Urmarirea penala si judecarea inculpatului in lipsa, in timpul absentei acestuia din tara. Extradarea condamnatului in vederea executarii pedepsei. Cerere de rejudecare a procesului penal. Admisibilitate

Urmarirea penala si judecarea inculpatului in lipsa, in timpul absentei acestuia din tara. Extradarea condamnatului in vederea executarii pedepsei. Cerere de rejudecare a procesului penal. Admisibilitate

-Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale: art. 6
-Constitutia Romaniei: art. 21 alin. (3)
-Legea nr. 281/2003

Scopul reglementarii procedurii rejudecarii cauzei dupa extradare este garantarea dreptului persoanei extradate sau predate in baza unui mandat european de arestare la un proces echitabil, cu respectarea dreptului la aparare, care presupune posibilitatea persoanei condamnata in lipsa sa fie audiata, de a fi interogati martori sau alte parti din proces, de a se administra probe in aparare cu privire la starea de fapt cat si in circumstantiere. 
Rejudecarea cauzei este necesara pentru a se putea garanta dreptul condamnatului la un proces echitabil, asigurandu-se in acelasi timp respectarea tuturor principiilor care guverneaza procesul penal intr-un stat de drept.
Dreptul la un proces echitabil isi gaseste consacrarea atat prin aplicarea in cadrul procedurii penale romane a dispozitiilor art. 6 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, cat si prin consacrarea acestui principiu in dispozitiile art. 21 alin. (3) din Constitutia Romaniei, dar si prin coroborarea tuturor celorlalte principii prevazute in Codul de procedura penala. Pe langa faptul ca acest principiu este expres prevazut de dispozitiile constitutionale si de prevederile art. 6 din Conventie, in conditiile in care acesta se intemeiaza si isi gaseste continutul tocmai in celelalte principii "clasice" care guverneaza desfasurarea procesului penal, este de necontestat ca judecarea si condamnarea unei persoane in lipsa, indiferent de motive, este de natura sa aduca atingere acestui principiu si implicit sa impieteze asupra actului de justitie.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala,
Decizia penala nr. 920 din 14 august 2013, dr. M.B.

Prin sentinta penala nr. 132/26.04.2013, pronuntata de Judecatoria Sannicolau-Mare in dosarul 577/295/2013, in baza art. 5221 C. pr. pen., s-a respins cererea de rejudecare a cauzei formulata de petentul M.I., privind sentinta penala nr.146 pronuntata in dosarul nr. 258/295/2007 al Judecatoriei Sannicolau-Mare, definitiva prin neapelare.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca prin cererea inregistrata la data de 3.07.2012, petentul M.I. a solicitat rejudecarea cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 258/295/2007 al Judecatoriei Sannicolau-Mare si in temeiul dispozitiilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, raportat la dispozitiile art. 5221 C. pr. pen., coroborat cu dispozitiile art. 404 alin. (1) C. pr. pen., suspendarea executarii sentintei penale nr. 146/04.05.2007, in temeiul careia a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 254/05.06.2007, pana la solutionarea definitiva a cauzei.
[_]
Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin rechizitoriul nr. 364/P/26.02.2007 al Parchetului de pe langa Judecatoria Sannicolau-Mare, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului M.I., alaturi de inculpatii V.G.O. si M.M. pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune fals intelectual si evaziune fiscala, fapta prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. (1), art. 213 C. pen., art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 32 din Legea nr. 82/1991 republicata, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. art. 33 lit. a) C. pen.
Prin sentinta penala nr. 146/04.05.2007, pronuntata de Judecatoria Sannicolau-Mare in dosar nr. 258/295/2007, inculpatul M.I. a fost condamnat la pedeapsa inchisorii de trei ani pentru savarsirea infractiunii prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea dispozitiilor art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa inchisorii de doi ani pentru savarsirea infractiunii prevazuta si pedepsita de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 si art. 41 alin. (2) C. pen. si la pedeapsa inchisorii de sase luni pentru savarsirea infractiunii prevazuta si pedepsita de art. 32 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea dispozitiilor art. 41 alin. (2) C. pen., iar in temeiul dispozitiilor art. 33 lit. a) si art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus executarea pedepsei mai grele de trei ani inchisoare, cu privare de libertate si interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe durata si in conditiile art. 71 C. pen.
