Transfer de procedura

Prin decizia penala nr. 281 din data de 28.03.2005 a Tribunalului Suceava, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Suceava, impotriva incheierii din data de 18.02.2005 data de Judecatoria Suceava, in dosar nr. 570/2005, prin care s-a respins, ca nefondata, cererea de transfer al procedurii penale privind pe A.N. catre Autoritatile Judiciare Competente ale Republicii Franceze, formulata de Parchetul de pe langa  Tribunalul Suceava.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca Parchetul de pe langa  Tribunalul Suceava a solicitat in baza art. 109-113 din Legea nr. 302/2004, sa se dispuna transferul procedurii penale privind pe A.N. catre Autoritatile Judiciare Competente ale Republicii Franceze.
In motivarea solutiei, prima instanta a apreciat ca dispozitiile art. 109-113 din Legea nr. 302/2004, cu privire la transferul de proceduri in materie penala, au aplicabilitate doar in cauzele in care exista invinuiti sau inculpati, nu si in cauzele cu autori necunoscuti intrucat una din conditiile speciale prevazute de al. 1 al art. 110 din Legea nr. 302/2004 pentru a se putea solicita transferul exercitarii urmaririi penale sau al judecatii intr-un stat strain, este ca transferul procedurii penale sa serveasca intereselor unei bune administrari a justitiei sau sa favorizeze reintegrarea sociala in caz de condamnare.
Ori, este greu de argumentat faptul ca transferul procedurii penale catre Autoritatile Judiciare Competente ale Republicii Franceze, privind pe autori necunoscuti favorizeaza reintegrarea sociala a acestora in caz de condamnare.
In motivarea deciziei pronuntate, alaturi de argumentele retinute de prima instanta, Tribunalul a mai adus si alte precizari, legate de aplicabilitatea legii penale romane in spatiu, astfel :
Speta de fata pune in discutie aplicarea principiului universalitatii legii penale prev. de art. 6 Cod penal potrivit caruia legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite de un cetatean strain in afara teritoriului tarii, daca:
- fapta este prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savarsita;
- faptuitorul se afla in tara.
In speta, presupusul faptuitor este cetatean strain acuzat ca ar fi savarsit infractiuni pe teritoriul statului francez .
Potrivit principiului amintit, nici unul dintre organele judiciare ale statului roman nu este competent a efectua cercetari privitoare la aceasta cauza, o alta sustinere fiind de natura a incalca principiul suveranitatii statelor.
Nu se poate sustine ca in cauza este aplicabil principiul teritorialitatii legii penale, prev. de art. 3 Cod penal rap. la art. 143 al. 2 Cod penal, intrucat nu s-a efectuat nici un act de executare pe teritoriul statului roman, si nici rezultatul infractiunilor de furt si fals nu s-a produs pe acest teritoriu.
Analizand conditiile de admisibilitate ale cererii de transfer prevazute de Legea nr. 302/2004, instanta constata ca acestea nu sunt indeplinite.
Astfel, potrivit art. 3, aplicarea prezentei legi este subordonata protectiei intereselor de suveranitate, securitate si ordine publica definite prin Constitutie.
De asemenea, art. 109 din Legea nr. 302/2004 impune conditia ca exercitarea sau continuarea unei proceduri penale sa fi efectuata de o autoritate judiciara romana competenta, ori potrivit art. 6 Cod penal nici o autoritate judiciara romana nu este competenta in acest caz. Art. 110 al. 1 lit. c din aceeasi lege, conditioneaza admisibilitatea cererii de transfer daca acesta serveste unei bune administrari a justitiei, ori nu se poate vorbi de o buna administrare a justitiei cat timp aceasta nici nu poate fi infaptuita in Romania.
Tot referitor la aceasta conditie se pune intrebarea care este interesul bunei administrari a justitiei atata timp cat autoritatile judiciare franceze au inceput cercetarile inca din 2001.
Instanta considera ca solutia legala care ar fi trebuit adoptata de Parchet, avand in vedere disp. art. 6 Cod penal, era  aceea de neinceperea urmaririi penale in temeiul art. 10 lit. f Cod procedura penala, intrucat lipseste o conditie prevazuta de lege, necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale (inaplicabilitatea principiului universalitatii legii penale romane).