InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Dolj

Circulatia pe drumurile publice

(Decizie nr. 402/2010 din data de 14.12.2010 pronuntata de Tribunalul Dolj)

Domeniu Infractiuni prevazute in legi si decrete | Dosare Tribunalul Dolj | Jurisprudenta Tribunalul Dolj



     Prin sentinta penala pronuntata de Judecatoria Calafat , in baza art. 87 alin 5 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art 37 lit a  Cpen, a fost condamnat  inculpatul S.  S. ,  cu antecedente penale, la 2 ani inchisoare.
In baza art. 83 C.pen, s-a dispus revocarea suspendarii conditionate a pedepsei de 1 an inchisoare aplicata prin sentinta penala 127/31.05.2007 a Judecatoriei Calafat si dispune ca inculpatul sa execute in intregime pedeapsa de 3 ani inchisoare.
In baza art. 71 alin. 2 C.pen, a fost aplicata inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a Teza a II-a si lit. b C.pen.
A fost obligat inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
     Pentru a se pronunta astfel prima instanta a retinut:
In noaptea de 23/24.05.2008, in jurul orelor 130, un echipaj de la Politia
Maglavit a oprit pentru control in apropierea Morii Ilie din comuna Maglavit, autoturismul Mitsubishi   care circula pe DN 56 A din directia Cetate catre Calafat, condus de catre inculpat.
Cu aceasta ocazie inculpatului i-au fost solicitate actele pentru control si intrucat mirosea alcool, vorbea incoerent si se manifesta zgomotos i s-a cerut sa sufle in fiola alcoolscop.
Inculpatul s-a conformat si intrucat s-a constatat prezenta alcoolul, a aruncat fiola si a refuzat in continuare sa fie testat alcoolscopic. Organele de politie, in prezenta martorului S. C. , i-au intocmit pe loc procesul -verbal de contraventie  , dupa care i-au retinut permisul de conducere si l-au invitat la Spitalul Calafat pentru a-i fi recoltate probe biologice, dar inculpatul a refuzat, dupa care a urcat la volanul autoturismului si a plecat in tromba catre Calafat, insa imediat in urmarirea acestuia a plecat si echipajul de politie, in prezenta martorului  S.C., pe care l-au oprit in trafic, l-au invitat din nou pe invinuit sa fie dus la Spitalul Calafat pentru a-i fi recoltate probe biologice, dar invinuitul a refuzat categoric, dupa care a manevrat autoturismul inapoi si apoi a fugit cu acesta in directia Calafat.
Initial, in declaratia olografa data la Postul de Politie Maglavit, inculpatul  a recunoscut faptele savarsite pentru ca apoi sa nege  cu vehementa ca a condus autoturismul in noaptea de 23/24.05.2008 fiind sub influenta alcoolului si a refuzat recoltarea probelor biologice sustinand nejustificat ca totul este o inscenare a politistilor de la Postul de Politie Maglavit, insa declaratiile martorilor audiati in cauza dovedesc cu prisosinta vinovatia acestuia.
Din probele administrate in cauza respectiv declaratia inculpatului coroborata cu declaratiile martorilor  , cu probele stranse si administrate in faza urmaririi penale instanta a retinut ca in noaptea de 23/24.05.2008, in jurul orelor 130, un echipaj de la Politia Maglavit a oprit pentru control in apropierea Morii Ilie din comuna Maglavit, autoturismul Mitsubishi   care circula pe DN 56 A din directia Cetate catre Calafat, condus de catre inculpatul SS.
Cu aceasta ocazie inculpatului i-au fost solicitate actele pentru control si intrucat mirosea alcool, vorbea incoerent si se manifesta zgomotos i s-a cerut sa sufle in fiola alcoolscop.
Inculpatul s-a conformat si intrucat s-a constatat prezenta alcoolul, a aruncat fiola si a refuzat in continuare sa fie testat alcoolscopic. Organele de politie, in prezenta martorului S. C., i-au intocmit pe loc procesul -verbal de contraventie  , dupa care i-au retinut permisul de conducere si l-au invitat la Spitalul Calafat pentru a-i fi recoltate probe biologice, dar inculpatul a refuzat, dupa care a urcat la volanul autoturismului si a plecat in tromba catre Calafat, insa imediat in urmarirea acestuia a plecat si echipajul de politie, in prezenta martorului S. C. pe care l-au oprit in trafic, l-au invitat din nou pe inculpat sa fie dus la Spitalul Calafat pentru a-i fi recoltate probe biologice, dar inculpatul a refuzat categoric, dupa care a manevrat autoturismul inapoi si apoi a fugit cu acesta in directia Calafat.
