InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Suceava

Despagubiri civile

(Decizie nr. 201 din data de 15.04.2005 pronuntata de Tribunalul Suceava)

Domeniu Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.) | Dosare Tribunalul Suceava | Jurisprudenta Tribunalul Suceava

Pe rol, judecarea apelului declarat de paratii CG si CR, ambii cu domiciliul in com.P, judet Suceava, impotriva sentintei civile nr.1285 din 8.12.2004 a Judecatoriei Gura Humorului (dosar nr.2139/2004), parat intimat fiind CMM, domiciliat in com. P, judet Suceava iar reclamanta intimata, GA, cu acelasi domiciliu.
La apelul nominal a raspuns parata recurenta CR, paratul intimat si reclamanta intimata, lipsa fiind paratul recurent CG.
Procedura completa.
s-a facut referatul cauzei, dupa care, instanta constatand recursul in stare de judecata, a dat cuvantul la dezbateri.
Parata recurenta CR a solicitat admiterea recursului si schimbarea sentintei civile atacate ca fiind nelegala si netemeinica, aratand ca nu este de acord sa plateasca despagubiri intrucat nu are posibilitati materiale.
Reclamanta intimata a solicitat respinge4rea recursului ca nefondat.
Declarand dezbaterile inchise, dupa deliberare,
T R I B U N A L U L
Asupra recursului de fata, constata :
Prin sentinta civila nr.1285 din 08.12.2005 Judecatoria Gura Humorului a admis in parte actiunea formulata de reclamanta GA, in calitate de reprezentanta legala a minorei GE si a obligat pe paratii CR si CG, in solidar, sa-i plateasca suma de 9.920.000 lei cu titlu de despagubiri civile si suma de 20 milioane lei daune morale.
Prin aceeasi hotarare instanta a respins, ca inadmisibila, cererea formulata de paratul CMM.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca minora GE a fost victima unei infractiuni de perversiuni sexuale prev. de art.201 cod penal,. Savarsita de minorul CMM, fiul paratilor CR si CG, insa, prin rezolutia Parchetului de pe langa Judecatoria Gura Humorului, numarul 597/P/2004, s-a confirmat propunerea de neincepere a urmaririi penale impotriva faptuitorului, fapta fiind comisa fara discernamant, intrucat minorul nu a implinit varsta de 14 ani; ca, urmare a agresiunii, minora a necesitat 5-6 zile ingrijiri medicale fiind internata in spital astfel ca familia datoreaza Casei de Asigurari de Sanatate Suceava 2.311.472 lei; ca reclamanta a vandut o vaca in valoare de 7.000.000 lei si a imprumutat 600.000lei pentru a face fata cheltuielilor cu medicatia minorei, consultatii medicale si eliberarea certificatului medico-legal.
A mai retinut instanta ca in cauza este justificata si acordarea de daune morale, in suma de 20.000.000 lei, data fiind trauma fizica si psihica a minorei in urma faptei comise si ca, in temeiul art.1.000 alin.2 cod civil, paratii, in calitate de parinti, sunt tinuti sa raspunda pentru fapta copilului lor si sa acopere prejudiciul astfel creat.
Cat priveste pe autor, instanta a avut in vedere ca acesta nu poate raspunde in conditiile art.998 si 999 cod civil intrucat la data comiterii faptei era lipsit de discernamant.
Impotriva sentintei au declarat recurs paratii CG si CR, criticand-o pentru nelegalitate, cu motivarea ca minorul locuieste la bunicii sai, parintii nefiind vinovati ca aceasta refuza sa locuiasca impreuna cu ei; ca, la randul sau minorul a fost victima agresiunilor din partea parintilor minorei GE si ca ei nu dispun de posibilitatile materiale pentru a achita suma stabilita de instanta.
Examinand actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata ca recurs este nefondat.
Astfel, conform art.1000 alin.2 cod civil, parintii raspund in solidar pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, savarsita de copilul minor ce locuieste cu dansii.
In speta, pe calea cercetari penale s-a stabilit existenta faptei savarsite de minorul CMM, din probele administrate rezultand existenta si intinderea prejudiciului precum si legatura de cauzalitate dintre acestea.
In consecinta, in mod corect a stabilit ca in cauza sunt incidente disp.art.1000 alin.2 cod civil, imprejurarea ca minorul locuieste in fapt cu bunicii sai, nefiind de natura sa exonereze pe parinti de culpa de a nu-si fi indeplinit obligatia de supraveghere si educare a minorului.
De observat, de asemenea ca faptul invocat de recurenti privind agresiunile savarsite anterior asupra copilului lor sau ca nu au posibilitati materiale de plata, sunt irelevante in speta si nu constituie motive de nelegalitate sau netemeinicia hotarari.
In consecinta in baza art.312 cod procedura civila, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de paratii CG si CR, impotriva sentintei civile nr.1285 din 08.12.2004 a Judecatoriei Gura Humorului (dosar nr.2139/2004) parat intimat fiind CMM iar reclamanta intimata, GA.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica din 15 aprilie 2005.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.)

