InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Tulcea

Faliment-angajare raspundere art.138 Lg.85/2006

(Sentinta civila nr. 4554 din data de 11.11.2011 pronuntata de Tribunalul Tulcea)

Domeniu Faliment | Dosare Tribunalul Tulcea | Jurisprudenta Tribunalul Tulcea

SENTINTA CIVILA NR. 4554
Sedinta publica din 11 noiembrie 2011
T R I B U N A L U L,

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Tulcea la nr. .../88/16.09.2011, HM EXPERT I.P.U.R.L. a chemat in judecata pe paratul ..., pentru a fi obligat la plata pasivului societatii, asa cum rezulta din tabelul definitiv al tuturor creantelor asupra averii debitoarei, respectiv pentru suma de 26.672 lei - reprezentand datorii catre creditori.
In dovedirea cererii, reclamanta a aratat ca, prin incheierea nr. .../18.02.2011 a Tribunalului Tulcea s-a dispus intrarea in faliment, in forma simplificata a debitoarei S.C. ... S.R.L. si numirea in calitate de lichidator judiciar a HM EXPERT I.P.U.R.L.
     Arata ca, potrivit datelor obtinute de la ORC debitoarea a fost constituita de parat ca asociat unic si administrator, iar potrivit relatiilor primite de la Primaria Tulcea in patrimoniul debitoarei se afla bunuri, respectiv un imobil - ... situat in mun. Tulcea .... Tulcea, dobandit prin contract de vanzare cumparare la data de 07.02.2011.
     Se mai arata ca, desi notificat cu mentiunea obligatiilor legale cu privire la predarea actelor si informatiilor prevazute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, paratul in calitate de administrator statutar al debitoarei nu a predat actele contabile.
     De asemenea, potrivit tabelului definitiv al creantelor debitoarei, masa credala totala este de 26.672 lei.
     A mai aratat reclamanta ca, in raportul intocmit in baza art.59 din Legea nr.85/2006 s-a constatat ca activitatea desfasurata de debitoare a fost nerentabila, ineficienta din punct de vedere economic, in "casa" si conturile societatii neexistand sume de bani considerabile ce puteau acoperi datoriile societatii.
     S-a mentionat ca, lichidatorul nu a identificat Snack-barul, ca acesta nu a fost predat de catre parat, dar care a comunicat telefonic ca ar fi instrainat bunul respectiv, dar nu a depus nicio dovada in acest sens.
     Se mai mentioneaza ca, paratul a refuzat sa predea actele contabile si bunul indicat de autoritatea publica locala, generand prezumtia ca evidenta contabila nu a fost tinuta conform legii si ca aceasta a folosit bunurile debitoarei in folosul sau propriu sau al altor persoane.
In drept, s-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art.138 alin.1 lit. a si d din Legea nr. 85/2006 a insolventei.
In dovedirea actiunii, reclamanta a depus la dosar, in copie, o serie de inscrisuri.
     Analizand actele si lucrarile dosarului, judecatorul sindic retine urmatoarele:
     Prin incheierea nr. .../18.02.2011 a Tribunalului Tulcea s-a dispus intrarea in faliment, in forma simplificata a debitoarei S.C. ... S.R.L. si numirea in calitate de lichidator judiciar a HM EXPERT I.P.U.R.L..
     Lichidatorul a emis notificare cu privire la deschiderea procedurii, cu mentiunea indeplinirii obligatiilor legale cu privire la predarea actelor si informatiilor prevazute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, iar paratul in calitate de administrator statutar al debitoarei nu s-a conformat acestor obligatii.
     Conform atributiilor, lichidatorul judiciar a intocmit tabelul definitiv al creditorilor in care s-au inregistrat creante neachitate de 26.672 lei, precum si raportul cu cauzele si imprejurarile care au condus la starea de faliment in care   s-a consemnat faptul ca activitatea desfasurata de debitoare a fost nerentabila, ineficienta din punct de vedere economic, in "casa" si conturile societatii neexistand sume de bani considerabile ce puteau acoperi datoriile societatii.
     Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei ajunsa in stare de insolventa sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii precum si orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din faptele prevazute la lit. a - g.
     Potrivit lit. a) din articolul 138 - situatia de atragere a raspunderii o reprezinta fapta de a folosi bunurile societatii sau creditele persoanei juridice, in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane, iar conform lit. e) s-a prevazut situatia care consta in fapta de a deturna sau a ascunde o parte din activul persoanei juridice.
     Raspunderea reglementata de art. 138 din Legea nr. 85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea unei fapte din cele enumerate de textul de lege, acesta a contribuit la ajungerea societatii debitoarei in stare de insolventa.
     Natura juridica a raspunderii administratorului este aceea a unei raspunderi speciale care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
     Pentru a  fi vorba de o raspundere  delictuale, inseamna ca, pentru a fi angajata trebuie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, care rezulta din art. 998 - 999 Cod civil.
     Prejudiciul consta pentru creditori in ajungerea societatii in stare de insolventa, in lipsa sumelor disponibile pentru plata obligatiilor exigibile catre acestia, stare de fapt si de drept ce este prejudiciabila pentru creditori intrucat de regula aceasta presupune nu doar imposibilitatea temporara de plata a creditorilor ci una de acoperire integrala a acestora.
     Raportat la fapta ilicita trebuie avut in vedere caracterul limitativ al enumerarii cuprinse  in art. 138 al. 1, legiuitorul stabilind in mod expres si exclusiv categoriile de fapte ilicite pentru care membrii organele de conducere sau de supraveghere, precum si orice persoane care au cauzat ajungerea persoanei juridice in stare de insolventa pot fi trase la raspundere.
     Din probele administrate in cauza, inclusiv in dosarul de faliment din declaratiile de creanta, tabelul creditorilor, raportul administratorului judiciar rezulta atat prejudiciul produs creditorilor prin neachitarea creantelor cat si fapta ilicita a fostului administrator constand in ascunderea unor bunuri din averea debitoarei in beneficiul sau personal si in acelasi timp in frauda creditorilor, fapta incadrandu-se in dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006.
     Se retine ca, in patrimoniul debitoarei s-a constatat existenta unui bun, respectiv un imobil - ... situat in mun. Tulcea str. ..., jud. Tulcea, dobandit prin contract de vanzare cumparare la data de 07.02.2011, dar care nu a fost predat de catre parat, acesta comunicand telefonic ca ar fi instrainat bunul respectiv, dar nu a depus nicio dovada in acest sens.
In cauza rezulta indubitabil existenta prejudiciului cauzat creditorilor inscrisi in tabelul creantelor, imposibilitatea acoperirii creantelor din cauza faptului ca parata a tinut o contabilitate fictiva, a facut sa dispara unele documente contabile sau nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea si a deturnat sau a ascuns o parte din avutul debitoarei, vinovatia paratului costand in neonorarea obligatiilor legale prevazute in mod imperativ in textul art.35 din Legea nr.85/2006, prin nepredarea actelor contabile si activelor societatii debitoare catre lichidatorul judiciar pentru stabilirea corecta a cauzelor si imprejurarilor ce au dus la aparitia starii de insolventa a debitoarei.
     Fata de aceste considerente, cum din probele administrate a rezultat savarsirea celor doua fapte care justifica atragerea raspunderii personale a fostului administrator, se va admite actiunea asa cum a fost formulata.
     In consecinta, va fi obligat paratul la plata sumei de 26.672 lei catre SC ... SRL reprezentand pasivul debitoarei. 1
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Faliment

Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Cererea de deschidere a procedurii prev. de Legea nr. 64/1995, republicata, impotriva debitoarei dizolvate de drept conform Legii nr. 359/2004, este inadmisibila. - Sentinta civila nr. 136/F din data de 20.03.2006
FALIMENT - Sentinta comerciala nr. 1180/C/2014 din data de 27.11.2014
Deschiderea procedurii insolventei - Sentinta comerciala nr. 1085/C din data de 08.06.2010
Deschidere procedura insolventa - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Faliment - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Procedura insolventei. S.R.L. - Sentinta comerciala nr. 1276/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei - Sentinta comerciala nr. 1275/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei. Raspunderea administratorului social. - Sentinta comerciala nr. 1388/C din data de 15.10.2009
Procedura insolventei. Intocmirea tabelului definitiv al creantelor - Decizie nr. 264/R din data de 11.06.2009
Faliment . Raspunderea administratorului pentru netinerea contabilitatii conform legii. Cazul fortuit cauza de exonerare de raspundere - Decizie nr. 168/R din data de 02.04.2009
Procedura insolventei. Indeplinirea conditiilor legale pentru deschiderea procedurii - Decizie nr. 178/R din data de 09.04.2009
In ceea ce priveste existenta subrogatiei legale ca temei al masurii lichidatorului judiciar de operare a subrogatiei in tabelul definitiv, potrivit art.1093 alin.2 teza a II a Cod civil, obligatia achitata de o persoana neinteresata care lucreaza i... - Decizie nr. 357/R din data de 19.08.2008
Cerere de autorizare a promovarii actiunii intemeiate pe dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006 formulata de un singur creditor. - Decizie nr. 258/R din data de 17.06.2008
Procedura insolventei. Obiectiuni la raportul final (art.129). Cheltuielile aferente procedurii instituite prin Legea nr.85/2006 (art.4). Ordinea in care se platesc creantele in cazul falimentului (art.123). Distribuirea sumelor obtinute din executar... - Decizie nr. 254/R din data de 31.05.2007
Procedura insolentei. Creditorul indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolentei (art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006). Obligatia judecatorului–sindic de a verifica indeplinirea conditiilor cerute pentru aplicarea procedurii prevazute de Legea... - Decizie nr. 181/R din data de 26.04.2007
Limita maxima de stabilire a raspunderii administratorului unei societati debitoare aflate in procedura prevazuta de Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 270/R din data de 01.06.2006
Actiune intemeiata pe dispozitiile art.137 din Legea nr. 64/1995. Conditii. - Decizie nr. 212/R din data de 20.04.2006
Antrenarea raspunderii personale a administratorului Raportat la art.137 lit.c din Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 211/R din data de 20.04.2006