In cadrul cercetarii judecatoresti martorii au confirmat ca au vazut cand inculpatul a fost testat alcoolscopic si ca acesta a refuzat  sa mearga la spital pentru recoltarea probelor biologice.
In drept, fapta inculpatului s-a apreciat ca intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 rep. cu aplic. art. 37 lit.a C.p.
Intrucat inculpatul   este cunoscut cu antecedente penale si anterior a mai fost condamnat in mai multe randuri,     instanta de fond a apreciat ca acesta se afla in stare de recidiva postcondamnatorie.
La individualizarea pedepsei, instanta a avut in vedere gradul de pericol social al faptei, imprejurarile in care a fost savarsita,starea de recidiva, pozitia nesincera a inculpatului in cursul procesului penal, astfel incat va pronunta o pedeapsa cu inchisoare in cuantum corespunzator.
In temeiul art. 83 C.p. instanta a revocat suspendarea conditionata pentru pedeapsa de 1 an inchisoare dispusa prin s.p. 127/31.05.2007, dispunand executarea in intregime a pedepsei care  nu se contopeste cu pedeapsa aplicata pentru aceasta infractiune.
     In baza art. 71 alin.2 C.p., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit.a teza a II-a si lit.b C.p, iar  in temeiul art. 191 C.p.p. inculpatul a fost obligat sa suporte cheltuielile judiciare avansate de stat in suma de  100 lei.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Calafat si inculpatul .
     Reprezentantul Ministerului Public a aratat ca hotararea instantei de fond este nelegala intrucat s-a aplicat inculpatului o pedeapsa in alte limite decat cele prevazute de lege, in sensul ca la  individualizarea pedepsei aplicate pentru savarsirea infractiunii prev.de art.87 alin.5 din OUG 195/2002, republicata,  instanta a omis sa faca aplicarea art.83 cod penal, privind revocarea beneficiului suspendarii conditionate pentru pedeapsa de 6 luni inchisoare, solicitand admiterea apelului, desfiintarea solutiei instantei de fond si pronuntarea unei noi hotarari avand in vedere motivele de apel cat si cele mai sus invocate.
       Apelantul inculpat   a solicitat admiterea apelului, desfiintarea sentintei instantei de fond si achitarea inculpatului in temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d cpp, motivand ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii , deoarece din declaratiile martorilor nu s-a stabilit nivelul alcoolemiei, nu a fost testat cu aparatul etilotest si nu exista probe ca i s-a pus in vedere inculpatului sa se prezinte in vederea recoltarii probelor de sange. Fata de apelul declarat de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Calafat a solicitat respingerea apelului.
     Examinand apelurile declarate prin prisma motivelor invocate, iar cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, in baza efectului devolutiv prev. de art.371 alin.2C.p.p., Tribunalul apreciaza ca apelul declarat de apelantul inculpat este  fondat pentru argumentele ce vor fi expuse in continuare:
     Avand in vedere sustinerile apelantului inculpat, tribunalul a considerat necesar reaudierea martorilor din acte, precum si intocmirea unei adrese catre IPJ Dolj -Serviciul Circulatie prin care sa se comunice daca fiola alcooltest cu care a fost testat inculpatul poate fi considerata mijloc tehnic certificat sau mijloc tehnic omologat si verificat metrologic potrivit disp. art.192 alin 1 din HG nr.1391/2006, si respectiv sa precizeze daca in functie de datele din respectivul proces-verbal se poate stabili care era cantitatea de alcool in aerul expirat.
     Reanalizand intregul material probator administrat, in baza efectului devolutiv al apelului, tribunalul retine urmatoarea situatie de fapt:
     In noaptea de 23/24.05.2008, in jurul orelor 1.30 , in timp ce se afla la volanul autoturismului     , a fost oprit de un echipaj de politie.
     Asa cum rezulta din declaratia martorului  asistent la incheierea procesului verbal de constatare( fila 4 din dosarul de urm.pen.), organele de politie au oprit masina, intrucat il vazusera pe inculpat iesind din bar. Politistii i-au cerut inculpatului sa sufle intr-o fiola alcooltest pentru a verifica daca este sau nu in stare de ebrietate, iar inculpatul dupa ce a suflat in respectiva fiola a aruncat-o, fiindu-i incheiat inculpatului un proces-verbal de contraventie. Acesta, in declaratia data in fata instantei de fond( fila 45 din dos. de fond) arata ca respectiva fiola s-a inverzit si ca desi inculpatul a aruncat-o, aceasta nu s-a spart. Acelasi martor sustine ca ulterior, inculpatul a plecat cu masina fiind urmarit de masina politiei si oprit din nou, ocazie cu care i s-a solicitat sa mearga la Calafat pentru recoltarea de probe biologice. Acesta mai arata ca i s-a cerut inculpatului sa mearga la Calafat pentru recoltarea de probe biologice, intrucat respectivele organe  de politie nu aveau aparat etilotest , au sunt la Calafat pentru trimiterea unui echipaj cu un astfel de aparat, dar li s-a spus ca nu le poate fi adus un astfel de aparat deoarece politistii de acolo erau plecati la un accident rutier.
