InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Satu Mare

Contencios administrativ fiscal - uspendare executare act administrativ.

(Sentinta civila nr. 284/CA din data de 19.06.2008 pronuntata de Tribunalul Satu Mare)

Domeniu Acte ale autoritatilor publice; Suspendare a executarii | Dosare Tribunalul Satu Mare | Jurisprudenta Tribunalul Satu Mare

Dosar nr. 2173/83/2008
SENTINTA CIVILA NR. 284/CA/19 Iunie 2008
Irevocabila prin respingerea recursului
Domeniu asociat: contencios administrativ fiscal; suspendare executare act
administrativ.

      Art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevede ca, "In cazuri bine justificate si pentru
prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii
publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamata
poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului
administrativ unilateral pana la pronuntarea instantei de fond. In cazul in care
persoana vatamata nu introduce actiunea in anularea actului in termen de 60 de zile,
suspendarea inceteaza de drept si fara nicio formalitate. “       Prin cererea de chemare in judecata formulata sub dosar nr. de mai sus,
reclamanta SC "P" SRL  a chemat in judecata  paratii MUNICIPIUL SATU MARE prin
PRIMAR, PRIMARIA MUNICIPIULUI SATU MARE, PRIMARUL MUNICIPIULUI
SATU MARE, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE, si DIRECTIA DE
IMPOZITE SI TAXE LOCALE SATU MARE  - SERVICIUL IMPUNERE,
CONSTATARE, CONTROL, solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta
in cauza sa dispuna suspendarea executarii Deciziei de impunere nr.
2008/2/54554/19.03.2008 in conditiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
      In motivare se arata ca prin raportul de inspectie fiscala, a fost supusa
verificarii perioada cuprinsa intre 01.04.2005-19.03.2008 si a avut ca obiect
verificarea bazelor de impunere, a legalitatii si conformitatii declaratiilor fiscale,
corectitudinii si exactitatii indeplinirii obligatiilor de catre contribuabili, respectarii
prevederilor legislatiei fiscale si contabile, stabilirea diferentelor obligatiilor de plata,
precum si a accesoriilor aferente acestora.
      La rubrica constatari, pe anul 2005, organul de control a constatat ca in
legatura cu cladirea situata in Balta Blonda, detinuta in folosinta in baza contractului
nr. 175/2003, societatea nu a facut declaratia in vederea impozitarii incalcand astfel
prevederile art. 249 alin. 3 Cod fiscal si prevederile punctului 4.2 din contractul de
folosinta.
      Pentru anul 2006, 2007 si 2008 se retine aceiasi incalcare a normei fiscale
instituite de art. 249 alin. 3 Cod fiscal si a obligatiei asumate prin art. 4.2 din contract.
      Pe anul 2005, organul fiscal a stabilit o diferenta de impozit in suma de 1.620
lei la declaratia de impunere cu privire la cladirile situate in Balta Blonda, Ferma nr. 3
si dobanzi aferente in suma de 1.400 lei.
      Pe anul 2006, organul fiscal a stabilit o diferenta de impozit in suma de 1.980
lei la declaratia de impunere cu privire la cladirile situate in Balta Blonda, Ferma nr. 3
si majorari de intarziere in suma de 1.186 lei.
      Pe anul 2007, organul fiscal a stabilit o diferenta de impozit in suma de 3.240
lei la declaratia de impunere cu privire la cladirile situate in Balta Blonda, Ferma nr. 3
si majorari de intarziere in suma de 831 lei.
      Pe anul 2008, organul fiscal a stabilit o diferenta de impozit in suma de 2.971
lei la declaratia de impunere cu privire la cladirile situate in Balta Blonda, Ferma nr.3.
      Prevederile art. 249 alin. 3 Cod fiscal, genereaza obligatia persoanelor fizice
sau juridice titulare a unor contracte de concesiune, administrare, locatie sau
folosinta de a achita bugetului local al unitatii administrativ-teritoriale pe raza careia
se afla amplasata constructia impozitul pe cladiri. Norma insa, asa cum a mai spus
nu este rigida, imuabila, ci, dimpotriva, interpretabila si aplicabila pe fiecare situatie in
parte.
