Plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata

Prin sentinta penala nr. 65 din data de 03 februarie 2010, Judecatoria Suceava a respins, ca nefondata, plangerea formulata pe calea procedurii prevazute de art. 2781 C. pr. pen., de petentul M. D. C., impotriva ordonantei procurorului de scoatere de sub urmarire penala din 01.10.2008 data in dosarul nr. 3520/P2008 al Parchetului de pe langa Judecatoria Suceava, si a ordonantei nr. 1247/II/2/2009 din 23 noiembrie 2009 data de prim-procurorul aceluiasi parchet, intimata fiind M. E..
In temeiul art. 192 alin. 2 C. pr. pen., petentul a fost obligat  sa plateasca statului suma de 30 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate in proces.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca, prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Suceava la data de 28.12.20009, sub numarul 11237/314/2009, petentul a solicitat desfiintarea ordonantei procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a intimatei S. M. G. si retinerea cauzei spre judecare cu privire la savarsirea de catre intimata a infractiunii de fals in declaratii prevazute de art. 292 C. pen., precum si trimiterea cauzei procurorului pentru inceperea urmaririi penale fata de intimata cu privire la savarsirea infractiunii de inselaciune prev. de art. 215 alin. 1 C. pen.
In fapt, petentul a motivat ca prin ordonanta primului-procuror i s-a respins plangerea pe care a formulat-o impotriva ordonantei procurorului din 10 octombrie 2009 dispusa in dosarul nr. 3250/P/2008 al Parchetului de pe langa Judecatoria Suceava, considerandu-se corecta solutia de netrimitere in judecata a intimatei pentru infractiunile sus-mentionate, retinandu-se ca lipsesc elementele constitutive ale infractiunii. Petentul a aratat ca fata de infractiunea prev. de art. 292 C. pen., consecinta juridica nu a constat in stingerea unei datorii, ci ca intimata si-a insusit pe nedrept intreaga suma de bani, declarand ca petentul este sotul ei, fapt nereal, iar consecinta negativa este prejudiciul banesc in suma de 7500 Euro pe care aceasta i l-a creat petentului, reprezentand cota de ½ din totalul sumei imprumutate debitorului comun, prin declaratia autentica intimata ducand in eroare atat notarul, cat si pe debitor, ca incaseaza intreaga suma de bani si in numele petentului. 
A mai aratat petentul in legatura cu infractiunea prev. de art. 215 alin. 1 C. pen., ca intimata l-a indus in eroare chiar pe debitor determinandu-l sa-i achite doar ei intreaga suma de bani, prejudiciul fiind cert, aceasta neachitand partea sa de bani, respectiv suma de 7500 de Euro nici in urma somatiei executorului judecatoresc, precizand ca persoana careia i se prezinta o situatie falsa ca adevarata nu trebuie sa fie in acceptiunea normei de invinuire neaparat aceeasi cu cea in persoana careia se produce prejudiciul pentru existenta infractiunii.
In vederea solutionarii cauzei, din oficiu, a fost atasat dosarul nr. 3520/P/2008 al Parchetului de pe langa Judecatoria Suceava.
Analizand plangerea pe baza actelor si lucrarilor dosarului, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin plangerea penala inregistrata la data de 22.04.2008, la Parchetul de pe langa Judecatoria Suceava, sub nr. 3520/P/2008, petentul M. D. C. a solicitat tragerea la raspundere penala a intimatei M. E. pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune si fals in declaratii prev. de art. 215 alin. 1 si 292 C. pen., reclamand faptul ca, la data de 11 august 2008, prin declaratia autentificata sub nr. 4544/11.08.2008 in fata notarului public Ioan Lostun aceasta a facut declaratii necorespunzatoare adevarului in vederea producerii unei consecinte juridice favorabile ei, calificandu-l drept "sotul ei" si incasand o suma de bani ce nu-i apartinea in intregime de la un debitor comun, pagubindu-l cu suma de 7500 Euro.
Prin plangerea penala, petentul M. D. C. s-a constituit parte civila, solicitand obligarea intimatei la plata sumei de 7500 Euro cat si a cheltuielilor de judecata ce le va efectua.
