Clauze specifice in contractul individual de munca. Clauza de fidelitate. Clauza de neconcurenta. Clauza de rambursare a cheltuielilor determinate de formarea profesionala a salariatului

Clauze specifice in contractul individual de munca. Clauza de fidelitate. Clauza de neconcurenta. Clauza de rambursare a cheltuielilor determinate de formarea profesionala a salariatului

-Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii: art. 20-art.24, art. 39 alin. 2 lit. d), art. 198

Prin acordul lor, partile pot cuprinde, in contractual individual de munca, si alte clauze specifice, in afara celor enumerate exemplificativ de art. 20 alin. (2) din Codul muncii, daca ele nu contravin normelor imperative ale legilor aplicabile.
Obligatia de fidelitate constituie o indatorire principala a salariatului pe intreaga existenta a contractului individual de munca, insa ea nu actioneaza dupa incetarea acestuia. Fiind prevazuta de lege, indatorirea de fidelitate a angajatului exista si in absenta stipularii ei exprese in continutul contractului individual de munca incheiat intre parti, fara a naste in sarcina angajatorului o obligatie corelativa de indemnizare a salariatului cu un spor sau o indemnizatie suplimentara la salariul negociat de catre parti la incheierea contractului individual de munca sau a actului aditional la acesta. Partile pot negocia inserarea in contractul individual de munca sau intr-un act aditional la acesta a unei clauze prin care sa fie concretizat continutul acestei obligatii legale a salariatului, aplicand prin analogie si in mod corespunzator prevederile art. 21 alin. 2 din Codul muncii referitoare la clauza de neconcurenta, fara ca angajatorul sa fie indreptatit sa solicite angajatului si sa convina cu acesta sa ramana in unitate un numar minim de ani din momentul incheierii contractului individual de munca, sub sanctiunea platii unor daune-interese, stabilite anticipat, in cazul denuntarii unilaterale a contractului individual de munca inaintea expirarii termenului impus de catre angajator, dat fiind ca o astfel de solicitare incalca dreptul esential la munca.
Art. 198 din Codul muncii reglementeaza un caz special de raspundere patrimoniala a salariatilor, iar angajatorul nu poate invoca existenta unei clauze penale in actul aditional la contractul individual de munca pentru a obtine obligarea angajatului la plata sumei stabilite anticipat prin aceasta clauza, cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregatirea sa profesionala, fara a dovedi indeplinirea cerintelor legale pentru angajarea acestei raspunderi. In absenta unui curs sau a unui stagiu de formare profesionala, nu sunt incidente dispozitiile art. 198 din Codul muncii.
Clauza de neconcurenta este reglementata de catre legiuitor pentru a produce efecte dupa incetarea contractului individual de munca pe o anumita perioada de timp. Prin urmare, atat obligatia angajatului de a nu presta, in interes propriu sau al unui tert, o activitate care se afla in concurenta cu cea prestata la angajatorul sau, cat si obligatia angajatorului de plata a unei indemnizatii de neconcurenta lunare pe toata perioada de neconcurenta se nasc din momentul incetarii contractului individual de munca incheiat intre parti. Indemnizatia de neconcurenta nu are caracterul unui venit salarial, ci reprezinta o compensatie acordata fostului salariat pentru limitarea dreptului sau la munca prin asumarea obligatiei de neconcurenta in favoarea angajatorului.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr. 1793 din 10 iulie 2013

Prin sentinta civila nr. 452/07.02.2013, pronuntata in dosarul nr. 8636/30/2012, Tribunalul Timis a respins  actiunea formulata de catre reclamanta SC "P." SA Timisoara in contradictoriu cu paratul J.A., precum si cererea reconventionala formulata de catre paratul-reclamant reconventional J.A. in contradictoriu cu reclamanta-parata  reconventionala SC "P." SA Timisoara.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut, in esenta, ca intre parti s-a incheiat contractul individual de munca nr. 508/2011, in baza caruia paratul a ocupat functia de reprezentant tehnic comercial, iar la data de 28.03.2011, s-a incheiat un act aditional la contractul individual de munca, prin care contractul individual de munca al paratului s-a transformat din contractul individual de munca cu durata determinata in contractul individual de munca cu durata nedeterminata, iar salariul angajatului s-a majorat de la 2.100 lei la 2.500 lei.
Contractul individual de munca incheiat intre parti are o anexa denumita "Clauze speciale". Clauza de fidelitate, pe care isi intemeiaza reclamanta actiunea, este definita la art. II din aceasta anexa, care prevede, la lit. a, ca: "partile incheie prezentul contract in considerarea faptului ca salariatul va avea acces, pe toata durata contractului individual de munca, la modalitatile specifice de desfasurare a activitatii de catre angajator. Specificul activitatii se concretizeaza in actualizarea continua a cunostintelor profesionale, insusirea unor elemente de know-how adecvat, perfectionarea permanenta a pregatirii profesionale, deprinderea de metode, procedee si proceduri moderne, dezvoltarea carierei profesionale".