      Afirma ca este adevarat faptul ca a dobandit folosinta unor constructii care
aparent intra in categoria celor supuse impozitarii in conditiile art. 249 alin. 3 Cod
fiscal. Numai ca, privind in profunzime si conexiune cu alte texte de lege, se constata
ca imobilele de mai sus nu sunt cladiri proprietatea publica sau privata a Statului ori a
unitatii administrativ-teritoriale, prima conditie si cea mai importanta ca impozitul pe
cladiri sa fie datorat bugetului local al unitatii administrativ-teritoriale.
      Contractul nr. 175/2003 a avut ca si subiecti ai raportului juridic, pe de o parte
SC S SA in calitate de comodant si, pe de alta parte, SC P SRL in calitate de
comodatar. Statul Roman, nu este proprietarul bunurilor date in folosinta de catre SC
SATMAREANA SA, el doar avizand, prin institutia abilitata, incheierea contractului, in
calitate de actionar la aceasta societate. Calitatea de actionar nu incumba un drept
de proprietate asupra bunurilor care formeaza patrimoniul sau activele societatii
comerciale.
      Afirma ca nu erau incidente prevederile art. 249 alin. 3 Cod fiscal si pe un al
considerent, respectiv acela ca SC P SRL nu a beneficiat de efectele contractului nr.
175/2003 din doua motive: SC S SA a intrat in insolventa si bunurile concesionate
reclamantei sunt urmarite in vederea recuperarii creantelor Statului si a altor creditori
si bunurile sunt revendicate de catre persoane fizice care pretind un drept de
proprietate asupra acestora.
      In drept, invoca dispozitiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
      Prin intampinarea formulata in cauza, PRIMARUL MUNICIPIULUI SATU
MARE solicita respingerea cererii formulata de reclamanta.
      In motivare, pe cale de exceptie se invoca inadmisibilitatea prezentei cereri
deoarece, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 (actualizata) privind
Contenciosul administrativ "in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube
iminente, dupa sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul
sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei
competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pana
la pronuntarea instantei de fond", or, reclamanta nu a uzat de procedura prealabila
administrativa prevazuta la art. 7 din Legea 554/2004 (actualizata).
      Pe fondul cauzei, invedereaza ca, cele doua conditii imperative prevazute de
art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 (actualizata) privind Contenciosul administrativ,
denota caracterul de exceptie al masurii suspendarii, presupunand dovedirea
efectiva a unor imprejurari care sa fie de natura a argumenta existenta cazului bine
justificat si iminenta producerii unei pagube.
      Nici unul dintre aspectele invocate de catre reclamanta nu se circumscriu
notiunii de caz bine justificat si nici nu dovedesc iminenta producerii unei pagube,
care fac referire la un prejudiciu material viitor si previzibil sau la o indoiala serioasa
privitoare la legalitatea actului.
      Considera ca, invocarea de catre reclamanta a unor aspecte privind
interpretarea si aplicarea eronata a unor dispozitii legale tin de fondul actului, iar
acestea pot fi apreciate de instanta numai in cadrul actiunii in anulare.
      Prin urmare, analizand dispozitiile legale invocate mai sus, rezulta fara dubii,
faptul ca, organul fiscal, in mod corect, a stabilit in sarcina reclamantei o diferenta
suplimentara la impozitul pe cladiri si teren pentru anii 2005-2008.
      Mai mult, in contractul nr. 175/2003 (pe care il anexeaza in copie), la pct. 4.2
lit. c) se institute in sarcina comodatarului obligatia de plata a taxelor aferente
bugetelor locale.
      In drept, invoca art. 115 C.proc.civ. si dispozitiile legale la care a facut referire
in intampinare.
      Analizand cererea de suspendare a actelor administrativ fiscale contestate,
actele si lucrarile dosarului, instanta a constatat urmatoarele:
      Potrivit art.215 C.proc.fiscala, "Introducerea contestatiei pe calea
administrativa de atac nu suspenda executarea actului administrativ fiscal.
      Dispozitiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a
cere suspendarea executarii actului administrativ fiscal, in temeiul Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare. Instanta
competenta poate suspenda executarea, daca se depune o cautiune de pana la 20%
din cuantumul sumei contestate, iar in cazul cererilor al caror obiect nu este evaluabil
in bani, o cautiune de pana la 2.000 lei".
      Cautiunea prevazuta de textul de lege amintit stabilita de instanta de
contencios administrativ in cuantum de 1000 lei, a fost achitata de catre reclamant
conform recipisei C.E.C. nr. 9198871/1/18.06.2008.
