Daca parata nu ar fi obtinut dreptul locativ prin instanta, reclamantul, nemaiavand calitatea de chirias, ca urmare a renuntarii la contractul de inchiriere, n-ar fi putut cumpara, potrivit Decretului-Lege 61/1990, HG 562/1991 sau Legii 85/1992, in a...

Daca parata nu ar fi obtinut dreptul locativ prin instanta, reclamantul, nemaiavand calitatea de chirias, ca urmare a renuntarii la contractul de inchiriere, n-ar fi putut cumpara, potrivit Decretului-Lege 61/1990, HG 562/1991 sau Legii 85/1992, in anul 1998 apartamentul la un pret privilegiat, stiut fiind ca pretul acestor apartamente nu corespundea valorii de circulatie si deci contributia paratei trebuie apreciata tocmai in acest context al diferentei de pret pe care ar fi platit-o reclamantul pentru un apartament similar dar pe care   l-ar fi cumparat la adevarata valoare de piata si pretul efectiv platit pentru apartamentul in cauza, in calitate de privilegiat.
     Prin sentinta civila nr. 13014/22.09.2008, pronuntata de Judecatoria Craiova, s-a admis actiunea civila in constatare formulata de reclamant.
     S-a constatat ca apartamentul este bunul propriu al reclamantului, dobandit prin contributia sa exclusiva.
     A fost obligata parata la plata catre reclamant a sumei de 1040,50 lei cheltuieli de judecata.
     Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantul si parata s-au casatorit la data de 09.10.1988, casatoria fiind desfacuta prin sentinta civila nr. 11687/17.09.1998 pronuntata de Judecatoria Craiova.
     Potrivit contractului de vanzare-cumparare cu plata in rate incheiat la data de 01.10.1997, reclamantul si parata au cumparat de la RAT Craiova apartamentul, pretul apartamentului fiind achitat integral de catre reclamant cu chitanta din 19.09.1997.
     S-a dovedit ca apartamentul a fost achitat numai prin contributia reclamantului, dupa o separatie in fapt a partilor de 7 ani, parata negand chiar semnarea contractului.
     Impotriva sentintei civile a declarat apel parata C M, considerand-o nelegala si netemeinica.
     Prin decizia civila nr. 113/28.04.2009 Tribunalul Dolj-Sectia pentru Minori si Familie a admis apelul si a schimbat in totalitate sentinta, in sensul ca, pe fond, a respins actiunea  formulata de reclamant.
     In motivarea deciziei s-au aratat urmatoarele:
     Exceptia inadmisibilitatii actiunii in constatare este neintemeiata intrucat oricare dintre soti poate introduce o astfel de cerere pentru constatarea anumitor  bunuri ca fiind proprii, potrivit art. 111 C.civ., acesta neavand la indemana calea actiunii in realizare a partajului de vreme ce bunul este al sau si nu trebuie  sa-l imparta.
     Ca atare aceasta exceptie urmeaza a fi respinsa.
     Apelul paratei este insa intemeiat cu privire la criticile care privesc fondul cauzei.
     Astfel, potrivit practicii si literaturii de specialitate, bunurile dobandite in perioada separatiei in fapt sunt bunuri comune si nu proprii. A se vedea in acest sens si decizia de indrumare a Fostului Tribunal Suprem nr. 19/08.09.1960.
     De altfel, acest aspect, ca bunul este comun si nu propriu, este recunoscut chiar si de catre reclamant, care, in declaratia din cadrul dosarului penal nr. 4085/P/2000 al Parchetului de pe langa Judecatoria Craiova, a aratat ca sotia sa l-a rugat, desi erau despartiti in fapt, sa mearga impreuna sa cumpere apartamentul si astfel, a mers impreuna cu aceasta la data de 01.10.1997 la RAT Craiova si impreuna au semnat la rubrica "cumparatori", fiecare in dreptul sau.
     Odata recunoscut acest fapt, reclamantul nu se poate prevala ulterior de imprejurarea expusa de parata, ca ea nu a stiut de cumpararea apartamentului si ca atare sa obtina un drept de pe urma acestei atitudini a paratei, reclamantul neputandu-si schimba pozitia in functie de natura procesului [In dosarul penal, cand a fost cercetat pentru infractiunea de fals (parata sustinand ca ea nu a semnat contractul si ca reclamantul a semnat in locul ei), acesta a sustinut ca el nu a facut nici un fals si ca parata a semnat in persoana, iar apoi, in dosarul civil, a incercat sa se prevaleze de cele aratate de parata, pentru a obtine dreptul de proprietate exclusiv asupra apartamentului].
     Pe de alta parte, chiar daca reclamantul a facut dovada ca el a achitat intregul pret al apartamentului, aceasta nu inseamna ca are o contributie  de 100%, de vreme ce si parata a avut o contributie la achizitionarea acestuia.
     Contributia paratei se raporteaza la urmatoarea imprejurare:
     In luna noiembrie 1991, ca urmare a despartirii in fapt a sotilor, reclamantul a renuntat la apartament, fiind apartament de serviciu si astfel unitatea angajatoare a inchiriat apartamentul unei alte persoane, pe nume I C.
     In anul 1992, parata a introdus actiune impotriva acestui nou chirias, cauza judecandu-se pana in anul 1995, cand Curtea de Apel Craiova, prin decizia civila nr. 3338/22.11.1995, a constatat ca "parata are un drept locativ propriu asupra apartamentului, calitate care nu poate fi afectata de renuntarea sotului la contract, acest drept pastrandu-se in continuare; aceasta concluzie se impune cu atat mai mult cu cat reaua credinta a sotului este vadita".
     In atare situatie, daca parata nu ar fi obtinut dreptul locativ prin instanta, reclamantul, nemaiavand calitatea de chirias, ca urmare a renuntarii la contractul de inchiriere, n-ar fi putut cumpara, potrivit Decretului-Lege 61/1990, HG 562/1991 sau Legii 85/1992, in anul 1998 acest apartament la un pret privilegiat, stiut fiind ca pretul acestor apartamente nu corespundea valorii de circulatie.
     Deci contributia paratei trebuie apreciata tocmai in acest context al diferentei de pret pe care ar fi platit-o reclamantul pentru un apartament similar dar pe care   l-ar fi cumparat la adevarata valoare de piata si pretul efectiv platit pentru apartamentul in cauza, in calitate de privilegiat.
     Aspectul invocat de parata cum ca i-ar fi dat reclamantului, dupa cumpararea apartamentului, suma de 50.000.000 ROL, ca urmare a intelegerii dintre cei doi, pentru ca parata si fiica sa sa ramana proprietare ale acestui apartament, nu constituie o contributie la dobandirea bunului, ci eventual parte din sulta pe care ar urma s-o primeasca reclamantul in urma partajarii bunului, daca apartamentul ar fi atribuit in lot paratei si astfel nu poate fi analizat in prezenta cauza.
     Ca urmare a celor aratate mai sus, constatandu-se ca apartamentul este bun comun si ca parata a avut o contributie la dobandirea acestui bun, actiunea reclamantului privind constatarea apartamentului ca fiind bun propriu se impune a fi respinsa, ca neintemeiata. Acesta are posibilitatea sa ceara, pe calea unei cereri separate, fie constatarea contributiei efective a fiecaruia dintre fostii soti (daca nu doreste partajul), fie partajul si stabilirea cotelor de contributie in cadrul acestuia.
     Astfel fiind, constatand ca apelul de fata este intemeiat, tribunalul, in baza art. 296 C.p.civ., l-a admis si a schimbat in totalitate sentinta, in sensul ca, pe fond, a respins actiunea  formulata de reclamant.