Pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi. Neconcordanta intre dispozitiile art. 71 Cod penal si Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale

          Pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi. Neconcordanta intre dispozitiile art. 71 Cod penal si Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale
          
          Prin sentinta penala nr.483/17 noiembrie 2005, Judecatoria Fagaras l-a condamnat pe inculpatul C.C. la pedeapsa de 2 ani inchisoare, pentru infractiunea de furt calificat, prevazuta de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a,g,i, cu aplicarea art. 37 lit. a si art.74 si 76 Cod penal. In baza art. 61 Cod penal, a revocat liberarea conditionata din executarea pedepsei de 3 ani si 6 luni inchisoare, aplicata prin sentinta penala nr. 459/2003 a Judecatoriei Brasov si a contopit restul de pedeapsa ramas neexecutat, de 435 zile inchisoare, cu pedeapsa de mai sus, aplicand pedeapsa cea mai grea, de 2 ani inchisoare. I-a aplicat si pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute in ar.64 alin.1 lit. a,b,c si e Cod penal pe durata prevazuta de art.71 Cod penal. A constatat recuperat prejudiciul cauzat partii vatamate R.M.si l-a obligat pe inculpat sa plateasca statului 130 lei cheltuieli judiciare.
          Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca, in noaptea de 9/10 decembrie 2004, impreuna cu inculpatii C.G. si K.N., inculpatul a patruns in gradina partii vatamate R.M., din satul Sinca Veche, si a sustras din sura doua oi si 21 de gaini.
          Prin decizia penala nr.303/13 iunie 2006, Tribunalul Brasov a respins apelul declarat de inculpat, prin care acesta solicita, in principal, achitarea sa in baza art.10 lit.b/1 Cod procedura penala, fapta neprezentand pericolul social al infractiunii de furt si, in subsidiar, reducerea pedepsei.
          Impotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul reiterand criticile din apel.
          Verificand hotararea atacata, pe baza lucrarilor si materialului din dosarul cauzei, prin prisma cazurilor de casare invocate, precum si a celor care se iau in considerare din oficiu, curtea constata ca recursul este fondat, dar pentru alte motive decat cele invocate.
          In conditiile in care instantele de fond au retinut corect starea de fapt, careia i-au dat incadrarea juridica corespunzatoare, curtea nu este indrituita a analiza cererea de achitare, intemeiata pe lipsa pericolului social al faptei, respectiv art.18/1 Cod penal, intrucat cazul de recurs prevazut in art.385/9 alin.1 pct.17/1 Cod procedura penala, potrivit caruia hotararea este supusa casarii cand este contrara legii sau cand s-a facut o gresita aplicare a legii, a fost abrogat prin Legea nr. 356/2006.
          In ce priveste reducerea pedepsei principale, curtea constata ca pedeapsa a fost just individualizata judiciar, fiind respectate criteriile generale de individualizare prevazute in art.72 Cod penal, pedeapsa stabilita fiind de natura sa-si atinga scopul prevazut de art.52 Cod penal. De altfel, sustinerea inculpatului, ca ar fi depus staruinta pentru repararea pagubei pricinuite, nu corespunde adevarului, bunurile fiind recuperate de organele de politie care i-au surprins pe faptuitori la locul unde le ascunsesera.
          In schimb, instantele de fond au facut o gresita individualizare judiciara  a pedepsei accesorii, interzicand inculpatului dreptul de a vota, prevazut in art. 64 alin.1 lit.a prima teza Cod penal, precum si dreptul prevazut in art.64 alin.1 lit.c Cod procedura penala, fiind astfel incident cazul de casare prevazut in art.385/9 alin.1 pct. 14 Cod procedura penala.
          Desi in art.71 Cod penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.278/2006, se prevede ca drepturile prevazute in art.64 alin.1 lit. a) - c) Cod penal se interzic de drept in cazul condamnarii la pedeapsa detentiunii pe viata sau la pedeapsa inchisorii, este de observat ca, potrivit art. 11 alin.2 si art.20 alin.2 din Constitutie, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern si au prioritate atunci cand privesc drepturile omului si sunt mai favorabile decat legile interne. Or, interdictia absoluta de a vota impusa tuturor detinutilor contravine art.3 din Protocolul nr.1 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului  si a libertatilor fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin Hotararea din 30 martie 2004, privind cauza Hirst contra Marea Britanie. S-a motivat ca, indiferent de durata pedepsei si de natura infractiunii care a atras-o, nu se justifica excluderea persoanei condamnate din campul persoanelor cu drept de vot, neexistand nicio legatura intre interdictia votului si scopul pedepsei, acela de a preveni savarsirea de noi infractiuni si de a asigura reinsertia sociala a infractorilor.
          De asemenea, atat timp cat savarsirea infractiunii de furt nu are nicio legatura cu vreo profesie, functie ori activitate desfasurata de inculpat, interzicerea dreptului prevazut in art.64 alin.1 lit.c) Cod penal nu este cu nimic justificata.
          In consecinta, inculpatului ii trebuiau interzise numai drepturile prevazute in art.64 alin.1 lit.a) a doua teza, lit.b) si e) Cod penal.
          Sustinerea procurorului, in sensul ca si dreptul de a fi tutore sau curator, prevazut in art.64 alin.1 lit. e) Cod penal a fost gresit interzis, nu poate fi primita, avand in vedere ca, potrivit art.117 alin.1 lit. c) si d) din Codul familiei, nu poate fi tutore cel caruia i s-a restrans exercitiul unor drepturi politice sau civile, respectiv dreptul de a fi ales dreptul de a fi ales deputat. De asemenea, desi pentru instituirea curatelei nu exista asemenea interdictii, fata de starea de detinere a celui condamnat la pedeapsa inchisorii cu executare efectiva, este imposibil ca acesta sa administreze bunurile sau sa apere interesele acelor persoane fata de care se instituie curatela.

(Decizia penala nr.587 din 7 noiembrie 2006)