     Declaratia acestui martor se coroboreaza partial cu declaratia inculpatului, care a aratat ca a solicitat sa fie testat cu un aparat etilotest, dar a fost refuzat intrucat respectivul echipaj de politie nu avea un astfel de aparat si sunand la politia Calafat acestia au refuzat trimiterea unui astfel de aparat.
     Oprirea inculpatului de doua ori consecutiv, rezulta si din procesul-verbal de constatare (fila 4 din dosarul de urm.pen.) in care se arata ca anterior la ora 1.30 (respectivul proces-verbal fiind incheiat la ora 2.00), inculpatului i se retinuse permisul de conducere intrucat condusese in stare de ebrietate.
     Pe de alta parte martorii   confirma sustinerea inculpatului potrivit careia, cu ocazia opririi pentru a doua oara a inculpatului in noaptea respectiva, organele de politie i-au cerut acestuia doar sa nu mai mearga cu masina intrucat are permisul suspendat, ca urmare a incheierii anterioare a procesului-verbal de contraventie.
     Tribunalul retine ca asa cum rezulta si din procesul-verbal de contraventie  ,   organele de politie i-au aplicat inculpatului la ora 1.30 o amenda contraventionala in suma de 450 lei si 2 puncte amenda pentru ca a condus sub influenta bauturilor alcoolice autoturismul, si fiind testat cu fiola alcooltest , iar reactivul acesteia s-a inverzit in proportie de 50%.
     Ulterior, o jumatatea de ora mai tarziu pentru aceeasi fapta acestia s-au sesizat si pentru savarsirea de catre acesta a infractiunii de refuz sau sustragere de la recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei, infractiune prev. si ped de art.87 alin 5 din OUG nr.195/2002 republicata.
     Potrivit disp. art.87 alin 5 din OUG nr.195/2002  constituie infractiune refuzul, impotrivirea ori sustragerea conducatorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat in procesul de instruire, sau a examinatorului autoritatii competente, aflat in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a se supune recoltarii probelor biologice sau testarii aerului expirat, in vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezentei de produse sau substante stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora.
     Art.88 alin 3 si 4 din OUG nr.195/2002 republicata  precizeaza ca : "Stabilirea prezentei alcoolului in aerul expirat sau testarea preliminara a prezentei in organism a substantelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face de catre politia rutiera, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.
     Stabilirea concentratiei de alcool in aerul expirat se face de catre politia rutiera, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic.".
     In speta asa cum rezulta din intreg materialul probator administrat : declaratia inculpatului declaratiile martorilor, procesul-verbal de constatare a infractiunii, procesul-verbal de contraventie  , inculpatul in momentul opririi sale in trafic a fost testat cu o fiola alcooltest, aparat care asa cum rezulta din adresa  IPJ nu este un aparat de masura si control al aerului expirat ci dispozitiv de verificare calitativa a prezentei sau absentei alcoolului in aerul alveolar expirat , neintrand in categoria mijloacelor tehnice supuse controlului metrologic legal in sensul disp.OUG nr.195/2002R.
     Pe de alta parte art.88 alin 6 din OUG nr.195/2002 R arata ca "persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testata cu un mijloc tehnic certificat ca avand o concentratie de peste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, este obligata sa se supuna recoltarii probelor biologice sau testarii cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic."
Prin urmare, fata de aceste dispozitii legale, inculpatul avea obligatia de a se supune recoltarii de probe biologice, doar daca in urma testarii cu un mijloc tehnic certificat se stabilea ca avea o concentratie de peste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat. Cum asa cum rezulta si din adresa IPJ Dolj mentionata mai sus( fila 51), in urma testarii sale cu fiola alcooltest nu s-a putut stabili cantitatea de alcool in aerul expirat, acesta nu avea obligatia de se supune recoltarii de probe biologice.
In acelasi sens sunt si dispozitiile art.185 si respectiv art.192din HG nr.1391/2006 care prevad ca inclusiv constatarea contraventiei de conducere a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana care se afla sub influenta alcoolului se face prin testarea aerului expirat de aceasta cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic.