Sentinta a ramas definitiva prin neexercitarea cailor de atac.
In baza acestei hotarari judecatoresti, s-a emis de catre Judecatoria Sannicolau-Mare si mandatul de executare a pedepsei inchisorii si ulterior Mandat European de Arestare.
Din verificarea dosarului de urmarire penala si a dosarului de fond instanta a retinut ca atat faza de urmarire penala cat si faza de judecata s-a desfasurat in lipsa inculpatului.
Analizand admisibilitatea in principiu a cererii de rejudecare, prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, instanta a retinut ca art. 522¹ C. pr. pen. stipuleaza ca "in cazul in care se cere extradarea unei persoane judecate si condamnate in lipsa, cauza va putea fi rejudecata de catre instanta care a judecat in prima instanta, la cererea condamnatului; dispozitiile art. 404-408 se aplica in mod corespunzator".
Prin urmare, din interpretarea acestui text de lege reiese ca instanta are posibilitatea sa dispuna rejudecarea cauzei privind persoana judecata si condamnata in lipsa, in baza cererii condamnatului, tot instanta fiind cea chemata sa aprecieze daca, raportat la situatia concreta din cauza, se impune rejudecarea. Cererea condamnatului constituie, asa cum reiese din dispozitia legala, actul ce sta la baza declansarii procedurii, fara a fi insa suficienta formularea unei cereri si constatarea imprejurarii ca inculpatul a fost judecat si condamnat in lipsa pentru a se dispune, in mod automat, rejudecarea cauzei. Instanta a apreciat ca institutia reglementata de art. 5221 C. pr. pen. a fost instituita de legiuitor pentru a garanta respectarea dreptului la aparare al inculpatului si nu pentru a permite acestuia sa obtina o rejudecare a cauzei in toate situatiile in care procesul penal s-a desfasurat in lipsa sa.
Analizand actele procedurale efectuate in dosarul de urmarire penala nr.364/2004 al Parchetului de pe langa Judecatoria Sannicolau-Mare si in dosarul de judecata in fond, nr. 258/295/2007 al Judecatoriei Sannciolau-Mare, prin prisma declaratiei petentului data in fata instantei in prezenta cauza, prima instanta a considerat ca, chiar daca nu exista probe certe ca inculpatul s-a sustras urmaririi penale si judecatii, exista probe ca acesta a cunoscut existenta anchetei penale impotriva sa si pana in momentul retinerii de catre autoritatile spaniole nu a fost interesat sa se apere in fata organelor de certare penala sau a instantei de judecata.
Ca stare de fapt instanta a constatat ca acuzatia penala impotriva petentului se refera la faptul ca in anul 2002-2003, petentul, impreuna cu sotia sa M.M. si ginerele, V.G.O., a indus in eroare 64 de persoane, de la care a achizitionat porci fara a avea intentia de a-i plati si a efectuat activitati comerciale in numele SC S. SRL, desi societatea fusese radiata din registrul comertului, fara sa achite taxele si impozitele aferente activitatii comerciale. Plangerile penale impotriva familiei M. au fost formulate in perioada octombrie 2002 - februarie 2003.
La data de 24.02.2004 petentul a fost cautat de catre organele de politie la domiciliul sau, insa potrivit procesului verbal de cautare (fila 188 vol. 1 dosar UP) nu a fost gasit, din discutiile cu vecinii rezultand ca acesta este plecat cu sotia si celelalte rude in judetul Arad. Tot la inceputul anului 2004 petentul a instrainat imobilul proprietatea sa si a sotiei catre parintii sotiei sale. Cu toate acestea, in urma cercetarilor s-a constat atat de catre organele de cercetare penala, cat si de catre organele fiscale (fila 208) ca in imobil nu locuieste nimeni, insa lucrurile petentului si ale familie sale se aflau in continuare in imobil.