La lit. b) a aceluiasi articol se prevede obligativitatea angajatului ca, in conditiile stipulate la lit. a), "sa isi pastreze calitatea de angajat al SC Prompt SA  pentru o perioada de cel putin 5 ani de la semnarea contractul individual de munca", iar la lit. c), se stabileste ca: "in cazul in care contractul individual de munca inceteaza din motive imputabile salariatului, in termenul precizat la lit. b), dar numai dupa terminarea perioadei de proba, acesta se obliga sa plateasca despagubiri in valoare de 10.000 Euro".
La data de 24.07.2012, paratul a exprimat, printr-o notificare de demisie, intentia sa privind incetarea contractului individual de munca, aratand ca doreste ca incetarea acestuia sa se produca cu incepere de la data de 21.08.2012.
Avand in vedere actele si lucrarile dosarului, instanta de fond a constatat ca raspunderea patrimoniala a salariatului nu poate fi antrenata in temeiul art. 254 alin. (1) din Codul muncii, nefiind indeplinite conditiile prevazute in acest text de lege.
Potrivit art. 39 alin. (2) lit. d) din Codul muncii, una din indatoririle principale ale salariatului este obligatia de fidelitate fata de angajator in executarea atributiilor de serviciu.
Dat fiind ca raportul juridic de munca are caracter "intuitu personae", fiind bazat pe increderea reciproca a partilor, increderii manifestate de angajator trebuie sa-i corespunda o obligatie de fidelitate a salariatului.
Obligatia de fidelitate constituie o indatorire principala a salariatului, pe durata executarii contractului individual de munca, de a se abtine de la savarsirea oricarui act sau fapt ce ar putea dauna intereselor angajatorului, fie prin concurenta, fie prin lipsa de discretie cu privire la informatiile confidentiale (secrete) privindu-l pe angajator, informatii de natura tehnica, economica, manageriala, comerciala, etc., la care are acces, permanent sau ocazional, prin activitatea pe care o desfasoara.
Prin specificul sau, aceasta obligatie are un caracter permanent pe intreaga existenta a contractului individual de munca. Ea, insa, nu actioneaza niciodata dupa incetarea contractului individual de munca.
Pentru concretizarea obligatiei de fidelitate este posibila aplicarea, prin analogie, a dispozitiilor art. 21 alin. (2) din Codul muncii, care se refera la clauza de neconcurenta, partile putand stabili, prin acord, unele precizari in contractul individual de munca referitoare la: activitatile interzise salariatului, in cazul in care el ar desfasura, in timpul liber, o activitate in beneficiul unor terti; la determinarea unor terti si la aria geografica in care salariatul s-ar afla in competitie reala cu angajatorul.
Dupa incetarea contractului individual de munca, angajatorul poate solicita despagubiri, in baza art. 198 din Codul muncii, conform caruia salariatii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionala, in conditiile art. 197 alin. (1) din Codul muncii, nu pot avea initiativa incetarii contractului individual de munca o perioada stabilita prin act aditional. Durata obligatiei salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, precum si orice alte aspecte in legatura cu obligatiile salariatului, ulterioare formarii profesionale, se stabilesc prin act aditional la contractul individual de munca. Nerespectarea de catre salariat a dispozitiei prevazute la art. 198 alin. (1) din Codul muncii determina obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca.
In speta, clauza de care se prevaleaza reclamanta nu constituie o clauza de neconcurenta si nici nu instituie o obligatie de despagubire a salariatului ca urmare a formarii profesionale, iar prevederile art. 1170 si art. 1270 Cod civil nu pot fi invocate in cadrul raporturilor de munca, ce au la baza o legislatie speciala.
In lipsa unui curs sau a unui stagiu de formare profesionala, obligatia de fidelitate, sub forma interdictiei pentru angajat de a avea initiativa incetarii contractului individual de munca, este contrara dispozitiilor art. 38 din Codul muncii.
Aceasta clauza, inserata in actul aditional la contractul individual de munca,   nu poate produce efecte in conditiile in care nu sunt intrunite cerintele imperative ale legii.
Prin urmare, intrucat clauza aratata nu se incadreaza in prevederile legale imperative sus-mentionate, tribunalul a constatat, pe cale de exceptie, nulitatea partiala absoluta a art. 2 lit. b) si lit. c) din actul aditional la contractul individual de munca nr. 508/ 2011 si a respins, pe cale de consecinta, cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta ca neintemeiata.
Paratul-reclamant reconventional a solicitat, prin cererea reconventionala, obligarea reclamantei-parata reconventionala la plata diferentei de drepturi salariale pentru luna august 2012, in cuantum de 1.200 lei.
La data demisiei, angajatul avea incheiat cu societatea actul aditional la contractul individual de munca nr. 48/11.05.2012, prin care se stabilea reducerea salariului de la 2.500 lei la 1875 lei.
Din extrasul de cont al angajatului, rezulta ca i s-a achitat salariul corespunzator lunii august 2012, pana la data de 21.08.2012, demisia producand efecte incepand cu data de 22.08.2012.
Astfel, vazand prevederile art. 168 din Codul muncii, prima instanta a respins, ca neintemeiat, acest petit.