     Pe de alta parte si acest act normativ prevede expres ca recoltarea de probe biologice este obligatorie  in vederea stabilirii alcoolemiei atunci cand rezultatul testarii arata o concentratie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Pentru a se retine in sarcina inculpatului  savarsirea infractiunii de refuz de recoltare a probelor biologice trebuia sa se stabileasca mai intai( cu un mijloc tehnic certificat)  ca acesta prezenta o concentratie de 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, si numai in aceste conditii acesta era obligat sa se supuna recoltarii de probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. Atata timp cat nu s-a stabilit concentratia de alcool pur in aerul expirat, nu se poate retine ca refuzul sau de recoltare de probe biologice indeplineste conditiile cerute de lege pentru a fi incidente disp. art.87 alin 5 din OUG nr.195/2002 R.
Pe de alta parte, inculpatul a fost sanctionat in data respectiva pentru aceeasi fapta si contraventional in baza art.102 alin 3 lit.a din OUG nr.195/2002 , care la data respectiva sanctiona "conducerea sub influenta bauturilor alcoolice, daca fapta nu constituie, potrivit legii, infractiune", prin procesul-verbal de contraventie  . In conditiile in care inculpatul a fost testat o singura data cu fiola alcooltest in baza acestei testarii s-a stabilit pe de o parte ca fapta este contraventie, neintrunind elementele constitutive ale unei infractiuni, iar pe de alta parte o jumatate de ora mai tarziu s-a apreciat ca aceeasi fapta constituie infractiunea de refuz de recoltare a probelor biologice.
Deci, pe de o parte s-a apreciat ca acesta nu prezinta o cantitate mai mare de 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, si deci fapta sa este calificata ca si contraventie (acesta fiind sanctionat definitiv pentru comiterea acesteia prin respingerea definitiva si irevocabila a plangerii formulate de acesta impotriva procesului-verbal de contraventie), iar pe de alta parte s-a apreciat ca acesta prezinta o cantitate mai mare de 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat si deci se impune recoltarea de probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.
Tribunalul va avea in vedere si hotararea pronuntata de Cureta Europeana a Drepturilor Omului in cauza Tsonnyo Tsonev contra Bulgariei  prin care s-a apreciat ca o persoana sanctionata contraventional nu poate fi cercetata si penal pentru aceeasi fapta , fiind incalcat principiul non bis in idem, fiind incalcat art.4 al protocolului 7 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului care consacra dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit  de doua ori pentru aceeasi fapta.
Desi respectivul text vorbeste de legea si procedura penala, aceste notiuni au un inteles autonom comun, identic cu cel al " acuzatiei in materie penala" din articolele 6 si 7 din Conventie. Curtea determina daca fapta intra in domeniul de aplicare al "materiei penale" in functie de criterii alternative: calificarea juridica a infractiunii litigioase in dreptul national, natura acesteia si severitatea sanctiunii aplicate( Engel si altii c. Olandei, Ozturk c. Germaniei, Jussila c. Finlandei).
In situatia in care o fapta nu este calificata drept penala dupa primul criteriu( deoarece in dreptul intern al  statului membru este calificata drept contraventie, fapta administrativa, etc), intra in discutie criteriile doi si trei. Dintre cele doua esential este al doilea criteriu si anume cel privind natura sanctiunii si in special primul subcriteriu-cui se adreseaza norma in discutie unui grup specific sau dimpotriva are un caracter general.
Ce de al treilea criteriu, severitatea sanctiunii aplicabile are o importanta redusa, Curtea decizand ca nu exista o jurisprudenta clara din care sa rezulte gradul redus de severitate al sanctiunii aplicabile poate fi decisiva in excluderea unei fapte de natura penala din campul de aplicare al articolului 6, motiv pentru care amenzi contraventionale de un cuantum relativ redus au fost privite ca intrand in campul d e aplicare al " materiei penal", chiar in absenta unui mecanism de transformare a amnezii intr-o sanctiune privativa de libertate.
Aplicand aceste criterii la speta de fata se poate considera ca sanctiunea contraventionala aplicata inculpatului   poate fi considerata avand un  caracter "penal" in sensul pe care Conventia il acorda acestei notiuni, avand in vedere pe de o parte ca interdictia instituita se adreseaza tuturor persoanelor si ca pe de alta parte, scopul sanctiunii este acela de a preveni savarsirea in viitor a unor fapte similare. Pe de alta parte exista identitate de fapte intre cele care s-au aflat la originea sanctiunii contraventionale si respectiv cele ce au generat procedura penala impotriva acestuia, independent de definitia legala pe care dreptul intern o da contraventiei si respectiv infractiunii. A existat totodata o dublare a procedurilor judiciare indreptate impotriva inculpatului, avand in vedere ca procedura penala a fost precedata de sanctionarea contraventionala a acestuia ramasa definitiva.
