InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Tulcea

Civil - plangere contravetionala

(Decizie nr. 366 din data de 12.06.2014 pronuntata de Tribunalul Tulcea)

Domeniu | Dosare Tribunalul Tulcea | Jurisprudenta Tribunalul Tulcea

Dosar nr.  R O M A N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILA NR.366
Sedinta publica din data de 12 iunie  2014
.

T R I B U N A L U L:

Prin plangerea formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Macin sub nr.675/253/2013 din 06.06.2013, petentul ...a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea procesului verbal de contraventie seria CP nr.3043004 din 24 mai 2013 incheiat de I.P.J. Tulcea - Politia Rutiera Macin si inlaturarea sanctiunilor aplicate.
Prin sentinta civila nr.7/08.01.2014 Judecatoria Tulcea a admis plangerea contraventionala formulata de petentul ..., in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI TULCEA si a dispus anularea procesului verbal de contraventie seria CP nr.3043004 din 24 mai 2013 incheiat de IPJ Tulcea - Politia Rutiera Macin si a inlaturat sanctiunile aplicate.
La solutionarea cauzei instanta de fond a aratat ca a avut in vedere prevederile art.31 alin.1 lit.a din OUG 195/2002 potrivit cu care "Participantii la trafic trebuie sa respecte regulile de circulatie, semnalele, indicatiile si dispozitiile politistului rutier, precum si semnificatia diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutiera, in urmatoarea ordine de prioritate:
a) semnalele, indicatiile si dispozitiile politistului rutier";
     Potrivit art.100 alin.3 lit.f din acelasi act normativ, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul nerespectarea semnalelor, indicatiilor si dispozitiilor politistului rutier aflat in exercitarea atributiilor de serviciu;
     Procesul verbal constituie un mijloc de proba, el dovedind o situatie de fapt care a dus la incheierea sa si care conduce in mod rezonabil la o acuzatie ce se bazeaza pe imprejurari de fapt care, pentru a putea fi inlaturate, necesita sustineri intarite de probe din partea celui sanctionat.
     A aratat judecatorul fondului ca analizand procesul verbal si declaratiile martorilor audiati la cererea petentului, rezulta fara dubiu ca in ziua de 24 mai 2013, orele 10,30, un autoturism apartinand politiei rutiere Macin se afla in zona pietei agroalimentare a orasului Macin, in coltul blocului 20, iar in autoturism se afla lucratorul de politie rutiera care a incheiat procesul verbal de constatare si sanctionare, insotit de un alt coleg al sau.
De asemenea, din procesul verbal si din declaratiile martorilor rezulta ca petentul s-a deplasat cu un autoturism marca BMW din centrul orasului catre statia PECO unde a intors si s-a indreptat din nou catre centrul orasului.
Cele consemnate insa in procesul verbal de contraventie, potrivit carora un politist rutierist ar fi efectuat un semnal regulamentar pentru oprirea autoturismului condus de petent este contrazis de declaratiile celor doi martori.
Astfel, asa cum s-a retinut mai sus, nici unul dintre martori nu confirma ca vreun lucrator de politie ar fi facut vreun semnal de oprire a autoturismului, desi ambii confirma existenta si a autoturismului politie rutiere si acelor doi politisti.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal a declarat apel organul constatator Inspectoratul de Politie Judetean Tulcea, criticand-o ca fiind nelegala si netemeinica.
Astfel, considera apelantul ca desi martorii propusi de catre petent au sustinut in fata instantei ca nu au observat nici un politist care sa-i semnalizeze acestuia sa opreasca , declaratiile acestora sunt nesincere si reprezinta probe preconstituite si prin urmare, raportat si la gradul de prietenie al martorilor cu petentul, nu se poate tine seama de ele.
S-a mai aratat de catre apelant ca prin intampinarea formulata s-a opus audierii acestor martori deoarece sunt prieteni ai petentului si mai mult, acestia nu se aflau in autoturismul contravenientului, astfel ca nu puteau sa sustina cu sinceritate cele declarate in fata instantei.
Intimatul-petent nu a formulat intampinare.
