Arestare preventiva. Aprecierea pericolului social

Prin incheierea nr. 3 din 4 aprilie 2013, Judecatoria Alexandria a admis propunerea de arestare preventiva a inculpatului L.N. pentru 29 de zile, cercetat pentru infr. prev. de art. 239 alin. 1 si 5 Cp, art. 239 alin. 2, 5 Cp cu aplic. art. 33 lit. a Cp.
Instanta de fond a retinut ca sunt indicii temeinice ca inculpatul a savarsit infractiunile prevazute de art. 239 alin. 1 si 5 Cod penal, art. 239 alin. 2, 5 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal (fata de situatia de fapt ce reiese din probatoriul administrat, incadrarea juridica realizata de procuror este cel putin precara, reiesind ca, in fapt sunt indicii temeinice cu privire la aplicarea de violente fizice asupra a trei politisti - tragerea de cravata, lovire cu compasul agricol si lovire cu pumnul in piept - precum si amenintarea ulterioara a doi agenti de politie - trei infractiunii prevazute de art. 239 alin. 2, 5 Cod penal, precum si doua infractiuni prev. de art. 239 alin. 1, 5 Cod penal, retinerea concomitenta a alin. 1 si alin. 2 de la art. 239 Cod penal, fiind in mod evident eronata).
Astfel, in data de 01.04.2013, in jurul orelor 15,00, a lovit si amenintat cu acte de violenta pe As. A.A si Ap. F.A.E. in timp ce se aflau in exercitarea atributiilor de serviciu, lovind-l cu un compas de masurat pamantul, pe ag. p. F.A.E. in mana stanga, cauzandu-i-se leziuni ce au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de ingrijiri medicale.
Analizand limitele de pedeapsa ale infractiunii de ultraj  prev. de art. 239 alin. 2, 5 Cod penal, instanta  de fond  a constatat ca se incadreaza dispozitiilor prevazute de art. 148 lit. f Cod de procedura penala in sensul ca este prevazuta ca infractiunea pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani, potrivit dispozitiilor art. 239 alin. 2 Cod penal, lovirea sau alte acte de violenta savarsite impotriva unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat aflat in exercitiul functiunii pedepsindu-se cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani, iar potrivit alin. 5 al aceluiasi text de lege, daca faptele prevazute in aliniatele 1-4 sunt savarsite impotriva unui judecator sau procuror, organ de cercetare penala, expert, executor judecatoresc, politist, jandarm ori militar, limitele pedepsei se majoreaza cu jumatate.
Insa, in ceea ce priveste infractiunea de ultraj prev. de art. 239 alin. 1 si 5 Cod penal, care se pedepseste cu inchisoare de la sase luni la doi ani sau cu amenda, instanta de fond a  constatat, pe de o parte, ca pedeapsa prevazuta de lege este mai mica de 4 ani, chiar in situatia majorarii limitelor cu jumatate potrivit alin. 5 (9 luni la 3 ani), iar pe de alta parte, potrivit art. 136 alin. 6 Cod procedura penala, masura arestarii preventive nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii, motiv pentru care instanta nu a luat in considerare aceasta infractiune la solutionarea propunerii de arestare preventiva.
Instanta de fond a apreciat ca este indeplinita si cea de-a doua conditie prevazuta de art. 148 lit. f Cod procedura penala, si anume pericolul concret pentru ordinea publica, pericol ce rezida din modalitatea de savarsire a faptei, fiind agresate fizic tocmai organele indreptatite sa intervina pentru a indeparta pericolul creat de inculpat asupra celorlalti membrii ai societatii.
Ordinea publica inseamna ordonarea valorilor sociale protejate de lege, care atunci cand nu sunt respectate intervin organele judiciare indreptatite sa realizeze echilibrul social.
Valorile sociale incalcate de inculpat vizeaza exercitiul autoritatii de stat si a integritatii corporale a politistilor care au intervenit pentru restabilirea ordinii si linistii publice.
Lasarea in libertate a inculpatului creeaza dezechilibru social, prin sentimentul de insecuritate sociala generat de acesta, ce poate fi inlaturat numai prin ramanerea inculpatului pe o anumita perioada in stare de arest.
Impotriva acestei sentinte  la pronuntare a declarat recurs inculpatul L.N.
Tribunalul Teleorman a retinut ca potrivit art. 148 alin.1 Cod procedura penala masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata daca sunt intrunite conditiile prevazute de art. 143 Cod procedura penala, respectiv daca sunt probe sau indicii temeinice ca acesta a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si exista vreunul din cazurile la lit. a - f, dispozitiile de la litera f prevazand situatia in care inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
Art. 681 Cod procedura penala stabileste faptul ca sunt indicii temeinice atunci cand, din datele existente in cauza, rezulta presupunerea rezonabila ca persoana fata de care se efectueaza acte premergatoare sau acte de urmarire penala a savarsit fapta ce i se imputa.