In privinta orelor suplimentare aferente intervalului 25.01.2011 - 21.08.2012, instanta de fond a constatat ca, potrivit art. 121 din Codul muncii, la solicitarea angajatorului salariatii pot efectua munca suplimentara.
In speta, nu s-a facut dovada ca societatea a solicitat efectuarea de ore suplimentare si nu s-a probat, cu pontaje sau alte evidente, ca paratul-reclamant reconventional a prestat ore suplimentare, considerente pentru care s-a respins, ca nefondat, si acest capat din cererea reconventionala.
Potrivit art. IV lit. c) din clauzele speciale ale contractului individual de munca, la momentul incheierii contractului individual de munca/actului aditional, angajatorul se obliga sa includa in salariul negociat cu angajatul un procent de 50% din salariul brut negociat, ce reprezinta contraprestatia pentru asumarea clauzei de neconcurenta.
Analizand aceasta clauza, tribunalul a constatat ca procentul de 50% face parte din salariul negociat o data cu incheierea contractului individual  de munca si a actelor aditionale la acesta, nefiind un spor sau o indemnizatie suplimentara si, dat fiind ca salariul angajatului a fost platit conform sumelor negociate si mentionate in aceste inscrisuri, a respins, ca neintemeiat, petitul privind acordarea sporului de 50% calculat la salariul brut pentru perioada 25.08.2011 - 21.08.2012, in cuantum de 13.750 lei.
Referitor la rectificarea salariului, s-a retinut ca, intre parti, s-a incheiat actul aditional la contractul individual de munca nr. 41/28.03.2011, care a atestat majorarea salariului de la 2.100 la 2.500 lei, iar prin actul aditional nr. 48/11.05.2012, s-a redus durata de lucru de la 8 ore la 6 ore si salariul de la 2.500 lei la 1.875 lei.
Intrucat actul aditional a fost incheiat cu acordul partilor, fiind respectate prevederile art. 41 alin. 1 din Codul muncii, instanta de fond a respins capatul de cerere referitor la rectificarea cuantumului salariului brut la 2.100 lei, in perioada 25.01.2011 - 21.08.2012, si la 2.500 lei in perioada 25.08.2011 - 21.08.2012.
Cererea formulata de paratul-reclamant reconventional pentru acordarea daunelor morale, in cuantum de 40.000 lei, a fost respinsa, deoarece potrivit art. 253 din Codul muncii, pentru angajarea raspunderii civile contractuale trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unei fapte ilicite, culpa faptuitorului, sub forma intentiei sau neglijentei ori imprudentei, cauzarea unui prejudiciu si existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.
In speta, sustinerea ca s-a produs un prejudiciu constand in atingerea demnitatii si onoarei salariatului, prin atitudinea administratorului si asociatului unic al societatii, nu a fost retinuta, in conditiile in care la dosar nu exista dovezi din care sa rezulte ca acesta a fost prejudiciat prin nerespectarea unei obligatii contractuale de catre parata sau in legatura cu serviciul.  
Impotriva sentintei civile nr. 452/07.02.2013 a Tribunalului Timis a declarat recurs, in termenul legal, reclamanta, solicitand admiterea recursului si modificarea in parte a  hotararii recurate, in sensul admiterii in intregime a actiunii principale si obligarii paratului la plata daunelor-interese in cuantum de 10.000 de euro, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii de recurs se arata, in esenta, ca, la baza raporturilor juridice dintre parti a stat contractul de munca incheiat intre reclamanta si parat, contract ce cuprinde o serie de clauze speciale, si anume: de fidelitate, de confidentialitate, de neconcurenta si de exclusivitate.
Clauza de fidelitate este definita la art. II din anexa la contractul individual de munca, denumita "Clauze speciale". Paratul a fost de acord sa se angajeze la societatea reclamanta si sa obtina cunostintele la care se face referire in cuprinsul clauzelor. Activitatea acestuia, in cadrul societatii, a vizat mai intai acumularea de cunostinte si perfectionarea sa in domeniul pietei instalatiilor de ridicat, urmarindu-se prezentarea unor aspecte noi, care nu se studiaza in institutii de invatamant precum cele absolvite de parat.
In acest context, reclamanta a solicitat instantei obligarea paratului la despagubirea societatii pentru prejudiciul creat prin demisie inainte de implinirea termenului prevazut la art. II lit. b) din Anexa: "Clauze speciale", respectiv respectarea obligatiei asumate de acesta ca, intr-un asemenea caz, sa achite societatii suma de 10.000 euro, cu titlu de despagubiri.
In speta, nu sunt concludente prevederile Codului muncii referitoare la "clauza de formare profesionala", asa cum este aceasta definita de cod, deoarece art. II din cuprinsul "Clauzelor Speciale" ale contractului individual de munca al paratului a fost denumit, prin acordul partilor, clauza de fidelitate. Nerespectarea acestei clauze, astfel cum este asumata potrivit art. II lit. a) si lit. b) din Anexa: "Clauze speciale", este sanctionata prin art. II lit. c) din aceeasi anexa.
