Prima de vacanta-functionari publici Contencios administrativ

SENTINTA CIVILA nr.200 din data de 25 ianuarie 2008 Contencios Administrativ - prima de vacanta-functionari publici
Situatia cand reclamantii P_A au chemat in judecata pe paratii PENITENCIARUL TULCEA si ADMINISTRATIA NATIONALA A PENITENCIARELOR, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acestora la plata sumelor reprezentand prima de vacanta ce i se cuvine pentru perioada octombrie 2004  -  decembrie 2006, actualizata cu indicele de inflatie pana la data platii efective.
In motivarea actiunii s-a aratat de catre reclamanti ca au calitatea de functionar public aflat in raporturi de serviciu  cu Penitenciarul Tulcea din septembrie 2004 si pana in prezent, raporturi guvernate de Legea nr. 293/2004 privind Statutul functionarilor publici cu statut special din Administratia Nationala a Penitenciarelor.
Dreptul functionarilor publici la prima de vacanta isi are temeiul legal in prevederile art. 34 lit. f din Legea nr. 293/2004 privind Statutul functionarilor publici cu statut special din Administratia Nationala a Penitenciarelor, conform caruia:
Functionarul public are dreptul la " o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu, pe langa indemnizatia de concediu".
Aceste prevederi legale au devenit neaplicabila anterior perioadei de referinta din  prezenta cauza, prin procedura suspendarii instituita prin  alte dispozitii respectiv, art. 9 alin., 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 si art. 5 alin. 1 din Legea nr. 380/2005.
Legile mentionate prevad ca aplicarea prevederilor din actele normative,  in vigoare, referitoare la primele ce se acorda functionarilor publici cu ocazia plecarii  in concediu de odihna, precum si a celor ale art. 34 lit. f din Legea 293/2004 se suspenda pana la data de 31 decembrie a anului pentru care are aplicabilitate legea bugetului respectiv.
Dreptul de a cere prima de concediu se naste, tinand cont de suspendarile prevazute de legile bugetului de asigurari sociale de stat, dupa fiecare data de 1 ianuarie a anului urmator in care s-a efectuat concediul de odihna.
Considera reclamantii ca sunt indreptatiti la primele de vacanta in perioada mentionata mai sus.
Pe de alta parte, considera ca insasi suspendarea drepturilor privind prima de vacanta, prin textele de lege mai sus amintite este neconstitutionala si nelegala din urmatoarele considerente:
Prevederile art. 38 din Codul Muncii (Legea nr.53/2003) ca si reglementarea generala in materia raporturilor juridice de munca, dar in special in materia salarizarii si a altor drepturi salariale, precum si prevederile din  Legea nr.188/1999, republicata, stipuleaza in mod expres si imperativ ca "orice tranzactie
prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de legea salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate".
Acest text trebuie coroborat cu prevederile art.53 alin. 1 din Constitutie (art.49 in vechea redactare) care prevede ca "exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructie penale; prevenirea consecintelor unei calamitatii naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau libertatii".
De asemenea art.  41 alin. 2 din Constitutie privind dreptul la munca si protectie sociala (fostul art. 38 alin. 2) consacra ca si drept specific de munca, concediul de odihna platit, dar si alte situatii specifice stabilite de lege.
Reclamanta mai arata ca din interpretarea sistematica si logica a acestor texte legale, rezulta ca prima de vacanta i se cuvine, intrucat nici executivul nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constitutionale mentionate, pentru anul 2004 si in continuare.
Astfel, dreptul la prima de vacanta constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din continutul complex al dreptului fundamental la munca. Ca atare, acest drept nu poate fi restrans in mod discriminatoriu si contrar echitatii impuse de o societate democratica, potrivit art.53 din Constitutie.
De asemenea, normele legale de suspendare contravin art. 16 alin.1 din Constitutie (reclamantii fiind discriminati fata de celelalte categorii de persoane incadrate in munca), precum a art.15 alin.2 din Constitutie, deoarece aceste norme legale sunt retroactive un drept castigat sub imperiul Legii 293/2004.
Se mai arata ca avand in vedere ca cele solicitate reprezinta drepturi salariale, apreciaza ca sunt incidente dispozitiile art.295 alin.2 din Codul Muncii care dispun ca "prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun si acelor raporturi juridice de munca neintemeiate pe un contract individual de munca, in masura in care reglementarile speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de munca respective".
In consecinta, solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata si sa oblige Penitenciarul Tulcea si Administratia Nationala a Penitenciarelor la plata drepturilor banesti reprezentand prima de vacanta, actualizata la zi cu indicele de inflatie pana la data platii efective, pentru perioada indicata mai sus.
In drept, s-a intemeiat actiunea pe dispozitiile Legii nr.293/2004 privind Statutul functionarilor publici cu statut special din Administratia Nationala a Penitenciarelor, Codul Muncii si celelalte prevederi legale indicate mai sus.