      Art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevede ca, "In cazuri bine justificate si pentru
prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii
publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamata
poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului
administrativ unilateral pana la pronuntarea instantei de fond. In cazul in care
persoana vatamata nu introduce actiunea in anularea actului in termen de 60 de zile,
suspendarea inceteaza de drept si fara nicio formalitate. “
      Din  probele administrate in  cauza, rezulta ca, prin Decizia de impunere nr.
2008/2/54554/19.03.2008 emisa de PRIMARIA MUNICIPIULUI SATU MARE -
Directia de Impozite si Taxe in sarcina reclamantei s-au stabilit cu titlu de impozit pe
cladiri in cuantum total de 49.765 lei.
      Impotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestatie in conditiile art.
177 C.proc.fiscala, inregistrata din eroare la D.G.F.P. Satu Mare, desi era adresata
emitentului actului D.I.T.L. Satu Mare, sub nr. 41023/05.06.2008 (fila nr. 8).
      Astfel fiind, instanta constata ca reclamanta a formulat contestatie - procedura
prealabila impotriva actului administrativ fiscal contestat, iar in privinta cererii de
suspendare a executarii acesteia prevazute de art. 14 din  Legea nr. 554/2004, sunt
indeplinite conditiile formale prevazute de acest text de lege, cererea este admisibila
din acest punct de vedere, iar exceptia inadmisibilitatii cererii determinata de
nedepunerea procedurii prealabile este nefondata si urmeaza a fi respinsa in temeiul
art. 137 C.proc.civ.
      Pe fondul cererii de suspendare a executarii actului administrativ fiscal
contestat, instanta constata ca, din argumentele de fapt si de drept invocate de catre
reclamanta si din inscrisurile depuse in probatiune (contract de atribuire in folosinta
gratuita, adeverinta eliberata de ADS Bucuresti),  fara a se prejudicia fondul litigiului,
rezulta indicii serioase privind nelegalitatea actului a carei suspendare se solicita
astfel ca, conditia existentei unui caz bine justificat prevazuta de art. 14, raportat la
art. art. 2 alin. 1 lit. t din Legea contenciosului administrativ potrivit caruia, "cazul bine
justificat", este definit  ca fiind "imprejurarile legate de starea de fapt si de drept, care
sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actului
administrativ."
     De asemenea, in cauza este indeplinita si conditia existentei unei pagube
iminente in sensul definit de art. 2 lit. s din lege - "prejudiciul material viitor si
previzibil sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati
publice sau a unui serviciu public".
      Astfel, se constata ca, in masura in care actul administrativ fiscal devenit titlu
executoriu, se pune in executarea silita, iar contestatia reclamantei sau chiar
actiunea principala s-ar admite, in patrimoniul reclamantului se creeaza un prejudiciu
evident in sensul ca acesta efectueaza o plata la bugetul unitatii administrativ
teritoriale, care ulterior este posibil sa fie constatata ca nedatorata, iar restituirea
acesteia sa fie impiedicata de dificultatile notorii de restituire a sumelor incasate
nelegal de catre bugetul de stat.
      Fata de cele de mai sus, instanta a apreciat, ca prin suspendarea executarii 
actelor administrativ fiscale contestate pana la solutionarea definitiva si irevocabila a
cauzei bugetul unitatii administrativ - teritoriale nu este serios afectat si ca prin luarea
acestei masuri urgente si vremelnice se evita crearea unui prejudiciu in patrimoniul
reclamantului.
Tot pe fondul cererii introductive, instanta constata ca persoanele fata de care
se poate dispune suspendarea executarii unui act administrativ fiscal sunt emitentul
actului contestat , organul competent sa solutioneze contestatia fiscala si  organul
fiscal chemat la executarea silita a  acestui act administrativ fiscal.
Prin urmare, se apreciaza ca actiunea in contencios inaintata de reclamanta
impotriva celorlalte autoritati publice - MUNICIPIUL SATU MARE, PRIMARIA
MUNICIPIULUI SATU MARE si CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE
- este nefondata astfel ca,  aceasta urmeaza a fi respinsa fata de aceste parate.