Examinand criticile aduse de apelanta impotriva sentintei civile mai sus nominalizate, prin prisma dispozitiilor art. 476 si urmatoarele Cod procedura civila, tribunalul retine ca acestea au caracter fondat, pentru urmatoarele considerente:
In fapt, tribunalul retine, in prealabil, ca desi O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, din economia textului art. 34 rezulta ca acesta face dovada situatiei de fapt retinute pana la proba contrara.
Este neindoios ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care statul respecta limite rezonabile, avand in vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Salabiaku v. Franta, hotararea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forta probanta a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, putandu-se reglementa importanta fiecarui mijloc de proba, insa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci cand administreaza si apreciaza probatoriul (cauza Bosoni v. Franta, hotararea din 7 septembrie 1999).
Persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) in cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de indeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional (cauza Anghel v. Romania, hotararea din 4 octombrie 2007).
In analiza principiului proportionalitatii, trebuie observat ca dispozitiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfasurarii fluente si in siguranta a circulatiei pe drumurile publice, precum si ocrotirea vietii, integritatii corporale si a sanatatii persoanelor participante la trafic sau aflate in zona drumului public, protectia drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietatii publice si private. 
Prin urmare, procesul verbal de contraventie beneficiaza de o prezumtie relativa de veridicitate si autenticitate, care nu contravine dispozitiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului, in masura in care contravenientului i se asigura conditiile de exercitare efectiva a dreptului la un proces echitabil, de catre instanta de judecata.
Din acest punct de vedere, in litigiul dedus judecatii exista probe certe cu privire la vinovatia petentului, constand in nerespectarea indicatiilor de a opri la semnalul politistului rutier, intrucat savarsirea faptei a fost perceputa in mod direct, prin propriile simturi, de catre agentul constatator.
De altfel, a se solicita agentului constatator sa faca dovada tuturor contraventiilor legate de siguranta traficului rutier prin fotografii sau inregistrari video ar reprezenta o sarcina excesiva, prin care s-ar incalca principiul egalitatii armelor intre partile procesuale, garantat de Conventia Europeana a Drepturilor Omului ca parte integranta a dreptului la un proces echitabil, intrucat interesul privat ar prevala cu mult peste interesul public, de o maniera nepermisa intr-un stat democratic.
In drept, nicio dispozitie legala nu obliga agentul constatator sa inregistreze video abaterile constand in nerespectarea regulilor de circulatie. Aceasta indatorire exista doar atunci cand trebuie stabilita concentratia de alcool in aerul expirat, ori viteza de circulatie in traficul rutier (conform art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002).
In speta dedusa judecatii, cei doi martori propusi de intimatul reclamant au dat depozitii care nu au relevanta unor dovezi pertinente, raportat la caracterul relativ si chiar subiectiv al acestora, care decurge atat din varsta apropiata cu cea a apelantului (20 ani contravenientul si respectiv 23 - 25 ani martorii ...si ...), ce creeaza prezumtia existentei unui cerc comun de prieteni, aflati in relatii apropriate (dedusa din aceea ca martorul ... afirma despre o intalnire cu petentul in seara cand acesta ar fi primit un SMS de la o pretinsa prietena a agentului constatator, iar martorul ...vorbeste despre aceeasi intalnire si acelasi mesaj SMS), dar mai ales din continutului declaratiilor, care contin o serie de inadvertente si nepotriviri, de natura a conduce la inlaturarea acestora din ansamblul probator:
? depozitia martorului ... nu poate fi utila cauzei, de o maniera rezonabila, pentru ca cele povestite de acesta se intamplau in luna iunie (martorul aratand expres ca "stie" acest lucru), in conditiile in care contraventia a fost comisa pe 24 mai 2013; prin urmare, martorul nu a vazut ce s-a intamplat pe 24 mai, ci doar ce s-a intamplat la o alta data, in aceasi loc, intre aceleasi persoane, fara a exista vreo legatura cu procesul verbal de contraventie contestat; daca s-ar accepta ideea ca martorul ar fi stiut gresit luna, se ridica intrebarea daca nu cumva acesta a stiut gresit si modalitatea in care s-au intamplat faptele, respectiv daca nu cumva se inseala si atunci cand afirma ca agentii de politie nu ar fi facut semnalul de oprire,
? este inexplicabil si foarte putin probabil ca dupa mai mult de 6 (sase) luni de zile (24 mai - 27 noiembrie) ambii martori si-au putut aminti cu claritate, fara a discuta in prealabil cu petentul, foarte multe detalii "relevante" in legatura cu pretinsul incident pe care l-ar fi observat, sustinand ca lucratorii de politie nu ar fi facut semn pentru oprirea masinii apelantului si chiar mergand pana la indicarea orei exacte a faptei, cu o eroare de doar 10 minute, fara insa a retine alte detalii mult mai usor de memorat si cu caracter evident: spre exemplu, daca cei doi lucratori de politie purtau uniforma sau nu, intrebare la care nu s-a putut raspunde,
? martorul ... sustine ca el intentiona sa intre in magazinul alimentar de la  parterul blocului 20, cand cand l-ar fi vazut pe petent conducand autoturismul personal marca BMW, insa continutul ulterior al declaratiei sale contrazice intentia declarata a martorului, care ar fi vazut masina apelantului mergand pana la PECO, apoi intorcandu-se si apoi indreptandu-se spre centru, martorul zabovind inca si mai mult cu privirea pe sosea, suficient cat sa afirme si ca nu ar fi observat vreun lucrator de politie care sa ii faca semne petentului; din cele aratate ar rezulta ca martorul nu a mai intrat in magazin, ci a supravegheat pur si simplu strada, ceea ce este putin probabil,
? martorul ...sustine ca petentul apelant ar fi claxonat cand ar fi ajuns cu masina la statia PECO, dar martorul ... nu si-a amintit acest lucru, desi ambii martori par sa cunoasca foarte multe detalii in legatura cu respectivul incident,
? chiar daca s-ar trece peste toate considerentele de mai sus, iar martorii nu au observat pe lucratorul de politie efectuand semnalul de oprire apelantului, aceasta nu dovedeste ca semnalul nu a fost efectuat: este foarte probabil ca martorii, daca au fost de fata, nu au fost pur si simplu atenti la toata desfasurarea evenimentelor, pierzand momentul semnalului de oprire, sau uitand acest detaliu, cu sau fara intentie, in raport de cele 6 luni scurse de la incidentul respectiv.
Pentru considerentele expuse, depozitiile martorilor nu sunt relevante, iar tribunalul nu isi poate forma convingerea ca petentul nu ar fi comis contraventia care i-a fost retinuta in sarcina, dovedita prin procesul verbal intocmit, in mod nemijlocit, de catre agentul constatator.
Prin urmare, nu exista niciun dubiu cu caracter rezonabil, care sa opereze in beneficiul contravenientului, iar dovada concreta a vinovatiei acestuia o reprezinta procesul verbal de contraventie, cu valoarea unui inscris perfectat in forma autentica, de catre un functionar aflat in exercitarea atributiilor de serviciu.
In concluzie, calificarea contraventiei ca fiind o “acuzatie in materie penala", pentru aplicarea Conventiei Europene, este lipsita de relevanta juridica, fiind evident ca si potrivit acestei teze juridice prezumtia de nevinovatie a fost rasturnata prin proba contrara, constand in procesul verbal de constatare intocmit la scurt timp dupa comiterea faptei.
In ceea ce priveste individualizarea sanctiunilor contraventionale instanta constata ca acestea sunt proportionale cu gradul de pericol social al faptei savarsite si persoana intimatului petent, care nu si-a asumat raspunderea juridica pentru propria conduita.
Fata de cele de mai sus, se va admite apelul si se va schimba in parte hotararea atacata, in sensul respingerii plangerii contraventionale ca nefondata, in integralitate.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete

Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016