InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Satu Mare

Conditiile declararii vacantei succesorale in faza de judecata.

(Decizie nr. 529/28.09.2010 din data de 28.09.2010 pronuntata de Tribunalul Satu Mare)

Domeniu Succesiuni, mosteniri | Dosare Tribunalul Satu Mare | Jurisprudenta Tribunalul Satu Mare

Conditiile declararii vacantei succesorale in faza de judecata. Dosar nr.11675/296/2009
Decizia civila nr.529/28.09.2010       Prin sentinta civila nr.2210/31.03.2010 pronuntata de Judecatoria Satu Mare in dosar
nr.11675/296/2009 a fost admisa actiunea reclamantului G. C. impotriva paratului STATUL
ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE in calitate de mostenitor  si in
consecinta s-a constatat ca intre reclamant si defunct s-a incheiat un contract sub semnatura
privata la data de 30.12.2006 prin care s-a instrainat apartamentul in litigiu, instanta de fond
stabilind ca hotararea pronuntata tine loc de act autentic de vanzare-cumparare susceptibil de
intabulare, dispunandu-se inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate astfel
dobandit de catre reclamant.
      Prima instanta apreciind ca legitimare procesuala in cauza in calitate de parat are
Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, avand in vedere ca vanzatorul B. I. a decedat
fara mostenitori, gasindu-se astfel in prezenta unei succesiuni vacante.
      Impotriva acestei sentinte a promovat recurs in termenul legal paratul STATUL
ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE solicitand casarea in tot a hotararii
atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante, motivand in fapt ca nici in
dispozitivul sentintei si nici anterior, in cursul judecarii procesului, pe cale incidentala, nu s-a
constatat de catre instanta de fond vacanta succesorala si nici incidenta art.652 Cod civil in
sensul ca Statul Roman ar fi cules respectiva mostenire.
Nelegalitatea hotararii recurate este cauzata de rezolvarea procesului in fond inainte 
de a stabili persoana care are calitate procesuala pasiva in raportul procesual pendinte.
Depasirea chestiunii prejudiciale ivita in fata judecatoriei in maniera aratata provoaca
nulitatea solutiei si a incheierilor premergatoare (evident doar acelor incheieri care au urmat
citarii in cauza a Statului Roman) pentru ca instanta de fond a desfasurat procedura judiciara
fara sa stabileasca subiectul pasiv cu care reclamantul trebuie sa-si dispute dreptul afirmat.
Pentru a putea dispune citarea in cauza a statului in calitate de titular al unei succesiuni
vacante, in conditiile art.652 si 680 Cod civil, instanta este datoare ca, in prealabil, sa declare
vacanta succesorala. Pentru a putea statua ca o succesiune este vacanta este necesar sa se
administreze dovezi, inclusiv proba cu martori, prin intermediul carora sa se demonstreze ca
defunctul nu are rude in grad succesibil care sa fi acceptat mostenirea si nici nu a instituit
vreun legatar.
Retinand incidenta disp.art.304 pct.5 raportat la art.105 alin.2 Cod de procedura civila fata de
cele de mai sus, tribunalul apreciaza solutia primei instante ca fiind nelegala, cu consecinta
casarii integrale a acesteia si a trimiterii cauzei spre rejudecare, in vederea solutionarii
prealabile si cu prioritate a aspectelor legate de constatarea de catre instanta de rejudecare a
vacantei succesorale dupa defunct.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Succesiuni, mosteniri

Antecontract de vanzare cumparare. Cumparator - beneficiar decedat. Solicitarea mostenitorilor de a incheia contract in forma autentica. - Decizie nr. 222 din data de 03.04.2014
Acceptarea tacita a succesiunii in cadrul termenului de optiune succesorala de 6 luni - Decizie nr. 216 din data de 01.03.2012
Actiune succesorala. Compunerea masei succesorale. - Decizie nr. 263 din data de 02.05.2011
Succesiuni, mosteniri - Decizie nr. 179 din data de 10.05.2010
Succesiune. Jonctiunea posesiilor. - Decizie nr. 829 din data de 17.12.2009
Succesiuni, mosteniri - Decizie nr. 66 din data de 01.02.2010
Succesiune - Sentinta civila nr. 711 din data de 19.09.2012
Succesiune - Sentinta civila nr. 690 din data de 13.09.2012
Succesiune - Sentinta civila nr. 488 din data de 30.05.2012
Succesiune - Sentinta civila nr. 1056 din data de 23.06.2011
Succesiune - Sentinta civila nr. 1563 din data de 15.12.2011
Iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 1515 din data de 07.12.2011
Succesiune - Sentinta civila nr. 1323 din data de 20.10.2011
Anulare act - Sentinta civila nr. 384 din data de 27.01.2011
Partaj succesoral - Sentinta civila nr. 1218 din data de 24.11.2010
Succesiune - iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 1296 din data de 09.12.2010
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 1223 din data de 24.11.2010
Iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 1239 din data de 02.12.2010
Revocare donatie - Sentinta civila nr. 822 din data de 06.10.2010
Succesiune - Sentinta civila nr. 551 din data de 03.06.2010