La data de 1 martie 2004 petentul se afla in mod cert inca in Romania, intrucat a incheiat doua contracte de vanzare-cumparare in forma autentica si unul sub semnatura privata, prin care a instrainat doua autoutilitare si un tractor, insa nu in localitatea Sannicolau-Mare ci in localitatea Arad (filele 239-241). Instanta retine ca la acea data, petentul a instrainat si autoutilitara cu numarul [_] ce a fost folosita la transportul porcilor la abator asa cum rezulta din facturile fiscale existente la dosarul de urmarire penala.
In vederea efectuarii unei inspectii fiscale la sediul SC S. SRL, in cursul anului 2004 inspectorii fiscali s-au deplasat la domiciliul petentului, acelasi cu sediul societatii, si au constat ca in imobil nu se afla nimeni (filele 421-427).    
Condamnata M.M., sotia petentului a fost audiata la data de 17.11.2003, inainte de inceperea urmaririi penale (fila 131 - vol.1), iar urmarirea penala fata de toti participantii a fost inceputa la data de data de 8.03.2004 (fila 122).
La data de 16.03.2004 a fost efectuata o perchezitie la domiciliul petentului si al familiei sale situat in Sanpetru-Mare nr. [_].
Cu aceasta ocazie (in prezenta a doi martori asistenti, vecini cu petentul) s-a constat ca in imobil nu se afla niciun membru al familiei. De asemenea, din discutiile cu martorul asistent J.I., organele de cercetare penala au aflat ca intreaga familie a plecat in urma cu o saptamana, lasand casa in grija acestui martor, inclusiv cele cateva gaini aflate in gospodarie.
Fiind intrebati, niciunul din cei doi martori nu au putut da relatii despre locul in care a plecat inculpatul si familia sa.
Potrivit inscrisului aflat la fila 153 in volumul 1 al dosarului de urmarire penala, la data de 17.05.2004 petentul M.I. a fost dat in urmarire generala, iar din comunicarile emise de catre organele statului a rezultat ca acesta nu a putut fi identificat pe teritoriul Romaniei.
La data de 6.04.2004 organele de cercetare penala au emis o adresa catre Serviciul Straini Timis solicitand sa i se comunice daca petentul a parasit definitiv Romania.
La data de 23.01.2007 petentul a fost din nou cautat in vederea audierii insa potrivit procesului verbal de executare a mandatului de aducere acesta se afla din anul 2005 la munca in Italia (fila 163-164 vol.2).
In cursul judecatii petentul a fost citat la fiecare termen de judecata, inclusiv cu mandat de aducere cu executare efectiva, insa nu s-a putut identifica locul in care se afla, existand intr-adevar suspiciuni ca ar fi plecat la munca in Spania, din anul 2004. In consecinta petentul a fost citat in mod procedural la locul savarsirii faptei, respectiv la Consiliul Local Sanpetru Mare.
De asemenea in cursul judecatii inculpatului i s-a asigurat asistenta judiciara obligatorie asa cum s-a consemnat in incheierea de sedinta din data de 27.04.2007.
Instanta a mai retinut ca, desi mandatul de arestare a fost trimis spre executare la data de 5.06.2007, iar petentul a fost dat in urmarire internationala la data de 26.11.2007, insa abia dupa 3 ani s-a reusit identificarea locului in care se afla petentul.
In declaratia data in fata instantei in prezenta cauza petentul a aratat ca a plecat in Spania in anul 2004, ca desi era certat cu sotia si nu cunostea nimic despre afacerile ei din Romania, a locuit impreuna cu aceasta timp de inca 2 ani in Spania, ca ulterior a locuit impreuna cu ginerele V.G.O. in Spania pana la momentul in care V.G.O. a fost retinut si trimis in Romania si ca, desi avea cunostinta de faptul ca ginerele sau a fost arestat si trimis in Romania iar ulterior eliberat, acesta nu i-a spus nimic despre acuzatiile impotriva sa si nici despre faptul ca exista un mandat de arestare emis pe numele sau.
Petentul a recunoscut insa ca a parasit Romania datorita amenintarilor persoanelor carora sotia sa le-a vandut porci, fara sa le achite pretul.
Petentul a mai recunoscut si faptul ca desi mai avea cunostinte si rude din partea sotiei (printre care si parintii sotiei), nici el si nici vreun alt membru al familiei sale nu a comunicat nimanui locul in care se afla.
