Liberare provizorie sub control Judiciar. Temeiul de arestare prevazut in art. 148 lit. f c.p.p.. Dreptul instantei de a aprecia asupra oportunitatii lasarii in libertate a inculpatilor

         
          Drept procesual penal

          Liberare provizorie sub control Judiciar. Temeiul de arestare prevazut in art. 148 lit. f c.p.p.. Dreptul instantei de a aprecia asupra oportunitatii lasarii in libertate a inculpatilor. 

        Prin Incheierea de sedinta din data de 25 ianuarie 2010 pronuntata in cauza cu nr. 13906/2009 instanta a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpati, retinand urmatoarele:
Inculpatii sunt arestati de la data de 25 august 2009, respectiv o perioada de 5 luni de zile, fiind trimisi in judecata la data de 18.11.2009 pentru savarsirea  infractiunilor dupa cum urmeaza :
P. D. F. - constituire a   unui   grup   infractional   organizat,   aderarea   sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup, fapta prev. de art.7 pct.1 din Legea 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate,inselaciune fapta prev de art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Cp, cu art. 41 alin 2 Cp, efectuarea de operatiuni financiare in mod fraudulos, fapta prev.de art. 27 alin. 1din Legea 365/2002 privind comertul electronic cu art. 41 alin.2 Cp. si art. 49 din Legea 161/2003 cu art. 41 alin 2 Cp, toate in final cu aplic, art. 33 lit. a si b Cp si
        P. S. D.: constituire   a   unui   grup   infractional   organizat,   aderarea   sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup, fapta prev. de art. 7 pct. 1 din Legea 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate, complicitate la inselaciune fapta prev de art. 26 Cp rap la art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Cp, cu art. 41 alin 2 Cp, efectuarea de operatiuni financiare in mod fraudulos, fapta prev. de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 privind comertul electronic cu art. 41 alin 2 Cp, si art. 26 Cp rap. la art. 49 din Legea 161/2003 cu art. 41 alin 2 Cp toate in final cu aplic, art. 33 lit. a si b Cp .
Astfel, inculpatii au fost trimisi in judecata pentru savarsirea mai multor infractiuni, printre care si cea prevazuta de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, iar pedeapsa pentru infractiunea cea mai grava (inselaciunea prevazuta de art. 215 alin. 1, 2 si 3 C.p.) care intra in scopul grupului infractional organizat retinut de parchet nu depaseste 18 ani inchisoare, motiv pentru care este indeplinita aceasta conditie de la alineatul 1, vazand si decizia nr. 7/2009 a I.C.C.J prin care s-a solutionat un recurs in interesul legii prin care s-a stabilit admisibila cererea de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cautiune in ipoteza savarsirii infractiunii prev. de art. 7 alin.1 din Legea 39/2003, daca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea cea mai grava care intra in scopul grupului infractional organizat nu depaseste 18 ani.
Cu privire la conditiile legale de admisibilitate prev. de art.1604 rap. la disp. art.1602 pct.1, se constata ca sunt indeplinite cerintele stabilite de textul de lege, intrucat, pe de o parte limitele maxime de pedeapsa pentru infractiunile de care sunt acuzati nu depasesc 18 ani.
De asemenea, instanta constata ca este indeplinita si conditia de la alineatul 2, respectiv aceea de a nu exista date din care rezulta necesitatea de a-l impiedica pe inculpat sa savarseasca alte infractiuni sau ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte.
In cauza, nu exista astfel de date care sa determine instanta sa aprecieze in acest sens .
Conditia negativa cuprinsa in art. 1602 al.2 c.p.p. aratata mai sus, se identifica in cazurile de arestare prevazute de art. 148 lit. c si d c.p.p. temeiuri care nici nu au fost avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive a inculpatilor de fata si cu atat mai mult,  nu rezulta nici in prezent pe baza lucrarilor efectuate .
In plus prin "date" in acceptiunea textului de lege nu se pot intelege decat probe sau indicii temeinice care sa confirme asemenea fapte, situatii, imprejurari concrete, rezultate din dosar privind inculpatii in cauza, modul de operare, fapte propriu-zise  care sa justifice temerea zadarnicirii adevarului si cu privire la care organul judiciar trebuie sa faca dovada deoarece in caz contrar "temerea" - prezumtie ce ar putea fi dedusa ar fi rezultatul unui element de subiectivism.
