ORDIN DE PROTECTIE

Prin decizia civila nr. 158/06.02.2015, tribunalul a respins, ca nefondat, apelul declarat de  apelantul-parat  TMT.
Pentru a pronunta aceasta hotarare tribunalul a retinut ca, prin cererea inregistrata la Judecatoria RV sub  nr. 2277/292 din 22  iulie 2014, reclamanta DV, in contradictoriu cu paratul TMT, a solicitat emiterea unui ordin de protectie in ceea ce o priveste pe aceasta avand in vedere ca, in ultimele trei luni, a fost hartuita si amenintata in mod sistematic prin mesaje telefonice scrise si apeluri, solicitand ca paratul sa fie obligat: sa pastreze o distanta minima fata de aceasta; obligarea paratului la pastrarea unei distante minime fata de locuinta ei, aflata in RV si resedinta din sat BS, comuna C, judetul T,  obligarea paratului de a nu se deplasa in sat O, comuna O, judetul T si sat TM, comuna TM, judetul T, frecventate de aceasta; interzicere oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau prin alt mod de comunicare.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca din anul 2011 si pana in prezent a fost amenintata si hartuita de fostul sau sot, paratul TMT, acesta avand mai multe dosare penale inregistrate la Politia RV.
Cererea  nu a fost intemeiata in drept.
In dovedire, reclamanta a depus urmatoarele inscrisuri: cerere privind emiterea ordinului de protectie, copie de pe cartea sa de identitate, copii  de pe  mesajele telefonice transmise de parat.
Paratul, legal citat, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondata.
In motivarea intampinarii formulate, paratul a aratat ca impotriva sa nu poate fi luata niciuna dintre masurile prevazute de art.23 din Legea 217/2013®, privind prevenirea si combaterea violentei in familie, pentru urmatoarele considerente: nu poate fi dispusa masura prev. de art.23 alin.1 lit.a intrucat de la data desfacerii casatoriei nu mai locuieste cu reclamanta, in prezent locuind cu parintii sai in blocul J. 109; nu poate fi dispusa masura prev. de art. 23 alin.1 lit. b intrucat nu a izgonit-o pe reclamanta din locuinta acesteia;  nu poate fi dispusa nici masura de la lit. c pentru ca nu locuieste cu reclamanta; nu poate fi dispusa obligarea sa la pastrarea distantei minime fata de reclamanta intrucat nu este un pericol social pentru reclamanta, nu a agresat-o, nu a pus-o in pericol, in niciun fel. Distanta dintre locuintele partilor este de, aproximativ, 100 m si, in cazul in care s-ar lua o asemenea masura ar insemna sa nu mai poata  intra in apartamentul in care locuieste. De asemenea, avand in vedere ca este angajat la Depozitul I BS iar parintii reclamantei au o casa la, cca, 50 m. de locul sau de munca, casa pe care reclamanta o frecventeaza des, luarea unei astfel de masuri ar presupune sa nu se mai poata prezenta la serviciu. Admiterea cererii reclamantei l-ar pune, de asemenea, in imposibilitatea de a se deplasa la locuinta acesteia pentru a-si lua copilul. Arata paratul ca discutii contradictorii exista intre parti inca din timpul casatoriei, reclamanta cautand tot felul de pretexte pentru a-l sicana. Cu privire la apelurile si sms-urile la care face referire reclamanta, arata ca nu au fost trimise de el iar inscrisurile anexate de reclamanta nu au nici un fel de forta probanta. Reclamanta a solicitat emiterea unui ordin de protectie in scopul de a formula plangeri penale impotriva sa, de a-l lipsi de dreptul de a avea legaturi personale cu minorul intrucat intentioneaza sa se mute in alta localitate impreuna cu actualul concubin.
In drept au fost invocate disp.art. 205 Cod procedura civila
In cauza s-a incuviintat pentru parti proba cu inscrisuri si testimoniala, cu martorii SC si OI.
