Recurs. Cazul de casare prevazut de art. 3859, pct. 18 CPP

Recurs. Cazul de casare prevazut de art. 3859, pct. 18 Cod procedura penala.

Decizia penala nr. 222/20 octombrie 2006. Pe rolul Judecatoriei Tulcea a fost inregistrata sub nr. 5391/20 septembrie 2005, plangerea formulata de partea vatamata L.C., care solicita tragerea la raspundere penala a inculpatului C.G., sub aspectul savarsirii infractiunii prevazuta de art. 180 alin. 1 Cod penal.
In motivare, partea vatamata a aratat ca la data de 14 septembrie 2005, in jurul orelor 8,00, in timp ce se deplasa cu bicicleta in comuna Bestepe, spre bostana sa, a fost acostat de inculpat, care l-a lovit cu pumnul in figura.
Prin sentinta penala nr. 961/5 iunie 2006, Judecatoria Tulcea  a dispus achitarea inculpatului C.G., sub aspectul savarsirii infractiunii prevazute de art. 180 alin. 1 Cod pr. penala.
In baza art.18 indice 1 alin. 3 cod proc. penala raportat la art. 91 lit. c Cod pr. penala, prima instanta a aplicat inculpatului 150 RON amenda administrativa.
Actiunea civila a fost admisa in parte, iar inculpatul a fost obligat la plata sumei de 100 RON daune morale catre partea civila.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca la data de 13 septembrie 2005 intre partea vatamata si tatal inculpatului a avut loc o altercatie verbala, acesta din urma fiind acuzat ca a luat pepeni din bostana.
Iritat de atitudinea partii vatamate fata de tatal sau, inculpatul i-a aplicat acestuia o lovitura cu pumnul in fata, incident ce a avut loc a doua zi, respectiv 14 septembrie 2005.
Pentru a retine aceasta situatie de fapt, instanta a avut in vedere plangerea si declaratia partii vatamate care se coroboreaza cu declaratia martorului L.G, care a relatat ca i-a spus inculpatului ca l-a lovit pe fiul sau intrucat, cu o zi in urma, ii jignise tatal.
S-a mai retinut de instanta de fond ca apararile inculpatului, in sensul ca nu a reusit sa o loveasca pe partea vatamata, desi a avut aceasta intentie, intrucat acesta se deplasa cu bicicleta, sunt infirmate de declaratia martorului M.D. care a relatat ca "atunci cand inculpatul a iesit in strada, partea vatamata s-a oprit iar intre cei doi a avut loc o discutie de scurta durata".
Impotriva aceste solutii a declarat recurs inculpatul C.G., la 6 iunie 2006. Pe rolul Tribunalului Tulcea, cauza a fost inregistrata sub nr. 3434/28 iulie 2006.
Recurentul critica hotararea primei instante atat sub aspectul laturii penale cat si din perspectiva laturii civile. El afirma ca nu a savarsit nici o fapta penala si ca acest aspect rezulta din probatoriul administrat in cauza.
Intimatul parte vatamata fost prezent in fata instantei de recurs si a solicitat respingerea caii de atac.
Recursul este fondat.
Nici unul dintre martorii audiati de judecatorie, atat cei propusi de partea vatamata, cat si cei propusi de inculpat, nu au perceput fapta pretinsa, respectiv lovitura victimei de catre faptuitor.
Martorul B.C. declara ca nu a asistat la incident, martorul M.D. afirma ca intre parti a existat o altercatie verbala dar nu a vazut ca persoana vatamata sa fi fost lovita de inculpat. Martorul L.G. tatal partii vatamate, stie ca acesta a fost lovit de inculpat si chiar a discutat cu inculpatul care a confirmat acest aspect. Nu a asistat la incident.
Desi este singura proba care confirma sustinerile partii vatamate, ea nu este suficienta pentru a conduce la o solutie de condamnare. Pe de alta parte, proba este indirecta, martorul neasistand efectiv la comiterea faptei, iar pe de alta parte, datorita legaturii de rudenie cu partea vatamata, declaratia are un continut subiectiv. Tribunalul are serioase rezerve in a valorifica acest mijloc de probe, astfel cum a procedat prima instanta.
In sfarsit, martorul M.G. declara ca nu cunoaste daca intre parti a avut loc un incident.
Prin urmare, nu exista probe care sa sustina plangerea.
Modul in care judecatoria a coroborat declaratia tatalui partii vatamate cu declaratia martorului M.G., care a relatat despre faptul ca victima s-a oprit din deplasarea cu bicicleta pentru a discuta cu inculpatul, desi acesta negase, tragandu-se apoi o concluzie de nesinceritate a faptuitorului si una de realitate a faptei, este inadecvat. Nu este foarte clar daca inculpatul si martorul M.D.  s-au referit la acelasi moment cand au vorbit despre deplasarea cu bicicleta victimei. Este, cu alte cuvinte, posibil ca victima sa se fi oprit, pentru a discuta cu inculpatul, si apoi sa se deplaseze din nou, moment in care faptuitorul a intentionat sa o loveasca, dar nu reusit datorita distantei.
O astfel de interpretare conciliaza ambele declaratii. De altfel, martorul M.G., desi aflat intr-un loc in care a perceput intalnirea partilor, nu a observat actiunea de lovire. De asemenea, martorii si inculpatul nu au fost suficient chestionati pentru a putea trage o concluzie radicala relativa la fapta exclusiv din declaratiile cu privire la faptul ca victima s-a deplasat cu bicicleta continuu sau s-a oprit la un moment  dat.
In consecinta, fata de toate considerentele expuse mai sus, tribunalul va admite recursul, va casa in totalitate sentinta penala atacata si, rejudecand, in temeiul art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. a cod pro. penala, va achita pe inculpatul C.G. sub aspectul savarsirii infractiunii prevazute de art. 180 alin. 1 Cod penal.
In temeiul art. 346 alin. 3 Cod pr. penala, actiunea civila va fi respinsa ca nefondata.