Din coroborarea dispozitiilor art. 20 din Codul muncii cu cele ale art. 2 alin. (1) si alin. (2) din Ordinul nr. 64/2003 al Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, pentru aprobarea modelului-cadru al contractului individual de munca, rezulta ca, prin acordul lor, partile pot cuprinde, in contractual individual de munca, si alte clauze specifice, nu numai cele enumerate de prevederile Codului muncii, daca ele nu contravin normelor imperative ale legilor aplicabile.
Clauza de fidelitate este o clauza speciala, corespunzatoare specificului activitatii desfasurate de societatea reclamanta, si este urmarea faptului ca salariatii au ocazia de a-si insusi cunostinte care nu se pot dobandi in niciun alt domeniu de activitate sau intr-o unitate de invatamant.
Paratul a semnat actul aditional la contractul individual de munca, denumit "Clauze speciale", dupa un interval de 8 luni de la semnarea contractului individual de munca, asa cum rezulta din intampinarea acestuia, astfel incat nu a fost constrans in vreun fel sa semneze aceste clauze odata cu semnarea contractului individual de munca, ci le-a acceptat in timp, dupa ce s-a acomodat, intr-o oarecare masura, cu specificul angajatorului si a constientizat ca prevederile clauzei de fidelitate corespund modului concret in care un salariat al societatii devine specializat intr-un domeniu de nisa. Paratul nu a invocat in fata primei instante vreo viciere de consimtamant la semnarea contractului de munca sau a clauzelor speciale ale acestuia. Astfel, devin aplicabile prevederile civile referitoare la forta obligatorie a contractelor si la executarea acestora cu buna-credinta, prevazute la art. 969 din vechiul Cod civil.
In realitate, nu exista alta varianta in care paratul s-ar fi putut specializa si ar fi putut acumula deprinderile necesare activitatii in piata utilajelor de ridicat, decat cea trasata de clauzele speciale convenite intre parti.
Instanta de fond nu a aratat care ar fi fost drepturile la care paratul ar fi renuntat sau cu privire la care societate i-ar fi solicitat sa renunte, contrar art. 38 din Codul muncii. Daca s-a avut in vedere dreptul angajatului de a demisiona sau de a-si cauta un alt loc de munca, recurenta arata ca nu a interzis niciun moment paratului sa demisioneze si nu i-a impus pastrarea calitatii de angajat cu orice pret.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 304 pct. 7-pct. 9 si ale art. 3041 din Codul de procedura civila.
Paratul-intimat a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de catre reclamanta ca nefondat.
Impotriva aceleiasi sentinte a declarat recurs, in termenul legal, paratul Jere Adrian, solicitand admiterea recursului si modificarea in parte a sentintei recurate, in sensul admiterii cererii reconventionale, iar in subsidiar, casarea hotararii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond.
In motivarea cererii de recurs se arata, in esenta, ca instanta de fond a respins, in mod nelegal, petitul avand ca obiect obligarea reclamantei-parata reconventionala la plata diferentei de drepturi salariale pentru luna august 2012, in cuantum de 1.200 lei, dat fiind ca ele nu au fost achitate.
La fila 98 din dosarul de fond, se afla extrasul de cont bancar din care rezulta ca, in luna august 2012, s-a platit salariul aferent lunii iulie, iar nu salariul aferent lunii august, care trebuia achitat in luna septembrie 2012. Or, la dosar nu exista nici un document din care sa rezulte ca angajatorul a efectuat plata salariului aferent lunii august 2012, conform art. 168 alin. (1) din Codul muncii.
Cu referire la capatul de cerere reconventionala vizand plata aferenta orelor suplimentare prestate in perioada 25.01.2011 - 21.08.2012, in cuantum total de 5.954 lei, paratul-recurent sustine ca prima instanta ar fi trebuit sa constate ca pontajul depus la dosarul de fond de societate nu este semnat de angajati, astfel ca acest document, in lipsa semnaturii ambelor parti contractante, nu poate sa reflecte realitatea.
La dosar nu au fost depuse avizele de deplasare ale paratului, iar proba testimoniala pentru a dovedi orele suplimentare efectuate de parat la solicitarea reclamantei, a fost respinsa neintemeiat.
Anexa la contractul individual de munca nr. 508/2011, denumita "Clauze Speciale", a fost semnata ulterior incheierii contractului individual de munca, astfel incat in mod gresit instanta de fond, a constatat ca procentul de 50% din salariul brut, ce reprezinta contraprestatia pentru clauza de neconcurenta, a fost platit odata cu salariul.
La data angajarii, paratul a negociat un salariu net de 2.100 lei, iar, ulterior, la data de 28.03.2011, a negociat un salariu net de 2.500 lei. La dosarul cauzei, exista extrasele de cont bancar, potrivit carora, lunar, paratului i-a fost platit un salariu net de 2.100 lei, respectiv de 2.500 lei.
Paratul a solicitat sa i se incuviinteze proba testimoniala pentru a dovedi si acest petit, avand in vedere ca multi angajati au inserat in contractul de munca, la lit. j) pct. 1, si in actele aditionale, valoarea salariului net, iar nu valoarea salariului brut.