              Constatand ca indeplinite conditiile de admisibilitate a cererii prevazute de
art. 14 din Legea nr. 554/2004, in temeiul acestei dispozitii legale, respectiv a art. 8,
10,1 8 din acelasi act normativ, art. 209 alin. 4 si  art. 215 alin. 2 C.proc.fiscala,
instanta a admis in parte cererea reclamantei, a dispus suspendarea executarii
actului  administrativ fiscal contestat si a respins actiunea fata de paratii anterior
indicati.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Acte ale autoritatilor publice; Suspendare a executarii

Anulare act administrativ.Suspendare provizorie a executarii actului - Sentinta civila nr. 829 din data de 29.10.2015
Neindiplinirea conditiilor prev deart 14 din Legea nr. 554/2004 Caz bine justificat si iminenta producerii unei pagube. - Sentinta comerciala nr. 185/CA din data de 24.02.2010
Litigiu privind functionarii publici - Legea nr. 188/1999 - Anulare ordin de aplicare sanctiune disciplinara - Sentinta civila nr. 1865/CA din data de 12.06.2014
Litigiu privind functionarii publici - Legea nr. 188/1999 - Anulare decizie stabilire drepturi salariale, emisa in urma promovarii functionarilor publici de executie - Sentinta civila nr. 801/CA din data de 27.02.2014
Anulare act administrativ-fiscal, respectiv decizie de impunere si decizie de solutionare a contestatiei formulate impotriva deciziei de impunere, cerere admisa, in considerarea exceptiei instituite de legiuitor, respectiv aceea ca beneficiarii care achiz - Sentinta civila nr. 2162/CA din data de 18.09.2014
Anulare proces-verbal de contraventie circulatie - Recurs declarat de catre contravenient, cale de atac respinsa ca inadmisibila, in considerarea dispozitiilor art. 457 C.pr. civ. - Decizie nr. 114/R-CA din data de 28.02.2014
Anulare proces-verbal de contraventie - Recurs declarat, de catre institutia publica intimata, impotriva hotararii primei instante, prin care sanctiunea amenzii contraventionale aplicata petentei, prin procesul verbal contestat, a fost inlocuita cu sanct - Decizie nr. 626/R-CA din data de 01.11.2013
Suspendare executare act administrativ, respectiv decizie privind recuperarea unor sume platite necuvenit, cu titlu de indemnizatie pentru cresterea copilului - Sentinta civila nr. 2065/CA din data de 06.08.2014
Pretentii (malpraxis) - Recurs-admite recursurile, caseaza sentinta recurata si trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante - Decizie nr. 36/R din data de 23.02.2015
Contestatie le executare - Apel prin care apelanta-contestatoare solicita obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata si restituirea taxei de timbru, pretentii in sustinerea carora sustinme ca a achitat intimatilor suma datorata, anterior inc - Decizie nr. 88/Ap din data de 02.03.2015
Anulare antecontract vanzare-cumparare a unui bun imobil, la solicitarea promitentului-cumparator, pentru viciul de consimtamant constand in eroarea asupra calitatii de proprietar a promitentului-vanzator - Decizie nr. 96/Ap din data de 03.03.2015
Actiune in constatare si rectificare carte funciara - Decizie nr. 102/Ap din data de 09.03.2015
Drepturi banesti (dobanda legala) - Sentinta civila nr. 97/LMA din data de 26.02.2015
Contestatie la executare - anulare act, respect decizie debit, emisa de parata, in temeiul prevederilor art. 179 din Legea 263/2010, urmare a faptului ca reclamanta, beneficiara a unei pensii anticipate partiale, a realizat venituri dintr-o conventie civi - Sentinta civila nr. 58/LMA din data de 12.02.2015
Drepturi banesti (despagubiri solicitate de catre angajator pentru nerespectarea de catre angajat a termenului de preaviz stipulat in contractul individual de munca) - Sentinta civila nr. 96/LMA din data de 26.02.2015
Drepturi banesti (dobanda legala) - Sentinta civila nr. 117/LMA din data de 11.03.2015
Omor deosebit de grav; Talharie - Sentinta penala nr. 51 din data de 20.03.2012
Violare de domiciliu; Omor deosebit de grav; Talharie - Sentinta penala nr. 162 din data de 24.06.2009
Nationalizare. Despagubiri. - Decizie nr. 4/Ap din data de 19.01.2010
Fond funciar. Restituirea pretului in situatia reglementata de art. III alin.2 indice 4 din Legea nr.169/1997. - Decizie nr. 317/R din data de 20.05.2009