Avand in vedere ca procedura impotriva petentului s-a desfasurat pe o perioada foarte lunga de timp, respectiv intre anii 2003-2007 ca, in tot acest timp nicio persoana nu a fost in masura sa dea relatii despre locul in care se afla petentul sau ceilalti membrii ai familiei sale, ca atat organele de cercetare penala, cat si instanta de judecata au efectuat demersuri in vederea depistarii locului in care se afla petentul si familia sa, fara a se putea retine vreo culpa din partea autoritatilor, instanta considera ca in speta nu se impune rejudecarea cauzei.
De altfel faptul ca petentul, cu putin timp inainte de inceperea urmaririi penale impotriva sa, si-a instrainat toate bunurile de valoare si a parasit tara, ascunzand fata de rude si cunostinte locul in care urmeaza sa se stabileasca, este un indiciu al faptului ca a dorit sa se sustraga urmaririi penale si o proba certa ca organele de urmarire penala nu aveau posibilitatea sa-i inmaneze personal citatia si celelalte acte procedurale efectuate impotriva sa.
Instanta a mai retinut ca, in conditiile in care locuinta a fost instrainata catre socrii petentului si atat organele de cercetare penala, cat si autoritatile fiscale s-au deplasat de mai multe ori la aceasta adresa, cerand relatii de la vecini, fiind efectuata chiar si o perchezitie domiciliara, afirmatia petentului ca nu a cunoscut despre existenta procesului este nereala.
Impotriva sentintei penale nr. 132/26.04.2013, pronuntata de Judecatoria Sannicolau-Mare in dosarul 577/295/2013 a declarat recurs in termen legal condamnatul M.I., recurs inregistrat la Curtea de Apel Timisoara la data de 01.07.2013, recursul nefiind motivat in scris, sustinerile orale ale aparatorului ales al inculpatului fiind consemnate in partea introductiva a prezentei decizii penale.
Analizand legalitatea si temeinicia sentintei penale recurate, din prisma motivelor de recurs precum si din oficiu conform art. 3856 C. pr. pen. instanta de recurs apreciaza ca hotararea atacata este netemeinica, fiind incident cazul de casare prevazut de art. 3859 C. pr. pen., pentru considerentele ce vor fi prezentate.
Articolul 5221 C. pr. pen. a fost introdus prin art. 1 pct. 221 din Legea nr. 281/2003 si, avand denumirea marginala de "rejudecarea celor judecati in lipsa in caz de extradare" si dispune ca "in cazul in care se cere extradarea unei persoane judecata si condamnata in lipsa, cauza va putea fi rejudecata de catre instanta care a judecat in prima instanta, la cererea condamnatului".
Legiuitorul a lasat la latitudinea instantei de judecata sa aprecieze daca, la situatia concreta, se impune rejudecarea. In speta de fata, in ceea ce-l priveste pe condamnatul M.I., intreaga procedura judiciara, respectiv atat urmarirea penala cat si judecata, s-au desfasurat in absenta inculpatului, intrucat acesta a parasit tara anterior inceperii urmaririi penale, fiind apoi extradat dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. Citarea inculpatului pe durata judecatii s-a efectuat la adresa din tara si s-a indeplinit prin afisare sau prin semnarea dovezii de catre alte persoane gasite la adresa, imprejurari care nu ofera certitudinea ca acesta a avut cunostinta despre derularea procedurii in fata instantelor, astfel ca nu se poate retine concluzia ca inculpatul s-ar fi sustras cercetarii penale.
Scopul reglementarii procedurii rejudecarii cauzei dupa extradare este garantarea dreptului persoanei extradate sau predate in baza unui mandat european de arestare la un proces echitabil, cu respectarea dreptului la aparare, care presupune posibilitatea persoanei condamnata in lipsa sa fie audiata, de a fi interogati martori sau alte parti din proces, de a se administra probe in aparare cu privire la starea de fapt cat si in circumstantiere. 
Instanta de recurs apreciaza ca rejudecarea cauzei este necesara pentru a se putea garanta dreptul condamnatului la un proces echitabil, asigurandu-se in acelasi timp respectarea tuturor principiilor care guverneaza procesul penal intr-un stat de drept.