Instanta de fond a respins petitul avand ca obiect obligarea reclamantei la plata daunelor morale in cuantum de 40.000 lei pentru hartuire psihologica agresiva, retinand ca nu exista dovezi ca paratul a fost prejudiciat prin nerespectarea unei obligati contractuale. Or, dreptul la demnitate in munca este prevazut de lege, respectiv de art. 39 alin. 1 lit. e) din Codul muncii. Acestui drept al salariatului ii corespunde obligatia corelativa a angajatorului de a se abtine de la orice act sau gest care ar putea aduce atingere demnitatii si onoarei salariatului.
Tribunalul trebuia sa ii permita paratului sa dovedeasca cu martori hartuirea psihologica agresiva la care a fost supus, iar nu sa respinga aceasta proba ca nefiind concludenta cauzei, in conditiile in care demnitatea i-a fost incalcata in mod repetat, public, fata de alti colegi de munca.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 3041 Cod procedura civila.
Reclamanta-intimata a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de catre parat ca nefondat.
Examinand recursurile declarate de catre parti prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate in cauza si a dispozitiilor art. 304 pct. 7-pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 si ale art. 312 alin. (3) si alin. (5) Cod procedura civila, Curtea constata ca recursul reclamantei este neintemeiat, iar recursul paratului este fondat in parte pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a solicitat instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna obligarea paratului la plata sumei de 10.000 euro, reprezentand daune-interese datorate de catre acesta potrivit art. II lit. c) din anexa la contractul individual de munca, incheiat intre parti, denumita "Clauze speciale", pentru incalcarea obligatiei de fidelitate asumata fata de societate.
Inscrisul denumit "Clauze speciale" la contractul individual de munca nr. 508/2011, este semnat de catre reclamanta si de catre parat, insa nu este datat si nici inregistrat in evidentele paratei, dar ambele parti sustin incheierea sa in cursul lunii august 2011, la circa 8 luni de la incheierea contractului individual de munca nr. 508/2011, astfel incat el are regimul juridic al unui act aditional la contractul individual de munca.
Din coroborarea dispozitiilor art. 20 din Codul muncii cu cele ale art. 11 din Codul muncii si ale art. 2 alin. (1) si alin. (2) din Ordinul nr. 64/2003 al Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale pentru aprobarea modelului-cadru al contractului individual de munca, modificat prin Ordinul nr. 1616/2011 al aceluiasi minister rezulta ca, prin acordul lor, partile pot cuprinde, in contractual individual de munca, si alte clauze specifice, in afara celor enumerate exemplificativ de art. 20 alin. (2) din Codul muncii, daca ele nu contravin normelor imperative ale legilor aplicabile.
Conform art. 39 alin. (2) lit. d) din Codul muncii, angajatul are obligatia de fidelitate fata de angajator in executarea atributiilor de serviciu.
Asa cum a retinut si prima instanta, obligatia de fidelitate constituie o indatorire principala a salariatului, pe durata executarii contractului individual de munca, de a se abtine de la savarsirea oricarui act sau fapt ce ar putea dauna intereselor angajatorului, fie prin concurenta, fie prin lipsa de discretie cu privire la informatiile confidentiale (secrete) privindu-l pe angajator, informatii de natura tehnica, economica, manageriala, comerciala, etc., la care are acces, permanent sau ocazional, prin activitatea pe care o desfasoara.
Prin specificul sau, aceasta obligatie are un caracter permanent pe intreaga existenta a contractului individual de munca, insa ea nu actioneaza dupa incetarea contractului individual de munca.
Fiind prevazuta de lege, indatorirea de fidelitate a angajatului exista si in absenta stipularii ei exprese in continutul contractului individual de munca incheiat intre parti, fara a naste in sarcina angajatorului o obligatie corelativa de indemnizare a salariatului cu un spor sau o indemnizatie suplimentara la salariul negociat de catre parti la incheierea contractului individual de munca sau a actului aditional la acesta. Partile pot negocia inserarea in contractul individual de munca sau intr-un act aditional la acesta a unei clauze prin care sa fie concretizat continutul acestei obligatii legale a salariatului, aplicand prin analogie prevederile art. 21 alin. (2) din Codul muncii referitoare la clauza de neconcurenta. Astfel, pot stabili activitatile interzise salariatului, in cazul in care el ar desfasura, in timpul liber, o activitate in beneficiul unor terti, pot determina tertii la care salariatul nu se poate angaja in timpul liber si aria geografica in care el s-ar afla in competitie reala cu angajatorul, precum si eventuale bonusuri de fidelitate ce vor fi achitate de catre angajator.
