Revendicare mobiliara. Bunuri din metale pretioase. Inadmisibilitatea actiunii de drept comun

Revendicare mobiliara. Bunuri din metale pretioase. Inadmisibilitatea actiunii de drept comun

-Legea nr. 213/1998: art. 6 alin. (2) (3)
-Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000: art. 26

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie, iar conform alineatului 3, instantele judecatoresti sunt competente sa stabileasca valabilitatea titlului.
In consecinta, in virtutea principiului specialia generalibus derogant, actiunea in revendicare a bunurilor din metale pretioase poate fi formulata doar in conditiile legii speciale (O.U.G. nr. 190/2008), fiind inadmisibila actiunea intemeiata pe dispozitiile dreptului comun (art. 480 C. civ. din 1864)

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila,
Decizia civila nr. 1068 din 17 septembrie 2013, G.O.

Prin Decizia civila nr. 203 din 19 martie 2013, Tribunalul Timis a respins apelul declarat de reclamantul C.I., fiind mentinuta Sentinta civila nr. 2278 din 8 noiembrie 2012 a Judecatoriei Timisoara, care a respins, ca inadmisibila, actiunea in revendicare a unor bunuri din metale pretioase, intemeiata pe dreptul comun.
Impotriva Deciziei nr. 203 din 19 martie 2013 a Tribunalului Timis a declarat recurs reclamantul C.I., solicitand casarea ambelor hotarari si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., iar in fapt aceea ca exceptia inadmisibilitatii actiunii - care, in opinia reclamantului constituie un fine de neprimire - a fost solutionata nelegal pentru ca s-a omis a se observa ca actiunea sa in revendicare, intemeiata pe dispozitiile dreptului comun (art. 480 Codul civil din 1864), nu putea fi respinsa decat cu riscul de a i se incalca dreptul de acces la justitie.
S-a sustinut ca judecatorul nu poate refuza judecata cu motivarea lipsei legii (art. 3 Codul civil din 1864) invocand art. 1 si art. 10 din Noul Cod civil (Legea nr. 287/2009) si ca in mod gresit s-a facut referire la Decizia nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectiile Unite, care nu are aplicatie in cauza.
Prin intampinarile formulate in cauza paratii BNR si Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Timis au solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamantului C.I. cu motivarea ca ambele instante anterioare au facut o corecta interpretare in cauza a legii.
Prin Decizia civila nr. 1068 din 17 septembrie 2013, Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de reclamantul C.I. impotriva Deciziei civile nr. 230 din 19 martie 2013, pronuntata de Tribunalul Timis.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a retinut urmatoarele considerente:
Contrar a ceea ce sustine recurentul, dreptul sau de acces la justitie nu a fost obstructionat si solutia de respingere a actiunii sale nu s-a bazat pe un fine de neprimire cauzat pe lipsa legii, ci pe o interpretare si completare corecta a dispozitiilor de drept material si procesual la natura si obiectul acestei actiuni, din care cauza nu se poate retine ca judecatorul cauzei a comis o denegare de justitie.
In concret, pretentiile materiale ale reclamantului C.I. indreptate impotriva statului deriva din faptul confiscarii de catre Militia Timis a unor obiecte din aur in anul 1988, ceea ce constituie o imprejurare pentru care legiuitorul roman a adoptat o lege speciala de reparatie, respectiv Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000, modificata si completata prin Hotararea Guvernului nr. 1344/18.11.2003 si Legea nr. 591/15.12.2004, care permitea celor interesati declansarea procedurilor specifice pana cel tarziu la data de 31.12.2009.
Reclamantul nu a recurs la procedurile acestui act normativ insa, la data de 2.07.2012, a inregistrat la Judecatoria Timisoara o actiune intemeiata atat pe dispozitiile acestuia cat si pe dispozitiile de drept comun.
Intr-o atare situatie, in mod corect instantele anterioare au facut aplicarea dispozitiilor art. 6 alin. (2) si alin. (3) din Legea nr. 213/1998 care, intr-adevar, fac posibila revendicarea bunurilor preluate de stat fara titlu valabil, insa doar daca acestea nu au facut obiectul unei legi speciale de reparatie, o atare dispozitie fiind o aplicare a principiului specialia generalibus derogant in materia interpretarii concursului de legi in timp.
Aceasta prevedere a legiuitorului face imposibila pentru cei interesati optiunea intre recurgerea la legea generala sau la legea speciala, pentru realizarea pretentiilor lor fiind obligatorie utilizarea procedurilor acesteia din urma, in termenele si formele anume prescrise, pe care reclamantul C.I. insa nu le-a respectat dar nici nu a invocat imprejurari de natura a dovedi imposibilitatea obiectiva, totala si absoluta care l-a impiedicat sa se conformeze legii.
In conformitate cu dispozitiile art. 1 al Protocolului nr. 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, desi dreptul de proprietate se bucura de o protectie majora din partea statelor, aceasta protectie nu este absoluta, fiind recunoscuta statelor o marja de apreciere in privinta posibilitatii de a interveni, respectiv in alegerea conditiilor in care sa dispuna restituirea bunurilor ce le-au fost transferate inainte ca ele sa ratifice Conventia, fapt mentionat - printre altele - si in Hotararea pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Paduraru contra Romania.
In respectul acestor obligatii asumate prin Conventie pentru restituirea obiectelor din metale pretioase confiscate de vechiul regim politic comunist, legiuitorul roman a adoptat o lege speciala: Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 cu modificarile si completarile sale ulterioare care contine toate garantiile procesuale necesare valorificarii sale de catre cei interesati dar la care reclamantul C.I. nu a recurs, pierzand astfel dreptul de a-si revendica bunurile confiscate printr-o procedura de drept comun ca cea de fata.