Recurs inadmisibil - Decizie nr. DP148/R/2008 din data de 31.03.2009
Apel respins ca tardiv formulat - Sentinta civila nr. 1053 din data de 23.12.2015
Gresita conexare a 2 cauza si gresita dobandire a calitatii de inculpat ca urmare a admiterii plangerii , art 278 al 8 , lit a c p p . Casare cu trimitere pentru respectarea art 372 c p p - Decizie nr. 121 din data de 30.04.2010
Admiterea plingerii si trimiterea cauzei la prim-procuror pentru motivare. Inadmisibilitatea acestei solutii fata de dispozitiile art.278 ind 1 al.8 C.p.p. - Decizie nr. 4 din data de 12.01.2009
ART.220 CP. MODALITATEA DE SESIZARE A INSTANTEI ANTERIOR INTRARII IN VIGOARE A LEGII 247/2005. - Decizie nr. 113 din data de 28.01.2009
Competenta materiala de solutionare a unei exceptii de nelegalitate, invocata dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, intr-un proces inceput sub incidenta vechiului Cod de procedura civila – regulator de competenta. - Sentinta civila nr. 129/F din data de 25.09.2014
Termenul de prescriptie a dreptului de a cere restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, raportat la jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene. - Decizie nr. 2066/R din data de 11.09.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs. TVA tranzactii imobiliare. Efectele deciziei CJUE pronuntata la data de 07.11.2013 in cauzele conexe C-249/12 si C-250/12 (Tulica si Plavosin). Regim juridic nulitate acte administrativ fiscale. - Decizie nr. 1110/R din data de 28.03.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs CASJ. Nivelul contributiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere si comerciale, in anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constitutionala nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisa de CASJ sub ac - Decizie nr. 1759/R din data de 06.06.2014
Noul cod de procedura civila - Apel impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie accesorie – art. 64 alin. 4 c.pr.civ. Cerere interventie accesorie consilier local in litigiu avand ca obiect obligare Consiliu Local la adopta - Decizie nr. 2/Ap din data de 13.06.2014
Achizitii publice. Respingere ca tardiva a contestatiei la CNSC. Legalitate decizie CNSC - Art. 256 ind. 2 alin. 1 lit. b) raportat la art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006 (Decizia nr. 1967/R/8.08.2014,Dosar nr. 350/64/2014 – redactat jud. M.I.M.) - Decizie nr. 1967/R din data de 08.08.2014
Exigenta motivarii masurii luate printr-un act administrativ este necesara pentru verificarea legalitatii acestuia. - Decizie nr. 1718/R din data de 04.04.2013
Actiune formulata de instanta de contencios administrativ impotriva Deciziei de impunere emisa de CASJ B pentru plata obligatiei la CAS si majorarea dobanzilor. Admisibilitatea actiunii. Legalitatea deciziei de impunere emisa de CASJ – Sanctiunea nelega - Decizie nr. 2075/R din data de 17.04.2013
Admisibilitatea cererii de revizuire in conditiile dovedirii de revizuenta a indeplinirii conditiilor prevazute de art. 322 pct. 2 Cod procedura civila. In sens contrar cererea de revizuire se va respinge ca neintemeiata si nelegala - Decizie nr. 436/R din data de 31.01.2013
1. In cazul veniturilor pentru care exista atat obligatia evidentierii, cat si obligatia declararii, daca veniturile au fost evidentiate in actele contabile sau in alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu se poate di - Decizie nr. 105/Ap din data de 03.10.2013
Audierea unui numar de martori in faza actelor premergatoare nu confera procesului verbal de consemnare a acestor audieri caracterul de proba ilegala. Incalcarea dreptului aparatorului de a asista la aceste audieri este sanctionata cu nulitatea relativa - Decizie nr. 365/R din data de 11.04.2013
Exceptia de nelegalitate prevazuta de art. 4 din Legea nr. 554/2004 – efecte In cazul admiterii exceptiei de nelegalitate instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost ... - Decizie nr. 560/R din data de 08.02.2012
Nu se poate dispune, printr-o incheiere de indreptare a erorii materiale data in camera de consiliu, fara citarea partilor, ulterior redactarii minutei si pronuntarii hotararii, schimbarea incadrarii juridice retinute prin actul de sesizare al insta... - Decizie nr. 232/R din data de 16.03.2012
Traficul de persoane. Individualizarea judiciara a pedepsei. Criterii de apreciere. - Decizie nr. 129/R din data de 20.12.2011
Continutul convorbirilor telefonice interceptate in baza autorizatiei date de judecator in conditii de legalitate pot fi valorificate sub aspect probator de instanta investita cu solutionarea cauzei in fond, in masura in care acestea se coroboreaza c... - Decizie nr. 36/R din data de 19.01.2012