive a paratului  Ministerul Finantelor Publice - prin D.G.F.P. Vaslui, invocata de acesta. 
Admite, in parte, actiunea formulata de catre reclamanta PR, cu domiciliul procesual ales in contradictoriu cu paratii Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, cu sediul in Bucuresti,  Ministerul Finantelor Publice , cu sediul in Bucuresti, Curtea de Apel Iasi, cu sediul in Iasi,jud. Iasi, Tribunalul Vaslui, jud. Vaslui si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, cu sediul in Bucuresti, in consecinta:
Obliga paratii Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti,  Curtea de Apel Iasi si Tribunalul Vaslui sa plateasca reclamantei PR drepturile banesti reprezentand sporul de confidentialitate de 15%  din salariul de baza  incepand cu data de 1.07.2009 pana la data  de 11.11.2009, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.
Obliga paratul Ministerul Finantelor Publice sa  aloce fondurile necesare platii  catre reclamanta a drepturilor banesti reprezentand sporul de confidentialitate de 15%  din salariul de baza , pentru perioada 1.07.2009- 11.11.2009, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.
Obliga paratii  Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti,  Curtea de Apel Iasi si Tribunalul Vaslui sa  faca mentiunile corespunzatoare in carnetul de munca ale reclamantei.
Respinge restul pretentiilor reclamantei.
Definitiva si executorie.
Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 11. februarie 2010.

Presedinte, Judecator, Grefier,
B.L.M A.C.S L.L.C

Asistenti judiciari,
P.L.S                                                     C.O
Hotarare ramasa irevocabila prin admiterea recursului formulat de MJLC

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Raporturi de munca

DECIZIE DE IMPUTARE. NELEGALITATEA EMITERII ACTULUI RAPORTAT LA DISP. ART. 169 (164) CODUL MUNCII republicat - Sentinta civila nr. 5773/97/2010 din data de 24.01.2011
NERESPECTAREA CLAUZELOR NEGOCIATE PRIN CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCA. CONSECINTA OBLIGARII ANGAJATULUI LA PLATA UNOR DESPAGUBIRI. - Sentinta civila nr. 1648/97/2010 din data de 24.02.2011
SANCTIONARE DISCIPLINARA. EXCEPTIA TARDIVITATII EMITERII DECIZIEI - Sentinta civila nr. 680/LM/2011 din data de 21.04.2011
GREVA DE AVERTISMENT. NEINDEPLINIREA CONDITIILOR IMPUSE DE LEGEA NR. 62/2011, A DIALOGULUI SOCIAL.NELEGALITATE - Sentinta civila nr. 1189/LM/2011 din data de 26.05.2011
Conflict de munca. Criteriile de acordare ale adaosului pentru sarbatoarea de Pasti prevazut in Contractul colectiv de munca. Functionarea sucursalei in baza delegarilor de competenta. - Sentinta civila nr. 1557/LM/2010 din data de 02.11.2010
Recurs rectificare carnet de munca - Sentinta civila nr. 1719 din data de 25.01.2010
Raspunderea patrimoniala a angajatilor. - Sentinta civila nr. 217 din data de 24.02.2011
Lipsa in gestiune. Raspunderea patrimoniala a mostenitorilor salariatului decedat. - Sentinta civila nr. 835 din data de 16.06.2011
Actiunea in raspundere patrimoniala. Prejudiciul produs de sofer prin depasirea consumului de combustibil. - Sentinta civila nr. 309 din data de 24.03.2011
Drepturi salariale - Sentinta comerciala nr. 472/CA din data de 09.09.2010
LITIGIU DE MUNCA. RASPUNDERE SUBSIDIARA - Decizie nr. 10 din data de 19.01.2010
Functionar public cu statut special. Incetarea raporturilor de serviciu urmare a intervenirii unei hotarari penale definitive de condamnare. Petenta ofiter de politie judiciara. Atacarea ordinului Ministerului Afacerilor de Interne prin care s-a constata - Decizie nr. 62/F din data de 10.04.2014
Acordarea indemnizatiei de dispozitiv - Decizie nr. 488/F din data de 25.04.2008
Spor de confidentialitate solicitat de magistrati – admisibilitate. - Decizie nr. 348/F din data de 16.04.2008
Acordarea pentru anumite categorii de politisti din cadrul structurilor teritoriale ale Politiei Romane, a suplimentelor de hrana M12B, daca acestia desfasoara activitati in ture. Aplicabilitatea HG nr. 65/2003 si Ordinul MAI nr. 440/2003. - Decizie nr. 617/R din data de 30.09.2008
Dreptul functionarilor publici angajati in structuri MIRA de a li se plati prima de concediu si sporul de fidelitate. Admisibilitatea chemarii in garantie a Ministerului Economiei si Finantelor. - Decizie nr. 429/R din data de 01.07.2008
Legalitatea acordarii – pentru politisti a sporului de fidelitate si a primei de concediu. Drepturile salariale suspendate nu au fost anulate prin actele normative care au determinat suspendarea, anume legile bugetului de stat pe anul 2001-2006 - Decizie nr. 434/R din data de 01.07.2008
Reactualizarea debitului principal cu rata inflatiei si acordarea de dobanzi legale pentru neexecutarea la timp a obligatiilor de plata. Regim juridic si temeiuri de drept. - Decizie nr. 146/R din data de 03.04.2007
Contencios administrativ si fiscal - litigiu privind functionarii publici (Legea Nr.188/1999) - Sentinta civila nr. 7/CC din data de 03.02.2010
Sanctiune disciplinara. Vinovatie salariat. - Decizie nr. 1727 din data de 21.10.2013