InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Suceava

Anulare proces verbal de contraventie

(Decizie nr. 1201 din data de 17.12.2008 pronuntata de Tribunalul Suceava)

Domeniu Contraventii. Inchisoare contraventionala | Dosare Tribunalul Suceava | Jurisprudenta Tribunalul Suceava

Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Vatra Dornei sub nr. _./334 din 28.07.2008, iar prin sentinta civila nr.1406 din 28.10.2008 a fost respinsa, ca neintemeiata, plangerea formulata de petenta, retinand urmatoarele:
Procesul verbal de constatare a contraventiei beneficiaza de forta probanta proprie in ceea ce priveste constatarile personale ale agentului constatator, care sunt prezumate a fi reale cat timp procesul verbal atacat a fost intocmit cu respectarea conditiilor de forma impuse de prevederile art. 16 si 17 din O.G. nr. 2/2001 iar petentul nu face dovada existentei unei alte situatii de fapt decat cea retinuta prin procesul verbal atacat.
Cat priveste mentiunile referitoare la aspectele ce nu au fost constatate personal de catre agentul constatator, procesul verbal se bucura de forta probanta numai daca a fost intocmit cu respectarea cerintelor legale referitoare la forma si daca este sustinut de probe din care sa rezulte savarsirea faptei contraventionale retinute in sarcina petentului. Si in aceasta situatie, petentului i se recunoaste dreptul de a dovedi, prin probe administrate in fata instantei, o alta situatie de fapt decat cea retinuta de catre agentul constatator pe baza probelor administrate de acesta.
Cat priveste motivele de nelegalitate a actului atacat invocate de petenta, instanta le-a apreciat ca neintemeiate, intrucat petenta nu a dovedit producerea unei vatamari ce nu ar putea fi inlaturata decat prin anularea procesului verbal atacat.
Totodata, instanta a apreciat ca neintemeiat motivul de nelegalitate a procesului verbal atacat decurgand din nerespectarea prevederilor art. 15 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, in sensul ca lipseste numele agentului constatator ca urmare a faptului ca persoana care a constatat depasirea  limitei legale de viteza nu este aceeasi care a intocmit procesul verbal, instanta apreciind ca nefondata o asemenea sustinere.
In ceea ce priveste netemeinicia procesului verbal atacat, instanta a apreciat ca nefondate motivele invocate de petenta, iar cat priveste starea de necesitate invocata de petenta, a retinut ca aceasta este prevazuta de catre legiuitor in art. 11 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, printre cauzele care inlatura caracterul contraventional al faptei.
Imprejurarea ca agentul constatator nu a tinut seama de starea de necesitate invocata nu este de natura a produce nici un prejudiciu petentei, din moment ce insusi legiuitorul a stabilit ca toate cauzele care inlatura caracterul contraventional al faptei se constata numai de catre instanta, conform art. 11 al. 5 din O.G. nr. 2/2001.
Pentru a fi incidente aceste prevederi, era necesar ca petenta sa probeze cumulativ faptul ca in momentul depasirii vitezei legale in localitate cu peste 50 km/h exista o stare de pericol care sa fi pus in pericol persoana surorii sale, ca aceasta stare de pericol era iminenta si nu putea fi evitata decat prin comiterea faptei retinute in sarcina sa, ca starea de pericol nu a fost produsa de catre petenta si ca exista o proportionalitate intre depasirea vitezei legale in localitate si aceasta stare de pericol.
Astfel, instanta a constatat ca petenta nu a facut dovada, potrivit art. 1169 Cod civil, a unei cauze care sa inlature caracterul contraventional al faptei, respectiv raspunderea contraventionala.
Apararea petentei cu privire la nevalabilitatea verificarii metrologice a cinemometrului cu care a fost inregistrata depasirea vitezei legale nu a putut fi primita de instanta intrucat acesta avea o verificare metrologica valabila efectuata la data de  14.09.2006, aceasta fiind valabila un an de zile, fapta contraventionala fiind constatata inainte de expirarea acestui termen, data de 22.03.2007 privind instalatia etalon pentru verificarea pe teren a cinemometrelor.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs petenta, invocand prevederile art. 304 pct. 5, 9 si art. 304 ind. 1 C.pr.civila.
A aratat ca instanta de fond a incalcat formele de procedura prev. de art. 105 al. 2 C.pr.civila intrucat nu a aratat motivul pentru care a respins solicitarea de anulare a procesului verbal deoarece lipseste numele agentului constatator si nu s-a pronuntat asupra motivului de nulitate invocat, referitor la functia de autotestare a autovehiculului.
De asemenea, nu s-a pronuntat asupra motivului de netemeinicie cu privire la marja de eroare a cinemometrului ce profita contravenientei care, daca era calculata corect, ar fi indicat viteza de 94 km/h, in acest mod fiind incalcate normele de baza ale hotararii judecatoresti.
