Potrivit Regulamentului Comunitatii Europene nr. 44/2001, competenta instantei de la locul unde creditorul obligatiei de intretinere este domiciliat sau isi are resedinta este prevazuta pentru materia obligatiei de intretinere si este o competenta al...

Potrivit Regulamentului Comunitatii Europene nr. 44/2001, competenta instantei de la locul unde creditorul obligatiei de intretinere este domiciliat sau isi are resedinta este prevazuta pentru materia obligatiei de intretinere si este o competenta alternativa, fiind reglementata in articolul 5 alin. 2 si nu exclusiva (competenta exclusiva fiind prevazuta in art. 22) si ca atare exceptia necompetentei nu poate fi invocata decat de parata, nu de instanta din oficiu. Mai mult, potrivit art. 24 din acelasi regulament, in cazul competentei prevazuta in articolele anterioare, cu exceptia competentei exclusive prevazuta in articolul 22, daca paratul se infatiseaza la instanta din statul membru in fata careia a fost chemat, aceasta instanta ramane competenta.
  La data de 30.05.2008, reclamantul Z L a chemat in judecata pe parata T A I, pentru ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna reducerea pensiei de intretinere stabilite in sarcina sa si in favoarea minorei S I M, prin sentinta civila nr. 1631/2006 a Judecatoriei Craiova, cu motivarea ca, incepand cu 01.06.2008, nu mai presteaza nici un fel de activitate remunerata, asa incat, se impune reaprecierea cuantumului pensiei de intretinere datorate, in raport de venitul minim pe economie.
     Instanta, din oficiu, a invocat exceptia necompetentei generale in solutionarea prezentei cauze, avand in vedere ca domiciliul paratei, indicat in cerere, se afla in Spania, in atare situatie, fiind incidente disp. art. 5, pct. 2 din Regulamentul CE nr. 44/2001, potrivit cu care, in materia obligatiei de intretinere, este competenta instanta de la locul unde creditorul obligatiei este domiciliat sau isi are resedinta obisnuita.
Prin sentinta civila nr. 116/12-01-2009, pronuntata de Judecatoria Craiova, s-a respins cererea formulata de reclamantul Z L  in contradictoriu cu parata T A I.
Pentru a se pronunta astfel,  instanta de fond a constatat  ca nu are competenta generala in solutionarea cererii de reducere pensie cu care a fost investita, nici ea si nici vreo alta instanta romana, motiv pentru care, facand aplicarea disp. art. 157 din Legea 105/1992, privind reglementarea raporturilor de drept international privat, a pronuntat solutia respingerii cererii, ca nefiind de competenta instantelor romane.
Impotriva sentintei civile a declarat recurs reclamantul Z L, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
     In motivarea recursului, se arata ca instanta nu a tinut cont de faptul ca minora si reprezentantul sau legal vin si pleaca din Romania in Spania de 6-7 ori pe an.
De asemenea, instanta de fond a ridicat aceasta problema a necompetentei (dupa 8 luni) abia in ianuarie 2009, cind cauza dateaza din mai-2008.
Instanta in baza rolului activ, putea solicita aparatorului paratei sa aduca o dovada cu privire la domiciliul paratei si astfel s-ar fi observat ca domiciliul acesteia din tara este mun.Craiova.
     Prin decizia civila nr. 89 din 08.05.2009 Tribunalul Dolj-Sectia pentru Minori si Familie a constatat ca recursul de fata este intemeiat pentru urmatoarele considerente:
     In mod gresit prima instanta a pus in discutie din oficiu exceptia necompetentei generale a instantelor romane in solutionarea cauzei.
     Potrivit articolului 25 din Regulamentul Comunitatii Europene nr. 44/2001, daca o instanta dintr-un stat membru este sesizata pe cale principala cu un litigiu asupra caruia instanta din alt stat membru este exclusiv competenta in temeiul articolului 22, aceasta se declara din oficiu necompetenta.
     Din interpretarea per a contrario a acestui articol, rezulta ca atunci cand nu este vorba de o competenta prevazuta de articolul 22, instanta nu se poate declara necompetenta din oficiu.
     In cazul de fata, competenta de la locul unde creditorul obligatiei de intretinere este domiciliat sau isi are resedinta este prevazuta pentru materia obligatiei de intretinere si este reglementata in articolul 5 alin. 2 si astfel aceasta este o competenta alternativa, nu exclusiva (competenta exclusiva fiind prevazuta in art. 22) si ca atare aceasta exceptie a necompetentei nu putea fi invocata decat de parata, nu de instanta din oficiu.
     Mai mult, potrivit art. 24 din acelasi regulament, in cazul competentei prevazuta in articolele anterioare, cu exceptia competentei exclusive prevazuta in articolul 22, daca paratul se infatiseaza la instanta din statul membru in fata careia a fost chemat, aceasta instanta ramane competenta.
     Ori, in speta de fata, competenta este prevazuta de articolul 5 aliniatul 2, iar parata a fost prezenta in fata instantei romane prin aparator si astfel instanta romana nu se mai putea declara necompetenta.
     Ca urmare a celor aratate mai sus, constatand ca prima instanta a solutionat gresit cauza prin prisma necompetentei generale a instantelor romane in solutionarea cauzei, fara sa cerceteze fondul cauzei, tribunalul, in baza art. 312 alin.5 C.p.civ., a admis recursul, a casat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.