 Prin Sentinta civila nr. 540 pronuntata  la data de  30 iulie 2014 de Judecatoria RV  s-a admis cererea formulata de reclamanta, s-a emis ordinul de protectie in sensul obligarii  paratului, pentru o perioada de 6 luni, incepand cu data de 30 iulie 2014:  sa pastreze o distanta minima de 100 metri fata de reclamanta, fata de locuinta acesteia din RV; fata de locurile pe care le frecventeaza reclamanta, respectiv locuinta numitului SC din satul O, comuna O, judetul T si sat TM, comuna TM, judetul T. De asemenea, a fost obligat paratul sa pastreze o distanta minima de 30 metri fata de locuinta parintilor reclamantei, din sat BS, comuna C, judetul T si i-au fost interzise paratului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu reclamanta.
Prin Decizia civila nr. 294 pronuntata la data de 24.10.2014, Tribunalul T  a respins  exceptia  inadmisibilitatii recursului invocata de intimata-reclamanta DV, a admis recursul  recurentului-parat  TMT,  a casat sentinta recurata  si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
 Pentru a dispune in acest sens, in considerente, instanta de recurs  a retinut ca motivul invocat de catre reclamanta in sensul ca nu pot fi ascultati ca martori sotul, fostul sot, logodnicul ori concubinul, potrivit art.315 pct.2 Cod procedura civila, este intemeiat, SC fiind logodnicul acesteia, instanta de fond nesocotind dispozitiile legale si procedand la audierea sa, declaratia martorului fiind convingatoare pentru formarea concluziilor in temeiul carora a admis cererea reclamantei.
Instanta de recurs, considerand ca aceasta imprejurare echivaleaza cu nesolutionarea fondului, a casat hotararea primei instante trimitand cauza spre rejudecare la aceeasi judecatorie, in temeiul art. 498 Cod procedura civila.
Urmare casarii, cauza a fost reinregistrata la Judecatoria  RV sub nr. 2277/292/2014.
 In rejudecare, reclamanta, in completarea probelor administrate, a solicitat audierea martorei AAF, iar paratul a solicitat interogatoriul reclamantei.
Referitor la inscrisurile depuse de catre reclamanta, anexate cererii introductive, reprezentand continutul scris al mesajelor telefonice transmise acesteia, paratul a solicitat sa nu fie avute in vedere de catre instanta intrucat nu sunt certificate pentru conformitate de catre reclamanta.
 Prin Sentinta civila nr. 11 pronuntata la data de 15.01.2015, Judecatoria  RV  a respins  exceptia invocata de parat privind lipsa de interes a reclamantei in cauza, a  respins  cererea reclamantei DV  avand ca obiect emitere ordin de protectie si a respins cererea formulata de parat privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata reprezentand onorariu avocat.
Pentru a hotari astfel,  instanta de fond a retinut  ca,  fata de data sesizarii in cauza - 22.07.2014, pana la data pronuntarii instantei - 15.01.2015, nu s-a facut dovada ca asupra reclamantei paratul a mai exercitat acte de violenta, nu mai exista starea de pericol  impusa de legiuitor in vederea emiterii ordinului de protectie, cererea introductiva formulata de reclamanta in acest sens urmeaza sa fie respinsa.
Referitor la exceptia lipsei de interes a cererii introductive invocata de catre parat prin aparatorul acestuia, in timpul dezbaterilor in fond, urmeaza sa fie respinsa, avand in vedere atat momentul formularii acesteia, raportat la dispozitiile  art.245 - 247 Cod procedura civila, cat si obiectul cererii introductive si motivarea in fapt care justifica interesul reclamantei in intentarea unei astfel de actiuni, in doctrina interesul fiind definit ca reprezentand "folosul practic urmarit de catre cel care a pus in miscare actiunea civila, interes care trebuie sa existe in momentul exercitarii dreptului la actiune ".
Privind  cererea formulata de catre parat, prin aparatorul sau, referitoare la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, onorariu avocat in cuantum de 500 lei, achitat cu chitanta nr.18/06.12.2014, Cabinetului avocat TVP, urmeaza sa fie respinsa, in temeiul art.453 Cod procedura civila, instanta retinand ca, raportat la data sesizarii in cauza, motivele care au generat sesizarea instantei si probele administrate conduc la concluzia inexistentei culpei reclamantei in generarea acestor cheltuieli de catre parat.
Impotriva acestei sentinte a declarat in termen legal recurs paratul, solicitand  admiterea recursului, respingerea  actiunii ca lipsita de interes si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, a aratat ca, instanta de fond a solutionat pricina dedusa judecatii  cu incalcarea flagranta  a principiului  repartizarii aleatorii a dosarelor, principiu prevazut expres de art. 95 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor  judecatoresti.