Mai mult chiar sub acest aspect, trebuie avute de asemenea in vedere chiar circumstantele personale ale inculpatilor, care nu au antecedente penale fiind la primul conflict cu legea si au recunoscut constant contributia lor la comiterea faptelor de care sunt acuzati, recunosc prejudiciul si intentioneaza sa-l achite integral, care contrazic retinerea unei ipoteze contrare.
Aceasta conditie negativa reglementata de textul legal, nu poate  face obiectul unei aprecieri generale, trebuie sa isi gaseasca un suport in actele si lucrarile dosarului in sens contrar ar lasa  loc arbitrariului in luarea oricarei decizii  judiciare, nepermis, cu atat mai mult cu cat priveste libertatea unei persoane .
Totodata, simpla imprejurare ca martorii din rechizitoriu nu au fost inca ascultati , nu concluzioneaza  automat riscul influentarii lor si aflarii adevarului , dar nici in concret nu s-ar putea retine o asemenea ipoteza , avand in vedere ca inculpatii au recunoscut savarsirea faptelor, iar martorii propusi in acuzare de catre procuror sunt persoane care au avut calitatea de invinuiti si au fost scosi de sub urmarirea penala prin actul de sesizare al instantei, persoane care,  majoritatea, chiar la urmarirea penala au declarat ca nu au cunostinta despre faptele inculpatilor relatand despre propria activitate si nu au invederat nici un moment date pe baza carora sa se poata stabilit existenta unor incercari ale inculpatilor de a le influenta declaratiile din timpul procesului .
In plus, acest ipotetic risc invocat in legatura cu o presupusa conduita procesuala a inculpatilor in raport de martorii respectivi, este oricum inlaturat prin obligatiile fixate conform art. 1602 al. 3 lit. c c.p.p., in sensul de a nu intra in legatura si comunica direct sau indirect cu persoanele respective.
Cu privire la temeinicia cererilor formulate, tribunalul retine ca de principiu, potrivit art.23 alin.10 din constitutie si art.1601 Cpp, persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune, masura arestarii fiind o masura cu caracter exceptional intre masurile care se pot lua fata de cei banuiti a fi autorii unor infractiuni.
Totodata disp. art.136 alin.2 Cpp arata ca scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Prin urmare, scopul legal al oricarei masuri preventive - respectiv asigurarea bunei desfasurari a procesului penal si impiedicarea sustragerii de la urmarirea penala judecata sau executarea pedepsei se poate realiza  si prin lasarea in libertate a inculpatilor, cu impunerea unor restrictii pentru acestia, in speta a controlului judiciar care prin continutul concret al obligatiilor prevazute de lege reprezinta o adevarata alternativa legala a unei restrangeri de libertate.
In acelasi timp nu se poate sustine cu argumente legale ca liberarea provizorie sub control judiciar ar putea fi acordata numai in cazul incetarii sau schimbarii temeiurilor arestarii preventive, intrucat in astfel de situatii sunt incidente alte institutii procesuale, respectiv cele prev. de art.139 Cpp - revocarea ori inlocuirea arestului preventiv, aceasta institutie presupune ,chiar prin ipoteza, mentinerea temeiurilor arestarii preventive
Analizand temeinicia cererilor de liberare provizorie si in raport de motivele care au stat la baza arestarii preventive a inculpatilor, se retine ca masura arestarii preventiva a fost dispusa exclusiv in baza art.148 lit.f Cpp, respectiv existenta unui pericol social concret pentru ordinea publica, dar pe langa aspectele aratate mai sus in sensul ca acordarea liberarii provizorii nu este impiedicata de mentinerea temeiurilor initiale, mai trebuie avut in vedere faptul ca in conditiile in care legea nu limiteaza si nici nu indica expres criteriile ce urmeaza a sta la baza aprecierii organului judiciar, aceste criterii se vor raporta la elemente care privesc fapta savarsita, gradul de pericol social, imprejurarile comiterii, urmarile produse si persoana inculpatilor.
