Apartament vandut in baza Legii nr. 112/1995. Cerere in nulitatea contractului de vanzare-cumparare. Incidenta legii speciale

Apartament vandut in baza Legii nr. 112/1995. Cerere in nulitatea contractului de vanzare-cumparare. Incidenta legii speciale

-Legea nr. 10 - art. 45 alin. ultim
-Decret nr. 167/1958 - art. 19

Cererea in nulitatea contractului de vanzare-cumparare a imobilului ce face obiect al Legii nr. 10/2001 este supusa conditiilor si termenelor aici prevazute, o atare cerere formulata cu depasirea termenului de un an in lipsa solicitarii de repunere in termen fiind prescrisa.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila,
Decizia civila nr. 1740 din 11 decembrie 2013, F.S.

Prin sentinta civila nr. 12762/10.05.2012 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr. 7336/325/2011 a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamanta P.M.M. impotriva paratilor Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice Timis, Consiliul Local al Municipiului Timisoara, Primaria Municipiului Timisoara prin Primar si S.L.
S-a constatat ca imobilul: apartament 3, str. B., inscris in CF Timisoara a fost preluat in mod abuziv si nelegal de Statul Roman, fara titlu valabil.
 S-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr. 1/14.04.2000 incheiat intre Primaria Municipiului Timisoara prin Primar si S.P. si S.D.
A fost respinsa actiunea fata de paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice Timis, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Pentru a dispune astfel, instanta a avut in vedere ca prin cererea inregistrata la 25.03.2011 reclamanta P.M.M. a solicitat sa se constate ca imobilul a fost preluat de catre Statul Roman in mod abuziv si nelegal, fara niciun titlu valabil si ca acesta nu a fost niciodata in proprietatea Statului Roman si sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr. 1/14.04.2000 incheiat intre Primaria Municipiului Timisoara prin Primar in calitate de vanzator si paratii S.P. si S.D. in calitate de cumparatori.
Prin incheierea de sedinta din 08.12.2011, s-a luat act de decesul paratilor S.P. si S.D. si a fost introdusa in cauza mostenitoarea acestora S.L.
Paratul Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Timis a solicitat constatarea lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a constatat ca imobilul constand in apartamentul nr. 3 a fost dobandit prin contracte de vanzare-cumparare de catre parintii reclamantei.
Acest imobil a intrat in posesia Statului Roman la data de 10.09.1956 in baza Decretului nr. 111/1951 conform Referatului din 1960 emis de Sfatul Popular al Regiunii Timisoara - Orasul Timisoara.
Prin contractul de vanzare-cumparare nr. 1/14.04.2000 Primaria Municipiului Timisoara a vandut imobilul antementionat catre S.P. si S.D., care aveau la momentul respectiv calitatea de chiriasi, instrainarea facandu-se in baza Legii nr. 112/1995.
Fata de aceasta stare de fapt, s-a constatat ca Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Timis nu are calitate procesuala pasiva, astfel ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acestuia a fost admisa.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii cererii invocata de parata Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Timis, s-a constatat ca obiectul prezentei cereri de chemare in judecata nu il reprezinta restituirea imobilului in baza Legii nr. 10/2001, ci constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr. 1/14.04.2000 si constatarea ca imobilul in cauza a fost preluat abuziv de Statul Roman fara niciun titlu valabil. De asemenea, reclamanta a contestat dispozitia nr. 4 emisa de Primarul Municipiului Timisoara, contestatia facand obiectul dosarului nr. 3605, in prezent suspendat in baza art. 244 alin. (1) pct. 1 Cod procedura civila. Astfel, in conformitate cu art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, instantele judecatoresti stabilesc valabilitatea titlului in baza caruia bunurile dobandite de stat in perioada 1945-1989 au intrat in proprietatea statului, fapt pentru care actiunea s-a retinut a fi admisibila si a fost respinsa exceptia invocata.
Pe fond, din inscrisurile de carte funciara nr. 4 Timisoara, coroborate cu referatul din 1960 emis de Sfatul Popular al Regiunii Timisoara - Orasul Timisoara, s-a constatat ca imobilul apartamentul nr. 3 din Timisoara, str. B., a fost preluat de catre Statul Roman la data de 10.09.1956 in baza Decretului nr. 111/1951 si a fost vandut in baza Legii nr. 112/1995 prin contractul de vanzare-cumparare nr. 1. Potrivit art. 1 alin. (2) din Hotararea Guvernului nr. 20/1996 privind Normele Metodologice pentru punerea in aplicare a Legii nr. 112/1995, "imobilele cu destinatia de locuinte trecute ca atare in proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care erau folosite ca locuinte si care au fost preluate in proprietatea statului cu respectarea legilor si decretelor in vigoare la data respectiva, cum sunt: Decretul nr. 92/1950, Decretul nr. 111/1951, Decretul nr. 142/1952, Legea nr. 4/1973 si Decretul nr. 223/1974". In speta, parata Primaria Municipiului Timisoara a considerat ca imobilul a fost preluat de catre stat cu titlu, in baza Decretului nr. 111/1951.