Prin ordonanta din 01.10.2009, procurorul de caz de la Parchetul de pe langa Judecatoria Suceava, in baza disp. art. 228 alin. 6 si 10 lit. d) C. procedura penala, a confirmat propunerea organului de cercetare penala de scoatere de sub urmarire penala a intimatei M. E. sub aspectul savarsirii infractiunii de fals in declaratii prev. de art. 292 C. pen., si de neincepere a urmaririi penale fata de aceeasi intimata sub aspectul savarsirii infractiunii de inselaciune prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal, intrucat nu sunt intrunite elementele constitutive ale acestor infractiuni
In motivarea rezolutiei, s-a retinut in fapt ca la data de 11.08.2008, intimata M. E. a primit suma de 15000 Euro de la martorul B.R. in fata notarului Ion Lastun, intimata declarand ca primeste suma in numele ei si pentru acesteia, cu toate ca la data savarsirii faptei acestia erau divortati.
Procurorul a apreciat ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de fals in declaratii, sub aspectul laturii obiective, intrucat consecinta juridica a constat in stingerea unei datorii, iar instanta civila s-a pronuntat in sensul returnarii de catre intimata M.E. partii vatamate M. D. a sumei de 7500 Euro, acestea fiind aspecte de natura civila, iar in ceea ce priveste infractiunea de inselaciune s-a motivat ca nu a existat o actiune de inducere in eroare exercitata asupra partii vatamate, nefiind intrunita latura obiectiva a infractiunii.
Impotriva acestei ordonante a formulat plangere petentul M. D. C., respinsa prin ordonanta nr. 1247/II/2/2009 din 23.11.2009, data in acelasi dosar nr. 54/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria Suceava, cu motivarea ca solutia este corecta, intrucat invinuita desi a declarat in fata notarului public ca este sotia petentului - aspect nereal - a precizat ca suma primita, reprezentand o stingere a datoriei, este si pentru sotul acesteia, astfel incat scopul reclamat de petent, respectiv ca atribuindu-si calitatea de sotie, invinuita a incercat sa intre in posesia intregii sume de bani, in realitate nu a fost urmarita de invinuita, atata timp cat aceasta a precizat in declaratia notariala si dreptul sotului la suma restituita.
Instanta de fond a retinut ca situatia de fapt expusa de procurori, in cuprinsul ordonantelor contestate de catre petenta, este reala, intemeindu-se pe materialul de urmarire penala administrat in cauza, fiind respectate principiile generale de drept procesual penal, indeosebi cel al aflarii adevarului si al rolului activ al organelor de urmarire penala.
De altfel criticile formulate de petentul M. D. C. nu au fost indreptate impotriva situatiei de fapt retinute, ci au vizat strict aprecierea gresita in drept a acestei situatii, care, in opinia sa este incadrabila in dispozitiile art. 215 alin. 1 C. pen. si art. 290 C. pen., reclamand vinovatia intimatei si tragerea la raspundere penala pentru aceste infractiune, astfel incat instanta  de fond a analizat indeosebi aspectele de jure, iar nu si pe cele de facto ale spetei, retinand ca atare situatia fapt expusa de procurori, necontestata de parte si pentru care exista la dosar inscrisurile doveditoare, respectiv declaratia autentica data de intimata M. E. in fata notarului public Ion Lostun la data de 11.08.2008, divortul partilor fiind pronuntat anterior declaratiei sale, definitiv si irevocabil prin pronuntarea sentintei civile nr. 4662/16.11.2007 a Judecatoriei Suceava, neapelata.
Criticile petentului referitoare la incidenta infractiunilor sunt nefondate, intrucat aceasta ignora ca intimata M. E. nu era un simplu tert care a intrat in relatii contractuale cu debitorul martor B. R., ci faptuitoarea avea calitatea de creditor al obligatiei de restituire al intregului imprumut de 15.000 de Euro, de vreme ce comunitatea de bunuri a fostilor soti nu fusese lichidata, iar pentru creantele dobandite in timpul casatoriei opera, legal, prezumtia de comunitate, prezumtie care conduce la solidaritatea intre creditorii fostii soti.