Dreptul la un proces echitabil isi gaseste consacrarea atat prin aplicarea in cadrul procedurii penale romane a dispozitiilor art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, cat si prin consacrarea acestui principiu in dispozitiile art. 21 alin. (3) din Constitutia Romaniei, dar si prin coroborarea tuturor celorlalte principii prevazute in Codul de procedura penala. Pe langa faptul ca acest principiu este expres prevazut de dispozitiile constitutionale si de prevederile art. 6 din Conventie, in conditiile in care acesta se intemeiaza si isi gaseste continutul tocmai in celelalte principii "clasice" care guverneaza desfasurarea procesului penal, este de necontestat ca judecarea si condamnarea unei persoane in lipsa, indiferent de motive, este de natura sa aduca atingere acestui principiu si implicit sa impieteze asupra actului de justitie.
In materie penala, prin intermediul Legii nr. 281/2003 legiuitorul a inteles sa introduca institutia rejudecarii in cazul persoanei extradate, institutie care constituie o cale de atac extraordinara speciala, pentru a garanta principiul dreptului la un proces echitabil. Acest text de lege nu face nicio distinctie intre persoana care se sustrage de la judecata, parasind teritoriul tarii, fiind ulterior extradata dupa condamnare, si persoana care comite o infractiune, iar ulterior este trimisa in judecata si condamnata, fara ca aceasta sa fi cunoscut faptul ca impotriva ei s-a declansat o procedura judiciara, singura conditie fiind aceea ca dupa condamnare sa se obtina extradarea din statul in care se afla.
Rejudecarea are ca finalitate oferirea posibilitatii celui condamnat si apoi extradat sa isi exercite dreptul la aparare si in acelasi timp sa beneficieze de un proces penal care sa respecte principiul contradictorialitatii si principiul aflarii adevarului, ce poate primi consistenta prin datele si elementele noi pe care cel care solicita rejudecarea le poate prezenta organelor judiciare, date si informatii care pot releva aspecte noi cu privire la starea de fapt si activitatea infractionala care a facut obiectul cauzei.
In acelasi sens este si practica CEDO in cauza Colozza contra Italiei, reamintind ca o procedura care se desfasoara in lipsa condamnatului nu este in principiu incompatibila cu Conventia daca, acuzatul poate obtine ulterior ca o instanta sa statueze din nou, dupa ce l-a audiat asupra temeiniciei acuzatiei in fapt si in drept. Chiar daca nu se mentioneaza expres in paragraf 1 al art. 6 din CEDO dreptul acuzatului de a lua parte la audieri, decurge din obiectul si scopul intregului articol. Dupa jurisprudenta constanta a Curtii, renuntarea la un drept garantat de Conventie trebuie sa fie stabilita intr-o maniera neechivoca. Or, in speta de fata nu este vorba de un acuzat - inculpatul M.I. - care a fost notificat personal si dupa ce a luat cunostinta de acuzatiile care i s-au adus a refuzat expres sa se prezinte si sa-si faca apararea. Nu se poate sustine de catre instanta de recurs ca inculpatul M.I. a renuntat la acest drept, deducere care s-a realizat pe baza unei prezumtii dedusa din lipsa sa de la procesul penal pornit impotriva sa.
Astfel, in baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. pr. pen., Curtea a admis recursul declarat de condamnatul M.I. impotriva sentintei penale nr. 132/26.04.2013, pronuntata de Judecatoria Sannicolau-Mare in dosarul 577/295/2013, a casat integral sentinta recurata si rejudecand, in baza art. 5221 alin. (2) C. pr. pen. raportat la art. 404 C. pr. pen., a admis in principiu cererea de rejudecare a cauzei penale ce a facut obiectul dosarului nr. 258/295/2007 al Judecatoriei Sannicolau-Mare, in care s-a pronuntat sentinta penala nr. 146/04.05.2007, formulata de condamnatul M.I. si a dispus trimiterea dosarului Judecatoriei Sannicolau-Mare in vederea rejudecarii cauzei penale nr. 258/295/2007 in privinta inculpatului M.I. si a respins cererea de suspendare a executarii sentintei penale nr. 146/04.05.2007.