In dezvoltarea acestui motiv recurentul a aratat ca la dosarul cauzei nu exista nici un proces verbal de repartizare aleatorie  a dosarului iar dosarul solutionat de instanta de fond nu a fost inregistrat in ECRIS, astfel ca hotararea  a fost pronuntata  de un alt  complet de judecata decat cel stabilit aleatoriu pentru solutionarea cauzei.
A mai aratat ca, in mod gresit instanta de fond a audiat martora AAF, audierea acesteia facandu-se cu  incalcarea flagranta a interdictiilor expres prevazute de art. 315 alin. 1 punctul 2 NCPC  si art. 315 alin.1 pct.3 NCPC.
 O alta incalcare flagranta a regulilor de procedura a caror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii rezida in faptul ca instanta de fond  in mod gresit a respins exceptia  lipsei de interes ca tardiv formulata,  fiind nerespectate dispozitiile art. 246-248 Cod procedura civila potrivit carora exceptiile absolute pot fi invocate in orice stare a procesului chiar si inaintea instantei de recurs.
A mai sustinut ca hotararea  instantei de fond  a fost pronuntata cu aplicarea gresita a art.23 din Legea nr.217/2003, intrucat in speta nu s-a facut dovada existentei unei stari de pericol la adresa reclamantei nici pentru intervalul 14.04.2014-22.07.2014 si nici ulterior acestui interval, fapt pentru care se impunea obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata efectuate de recurent.
Intrucat hotararea a fost data cu aplicarea gresita a normelor de drept material, se impunea si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata  efectuate de acesta.
In drept si-a intemeiat recursul pe  dispozitiile art.488 alin. 1 pct. 2, 5  si 8 Cod procedura civila.
In dovedire a depus Ordonanta de clasare din 29.01.2015 a Parchetului de pe langa Judecatoria RV.
Intimata parata nu a depus intampinare si nu s-a prezentat in instanta, desi a fost legal citata.
La termenul de judecata din data de 06.02.2015,  instanta din oficiu a  recalificat  calea  de atac formulata in cauza  in raport de dispozitiile art. 7 alin.1 din Legea nr. 76/2012 ca fiind apel, urmand a fi solutionat de completul de judecata format din primii doi judecatori ai completului de recurs, conform art. 99 alin. 3 din ROI.
   Verificand  in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de prima instanta, tribunalul, va respinge apelul declarat, pentru considerentele care vor succede.
             In ceea ce  priveste  motivul  de apel prin care  apelantul  a sustinut ca instanta de fond a solutionat cauza cu incalcarea  flagranta  a principiului  repartizarii aleatorii a dosarelor  prevazut de art. 95 din ROI  intrucat  hotararea  a fost pronuntata de un alt complet de judecata decat cel stabilit aleatoriu  pentru solutionarea cauzei, se constata ca este nefondat.
             Potrivit art.99 alin. 6 din ROI  aprobat prin Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 modificata  si completata prin Hotararea nr. 1049/2014, cauzele trimise spre rejudecare dupa desfiintare/casare revin la completul initial investit, dispozitiile art.98 aplicandu-se in mod corespunzator  in situatia existentei unui caz de incompatibilitate.
             Incidentele procedurale referitoare la compunerea completelor  de judecata se vor solutiona cu respectarea normelor de procedura si a normelor de repartizare  aleatorie a cauzelor, dupa blocarea completului  investit initial cu judecarea cauzei.
             In cauza, completul initial investit caruia i-a revenit dupa casare cauza spre rejudecare  a formulat cerere de abtinere conform art.41 alin.1 Cod procedura civila, cerere admisa prin Incheierea din 17.11.2014, care, dupa ce a constatat incompatibilitatea completului respectiv a dispus repartizarea din nou a cauzei , in sistem informatizat, unui alt complet .
         Urmare acestei  incheieri, cauza a fost repartizata aleatoriu completului 7,  impotriva caruia  apelantul a formulat cerere de recuzare, cerere solutionata de completul imediat urmator conform art. 98 alin. 2 din Regulament  si  admisa prin Incheierea din 15.12.2014, care a si dispus  repartizarea aleatorie a cauzei unui alt complet de judecata.