Pentru punerea in libertate provizorie, trebuie sa fie retinute nu numai consideratiile referitoare la gravitatea faptei de care sunt acuzati inculpatii - acuzatii care in speta nu au acea amploare sustinuta de catre procuror,modul de actionare imputat nu este complex si elaborat, ci simplist, insa prejudiciul cauzat este ridicat - ci cercetate toate circumstantele de natura  a concluziona sau inlatura existenta unei veritabile exigente de interes public care sa justifice o derogare de la regula cercetarii in stare de libertate .
In speta inculpatii sunt arestati din data de 25 august 2009, perioada de 5 luni de zile,  timp in care s-a finalizat urmarirea penala impotriva lor, au fost trimisi in judecata, au fost audiati de catre instanta, toti inculpatii, si-au precizat pozitia asupra contributiei lor concrete la activitatile de care sunt acuzati, au recunoscut prejudiciul cauzat, intentionand sa il achite integral, sens in care instanta a dispus efectuarea unei adrese catre Secret Service Bucuresti, pentru a indica contul partilor civile unde inculpatii ar putea achita prejudiciul, astfel masura preventiva atingandu-si scopul prevazut de art. 136 cod de procedura penala, respectiv acela de a garanta buna desfasurare a procesului penal.
Astfel, in speta in concret pericolul retinut in sarcina inculpatilor la arestare a avut in vedere gravitatea faptelor de care sunt acuzati,natura infractiunilor pentru care sunt cercetati,instanta de judecata mentinand succesiv arestul preventiv pe considerente de protectie a ordinii publice, avand in vedere gravitatea acuzatiilor .         Este adevarat ca jurisprudenta CEDO in materie admite ca prin gravitatea deosebita a acuzatiilor si prin reactia publicului la acestea se justifica o detentie provizorie cel putin o perioada de timp ( cazul Neumeister c Austria, cazul Letellier c Franta ),insa la mentinerea masurii arestarii preventive pe parcursul desfasurarii procesului penal trebuie avute in vedere  o categorie de riscuri care ar afecta ordinea publica, fie prin trezirea unui sentiment de ingrijorare in randul publicului, fie prin crearea, mentinerea sau amplificarea unei stari de tensiune in randul colectivitatii , riscul de recidiva , necesitatea bunei desfasurari a procesului penal.
Ca atare in materia prelungirii starii de arest preventiv, controlul Curtii CEDO  in baza art. 5 par. 3 este extrem de riguros, persistenta suspiciunii rezonabile ca persoana arestata a comis o infractiune nu mai este suficienta dupa o anumita perioada de timp, autoritatile judiciare trebuind sa prezinte alte motive care sa justifice arestul.
      Din analiza acestei jurisprudente rezulta fara echivoc ca cercetarea in stare de arest preventiv a unor persoane acuzate de savarsirea unor asemenea fapte este justificata doar de existenta unei veritabile exigente de interes public si pentru prezervarea ordinii publice, riscul sustragerii de la ancheta sau judecata, riscul unei intelegeri secrete intre coacuzati, riscul de presiuni asupra martorilor, savarsirea de noi infractiuni ceea ce face necesar derogarea de la regula cercetarii in stare de libertate.
      Astfel, judecatorul chemat sa decida asupra continuarii cercetarii inculpatului in stare de arest preventiv  trebuie sa aprecieze  daca temeiurile care au determinat luarea masurii arestarii preventive impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care ar justifica-o, respectiv prin luarea in considerare a unui interes public care trebuie sa fie protejat precumpanitor fata de regula respectarii libertatii individuale fixate de conventie.
      Totodata judecatorul trebuie sa aprecieze in functie de datele concrete din dosar daca temeiurile justifica privarea de libertate, avand in vedere probele administrate nemijlocit de catre judecator si procuror, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publica demonstrat prin probe, impactul social al faptei retinute in sarcina acestora, limitele de pedeapsa, durata arestului, persoana inculpatului, varsta, antecedente penale si sanatatea acestora, etc. 