De aceea, la data declaratiei date de intimata, nefiind stabilita printr-o hotarare judecatoreasca sau prin acordul fostilor soti cota de contributie a acestora la masa de bunuri comune, atat teoretic, cat si practic, intimata era indreptatita sa pretinda si sa primeasca intreaga suma a datoriei, intrucat, de lege lata, Codul familiei nu prevede o cota de contributie de ½ din bunuri, iar in ceea ce priveste drepturile patrimoniale comune acestea continua sa-si pastreze caracterul devalmas si dupa desfacerea casatoriei prin divort, neprefacandu-se de drept in proprietate pe cote-parti, astfel ca intimata nu poate fi acuzata ca in mod nelegal a primit mai mult decat ½ din suma imprumutata de 15.000 de Euro.
Ori, retinand aceasta premisa, chiar lasarea debitorului in eroare prin neprezentarea situatiei juridice a starii civile reale actuale la momentul restituirii imprumutului, nu poate intruni elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune, cu atat mai mult cu cat prejudiciul ar fi trebuit sa se produca direct si nemijlocit in patrimoniul debitorului care a remis suma de bani imprumutata, iar nu in patrimoniul altui creditor al acestuia din urma - cum este cazul petentului cocreditor impreuna cu intimata - astfel ca in cazul acestei infractiuni reclamate de petent lipseste raportul de cauzalitate fapta - prejudiciu.
Este adevarat ca activitatea de inducere in eroare poate fi comisa si asupra unei alte persoane decat partea vatamata, persoana care insa trebuie sa actioneze in interesul pagubitului, dar rezultatul produs trebuie sa se produca in mod direct si nemijlocit in patrimoniul persoanei vatamate.
Ori, in cauza de fata, in care debitorul a platit cu bunuri din propriul sau patrimoniu, iar nu din patrimoniul petentului M. D., prejudiciul pretins de acesta din urma poate fi doar unul eventual, cel mult indirect, si numai in masura in care intimata refuza plata cocreditorului, lipsind asadar relatia de determinare dintre fapta si rezultat, dupa cum s-a aratat mai sus.
In ceea ce priveste infractiunea de fals in declaratii prev. de art. 292 C. pen., nu orice afirmatie care nu corespunde adevarului intruneste elementele constitutive ale acestei infractiuni, ci legea impune ca declararea necorespunzatoare adevarului sa fie facuta in vederea producerii unei consecinte juridice, pentru sine ori pentru altul, atunci cand, potrivit legii, declaratia facuta serveste pentru producerea acelei consecinte.
Aceasta inseamna ca declaratia trebuie sa aiba potrivit legii eficienta juridica, sa fie apta prin ea insasi sa produca acea consecinta juridica care nu ar putea fi atinsa decat prin nedeclararea situatiei adevarate, reale de fapt, adica declaratia sa serveasca prin insusi faptul ca a fost facuta, in fata autoritatii respective, la producerea unei anumite consecinte juridice.
Revenind la situatia premisa, declaratia facuta de intimata M.E. - cocreditoare in devalmasie cu petentul M. D. asupra unui bun comun -  nu a putut servi pentru producerea unei asemenea consecinte juridice ceruta de legiuitor, petentul neindicand dispozitia legala urmarita de intimata si care nu ar fi putut fi produsa in absenta declaratiei sale. Chiar daca ar fi aratat debitorului existenta sentintei de divort, intimata ar fi avut dreptul la pretinderea intregii creante, nepartajate inca si neatribuite vreunuia dintre soti nici in tot, nici in parte, iar debitorul nu ar fi putut sa refuze intreaga plata pe motivul pronuntarii divortului intre cei doi.
In plus, pentru analiza elementelor constitutive ale infractiunii de fals in declaratii trebuie retinut si aspectul ca pentru validitatea actului juridic al platii creantei (chitanta liberatorie de imprumut) nici nu era necesara incheierea unui inscris autentic in forma declaratiei date de intimata, iar imprejurarea ca intimata a ales forma solemna a inscrisului autentic a avut ca temei doar preconstituirea in favoarea debitorului a unei probe de forta superioara, dar nu poate antrena consecinte pe planul art. 292 C. pen. de vreme ce declaratia facuta in fata unui organ din cele mentionate la art. 146 C. pen., in speta in fata notarului public, nu ar fi produs prin aceasta imprejurare insasi (a calitatii speciale a organului instrumentator) nici un fel de consecinta pe plan juridic, declaratia fiind apta a produce aceleasi consecinte in planul stingerii obligatiei si daca ar fi fost consemnata printr-un simplu inscris sub semnatura privata.