          Intrucat incheierile  prin care s-au solutionat incidentele procedurale referitoare la compunerea completului de judecata  si  s-a dispus repartizarea aleatorie a cauzei  se afla in dosarul cauzei, repartizarea cauzei s-a efectuat in sistem informatic prin programul ECRIS  iar modificarile aduse compunerii completului de judecata si repartizarii cauzei au fost evidentiate in programele informatice de repartizare aleatorie se apreciaza ca motivul invocat de apelant sub aspectul nerespectarii principiului repartizarii aleatorii este nefondat.
          Nefondata este si critica referitoare la audierea martorului cu incalcarea dispozitiilor art.315 alin.1 pct. 1 si 3  Cod procedura civila.
          Din economia dispozitiilor art.315 alin.1 pct.2 Cod procedura civila rezulta ca  nu pot fi  audiati ca martori,  rudele si afinii pana la gradul al treilea inclusiv.
          In speta, martorul audiat de catre prima instanta se afla in gradul patru de rudenie, fiind verisoara intimatei-reclamante, astfel ca nu sunt aplicabile dispozitiile mai sus mentionate ce instituie  o incapacitate relativa a  acestor persoane de a fi ascultate ca martori.
          In ceea ce priveste relatiile de dusmanie cu apelantul si legatura de interese cu intimata, instanta de apel retine ca acestea nu au fost dovedite, apelantul rezumandu-se la o simpla afirmatie in acest sens.
         Cum  relatia de rudenie, de dusmanie  sau legatura de interese a martorului cu una din parti nu diminueaza valoarea probatorie a declaratiei sale, de vreme ce probele nu au o valoare prestabilita, iar lipsa de obiectivitate de care martorul poate fi suspectat poate fi usor sesizata in contextul intregului material probator se apreciaza ca si aceasta critica este neintemeiata.
         Referitor la exceptia lipsei de interes, exceptie de fond , absoluta si peremptorie ce poate fi invocata de parte sau de instanta, in orice stare a procesului se apreciaza ca  in mod corect a fost respinsa de prima instanta in conditiile in care intimata a justificat  prin cererea formulata folosul practic  ce ar decurge din promovarea cererii, acesta fiind momentul in raport de care se prefigureaza folosul efectiv pe care partea l-ar obtine in  ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.
       Interesul trebuie apreciat asadar la momentul formularii cererii iar faptul ca ulterior acesta nu mai subzista este de natura sa atraga eventual ramanerea fara obiect a cererii  si nu admiterea exceptiei cu consecinta respingerii cererii, fara a  se mai proceda la cercetarea cererii in fond.
       Alaturi de argumentele primei instante, la care tribunalul achieseaza, se  retine  in raport de criticile formulate ca in mod corect,   intimata, neavand culpa procesuala  nu a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata efectuate de apelant.    
       Potrivit art. 453 alin. 1 Cod procedura civila, partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata.
          Totodata, practica in aceasta materie a CEDO statueaza in sensul ca partea care a castigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli decat in masura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil (cauzele C impotriva R, S impotriva R, St si altii impotriva R, R impotriva R).
         Raportand dispozitiile legale mentionate  la  solutia pronuntata de instanta de fond se constata ca in mod judicios, prima instanta a constatat lipsa culpei procesuale a intimatei, deoarece cererea  acesteia de emitere a unui ordin de protectie in scopul obtinerii unei masuri de protectie pentru viitor a fost respinsa in raport de comportamentul apelantului fata de intimata ulterior efectuarii acestui demers judiciar, comportament care a determinat instanta de fond sa constate inexistenta  in prezent  pentru intimata a unei stari de pericol pentru integritatea psihica a acesteia.
        Avand in vedere ca ordinul de protectie nu poate fi instituit decat daca masura este de stricta si esentiala necesitate pentru protectia vietii, integritatii sau libertatii persoanei reclamante iar in cauza prima instanta a retinut inexistenta unor manifestari comportamentale  ale apelantului apte in sine sa afecteze integritatea emotionala a intimatei doar in perioada 22.07.2014-15.01.2015, tribunalul,  retinand  lipsa culpei procesuale in generarea cheltuielilor de judecata efectuate de apelant,  apreciaza ca si  critica  sub acest aspect  este neintemeiata
       Fata de considerentele expuse, in baza art. 480 alin. 1 Cod procedura civila, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat, hotararea instantei de fond fiind legala si temeinica.