Aceasta obligatie nu da dreptul, insa, angajatorului sa solicite angajatului si sa convina cu acesta sa ramana in unitate un numar minim de ani din momentul incheierii contractului individual de munca intre parti, in considerarea faptului ca salariatul, in realizarea atributiilor de serviciu, ia cunostinta de secrete de productie si comerciale, inclusiv de elemente de know-how adecvat, acumuleaza cunostinte profesionale ce exced curiculei institutiilor de invatamant tehnic superior din Romania, isi perfectioneaza permanent pregatirea profesionala, deprinderea de metode, procedee si proceduri moderne, si isi dezvolta cariera profesionala, sub sanctiunea platii unor daune-interese, stabilite anticipat, in cazul denuntarii unilaterale a contractului individual de munca inaintea expirarii termenului impus de catre angajator, dat fiind ca o astfel de solicitare incalca dreptul esential la munca, prevazut de art. 41 alin. (1) din Constitutia Romaniei coroborat cu art. 3 din Codul muncii, drept ce are un continut complex, incluzand si dreptul salariatului la demisie in orice moment al executarii contractului individual de munca, cu respectarea termenului de preaviz, daca nu invoca nerespectarea obligatiilor asumate de catre angajator prin contractul individual de munca.
Avand in vedere aceste considerente, Curtea constata ca art. II lit. b) si lit. c) din Anexa: "Clauze speciale", care prevede o interdictie pentru parat de a avea initiativa denuntarii unilaterale a contractului individual de munca, incheiat intre parti, pe o perioada de minim 5 ani din momentul semnarii acestei anexe, sub sanctiunea platii unei despagubiri in valoare de 10.000 Euro in favoarea reclamantei, este contrar dispozitiilor art. 38 din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 41 alin. (1) din  Constitutia Romaniei si ale art. 3 si art. 81 din Codul muncii, astfel incat instanta de fond a apreciat in mod corect ca este lovit de nulitate absoluta, in conditiile in care efectele sale se produc ulterior incetarii contractului individual de munca.
Legiuitorul permite, prin art. 198 alin. (1) din Codul muncii, incheierea unui act aditional la contractul individual de munca, prin care sa se prevada ca salariatul nu poate avea initiativa incetarii contractului individual de munca pe o anumita perioada de timp, convenita expres in cuprinsul actului aditional, in ipoteza in care acesta a beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesionala, initiat de catre angajator, care a suportat toate cheltuielile ocazionate de aceasta participare. Aceasta norma prohibitiva nu are, insa, un caracter absolut si nu ingadeste dreptul la munca al salariatului, ci se coroboreaza cu prevederile art. 198 alin. (3) din Codul muncii, care instituie sanctiunea pentru nerespectarea interdictiei mentionate anterior, si anume: suportarea de catre salariat a tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea profesionala proportional cu perioada nelucrata din cea stabilita in actul aditional la contractul individual de munca.
Astfel, art. 198 din Codul muncii reglementeaza un caz special de raspundere patrimoniala a salariatilor, iar angajatorul nu poate invoca existenta unei clauze penale in actul aditional la contractul individual de munca pentru a obtine obligarea angajatului la plata sumei stabilite anticipat prin aceasta clauza, cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregatirea sa profesionala, fara a dovedi indeplinirea cerintelor legale pentru angajarea acestei raspunderi, conform art. 254 coroborat cu art. 272 din Codul muncii, ca, de exemplu, valoarea prejudiciului suportat astfel cum rezulta din actele justificative, durata cursului sau stagiului de formare profesionala, scoaterea salariatului din activitatea profesionala pe durata acestui curs sau stagiu de formare profesionala, existenta actului aditional la contractul individual de munca privind formarea profesionala, incetarea raporturilor de munca din culpa salariatului, etc.
Prin urmare, in absenta unui curs sau a unui stagiu de formare profesionala, nu sunt incidente dispozitiile art. 198 din Codul muncii. In speta, reclamanta nu a sustinut si nu a dovedit ca paratul ar fi urmat un curs sau un stagiu de formare profesionala in afara activitatii sale de la locul de munca, astfel incat clauza stipulata la art. II lit. a) - lit. c) din Anexa: "Clauze speciale" nu poate fi considerata o clauza prin care partile reglementeaza, alaturi de obligatia de fidelitate a salariatului, aspecte privitoare la formarea profesionala a paratului din initiativa angajatorului, pentru a se putea angaja raspunderea patrimoniala a paratului in temeiul acestei clauze coroborata cu prevederile art. 198 si art. 254 din Codul muncii. De altfel, prin cererea de recurs, reclamanta a aratat ca, in cauza, nu sunt concludente prevederile Codului muncii referitoare la "clauza de formare profesionala", deoarece art. II din cuprinsul "Clauzelor Speciale" ale contractului individual de munca al paratului a fost denumit, prin acordul partilor, clauza de fidelitate.
Art. 278 alin. (1) din Codul muncii dispune ca "dispozitiile prezentului cod se intregesc ..., in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile". In temeiul acestui text legal, instanta de fond a apreciat corect ca art. II lit. c) din Anexa: "Clauze speciale", de care se prevaleaza reclamanta, nu poate justifica admiterea actiunii acesteia, conform art. 1170 si art. 1270 Cod civil, in conditiile in care acest articol contravine unor norme legale imperative din legislatia muncii.
Din cele expuse anterior rezulta ca hotararea recurata este temeinica si legala in ceea ce priveste respingerea actiunii reclamantei ca nefondata, nefiind incidente motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7-pct. 9, sau vreun alt motiv de nelegalitate sau netemeinicie care sa atraga aplicabilitatea art. 3041 din Codul de procedura civila.
