Masura arestarii preventive. Nementinerea si inlocuirea masurii arestarii preventive pe temeiul descresterii pericolului pentru ordinea publica a inculpatului odata cu trecerea timpului. Neobservarea persistentei tuturor motivelor care au determinat ar

Masura arestarii preventive. Nementinerea si inlocuirea masurii arestarii preventive pe temeiul descresterii pericolului pentru ordinea publica a inculpatului odata cu trecerea timpului. Neobservarea persistentei tuturor motivelor care au determinat arestarea. Nelegalitate

-Codul de procedura penala: art. 3002, art. 139 alin. (1) si alin. (35), art. 145, art. 143, art. 148 lit. a) si lit. f)

Inculpatul a fost arestat preventiv atat pentru motivul prevazut de art. 148 lit. a) C. pr. pen., intrucat imediat dupa savarsirea infractiunilor prevazute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) si art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.m art. 279 alin. (1) C. pen. si art. 133 din Legea nr. 295/2004 a parasit tara, sustragandu-se urmaririi penale, cat si pentru motivul prevazut de art. 148 lit. f) C. pr. pen., intrucat pentru faptele savarsite pedeapsa inchisorii este mai mare de 4 ani inchisoare, iar inculpatul prezinta pericol concret pentru ordinea publica. Nementinerea masurii arestarii preventive si inlocuirea acesteia cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea, pentru considerentul ca de la data luarii masurii arestarii, a trecut mai mult timp care a condus la scaderea pericolului concret pentru ordinea publica este nelegala, deoarece prima instanta nu a avut in vedere ambele temeiuri care au determinat luarea masurii arestarii preventive. Temeiul prevazut de art. 148 lit. a) C. pr. pen. nu a disparut, iar pericolul concret pe care il reprezinta inculpatul pentru ordinea publica nu s-a diminuat, astfel ca nu sunt incidente prevederile art. 139 alin. (1) C. pr. pen. pentru inlocuirea masurii arestarii cu cea a obligarii de a nu parasi localitatea.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala,
Decizia penala nr. 434 din 8 aprilie 2013, dr. M.B.