Or, prevederile Decretului nr. 111/1951 au nesocotit caracterul perpetuu al dreptului de proprietate.
Pe fond s-a retinut ca referatul din 1960 emis de Sfatul Popular al Regiunii Timisoara - Orasul Timisoara in temeiul Decretului nr. 111/1951 nu constituie titlu valabil de dobandire a dreptului de proprietate de catre stat.
In conditiile in care se constata ca imobilul a fost preluat de catre stat in mod abuziv, instrainarea acestuia prin contract in baza Legii nr. 112/1995 nu este legala, statul neavand titlu valabil si nefiind proprietar, iar imobilul nu face parte din categoria celor a caror situatie juridica face obiectul reglementarii prin Legea nr. 112/1995, adica din randul imobilelor cu destinatia de locuinte trecute ca atare cu titlu in proprietatea statului sau a altor persoane juridice dupa 6 martie 1945.
In aceste conditii, imobilul era exceptat de la aplicarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 care prevede posibilitatea chiriasilor titulari de contract de a cumpara apartamentele ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora.
 Prin prisma celor de mai sus, sunt incidente dispozitiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit carora actele juridice de instrainare avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna-credinta. Buna-credinta este prezumata, iar rasturnarea prezumtiei este posibila prin stabilirea relei-credinte rezultata din probele administrate.
  Sub acest din urma aspect, s-a constatat ca paratii cumparatori S.P. si S.D. au cunoscut sau puteau sa cunoasca prin minime diligente ca imobilul cumparat este un imobil preluat de catre stat in perioada regimului comunist, revendicabil, circumstante care, pentru o persoana prudenta si diligenta, ar fi trebuit sa creeze macar indoiala cu privire la valabilitatea preluarii de stat a bunului in cauza.
Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor Legii nr. 112/1995, art. 966 - 968 Cod civil, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanta a dispus conform celor mai sus-aratate.
Impotriva sentintei au declarat recursuri (calificate de instanta ca fiind apeluri) paratii Consiliul Local al Municipiului Timisoara si Municipiul Timisoara prin Primar si S.L. care au criticat-o pentru netemeinicie si nelegalitate.
Prin decizia civila nr. 226/20.03.2013 pronuntata in dosarul nr. 7336/325/2011 apelurile au fost admise, iar sentinta schimbata in sensul respingerii cererii de chemare in judecata.
Pentru a dispune astfel, instanta de apel a avut in vedere ca imobilul revendicat de  reclamanta  intimata pe calea dreptului comun intra sub  incidenta Legii nr. 10/2001. Acest imobil a apartinut  parintilor reclamantei intimate si a trecut in proprietatea Statului Roman in anul 1956 in baza Decretului nr. 111/1951.
Intrand sub incidenta Legii nr. 10/2001, reclamanta a formulat notificare in baza acestei legi speciale, iar Primarul Municipiului Timisoara a emis Dispozitia nr.4 impotriva careia reclamanta a formulat contestatie in baza Legii nr. 10/2001, inregistrata pe rolul Tribunalului Timis.
In mod gresit prima instanta a apreciat ca in temeiul art. 6 alin. (3) din Legea  nr. 213/1998 actiunea de drept comun este admisibila.
Acest punct de vedere nu putea fi primit, deoarece ignora principiul de drept care guverneaza concursul dintre legea speciala si legea generala (specialia generalibus derogant). Cata vreme  pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada 6 martie  1945 - 22 decembrie 1989  s-a  adoptat  o lege  speciala care prevede in ce conditii aceste imobile se pot restitui in natura persoanelor  indreptatite , nu se  poate sustine ca legea speciala, derogatorie de la dreptul comun,  s-ar  putea aplica in concurs cu aceasta, cu atat mai mult cu cat in speta de fata reclamanta a inteles sa se prevaleze de legea speciala. Aceasta interpretare a fost retinuta si prin Decizia nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata in recursul in interesul legii.
Odata  ce reclamanta a formulat o notificare in baza Legii nr. 10/2001 si a formulat si o contestatie in baza acestei legi speciale, va putea invoca in cadrul acestei  proceduri inclusiv chestiuni legate de nevalabilitatea titlului statului si de restituire in natura a imobilului.
Dispozitiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 invocate de  reclamanta  intimata referitoare la imobilele preluate fara titlu valabil prevad ca "pot fi revendicate de fostii proprietari sau de  succesorii acestora, daca  nu fac obiectul unei legi speciale de reparatie".
Or, Legea nr. 10/2001 reglementeaza masuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate  fara titlu valabil, astfel ca dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ nici dispozitiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate in aceasta situatie.