      De asemenea conform jurisprudentei CEDO in materie deciziile de prelungire a arestului provizoriu trebuie sa fie motivate dincolo de o maniera abstracta unica si stereotipa sau prin limitarea la prevederile legale aplicabile, respectiv trebuie aratate criteriile concrete, motivele pentru care inculpatii nu poti fi cercetati in stare de libertate si examinarea separata a situatiei fiecarui inculpat.
      Astfel, analizand garantiile aratate conferite de jurisprudenta CEDO, in speta nu exista nici un argument de fapt sau drept care sa concluzioneze ca prin lasarea in libertate a inculpatilor s-ar crea o stare de insecuritate publica, rezonanta sociala a faptelor luata  in considerare s-a atenuat prin trecerea perioadei de aproximativ 5 luni de la arestare, iar alte riscuri pentru buna desfasurare a procesului penal nu pot fi identificate pe baza dosarului, respectiv nu rezulta si nu exista date  care sa concluzioneze sustragerea de la judecata, incercarea sau posibilitatea de influentare a martorilor care mai sunt de audiati.
      Totodata gravitatea unei acuzatii, nu este prin sine insusi un motiv pertinent si suficient decat daca se bazeaza pe fapte de natura sa demonstreze ca eliberarea persoanei detinute ar crea un pericol real pentru ordinea publica,ca atare mentinerea in stare de arest a persoanelor cercetate pentru asemenea fapte nu se poate justifica exclusiv pentru a exemplifica reactii ferme ale organelor judiciare in lupta impotriva infractionalitatii, si in nici un caz pentru o preventie generala a societarii,fara a lua in considerare circumstantele reale ale savarsirii faptelor,modul concret de savarsire, persoana inculpatilor.
       Pe baza actelor si lucrarilor dosarului, pana in prezent se retine ca inculpatii, sunt fara antecedente penale,fac parte din si au  familii organizate, au studii superioare, respectiv urmeaza cursurile unei facultati,recunosc savarsirea faptelor si se obliga sa achite intreg prejudiciul.
      Toate aceste imprejurari, analizate pe baza Hotararii Neumeister c.Austriei,27 iunie 1968, inca din jurisprudenta mai veche si de principiu a Curtii, domiciliul permanent, profesia, legaturile cu familia,moralitatea integrarea in societate, pledeaza in favoarea eliberarii.
       In orice caz efectele de ordin material si moral sau de alta natura pe care lipsirea de libertate le implica asupra persoanelor detinute trebuie avute in vedere,in speta inculpatii avand studii de continuat.
      Dupa trecerea a 5 luni de la data luarii  masurii respective, aceasta nu mai poate fi mentinuta  exclusiv in considerarea naturii infractiunilor si a impactului lor asupra  ordinii publice.
      Cu privire la oprobiul public, justificarea mentinerii arestarii nu poate avea loc numai pe un argument subiectiv, aceasta reactie a opiniei publice avuta in vedere  la dispunerea privarii de libertate s-a estompat,interesand rezultatul judecatii, in sens contrar, ar echivala cu a considera ca o persoana acuzata de fapte de o anumita gravitate ar trebuie mentinuta in stare de arest pana la pronuntarea unei hotarari pe fond, de catre instanta de judecata, fara posibilitatea liberarii acestuia in cursul procedurii .
        In concluzie,  garantiile pe care le invoca inculpatii in solicitarile de punere in libertate probate prin inscrisurile depuse la dosar, concluzioneaza ca este suficienta o alta masura alternativa si ca arestul nu mai este necesar.
       In numeroase decizii, Curtea de la Strasbourg a statuat ca persistenta suspiciunii rezonabile, ca persoana arestata a comis o infractiune dupa o anumita perioada de timp nu mai este suficienta pentru mentinerea arestului ( cazul Castravet c. Moldovei, hot. Din 13 martie 2007; McKay c. regatului Unit, Yogci si Sargin c. Turciei, hot. Din 08 iunie 1995 ), iar justificarea oricarei perioade de detentie, indiferent cat de scurta, trebuie in mod convingator demonstrata de catre autoritati (Belchiev c. Bulgariei, 8 aprilie 2004, Sarban c. Moldovei, hot din 04 octombrie 2005, Svispsta c. Letonia, hot din 09 martie 2007, Jurjves c. Letonia, hot din 15 iunie 2006).
