InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Suceava

Legea nr.19/2000

(Sentinta civila nr. 1707 din data de 23.10.2008 pronuntata de Tribunalul Suceava)

Domeniu Pensii | Dosare Tribunalul Suceava | Jurisprudenta Tribunalul Suceava



Prin cererea adresata acestei instante la data de 25.06.2008 contestatorul P.M. a contestat in contradictoriu cu intimata Casa Judeteana de Pensii S. decizia nr. 76359 din 08.04.2005 si a solicitat recalcularea pensiei avand in vedere ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este de 20 de ani si nu de 30 de ani, cum in mod gresit s-a stabilit prin decizia contestata, emiterea unei noi decizii de pensionare si obligarea paratei la restituirea sumei ce i se cuvine cu titlu de pensie incepand cu data de 08.04.2005 in cuantum de 15.693 lei.
In motivarea cererii arata ca prin decizia contestata i s-a recalculat dreptul la pensie in conformitate cu OUG 4/2004, aprobata prin Legea 78/2005, coroborate cu prevederile HG 1550/2004 si HG 550/2005, dar cu toate acestea, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual a fost calculat la 30 de ani si nu la 20 de ani.
In sustinerea cererii contestatorul a depus la dosar copia deciziei nr. 76359 din 14.06.1986 (f. 7), copia deciziei nr. 76359 din 08.04.2005 (f. 8) buletin de calcul (f. 9), copia carnetului de munca (f. 10 - 24).
Prin intampinare intimata a solicitat respingerea contestatiei ca nefondata intrucat stagiul de cotizare de 20 de ani se ia in calcul la persoanele pensionate in baza HG 267/1990 care s-au inscris la pensie dupa data de 01.02.1990.
In sustinerea pozitiei sale procesuale intimata a depus la dosar copia deciziei de pensionare nr. 76359 din 29.04.1988 (f. 31), decizia de pensionare 76359 (f. 32), decizia de recalculare a pensiei 76359 din 11.12.2008 (f. 33),  buletin de calcul (f. 34), tabel cu datele privitoare la activitatea in munca (f. 35 - 38).
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta a constatat ca cererea contestatorului este neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
Contestatorul a fost inscris la pensie pentru limita de varsta prin decizia nr. 76359/29.04.1988 (f. 31 dosar) in temeiul Legii 3/1977.
Urmare a recalcularii drepturilor de pensie ale contestatorului in conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2005 aprobata prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile HG 1550/2004 si ale HG 550/2005 s-a emis decizia nr. 76359/08.04.2005 prin care s-a stabilit un punctaj mediu anual de 1,73010 puncte.
Contestatorul este nemultumit practic de stagiul complet de cotizare luat in calcul la stabilirea drepturilor sale de pensie desi prin decizia contestata nu a fost modificat, fiind avut in vedere acelasi stagiu de cotizare prevazut de Legea 3/1977 in toate deciziile de recalculare emise anterior.
Potrivit art. 2 alin. 3 din HG 1550/2004, pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea 3/1977.
Prin art. 8 Legea 3/1977 stabileste un stagiu de cotizare de 30 de ani pentru barbati, acesta fiind stagiul de cotizare avut in vedere si de intimata la stabilirea drepturilor de pensie ale contestatorului.
Art. 14 din Legea 3/1977 nu stabileste un alt stagiu complet de cotizare ci reglementeaza posibilitatea pensionarii la cerere cu reducerea varstei, respectiv la 50 de ani pentru cei care au lucrat 20 de ani in grupa I de munca.
Ca urmare, tribunalul a apreciat ca neintemeiate criticile contestatorului, astfel incat, in temeiul art. 87 din Legea 19/2000, a respins cererea ca nefondata.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Pensii

LITIGIU DE ASIGURARI SOCIALE. CUMULUL PENSIEI DE INVALIDITATE GRADUL III CU INDEMNIZATIA AFERENTA UNEI FUNCTII PUBLICE. CONTESTATIE DECIZIE DEBIT - Sentinta civila nr. 6617/97/2010 din data de 18.04.2011
Litigiu de asigurari sociale. Contestarea deciziei de respingere a cererii privind acordarea pensiei de serviciu in baza Legii nr.303/2004. Decizie de debit emisa de Casa de Pensii pentru recuperarea diferentelor de pensie. - Sentinta civila nr. 334/LM/2011 din data de 22.02.2011
Litigiu de asigurari sociale. Recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor realizate in acord global, in raport de considerentele Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 30/2009 - Sentinta civila nr. 1567LM/2010 din data de 02.11.2010
CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL - Sentinta civila nr. 282/LM/2010 din data de 10.12.2010
PENSIE DE INVALIDITATE. POSIBILITATEA CUMULARII CU VENITURI REALIZATE DIN PRESTAREA UNEI ACTIVITATI IN BAZA UNUI CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCA. - Sentinta civila nr. 980/LM/2009 din data de 14.05.2009
Contestatie decizie de pensionare - Sentinta civila nr. 1180/LM/2007 din data de 28.12.2007
1. Decizie de stabilire a pensiei de serviciu in baza Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea. Conditii de acordare. - Decizie nr. speta 9 din data de 14.01.2008
4. Anulare Decizie pentru stabilirea pensiei pentru limita de varsta si munca depusa. Valorificarea indemnizatiei de conducere conform inregistrarilor din carnetul de munca. - Sentinta civila nr. speta 8 din data de 14.01.2008
Contestatie impotriva deciziei de revizuire a pensiei - Sentinta civila nr. 413 din data de 29.03.2012
Recalcularea pensiei cu luarea in calcul al veniturilor obtinute in acord global - Sentinta civila nr. 643 din data de 07.05.2012
Anulare decizie de debit emisa ca urmare a cumulului pensiei de invaliditate de gr. III. cu alte venituri. - Sentinta civila nr. 496 din data de 23.04.2012
Sume retinute din pensie reprezentand contributie de asigurari sociale in procent de 5.5%. - Sentinta civila nr. 405 din data de 21.04.2011
Contestatie impotriva Deciziei de pensionare - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2011
Abandon de familie. Modificarea sanctiunii in apel. - Decizie nr. 147 din data de 26.04.2010
Abandon de familie .Achitarea debitului restant la plata contributiei la pensia de intretinere in timpul procesului ,Suspendarea conditionata a executarii pedepsei - Decizie nr. 133 din data de 19.04.2010
Contestatie impotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu - Sentinta civila nr. 1187 din data de 18.11.2010
Pensii - Sentinta civila nr. 629 din data de 17.07.2010
Pensii - Sentinta civila nr. 118 din data de 27.01.2011
Transformare pensie de serviciu in pensie de asigurari sociale - Sentinta civila nr. 1253 din data de 30.11.2010
Ajutor acordat militarilor la cu ocazia trecerii in rezerva - Sentinta civila nr. 1174 din data de 18.11.2010