Pe cale de consecinta, in baza art. 312 alin. (1) din Codul de procedura civila, Curtea va respinge recursul reclamantei ca neintemeiat.
Art. J pct. 4 din contractul individual de munca nr. 508/2011, incheiat intre parti, prevede ca "datele la care se plateste salariul sunt 10 si 25 ale lunii urmatoare", Raportat la aceste prevederi contractuale, salariul cuvenit paratului pentru activitatea prestata in luna august 2012 urma sa fie achitat in luna septembrie 2012. Prin urmare, contrar sustinerii reclamantei, extrasul de cont de la fila 98 din dosarul de fond nu probeaza plata avansului pentru luna august 2012, in conditiile in care atesta virarea in contul acestuia, de catre reclamanta, a sumei de 2060 lei la datele de 13.08.2012 si 28.08.2012.
Pe de alta parte, conform art. 272 coroborat cu art. 168 din Codul muncii, angajatorul avea obligatia sa dovedeasca plata integrala a drepturilor salariale cuvenite paratului pentru luna august 2012.
La dosar, reclamanta a depus doar ordinul de plata din 26.04.2013, din cuprinsul caruia rezulta ca a virat paratului suma de 511 lei cu titlu de drepturi salariale restante.
Avand in vedere acest ordin de plata, pretentiile paratului din cererea reconventionala si dispozitiile art. 166 raportate la prevederile art. 272 coroborate cu cele ale art. 168 din Codul muncii, Curtea va obliga reclamanta-parata reconventionala la plata catre paratul-reclamant reconventional a sumei de 689 lei, reprezentand diferenta de drepturi salariale neachitata pe perioada 01.08.2012 - 21.08.2012, urmand a mentine respingerea in rest a pretentiilor privind drepturile salariale restante pe luna august 2012, respectiv pentru suma de 511 lei, ca ramase fara obiect.
Paratul-reclamant reconventional a solicitat obligarea reclamantei - parata reconventionala la plata sumei de 5.954 lei, cu titlu de drepturi salariale cuvenite pentru orele suplimentare efectuate in perioada 25.01.2011-21.08.2012, fara a arata cate ore suplimentare a efectuat zilnic, in conditiile in care salariul sau a suferit mai multe modificari pe parcursul executarii contractului individual de munca.
Potrivit foilor colective de prezenta pe perioada in litigiu, paratul nu a prestat ore suplimentare. Acestea nu trebuie semnate de catre angajat pentru a fi valabile, neexistand o asemenea obligatie legala conform art. 119 din Codul muncii.
Paratul nu a solicitat instantei de fond obligarea reclamantei la depunerea avizelor sale de deplasare, iar administrarea probei cu martori nu a fost ceruta pentru dovedirea orelor suplimentare efectuate de catre el, ci pentru a proba alte imprejurari, asa cum rezulta din incheierile de sedinta de la termenele de judecata din 15.11.2012 si din 31.01.2013, astfel incat sustinerea sa ca tribunalul a respins nefondat aceste cereri de probatiune nu este intemeiata. De altfel, in cererea de incuviintare a probei cu martori, aflata la fila 46 din dosarul de fond, paratul nu arata faptele ce urmeaza a fi dovedite prin audierea martorilor propusi.
Vazand aceste considerente si dispozitiile art. 120 si urmatoarele din Codul muncii, Curtea constata ca prima instanta a respins corect petitul avand ca obiect obligarea reclamantei - parata reconventionala la plata sumei de 5.954 lei, cu titlu de drepturi salariale cuvenite pentru orele suplimentare efectuate de catre parat in perioada 25.01.2011-21.08.2012, ca nefondat, nefiind necesara casarea hotararii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond.
Art. IV lit. b) si lit. c) din Anexa: "Clauze speciale", prevede ca: "salariatul se obliga sa respecte urmatoarea clauza de neconcurenta convenita astfel: b) obligatia de neconcurenta este nelimitata teritorial si subzista pe o perioada de 6 luni, in cazul functiilor de executie, si 2 ani, in cazul functiilor de conducere, calculate din momentul incetarii contractului de munca; c) la momentul incheierii contractului individual de munca/actului aditional, angajatorul se obliga sa includa in salariul negociat cu angajatul un procent de 50% reprezentand contraprestatia pentru asumarea clauzei de neconcurenta; ...".
Potrivit art. 21 - art. 24 din Codul muncii, clauza de neconcurenta este statornicita de catre legiuitor pentru a produce efecte dupa incetarea contractului individual de munca pe o anumita perioada de timp. Prin urmare, atat obligatia angajatului de a nu presta, in interes propriu sau al unui tert, o activitate care se afla in concurenta cu cea prestata la angajatorul sau, cat si obligatia angajatorului de plata a unei indemnizatii de neconcurenta lunare pe toata perioada de neconcurenta se nasc din momentul incetarii contractului individual de munca incheiat intre parti.