De asemenea, art. 45 din Legea nr. 10/2001 reglementeaza ipotezele  in care contractele de vanzare-cumparare incheiate de stat cu chiriasi in baza Legii nr. 112/1995 sunt lovite de nulitate si termenul in care poate fi introdusa o asemenea actiune in nulitate, asa incat pe calea dreptului comun nu se mai poate analiza nulitatea unor asemenea contracte. Reclamanta putea sa solicite nulitatea contractului de vanzare-cumparare in termenul prevazut de art. 45 din Legea nr. 10/2001 si nu pe calea dreptului comun. In conditiile in care art. 45 alineat ultim din Legea nr. 10/2001 prevede un termen imperativ in care se poate introduce o actiune in constatarea sau declararea nulitatii, a permite, dupa expirarea termenului prevazut in aceasta lege speciala  introducerea actiunii in conditiile dreptului comun inseamna a eluda dispozitiile imperative ale unei legi speciale.
Prin urmare, in conditiile in care reclamanta a uzat de prevederile legii speciale de reparatie pentru a-si valorifica drepturile pe care le are asupra imobilului, valorificarea acestora  nu se mai poate realiza si pe calea unei actiuni ulterioare de revendicare pe dreptul comun.
Nu se poate aprecia ca existenta Legii nr. 10/2001 exclude in toate situatiile posibilitatea de a recurge la actiunea in revendicare. Evident ca daca reclamanta ar avea un bun in sensul art.1 din Protocolul 1 aditional la Conventie, o asemenea  actiune de drept comun ar fi admisibila  cu conditia de a nu aduce atingere unui alt drept de proprietate si securitatii raporturilor juridice.
Or, in speta de fata, reclamanta nu se poate prevala de un bun in sensul art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventie.
Curtea  Europeana a Drepturilor Omului a statuat in mod neechivoc in cauza Atanasiu contra Romania  ca un "bun actual exista in patrimoniul reclamantilor deposedati abuziv de stat doar daca in prealabil s-a pronuntat o hotarare definitiva si executorie prin care constatandu-se  calitatea de proprietar, s-a dispus expres si restituirea  bunului", ceea ce  nu este cazul in speta de fata.
Curtea  a mai aratat ca proprietarul care nu detine  "un bun actual" nu poate  obtine mai mult decat despagubirile prevazute de legea speciala. De asemenea, Curtea a mai invederat ca  necontestarea titlului cumparatorului in termenul legal are ca efect consolidarea dreptului in patrimoniul dobanditorului, in favoarea caruia se recunoaste dreptul, in timp ce fostul proprietar  sau mostenitorii acestuia urmeaza sa-si valorifice dreptul de creanta.
Impotriva deciziei a declarat recurs in termen reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitand modificarea ei in sensul mentinerii hotararii primei instante.
In motivare a invocat ca in mod gresit s-a retinut inadmisibilitatea actiunii de drept comun, calea speciala fiind urmata, cererea formulata in baza Legii nr. 10/2001 fiind inregistrata sub dosar nr. 3605, dosar in care judecata a fost suspendata pana la solutionarea irevocabila a prezentei pricini.
In litigiul sus-mentionat a luat la cunostinta despre existenta contractului de vanzare-cumparare a carui nulitate a invocat-o, astfel ca in mod gresit s-a retinut depasirea termenului prevazut de art. 45 alineat ultim din Legea nr. 10/2001.
Contractul nu a fost intabulat in cartea funciara (nefiindu-i opozabil), existenta lui nu i-a fost comunicata si nici prin dispozitia emisa in baza Legii nr. 10/2001 nu s-a facut referire la el.
A invocat gresita interpretare data Deciziei nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, din motivarea acesteia rezultand ca primeaza restituirea in natura in raport cu cel al protectiei tertului de buna-credinta; mai mult, in speta nu exista dobanditor de buna-credinta, cata vreme imobilul este abandonat, cumparatorii sunt decedati, iar S.L. nu a dovedit calitatea sa de mostenitor a acestora.
A invocat ca hotararea cuprinde motive straine de natura pricinii si contradictorii, putand fi calificata ca nemotivata cata vreme instanta a retinut ca actiunea nu a fost formulata in termenul prevazut de art. 45 din Legea nr. 10/2001, desi reclamanta a invederat ca a luat cunostinta despre existenta contractului la 26.11.2010, data de la care incepe sa curga termenul prevazut de lege, a aprecia in sens contrar echivaland cu o limitare neconforma cu o justificare obiectiva a liberului acces la justitie.
A invocat gresita retinere a consolidarii dreptului in patrimoniul dobanditorului, cata vreme reclamanta a solicitat constatarea nulitatii contractului (neintabulat in cartea funciara) de indata ce a aflat despre existenta acestuia, fiind de principiu ca nu se poate sustine ca o dispozitie dintr-o lege poate infrange dreptul de acces la justitie.