Fata de aceste aspecte Tribunalul apreciaza ca sanctionarea inculpatului in procedura contraventionala trebuie asimilata unui " proces penal" in sensul autonom al acestei notiuni in CEDO, aspect fata de care nu se mai impunea pornirea si unui proces penal impotriva inculpatului pentru savarsirea aceleiasi fapte.
     Pentru aceste motive Tribunalul va admite apelul declarat de catre inculpat va desfiinta sentinta penala atacata in totalitate si in baza art.11 pct.2 lit.a Cod pr.penala rap.la art.10 lit.d Cod pr.penala va achita pe inculpat pentru savarsirii infractiunii prev. de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002R , avand in vedere ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale acestei infractiuni.
     De asemenea, avand in vedere cele aratate mai sus Tribunalul va respinge apelul Parchetului de pe langa Judecatoria Calafat, avand in vedere ca in conditiile admiterii apelului inculpatului si achitarii acestuia, nu se mai poate discuta aplicarea unei pedepse acestuia in alte limite decat cele legale.
In baza art.192 alin 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciar vor ramane in sarcina statului.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Infractiuni prevazute in legi si decrete

Vatamare corporala din culpa - Decizie nr. DP262/A/2008 din data de 31.03.2009
Plangere 278 Cpp - Sentinta penala nr. Sp263/2008 din data de 31.03.2009
TRAFIC DE DROGURI - Hotarare nr. 46 din data de 22.04.2015
Trafic interna?ional de droguri de risc - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
trafic interna?ional de droguri de risc - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
trafic interna?ional de droguri de risc - Hotarare nr. 9 din data de 22.01.2014
Evaziune fiscala. Folosirea cu rea credinta a bunurilor societatii in interesul propriu al administratorului - Sentinta penala nr. 47 din data de 31.12.2013
Trafic de persoane. Schimbarea incadrarii juridice. Inlaturare agravanta - Sentinta penala nr. 17 din data de 31.12.2013
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoana care are o inhibatie alcoolica peste 0,8g/l alcool pur in sange. Corecta apreciere a probelor privind determinarea valorii alcoolemiei . - Decizie nr. 70 din data de 23.02.2011
Evaziune fiscala ; Fals intelectual la legea contabilitatii ; Fals in inscrisuri sub semnatura privata ; Spalare de bani ; - Sentinta penala nr. 171 din data de 22.10.2008
Trafic de persoane . Schimbarea incadrarii juridice din forma simpla in forma continuata a infractiunii [legea 678 / 2001 ] - Sentinta penala nr. 40 din data de 19.02.2010
Reproducerea neautorizata pe sisteme de calcul a programelor de calculator piratate .Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere .Obligarea inculpatului la plata contravalorii drepturilor de autor - Sentinta penala nr. 166 din data de 08.09.2010
Plangere impotriva rezolutiei / ordonantei procurorului de netrimitere in judecata .Inexistenta faptei de reproducere fara drept a unui model industrial [ legea 129/1992 ] - Sentinta penala nr. 180 din data de 28.10.2009
Executare lucrari de construire fara autorizatie Suplimentarea probatoriului .Trimiterea cauzei la procuror in vederea inceperii urmaririi penale - Decizie nr. 169 din data de 10.05.2010
Repunerea inculpatului in termenul de apel Desfiintarea in apel a hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nelegala citare a inculpatului - Decizie nr. 237 din data de 27.09.2010
Contestatie la executare [art 461 cpp] Inadmisibilitatea invocarii viciilor de procedura pe calea contestatiei la executare .Respingerea in recurs, a contestatiei la executare - Decizie nr. 181 din data de 17.05.2010
Trafic de droguri [ legea nr 143 / 2000 ] . Gradul de pericol social al faptei luat in considerare la individualizarea judiciara a pedepsei - Sentinta penala nr. 108 din data de 14.05.2010
Infractiunea de conducere autovehicul neinmatriculat si infractiunea de conducere a unui autovehicul cu numere false de inmatriculare . Concurs de infractiuni - Decizie nr. 155 din data de 21.05.2010
Taiere fara drept de arbori din fondul forestier si furt. Incadrare juridica in functie de R.I.L. 12 / 2008. Individualizarea pedepsei si latura civila - Decizie nr. 14 din data de 21.01.2010
Comert electronic . Legea 365/2002. Individualizare pedeapsa. - Decizie nr. 22 din data de 01.02.2010