InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Suceava

Asigurari sociale - contestatie la executare

(Sentinta civila nr. 1859 din data de 29.11.2010 pronuntata de Tribunalul Suceava)

Domeniu Asistenta si asigurari sociale | Dosare Tribunalul Suceava | Jurisprudenta Tribunalul Suceava

Prin cererea adresata acestei instante la data de 14.10.2010 si inregistrata cu nr. 11549/86/2010, contestatorul A. M. G. in contradictoriul cu intimata Casa Judeteana de Pensii Suceava a contestat decizia nr. 906 din 10.09.2010 emisa de Casa Judeteana de Pensii Suceava, solicitand anularea acesteia si suspendarea executarii silita pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei, cu cheltuieli de judecata.
In motivare a aratat ca prin decizia contestata a i s-a adus la cunostinta ca urmare a examinarii dosarului de pensie, s-a stabilit in sarcina sa un debit in suma de 6969 lei, reprezentand pensie incasata necuvenit in perioada 01.01.2009 - 0101.2010 deoarece a cumulat pensia de invaliditate gr. II cu venituri realizate dintr-o activitate profesionala, incalcand astfel prevederile art. 92 alin.1 din Legea 19/2000.
A aratat contestatorul ca nu are calitatea de persoana fizica autorizata si nu desfasoara activitati independente, ca veniturile realizate nu pot fi considerate venituri din activitati independente, ca veniturile realizate din contractul incheiat cu O_SRL sunt venituri realizate din alte surse, reglementate de art. 78 lit. e din Codul fiscal.
A mai aratat contestatorul ca titlu executoriu a fost emis fara respectarea prevederilor Codului de procedura fiscala, sens in care dispunerea acestei masuri si declansarea executarii silite au fost realizate fara respectarea elementelor prevazute de lege (respectiv OG 92/2003), in mod imperativ, titlul executoriu nu este atasat unei somatii de executare si ca termenul de contestare a deciziei a fost indicat in mod eronat, indicandu-se un termen de contestatie de 45 de zile.
Referitor la suspendarea executarii silite pana la solutionarea definitiva si irevocabila a aratat ca decizia a fost emisa cu incalcarea dispozitiilor legale in materie, iar o eventuala poprire a unor sume de bani ar duce la iminenta producerii unei vatamari a contestatorului.
In drept a invocat prevederile art. 43, art. 145, art. 172 Cod procedura fiscala si Legea 19/2000.
In dovedirea contestatie a depus la dosar inscrisuri (f. 5, 21, 34 - 48).
Prin intampinare, intimata Casa Judeteana de Pensii Suceava a solicitat respingerea actiunii ca nefondata si mentinerea Deciziei nr. 906/10.09.2010 emisa de catre Casa Judeteana de Pensii Suceava ca fiind temeinica si legala.
In motivare a aratat ca in urma unui control efectuat de catre Curtea de Conturi Suceava in cursul anului 2010, prin suprapunerea bazelor de date de la Agentia Nationala de Administrare Fiscala cu cele existente la Casa de Pensii, a rezultat faptul ca reclamantul, in anul 2009 a beneficiat de pensie de invaliditate si in acelasi timp a avut si calitatea de membru al asociatiei familiale, fapt ce a determinat, in temeiul art. 92 alin. 1 din Legea 19/2000 la emiterea dispozitiei de suspendare limitata cu debit DO/27.05.2010, prin care s-a suspendat plata pensiei reclamantului pentru perioada 01.01.2009 - 31.12.2009, iar prin decizia de debit nr. 906/10.09.2010, s-a stabilit in sarcina contestatorului un debit in cuantum de 6969 lei, reprezentand pensie incasata necuvenit.
A mai aratat ca decizia contestata este un act subsecvent deciziei de pensie, iar termenul de contestatie este cel prevazut de art. 87 din Legea 19/2000 si anume 45 de zile’, ca debitul stabilit in sarcina reclamantului nu vizeaza o creanta fiscala si sume incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale, care in conformitate cu prevederile art. 187 alin. 1 din Legea 19/2000 se recupereaza de la beneficiari in termenul de prescriptie de 3 ani. Si se recupereaza in baza deciziei casei teritoriale de pensii, care constituie titlu executoriu.
Cu privire la suspendarea executarii silite a solicitat respingerea cererii ca nefondata.
In drept si-a intemeiat intampinarea pe dispozitiile art. 242 alin. 2 Cod procedura civila, art. 92 alin. 1, art. 5 pct. IV, lit. c, art. 87 si art. 187 din Legea 19/2000.
In dovedirea sustinerilor din intampinare a depus la dosar inscrisuri (f. 14 - 19 dosar).
Instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisurile depuse la dosar.
La termenul din data de 25.11.2009 petentul prin aparator a precizat expres ca obiectul actiunii il constituie contestatie impotriva deciziei de debit si nu contestatie la executare silita.
Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata urmatoarele:
 Petentul a fost inscris la pensie de invaliditate gradul II prin decizia nr. 228089/20.09.2002 (f. 18 - 19) emisa de intimata.
Prin decizia nr. 906/10.09.2010 emisa de intimata s-a stabilit in sarcina petentului un debit in suma de 6969 lei reprezentand pensie incasata necuvenit ca urmare a faptului ca in perioada 01.01.2009 - 01.01.2010 petentul a cumulat pensia de invaliditate cu venituri dintr-o activitate profesionala.