A invocat incalcarea art. 261 alin. (5) Cod procedura civila, motivarea fiind sumara si confuza, ceea ce echivaleaza cu nemotivarea hotararii, instanta nemotivand inlaturarea argumentelor lor si a aratat ca instanta de apel nu a tinut seama ca Decretul nr. 111/1951 era neconstitutional, imobilul fiind preluat fara titlu valabil si neputand fi instrainat de stat.
In drept a invocat dispozitiile art. 304 pct. 7, 9 Cod procedura civila.
Examinand recursul prin prisma criticilor formulate si in baza art. 306 alin. (2) Cod procedura civila, fata de dispozitiile art. 299 si urmatoarele Cod procedura civila,  instanta a retinut urmatoarele:
Dispozitiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 (in vigoare la data sesizarii instantei) dau in competenta instantelor judecatoresti stabilirea valabilitatii titlului statului asupra bunurilor dobandite in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Interpretarea sistematica a dispozitiilor art.6 din mentionata lege conduce insa, la concluzia ca, din moment ce pentru imobilele preluate abuziv de stat (situatia in cauza) s-a adoptat o lege speciala care prevede in ce conditii se poate obtine restituirea imobilului, invocarea (si aplicarea) dreptului comun - facand abstractie de legea speciala (Legea nr. 10/2001) - ar avea ca efect incalcarea principiului specialia generalibus derogant.
Contrar sustinerilor recurentei, dispozitiile legii speciale au fost in mod corect aplicate si interpretate de tribunal si in ceea ce priveste cererea in constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare privind apartamentul nr. 3 din imobil.
Astfel, potrivit art. 45 alin. ultim din Legea nr. 10/2001 in forma in vigoare la data sesizarii instantei, dreptul la actiunea in nulitate, indiferent de cauza, se prescrie in termen de un an de la data intrarii in vigoare a legii, prin derogare de la dreptul comun. Termenul a fost prelungit pana la 14.08.2002.
Reclamanta a solicitat constatarea nulitatii la 25.03.2011, cu depasirea termenului de prescriptie sus-mentionat.
Potrivit dispozitiilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958 (incident in cauza) instanta poate, in cazul in care constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit sa dispuna chiar din oficiu judecata actiunii [alin. (1)].
Potrivit alin. (2) din acelasi articol, cererea de repunere in termen va putea fi facuta in termen de o luna de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie.
Or, in cauza, reclamanta nu a formulat cerere de repunere in termen; chiar daca s-ar asimila sesizarea primei instante cu o cerere de repunere in termen, termenul de o luna sus-mentionat ar fi depasit in cauza, cata vreme reclamanta a sustinut ca a luat cunostinta despre instrainarea apartamentului in litigiu la 26.11.2010 (momentul la care a avut loc "incetarea cauzelor" in sensul art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 mai sus-aratat), iar cererea in nulitate a fost inregistrata la Judecatoria Timisoara la 25.03.2011.
In consecinta, in mod legal a retinut tribunalul ca in cauza se aplica legea speciala (care prevede atat momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie, cat si durata de un an a acestuia) si ca, fata de dispozitiile legii speciale, cererea in nulitate formulata de reclamanta este prescrisa, normele de drept comun nefiind incidente.
Cum, potrivit celor mai sus-aratate, cererea in nulitate a fost formulata cu depasirea termenului de prescriptie prevazut de legea speciala, fata de dispozitiile art. 137 alin. (1) Cod procedura civila sunt nefondate ca temeiuri de modificare ori casare a deciziei sustinerile recurentei referitoare la continutul dispozitiei emise in baza Legii nr. 10/2001, la omisiunea intabularii contractului in cartea funciara, la reaua credinta a cumparatorilor, in mod legal aceste imprejurari nemaifiind examinate de tribunal, fara ca decizia recurata sa fie apreciata ca nemotivata, contrar sustinerilor recurentei.
Este de retinut ca, solicitand constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare, reclamanta a invocat ca nulitatea titlului cumparatorilor se impune ca o consecinta a nevalabilitatii titlului statului: neavand constituit un titlu valabil asupra apartamentului, statul nu-l putea instraina.
Or, cata vreme, conform celor mai sus-aratate, nulitatea titlului cumparatorilor nu mai poate fi constatata, reclamanta nu ar obtine nici un folos din constatarea nevalabilitatii titlului statului, instanta de apel conchizand in mod legal ca, fata de cele statuate de instanta europeana a drepturilor omului, reclamanta nu detine un bun actual in sensul Conventiei.
Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 312 alin.(1) Cod procedura civila raportat la art. 304 pct. 7, 9 Cod procedura civila, art. 306 alin. (2) Cod procedura civila, instanta a respins recursul declarat de reclamanta.