Parata  Administratia Nationala a Penitenciarelor a depus la dosarul cauzei cerere de chemare in garantie a Ministerului Economiei si Finantelor si intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Administratiei Nationale a  Penitenciarelor in litigiul dedus judecatii deoarece, in conformitate cu art. 10 alin. 1, 3 si 4 din H.G. nr. 1849/2004, nu are calitate de titular al obligatiei ce formeaza continutul raportului juridic, aceasta calitate revenind Penitenciarului Tulcea, ca unitate subordonata.
Pe fond, a solicitat respingerea actiunii precizand ca neacordarea primei de concediu aferenta anilor 2004 - 2006, suspendata prin legea bugetului de stat, Curtea Constitutionala a statuat in mod constant ca dispozitiile referitoare la suspendarile dispuse prin legile bugetului de stat sunt constitutionale deoarece "prima de concediu nu constituie un drept constitutional fundamental, iar prevederile art. 53 din Constitutie  nu sunt incidente in privinta reglementarii lor".
In aceste conditii, institutia penitenciara in mod corect nu a acordat efectiv acest  drept, cu toate ca el era consacrat in legislatia specifica, deoarece prin legea bugetului aplicarea acestor prevederi normative a fost suspendata.
La data de 25 ianuarie 2008 reclamanta P.. depus la dosarul cauzei cerere prin care a solicitat sa se ia act ca renunta la judecata cauzei.
Examinand actele din dosar, tribunalul constata cererea intemeiata.
Cu privire la  exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, instanta o considera neintemeiata intrucat, fiind ordonator secundar de credite, hotararea in materie de drepturi salariale ii este opozabila.
Pe fondul cauzei, actiunea este intemeiata pentru urmatoarele considerente :
           Potrivit art. 33 al. 2 din Legea 188/1999, in vigoare incepand cu data de 8 decembrie 1999 si potrivit art. 34 al.2 din Legea 188/1999 rep., in vigoare incepand cu 25.03.2004 - functionarul public are dreptul,  pe langa indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu, care se impoziteaza separat.
           Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendata succesiv pentru o serie de acte normative.
          Astfel, prin art. 3 al. 1 din O.U.G. 33/2001 in vigoare din 2 martie 2001 aplicarea dispozitiilor mai sus mentionate a fost suspendata pana la 1 ianuarie 2002, prin art. 12 al. 4 din Legea nr. 743/2001 in vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit pana la 31 decembrie 2002, prin art. 10 al. 3 din Legea 631/2002 in vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit pana la 31 decembrie 2003, prin art. 9 al. 7 din Legea nr.507/2003, in vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit pana la 31 decembrie 2004, prin art. 8 al. 7 din Legea nr. 511/2004 in vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit pana la 31 decembrie 2005.
         Asadar, aplicarea textului de lege mentionat este suspendata si in prezent, insa cu toate acestea nu se poate considera totusi ca dreptul la prima de concediu (vacanta) nu mai exista, ci dimpotriva, succesiunea in timp a actelor normative la care s-a facut referire impune sa se retina ca acest drept si-a produs efectele, incepand cu 8 decembrie 1999.
        Pe de alta parte, actele normative de suspendare, necontinand nici o referire la  eventualitatea desfiintarii dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercitiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere in aplicare, nu pot fi considerate nici ele ca ar inlatura insasi existenta lui.
         Mai mult, suspendarea exercitiului dreptului nu echivaleaza cu insasi inlaturarea lui, cat timp prin nici o dispozitie legala nu i-a fost inlaturata existenta pana in prezent.
           Din moment ce printr-o lege anterioara s-a conferit dreptul la prima pentru concediul de odihna, iar ulterior, exercitiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera ca acel drept nu a existat in toata aceasta perioada sau ca nu mai exista in prezent, deoarece s-ar incalca principiul constitutional care garanteaza realizarea drepturilor acordate.   
           Ca urmare, pentru ca un drept prevazut sa nu devina doar o obligatie lipsita de continut, redusa la nudum jus, ceea ce ar constitui o ingradire nelegitima a exercitarii lui, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat pe perioada anilor pentru care exercitiul lui a fost suspendat, iar nu inlaturat. Astfel, s-ar ajunge la situatia ca un drept patrimonial, a carui existenta este recunoscuta, sa fie vidat de substanta sa si, practic, sa devina lipsit de orice valoare.
           De aceea, respectarea principiului increderii in statul de drept, care implica asigurarea aplicarii legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent cu eliminarea oricarei tendinte de reglementare a unor situatii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa nu poata fi obstaculati de a se bucura efectiv de acestea pe perioada in care sunt prevazute de lege.
Fata de cele ce preced, urmeaza a respinge exceptia lipsi calitatii procesuale pasive a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, ca nefondata.
Urmeaza a admite cererea reclamantilor P_ si a obliga paratii la plata catre reclamanti a drepturilor banesti reprezentand prima de vacanta  pentru perioada  in care acestia au avut calitatea de functionar public in cadrul institutiei parate pe parcursul anilor 2004, 2005 si 2006, actualizate  in raport cu indicele de inflatie la data efectuarii platii.
Urmeaza a admite cererea de chemare  in garantie si a obliga chematii  in garantie sa asigure  fondurile necesare platii sumelor cuvenite reclamantilor.