De aceea, scopul urmarit de intimata, primirea datoriei, s-ar fi putut atinge si in prezenta unei declaratii reale in fata notarului sau chiar prin inscris sub semnatura privata, fiind fara relevanta asupra valabilitatii platii debitorului sustinerile intimatei ca a primit plata si pentru "sotul ei".
Ca atare, aprecierile procurorului si a primului-procuror ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunilor de inselaciune si fals in declaratii sunt corecte si legala, cu precizarile suplimentare din motivarea expusa de instanta, lipsa elementelor constitutive impiedicand dupa cum corect s-a retinut in ambele ordonante punerea in miscare a actiunii penale pentru respectivele infractiuni.
Asa fiind, constatand ca plangerea de fata este neintemeiata, instanta de fond a respins-o, iar fata de aceasta solutie, in temeiul art. 192 alin. 2 C. pr. pen., a obligat petentul sa plateasca statului suma de 30 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de acesta.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs petentul M. D. C., motivele fiind formulate in scris si atasate la dosarul cauzei (f. 9-12 ds.recurs).
Analizand actele si lucrarile dosarului, Tribunalul retine ca recursul formulat este nefondat.
Situatia de fapt a fost in mod corect retinuta de catre organele de urmarire penala, iar recurentul petent nu a contestat exactitatea acesteia nici in fata primei instante si nici in recurs. De asemenea, atat procurorul de caz, cat si prim-procurorul si instanta de fond, au facut o corecta aplicare a legii, retinand in mod argumentat si intemeiat ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale celor doua infractiuni. Motivarea primei instante este corecta si completa, instanta de recurs si-o insuseste in totalitate, astfel ca reluarea acesteia in cuprinsul prezentei decizii nu se impune.
Fata de criticile formulate de catre recurenta, Tribunalul retine, sub aspectul presupusei induceri in eroare, ca aceasta nu a avut un caracter esential in ceea ce priveste restituirea sumei de 15.000 euro, din moment ce, pe de o parte, forma autentica nu era necesara, iar pe de alta parte debitorul era oricum liberat de plata creantei in integralitatea ai, prin achitarea intregii datorii catre unul dintre co-creditori. Imprejurarea ca sotii nu mai erau casatoriti nu prezinta relevanta pentru debitor, care, chiar in cunostinta de cauza fiind, este liberat prin plata datoriei catre oricare dintre cei doi soti. Imprejurarea ca intimata manifesta, conform sustinerilor recurentului, rea-credinta in ceea ce priveste executarea obligatiei civile de plata a sumei de 7.500 euro (stabilita ulterior in sarcina sa prin hotararea instantei de partaj suplimentar), nu are relevanta in cadrul procesului penal, atragand eventual sanctiuni specifice procedurii executarii silite si sanctiuni morale.
De asemenea, sub aspectul posibilitati unui co-creditor solidar de a dispune cu privire la datoria debitorului, Tribunalul retine ca intimata nu a inrautatit situatia recurentului ci a efectuat un act pe care legea civila i-l permite - respectiv incasarea intregii creante. Prin acte de dispozitie cu privire la creanta trebuie inteles ca un creditor solidar nu poate dispune remiterea de datorie, novatia, etc, dar nu ca, odata creanta incasata in integralitatea ei, acesta nu are drept de dispozitie asupra sumei primite. Doar dreptul de creanta al co-creditorilor ce nu au incasat suma se modifica, devenind un drept de creanta asupra co-creditorului initial.
Pentru aceste motive, tribunalul respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M. D. C. impotriva sentintei penale nr. 65 din data de 03 februarie 2010 pronuntata de Judecatoria Suceava in dosar nr. 11237/314/2009.
Obliga petentul recurent sa plateasca statului suma de 50 lei reprezentand cheltuieli judiciare din recurs.