Tribunalul apreciaza ca decizia nr. 906/10.09.2010 a fost emisa de intimata in conformitate cu prevederile legale pentru considerentele ce se vor arata in continuare.
Astfel, conform art.92 alin.1 lit. g) din Legea nr.19/2000 plata pensiei se suspenda incepand cu luna urmatoare celei in care beneficiarul unei pensii de invaliditate de gradul I sau II se regaseste in una dintre situatiile prevazute la art. 5 alin. (1) pct. I, II si IV lit. b) - f).
De asemenea, conform art.94 din acelasi act normativ pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesionala, indiferent de nivelul veniturilor respective, anumite categorii de pensionari printre care intr-adevar nu se regasesc si pensionarii cu pensii de invaliditate gradul II.
Tribunalul apreciaza ca temeiul stabilirii debitului nu il constituie aplicarea  art.94 din Legea nr.19/2000 ci tocmai faptul suspendarii platii pensiei in baza art. 92 din aceeasi lege.
Or, conform art. 92 alin.1 lit. g) din Legea nr.19/2000 plata pensiei se suspenda incepand cu luna urmatoare celei in care beneficiarul unei pensii de invaliditate de gradul I sau II se regaseste in una dintre situatiile prevazute la art. 5 alin. (1) pct. I, II si IV lit. b) - f).
Potrivit art. 5 alin. (1) pct. I, II  si IV lit. b) - f) din Legea nr.19/2000 in sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:
    I. persoanele care desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca si functionarii publici;
    II. persoanele care isi desfasoara activitatea in functii elective sau care sunt numite in cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului, precum si membrii cooperatori dintr-o organizatie a cooperatiei mestesugaresti, ale caror drepturi si obligatii sunt asimilate, in conditiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevazute la pct. I;
IV. persoanele care se afla in una dintre situatiile urmatoare:
    b) administratori sau manageri care au incheiat contract de administrare sau de management;
    c) membri ai asociatiei familiale;
    d) persoane autorizate sa desfasoare activitati independente;
    e) persoane angajate in institutii internationale, daca nu sunt asiguratii acestora;
    f) alte persoane care realizeaza venituri din activitati profesionale.
In cauza de fata, astfel cum rezulta din adresa nr.11725/23.11.2010 emisa de Administratia Finantelor Publice Comunale Suceava(f.29) petentul figureaza in evidentele acestei institutii in anul 2009 cu venituri in suma de 119 lei la  SC _ SRL.
Pe de alta parte, dupa cum rezulta din sustinerile petentului din contestatie acesta a obtinut intra-adevar venituri de la SC _ SRL in anul 2009 insa in baza unei conventii civile, depunand in acest sens la dosar contractul de comision nr.113/03.01.2006 incheiat cu aceasta societate comerciala.
Asadar din coroborarea sustinerilor petentului cu adresa nr.11725/23.11.2010 emisa de Administratia Finantelor Publice Comunale Suceava si cu contractul de comision nr.113/03.01.2006 tribunalul retine ca sursa veniturilor petentului in anul 2009 avute in vedere de intimata o constituie tocmai colaborarea sa cu SC _ SRL in baza contractului de comision precizat anterior.
Contractul de comision este reglementat de art.405-412 din codul comercial. Potrivit acestor dispozitii legale dar si din continutul contractului incheiat de petent cu SC _ SRL tribunalul retine ca, efectuand acte si fapte de comert in nume propriu(dar pe seama comitentului) contestatorul in calitate de comisionar a desfasurat activitati specifice unei profesii(de comerciant) iar veniturile obtinute de acesta au caracter profesional, activitatea sa incadrandu-se in dispozitiile art.5 alin.1 pct. IV lit. f) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile ulterioare.
In aceasta privinta este de observat ca sumele cuvenite pentru activitatea prestata de petent in calitate de comisionar, desi in cuantum mic, constituie o remuneratie permanenta si care poate sa fie asemanatoare sumelor de bani asimilabile unui venit, avand o semnificatie de natura a determina suspendarea platii pensiei sau cumulul acesteia.
    Aceasta remuneratie de care a beneficiat petentul poate fi asimilata cu un venit constant si permanent de natura indemnizatiilor si salariilor pe care le primesc demnitarii, functionarii publici, angajatii etc.
Prin urmare, retinand ca petentul se incadreaza in prevederile art. 5 alin. (1) pct. IV lit. f)  din Legea nr. 19/2000  tribunalul apreciaza ca acestuia  i se putea suspenda plata pensiei si prin urmare si debitul stabilit i se poate imputa.
Fata de considerentele anterior aratate, tribunalul va respinge  contestatia ca nefondata.
 In ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii deciziei contestate, avand in vedere solutia ce se va dispune de instanta cu privire la capatul de cerere prin care s-a solicitat anularea deciziei de debit, tribunalul apreciaza ca aceasta cerere a ramas fara obiect urmand sa o respinga in consecinta.
    