      In plus, jurisprudenta recenta CEDO impune o noua obligatie statelor, respectiv analiza din partea instantelor nationale a tuturor motivelor si garantiilor avansate de catre inculpati privind eliberarea lor si verificarea, daca nu este posibila recurgerea la alte modalitati prin care sa se asigure prezenta inculpatilor la proces sau alte masuri preventive alternative( cauza Jawonski c. Polonia, hot. Din 28 martie 2006; Swierzco c. Polonia, 10 ianuarie 2006; Taciroglu c. Turcia, 2 februarie 2006, Vasilev c. Bulgaria, 02 februarie 2006, Golek c. Polonia, 25 aprilie 2006 , cauza  Lelievre c. Belgia   , 8 noiembrie 2007 ).
      In acest sens trebuie avuta in vedere chiar recenta condamnare a Romaniei la Cedo, in cauza Calmanovici c.Romaniei, hot. din 1 iulie 2008 ) pentru incalcarea art.5 par.3 Conventie , pentru o perioada mult mai scurta de arest decat in cazul de fata, in conditiile in care in cauza nu existau fapte concrete care sa dovedeasca riscul in cazul punerii in libertate si nici nu au fost avute in vedere masuri alternative neprivative de libertate, examinate in concret.
      Ca atare, pentru gravitatea faptelor de care sunt acuzati si in masura in care se va stabili vinovatia inculpatilor, instanta urmeaza a dispune cu ocazia judecarii in fond a cauzei, masura arestarii preventive, masura procesuala cu caracter exceptional este justificata doar in scopul prezervarii ordinii publice, respectiv sa existe elemente pertinente si suficiente de natura sa duca la concluzia ca lasarea in libertate a inculpatilor ar tulbura in mod real ordinea publica si in nici un caz pentru a anticipa o pedeapsa privativa de libertate.  
      Daca masura a fost oportuna la acel moment, avand in vederea stadiul procesului penal in curs, perioada de detentie preventiva,garantiile prezentate de catre inculpati, in prezent nu se mai justifica mentinerea ei.
      Totodata analizand masurile alternative detentiei, prevazute de codul de procedura penala,se retine ca masura liberarii sub control judiciar, prin care se suspenda conditionat arestarea preventiva, fiind o masura restrictiva de libertate si drepturi, prin  seria de obligatii in sarcina inculpatilor care pot fi stabilite de instanta si prin posibilitatea revocarii ei, in cazul savarsirii de noi infractiuni sau incalcarii obligatiilor fixate ,se constata ca este suficienta pentru buna-desfasurare a procesului penal.
      Astfel, aceasta masura procesuala de individualizare a masurii arestarii preventive, acorda arestatilor posibilitatea de a oferi judecatorului atat un complex de elemente prin care sa contrabalanseze motivele care justifica arestarea aratand ca aceste motive desi temeinice, totusi nu sunt atat de grave pentru a atrage privarea de libertate, detinerea nu este absoluta si inevitabil necesara, iar scopul procesului penal poate fi suficient asigurat prin asigurarile pe care le ofera persoana inculpatilor si obligatiile care i se impun la liberare, disp.art. 136 al. 2 c.p.p. prevazand in mod expres ca scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune.
      Ca atare,in cazul de fata nu se poate retine nici un fel de argument care sa explice si sa justifice in concret de ce doar privarea de libertate este singura masura care este necesara pentru buna - desfasurare a procesului penal si a protectiei ordinii publice.
      Alte argumente in sensul ca obligatiile impuse nu ar beneficia de un control suficient al aplicarii acestei institutii, nu pot fi avute in vedere, in concret o asemenea situatie ar fi imputabila direct organelor statului cu atributii in supravegherea acestor obligatii si nicidecum inculpatilor care nu pot fi privati de dreptul legal si constitutional de a beneficia de liberare provizorie din arestul preventiv.
                                    
                                                            (  incheierea a ramas definitiva prin decizia nr. 88 din 28                            ianuarie 2010 a Curtii de Apel Craiova)