Constata tribunalul , in deplin acord cu instanta fondului , ca in cauza exista indicii temeinice -in acceptiunea art. 68/1 Cod procedura penala - ca inculpatul a savarsit faptele ce i-au fost retinute in sarcina , astfel ca aceasta conditie impusa de art. 148 lit f ) Cod procedura penala este indeplinita .
Tribunalul   apreciaza  insa  ca lasarea in libertate a inculpatului nu prezinta pericol concret pentru ordinea publica. Un astfel de pericol poate fi dedus in lipsa unor criterii legale exprese, fie dintr-un pericol social concret deosebit al faptei, cum este cazul infractiunilor care prin natura, modul de savarsire sau prin frecventa lor creeaza un puternic sentiment de insecuritate opiniei publice, in ansamblu sau unei anumite colectivitati in particular, fie din circumstantele personale ale inculpatului constand in antecedente penale, atitudine negativa fata de valorile sociale consacrate, aspecte ce nu pot fi retinute in cauza.
Totodata pericolul concret pentru ordinea publica trebuie constatat in mod concret si dovedit prin probe, neputand fi prezumat pornind numai de la gravitatea abstracta a faptei, reflectata numai in limitele de pedeapsa prevazuta de lege. S-a retinut sub acest aspect, prin prisma dispozitiilor art. 5 alin. 3 din Conventia Drepturilor Omului, practica C.E.D.O., cu referire la arestarea preventiva a unei persoane banuite de savarsirea unei infractiuni, care a statuat ca instanta europeana accepta faptul ca datorita gravitatii deosebite si a reactiei societatii fata de acestea, unele infractiuni pot determina tulburari sociale, ce pot justifica arestarea preventiva cel putin pentru o anumita perioada de timp. Acest motiv trebuie considerat ca relevant si suficient numai daca este bazat pe fapte de natura sa demonstreze ca eliberarea celui acuzat ar determina o tulburare reala a ordinii publice.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publica a lasarii in libertate a inculpatului, tribunalul a avut  in vedere si evaluarea gravitatii faptelor presupus comise, modul si circumstantele de comitere a acestora, asa cum rezulta din materialul administrat in cauza pana la acest stadiu procesual.
Totodata, tribunalul a  retinut ca, in speta, nu exista  date in sensul ca inculpatul ar putea comite in viitor alte fapte penale sau ca ar fi intreprins ori ar putea intreprinde actiuni de zadarnicire a aflarii adevarului, prin influentarea probatoriului sau acte de sustragere de la cercetarea ce se desfasoara impotriva lui, dimpotriva, acesta a manifestat pana la acest stadiu procesual o atitudine cooperanta, prezentandu-se in fata organelor de cercetare penala la datele pentru care a fost citat, dand declaratii, chiar recunoscand in principiu invinuirile ce i se aduc si regretand cele savarsite.
Drept urmare, scopul legal al oricarei masuri preventive - asigurarea bunei desfasurari a procesului penal - poate fi realizat si cu cercetarea  in continuare a inculpatului in stare de libertate, masura arestarii preventive avand un caracter exceptional si trebuie sa se intemeieze pe motive concrete si suficient de puternice, care sa faca absolut necesara privarea de libertate. Or, in speta, astfel de motive nu se identifica in probatoriul prezentat de parchet, aspectele invocate referindu-se in special la gravitatea generica a faptei, la impactul social. Detentia preventiva nu se justifica decat daca anumite indicii concrete releva o veritabila cerinta de interes public care prevaleaza, in ciuda prezumtiei de nevinovatie, asupra regulii de respectare a libertatii individuale.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 385/15  pct. 2 lit. d Cod Procedura Penala , tribunalul a admis recursul declarat de inculpat , a casat incheierea recurata si rejudecand a respins ca nefondata propunerea de arestare preventiva a inculpatului , in temeiul art. 149/1 Cod Procedura Penala si  art. 145/1 Cod Procedura Penala ,  dispunand luarea fata de acesta a masurii obligarii de a nu parasi tara , pe o perioada de 30 zile cu impunerea obligatiilor prevazute de art. 145 alin 1 Cod Procedura Penala, respectiv:
Punerea in libertate de indata daca nu este arestat in alta cauza a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 3 din 04.04.2013, emis de Judecatoria Alexandria.
In baza art.1491 alin. 12 Cod procedura penala, art. 1451 Cod procedura penala dispune impotriva inculpatului L.N., masura obligarii de a nu parasi tara, pe o perioada de 30 zile, respectiv de la 05.04.2013 pana la 04.05.2013.
In baza art. 145 alin.11 Cod procedura penala, pe durata masurii luate, impune inculpatului urmatoarele obligatii:
- sa se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanta ori de cate ori este chemat;
- sa se prezinte la organele de politie din localitatea de domiciliu conform programului de supraveghere intocmit;
- sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea instantei;
- sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arme. Pune in vedere inculpatului ca in cazul nerespectarii cu rea-credinta a
masurii dispuse sau a obligatiilor, se va lua impotriva sa masura arestarii preventive.