Prin incheierea penala din 05.04.2013 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 2625/30/2013, in baza 3002 C. pr. pen. raportat la art. 160b C. pr. pen. si cu aplicarea art.139 alin. (1) si (35) C. pr. pen. si art. 145 C. pr. pen. s-a inlocuit masura arestarii preventive a inculpatului O.H., cu masura obligarii de a nu parasi municipiul Timisoara.
In baza art. 145 alin. (11) C. pr. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata obligarii de a nu parasi localitatea, sa respecte anumite indatoriri .
In baza art.145 alin. (12) lit. c) C. pr. pen. a fost obligat obliga inculpatul ca, pe durata obligarii de a nu parasi localitatea, sa nu se apropie de partea vatamata si de membrii familiei acestuia si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect.
In baza art. 145 alin. (3) C. pr. pen. s-a atras atentia inculpatului asupra consecintelor nerespectarii indatoririlor impuse pe durata obligarii de a nu parasi localitatea.
S-a dispus punerea de indata in libertate a inculpatului, daca nu este arestat in alta cauza.
Pentru a pronunta aceasta incheiere, instanta a apreciat ca prelungirea arestului inculpatului peste acest termen, poate fi interpretata ca fiind o transformare a detentiei preventive intr-o pedeapsa anticipata, ceea ce ar contraveni principiului prezumtiei de nevinovatie si luand in considerare faptul ca pericolul pentru ordinea publica descreste odata cu timpul petrecut de inculpat in detentie preventiva, in prezenta cauza motivele ce initial au justificat luarea masurii arestarii preventive fata de inculpatul O.H., datorita trecerii timpului, nu mai sunt suficiente pentru mentinerea arestului fata de acesta.
Impotriva incheierii Tribunalului Timis a fost declarat recurs de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, solicitand mentinerea starii de arest a inculpatului O.H., intrucat subzista temeiurile care au stat la baza luarii acestei masuri si nu au intervenit elemente noi care sa justifice inlocuirea acesteia cu o alta masura mai putin restrictiva.
In motivare se arata ca martorii audiati pana in prezent confirma starea de fapt retinuta prin actul de inculpare. Mai mult, inculpatul, in cursul urmaririi penale, imediat dupa comiterea faptelor, s-a sustras cercetarii, parasind Romania, ulterior fiind arestat in lipsa.
In baza art. 38515 pct. 1 lit. d) C. pr. pen., s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Timis impotriva incheierii penale pronuntata la data de 05.04.2013 de Tribunalul Timis; s-a casat incheierea penala recurata, dispunand, in baza art. 3002 raportat la art. 160b C. pr. pen., mentinerea starii de arest a inculpatului O.H., pentru urmatoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis, inculpatul a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de tentativa la omor calificat, nerespectarea regimului armelor si munitiilor si uz de arma letala fara drept, fapte prevazute si pedepsite de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 279 alin. (1) C. pen. si art. 133 din Legea nr. 295/2004, totul cu aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen., retinandu-se ca in data de 09.12.2011, in jurul orei 5,00 inculpatul a folosit fara drept o arma letala (pistol Browning cu seria 58223) pe care o detinea si o purta fara drept, arma cu ajutorul careia a impuscat-o in zona toracica pe partea vatamata C.M.F., in timp ce se afla in fata localului "Lepa Brena" din Timisoara.
Inculpatul, in cursul urmaririi penale, imediat dupa comiterea faptelor, s-a sustras cercetarii, parasind Romania, ulterior fiind arestat in lipsa, astfel ca nu se impunea a fi dispusa o masura preventiva neprivativa de libertate, arestarea preventiva fiind dispusa si prin raportare la dispozitiile art. 148 lit. a) C. pr. pen., astfel ca nici in momentul de fata inculpatul nu prezinta garantii ca in situatia in care ar fi lasat in libertate s-ar mai prezenta in fata organelor judiciare.
Spre deosebire de condamnare, cand instanta de judecata trebuie sa dovedeasca fara echivoc vinovatia inculpatului, iar hotararea de condamnare sa se intemeieze pe probe, rolul detentiei preventive este tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotriva, inlaturarea suspiciunilor care planeaza asupra unei persoane, persoana care, pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, in baza prezumtiei de nevinovatie, este considerata nevinovata.
De asemenea, subzista si cerintele reglementate de art. 148 lit. f) C. pr. pen.
In ceea ce priveste conditia ca lasarea in libertate a inculpatului sa prezinte un pericol concret pentru ordine publica, este, desigur, adevarat ca pericolul pentru ordinea publica nu se confunda cu pericolul social ca trasatura esentiala a infractiunii; aceasta nu inseamna insa ca in aprecierea pericolului pentru ordinea publica trebuie facuta abstractie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenta pericolului public poate rezulta, intre altele, si din insusi pericolul social al infractiunilor de care este invinuit inculpatul, de reactia publica la comiterea unor astfel de infractiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemanatoare de catre alte persoane, in lipsa unei reactii ferme de cei banuiti ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului  public se pot avea in vedere si date referitoare la fapta, nu de putine ori acestea din urma fiind de natura a crea in opinia publica un sentiment de insecuritate, credinta ca justitia, cei care concureaza la infaptuirea ei, nu actioneaza indeajuns impotriva infractionalitatii.
Pentru aceste considerente, raportat la modalitatea de comitere a faptelor si la persoana inculpatului, se va aprecia ca lasarea lui in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, avand in vedere si jurisprudenta europeana in materie, in cauza Letellier contra Frantei, admitand posibilitatea detentiei preventive a unei persoane in vederea protejarii ordinii publice, atunci cand, prin gravitatea deosebita si prin reactia particulara a opiniei publice, o anumita infractiune poate suscita o tulburare a acestei ordini publice, considerand gresita concluzia la care a ajuns instanta de fond, ca se impune inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara, si impunerea unor garantii, care sa asigure prezenta inculpatului in fata instantei de judecata sunt suficiente pentru a se asigura buna desfasurarea a procesului penal.