Angajatorul nu se poate obliga, prin clauza de neconcurenta, la plata unei indemnizatii de neconcurenta lunare pe o perioada anterioara incetarii contractului individual de munca incheiat intre parti si sub forma unei cote din salariul cuvenit angajatului, in conditiile in care indemnizatia de neconcurenta, conform art. 21 alin. (4) din Codul muncii, nu are caracterul unui venit salarial, ci reprezinta o compensatie acordata fostului salariat pentru limitarea dreptului sau la munca prin asumarea obligatiei de neconcurenta in favoarea angajatorului.
Raportat la cele expuse anterior, continutul art. IV din Anexa: "Clauze speciale" nu corespunde cerintelor art. 21 - art. 23 din Codul muncii, astfel incat nu poate produce efecte juridice, iar capatul de cerere reconventionala avand ca obiect obligarea reclamantei - parata reconventionala la plata sumei de 13.750 lei, reprezentand sporul de 50% calculat la salariul brut din perioada 5.08.2011 - 21.08.2012 si prevazut in Anexa: "Clauze speciale" este neintemeiat.
Avand in vedere extrasele de cont bancar depuse la dosarul de fond, raspunsul reclamantei la interogatoriul luat de catre prima instanta si cuprinsul intampinarii depusa de catre reclamanta-intimata la recursul declarat de catre paratul-recurent, Curtea apreciaza ca se impune admiterea petitului privitor la obligarea reclamantei - parata reconventionala sa rectifice contractul individual de munca si actele aditionale la acesta, incheiate intre parti, in ceea ce priveste cuantumul salariului de baza lunar brut, astfel incat acest cuantum sa corespunda salariului net negociat de parti si achitat efectiv pe perioada in litigiu. Un astfel de petit nu este lipsit de interes, deoarece contractul individual de munca si actele aditionale la acesta, incheiate intre parti, trebuie sa cuprinda salariul de baza real si alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, iar in cazul in care nu s-ar efectua rectificarea mentionata, angajatorul ar avea posibilitatea sa solicite, in interiorul termenului de prescriptie, obligarea salariatului la restituirea sumelor de bani achitate in plus, cu titlu de drepturi salariale, in temeiul art. 256 din Codul muncii.   
Pentru acordarea daunelor morale, este nevoie de precizarea prejudiciului moral si de administrarea unui probatoriu adecvat, care sa permita instantei stabilirea existentei acestuia, respectiv a afectarii prestigiului, onoarei, reputatiei sau demnitatii unui salariat prin fapta ilicita a angajatorului, si gasirea unor criterii de evaluare a intinderii lui, nefiind suficienta libera exprimare a instantei bazata pe gradul de percepere de catre aceasta a universului psihic al fiecarei persoane.
Paratul a solicitat daune-morale in cuantum de 40.000 lei pentru hartuire psihologica agresiva. Alegatiile paratului privitoare la prejudiciul moral incercat nu au fost probate cu declaratii de martori din care sa rezulte temeinicia lor. Administrarea probei cu martori nu a fost ceruta de catre parat pentru dovedirea prejudiciului moral, ci pentru a proba alte imprejurari, asa cum rezulta din incheierile de sedinta de la termenele de judecata din 15.11.2012 si din 31.01.2013, astfel incat sustinerea sa ca tribunalul a respins nefondat aceasta cerere de probatiune nu este intemeiata. De altfel, in cererea de incuviintare a probei cu martori, aflata la fila 46 din dosarul de fond, paratul nu arata faptele ce urmeaza a fi dovedite prin audierea martorilor propusi.
Prin urmare, in contextul in care sarcina dovedirii prejudiciului moral, respectiv afectarea unor valori sau atribute care ii definesc personalitatea, ii revenea paratului-recurent, iar acesta nu a administrat probe in acest sens, nu se putea retine, de catre instanta de fond, ca fiind fondata solicitarea sa de obligarea a reclamantei la plata daunelor morale, nefiind intrunite cerintele cumulative prevazute de art. 253 alin. (1) din Codul muncii.
Avand in vedere considerentele expuse anterior, in conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) - alin. (3) Cod procedura civila, Curtea va admite recursul declarat de catre paratul-recurent ca intemeiat si va modifica in parte hotararea recurata, in sensul ca va admite in parte cererea reconventionala formulata de catre paratul-reclamant reconventional, va obliga reclamanta - parata reconventionala la plata catre paratul-reclamant reconventional a sumei de 689 lei, reprezentand diferenta de drepturi salariale neachitata  pe perioada 01.08.2012 - 21.08.2012, precum si la rectificarea contractului individual de munca si a actelor aditionale la acesta, incheiate intre parti, in ceea ce priveste cuantumul salariului de baza lunar brut, astfel incat acest cuantum sa corespunda salariului net negociat de parti si achitat  efectiv  pe perioada in litigiu, urmand a mentine in rest dispozitiile hotararii recurate, ca fiind legale si temeinice.
Fata de dispozitiile art. 274 Cod procedura civila si de imprejurarea ca paratul-recurent a aratat ca va solicita cheltuieli de judecata pe cale separata, Curtea nu va acorda cheltuieli de judecata in recurs.