A mai aratat ca prima instanta a considerat in mod gresit ca petenta nu a facut dovada unei vatamari care sa nu poata fi inlaturata altfel decat prin anularea procesului verbal atacat. Totodata, a apreciat in mod gresit probatoriul administrat in cauza, pronuntand o hotarare nelegala si netemeinica.
Fapta contraventionala a fost constatata la data de 05.08.2007 cu ajutorul unui aparat a carei verificare metrologica expirase la data de 23.03.2007.
Analizand recursul formulat, tribunalul il apreciaza ca fondat, pentru urmatoarele considerente:
Petenta a fost sanctionata contraventional in baza art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, republicata, retinandu-se ca, la data de 05.08.2007, pe DN17, in localitatea Poiana Stampei ar fi condus autovehiculul cu numarul de inmatriculare SV - 06 - DEG cu o viteza de 104 km/h.
In art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 se prevede ca se poate face constatarea contraventiilor si cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnandu-se aceasta in procesul verbal, fara a fi necesara confirmarea faptelor de catre martori.
In conditiile in care aceasta norma consacra dispensa privitoare la confirmarea unor  imprejurari de catre martori, este evident ca aceasta reglementare are un caracter special, ce  obliga organul ce face constatarea de a insera  in cuprinsul procesului verbal date despre mijlocul tehnic  ce a facut constatarea contraventiei.
Potrivit prevederilor pct. 4.2 din Norma  de metrologie legala 021-05 NML, aprobata prin  Ordinul Biroului Roman de Metrologie nr. 301/2005, modificat prin Ordinul Biroului Roman de Metrologie Legala nr. 153/2007, cinemometrele  trebuie sa fie utilizate numai de operatori calificati, iar in pct. 4.3 se prevede ca acestea vor putea fi utilizate numai  daca au fost verificate metrologic, au fost marcate si sigilate in conformitate cu prevederile acestei norme si sunt insotite de buletin de verificare.
Toate aceste cerinte sunt prevazute pentru valabilitatea in instanta a probelor administrate pe aceasta cale.
In speta, organul constatator  nu a inscris in cuprinsul procesului verbal contestat mijlocul tehnic cu ajutorul caruia s-a facut inregistrarea imaginilor transpuse in plansa foto, limitandu-se a depune  in fata instantei buletin de verificare metrologica a unui cinemometru, precum si atestatul operatorului radar, agent sef adjunct R. A..
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in cauza Ozturk contra Germaniei, prin hotararea din 21.02.1984 ca: "distinctia dintre  contraventii si infractiuni existenta in legislatia interna a unora dintre statele semnatare ale  conventiei, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garantiilor oferite de  art. 6 din Conventie, a acuzatiilor in materie penala", iar in cauza Anghel contra Romaniei s-a retinut ca:"acuzatia adusa petentului este o acuzatie penala in sensul conventiei, iar aceasta beneficiaza  si in procedura contraventionala de prezumtia  de nevinovatie, care  a fost instituita cu scopul de a  proteja indivizii fata de posibilele abuzuri din partea autoritatilor motiv pentru care sarcina probei in procedura contraventionala desfasurata in fata instantei de judecata revine in primul rand organului constatator si nu petentului".
Totusi, in aceeasi cauza (Anghel contra Romaniei) s-a recunoscut dreptul oricarui sistem juridic de a cunoaste prezumtii de fapt si de drept, insa in materie penala, acestea nu pot sa depaseasca limite rezonabile.
In mod constant, jurisprudenta nationala a creat o prezumtie relativa de veridicitate a mentiunilor cuprinse in procesul verbal de contraventie intocmit  cu respectarea  cerintelor de forma prevazute de  OG nr. 2/2001 si alte acte normative speciale  (in speta art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002).
In cauza dedusa judecatii organul constatator a depus la dosar o plansa foto reprezentand autovehiculul condus de petenta, un buletin de verificare metrologica si un atestat  de operator radar, insa aceste probe nu pot fi coroborate cu cele inscrise in procesul verbal contestat, nascandu-se o indoiala cu privire la faptul ca s-a facut constatarea cu cinemometrul  verificat metrologic si de catre persoana atestata in acest sens.
Aceste imprejurari, sunt apreciate de instanta ca dincolo de limitele rezonabile ale  prezumtiilor de fapt recunoscute  chiar de jurisprudenta romaneasca in materie si de care face  vorbire CEDO in cauza Anghel contra Romaniei si, facand aplicare principiilor "in dubio pro reo" (dubiul profita invinuitului) si "in dubio quod minimum in dubio quod mitrius" (in caz de indoiala se ia in considerare ceea ce este mai putin impovarator), tribunalul conchide ca organul constatator  nu a probat, fara dubiu, savarsirea  contraventiei de catre petenta.
Fata de cele ce preced, tribunalul, in baza art. 312 alin. 1,2,3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, va admite recursul, va modifica sentinta civila atacata, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal de contraventie.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contraventii. Inchisoare contraventionala

Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017
Contraventii. Confirmare de primire. Obiectiuni. - Decizie nr. 99/R/2010 din data de 01.02.2010
Asigurare paza unitate. Subiect activ. - Decizie nr. 330/R/2010 din data de 15.03.2010
Rovinieta. Persoana responsabila. Leasing - Decizie nr. 136/R/2010 din data de 05.02.2010
Anulare proces verbal de contraventie. - Decizie nr. 118/CA din data de 01.02.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 28/CA din data de 08.01.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 36/CA din data de 15.01.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 25/CA din data de 08.01.2010
- Sentinta penala nr. din data de 26.03.2008
Nu este permisa detinerea simultana a doua permise de conducere, din care unul eliberat de autoritatile altui stat.Potrivit art. 102 alin 1 pct.8 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contraventie detinerea simultana a doua permise de conducere nationale - Decizie nr. 5649 din data de 15.11.2013
Inlocuire sanctiune amenda contraventionala cu avertisment - Decizie nr. 1270/R din data de 13.11.2009
Prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale - Decizie nr. 1095/R/C din data de 30.10.2009
Inlocuire sanctiune contravetionala cu amenda in avertisment - Decizie nr. 913/R/C din data de 09.10.2009
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 163 din data de 10.01.2011
Anulare proces verbal de contraventie - Sentinta civila nr. 4935 din data de 24.06.2010
- Sentinta civila nr. 3431 din data de 29.04.2010
Anulare proces verbal contraventie - Sentinta civila nr. 4164 din data de 27.05.2010
plangere pv - Sentinta civila nr. 1462 din data de 04.03.2009
Plangere PV - Sentinta civila nr. 1462 din data de 04.03.2009
Inlocuire amenda cu munca in folosul comunitatii - Sentinta civila nr. 1507/2013 din data de 02.07.2014