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Asistenta si asigurari sociale

Nulitate act - Sentinta civila nr. 777 din data de 04.10.2017
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 775 din data de 04.10.2017
EXCEPTIA PREMATURITATII ACTIUNII. ADMISIBILITATE. - Sentinta civila nr. 32/LM/2010 din data de 12.05.2010
Conflict de drepturi avand ca obiect eliberarea unei adevereinte cu sporurile de gestiune si de stres de care a beneficiat fostul salariat in perioada 1976-1986 - Sentinta civila nr. 1128/lm/2008 din data de 17.02.2009
Contestatie decizie de pensionare. Recalculare cuantum pensie. Legalitatea deciziei - Sentinta civila nr. 1027/lm/2008 din data de 17.02.2009
Contestatie decizie de pensionare. Recalculare cuantum pensie. Legalitatea deciziei. - Sentinta civila nr. 530/lm/2007 din data de 17.02.2009
Asigurari sociale. Pensie invaliditate. Temeinicia deciziei - Sentinta civila nr. 242/lm/2008 din data de 17.02.2009
1.Recurs nou cod procedura civila, anulare decizie CASJ, prescriptia dreptului de stabilire a creantei fiscale, efecte necomunicare decizie debit principal, putere de lucru judecat, accesorii. - Decizie nr. 1114/R din data de 01.04.2014
Neintreruperea termenului de prescriptie a stabilirii contributiei de asigurari de sanatate. Emiterea succesiva de decizii de impunere anulate de instanta de judecata. - Decizie nr. 344/R din data de 31.01.2014
Salarizare personal - Sentinta civila nr. 5536/CA din data de 17.10.2012
Plata cheltuieli medicale - Decizie nr. 541/R din data de 28.06.2012
Actiune intemeiata pe dispozitiile art. 1073 si 1077 din Codul civil. Calitate procesuala activa. Modificarea unilaterala a clauzelor antecontrctului. Admisibilitate. - Sentinta civila nr. 181 din data de 21.10.2008
SOLUTIONAREA CONFLICTELOR DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE - Hotarare nr. 236/M din data de 31.01.2008
Stagiul complet de cotizare in raport de care se calculeaza drepturile de pensie pentru persoanele ce au desfasurat activitate in grupa superioara de munca . - Decizie nr. 2046 din data de 18.12.2008
Inadmisibilitatea stabilirii modului de calcul al pensie anterior depunerii cererii de pensionare ca si a restituirii a contributiilor de asigurari sociale anterior valorificarii acestora prin pensionare . - Decizie nr. 460/M din data de 10.03.2009
Acordarea drepturilor de pensie in raport cu data depunerii cererii - Decizie nr. 357/M din data de 20.03.2007
Luarea in calcul la stabilirea dreptrurilor de pensiei a veniturilor realizate cu titlu de aacord global . Activitate desfasurtaa in coditii de grupa superioara de munca naterior intrarii in vigoare a Legii 19/2000 dovedita cu adeverinta emisa de ang... - Decizie nr. 1033/M din data de 11.06.2009
Utilizarea stagiului complet de cotizare la calcularea pensiei pentru persoanele cu handicap prevazut de art.77 alin.2 raportat la art.47 alin.1 lit. c din Legea 19/2001 si nu a celui rezultat din anexa 3 a acestei legi . - Decizie nr. 596/M din data de 17.05.2007
Neindeplinirea obligatiilor legale privind predarea Carnetului de munca atrage raspunderea patrimoniala a angajatorului potrivit art. 169 alin.1 din L.53/2003 Codul Muncii. Prezumtia incheierii contractului individual de munca cu durata nedete... - Decizie nr. 1430 din data de 25.09.2009
Neindeplinirea obligatiilor legale privind predarea Carnetului de munca atrage raspunderea patrimoniala a angajatorului potrivit art. 169 alin.1 din L.53/2003 Codul Muncii. Prezumtia incheierii contractului individual de munca cu durata nedete... - Decizie nr. 642/M din data de 31.05.2007