Concurenta neloiala. Actiune in raspundere. Conditii

- Legea nr. 11/1991 - art. 4 alin. (1) lit. a), b), f), g) si h)

Legea nr. 11/1991 sanctioneaza concurenta neloiala, adica orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea industriala si de comercializare a produselor, de executie a lucrarilor, precum si de efectuare a prestarilor de servicii.
Este considerata ca fiind contrara uzantelor comerciale cinstite utilizarea in mod neloial a secretelor comerciale ale unui comerciant prin practici de genul neexecutarii unilaterale a contractului sau utilizarii unor proceduri neloiale, abuzului de incredere, incitarii la delict si achizitionarii de secrete comerciale de catre tertii care cunosteau ca respectiva achizitie implica astfel de practici, de natura sa afecteze pozitia comerciantilor concurenti pe piata.
Constituie secret comercial informatia care, in totalitate sau in conexarea exacta a elementelor acesteia, nu este in general cunoscuta sau nu este usor accesibila persoanelor din mediul care se ocupa in mod obisnuit cu acest gen de informatie si care dobandeste o valoare comerciala prin faptul ca este secreta, iar detinatorul a luat masuri rezonabile, tinand seama de circumstante, pentru a fi mentinuta in regim de secret.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila,
Decizia civila nr. 29 din 6 martie 2013

Prin sentinta civila nr. 701 din 22 mai 2012 pronuntata in dosarul nr. 101/115/2011 Tribunalul Caras-Severin a respins actiunea formulata de reclamanta S.C. E S.R.L. Resita in contradictoriu cu paratii C.A., F.A., S.G., V.I. si S.C. D S.R.L. Resita, prin care a solicitat obligarea paratilor la incetarea actelor de concurenta neloiala, la restituirea documentelor confidentiale si a bazei de date a clientelei, insusite ilicit, la incetarea exploatarii comerciale a informatiilor confidentiale si a bazei de date clientelare, la incetarea utilizarii documentelor si tipizatelor folosite de societatea reclamanta si care au fost insusite ilicit de parati, precum si obligarea acestora, in solidar, la plata unei despagubiri de 120.000 lei cu titlu de daune materiale si morale pentru prejudiciul cauzat prin actele de concurenta neloiala savarsite.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta S.C. E S.R.L. Resita, solicitand schimbarea ei, in sensul admiterii actiunii astfel cum a fost ea formulata.
Prin decizia civila nr. 29 din 6 martie 2013 Curtea de Apel Timisoara a respins ca neintemeiat apelul societatii reclamante.
Pentru a decide astfel, instanta de control judiciar a retinut ca hotararea primei instante este temeinica si legala, conforma cu dispozitiile incidente in cauza, ea nefiind rezultatul unei gresite aplicari a legii sau a unei eronate ori superficiale aprecieri a probelor administrate in dosar, cum nejustificat sustine apelanta. Aceasta, cu toate ca este adevarat ca judecatorul de fond a omis faptul ca la termenul din 6 martie 2012 societatea reclamanta a formulat o precizarea de actiune, prin care si-a majorat cuantumul pretentiilor, initial evaluate la 120.000 lei, la suma de 300.456,10 lei, precum si ca in considerente nu sunt analizate, distinct, toate actele de concurenta neloiala invocate in actiunea introductiva. De asemenea, este real ca absenta parteneriatului comercial exclusiv intre societatea reclamanta si clienti este irelevanta fata de natura litigiului, pentru ca daca ar fi existat o exclusivitate contractuala, atunci raspunderea ar fi revenit partii care ar fi incalcat aceasta obligatie contractuala, absenta unui parteneriat conventional constituind chiar premisa de incidenta a Legii nr. 11/1991, care sanctioneaza faptele cu caracter delictual, care au ca efect denaturarea concurentei.
Insa, raportat la ansamblul probelor administrate in cauza, actiunea in concurenta neloiala nu este intemeiata.
Astfel, nu este deloc greu de inteles si prezinta relevanta si in opinia Curtii modul in care actioneaza societatile de intermediere in transporturi. In acest sens, este de retinut faptul ca teza sustinuta de reclamanta si pe care aceasta si-a construit intregul demers juridic pendinte vizeaza acuzatia de deturnare a clientelei sale prin sustragerea unor documente confidentiale si a bazei de date a clientelei de catre intimatele C.A., F.A. si S.G., care i-au fost, pana in data de 15 ianuarie 2010, salariate in calitate de dispecer transporturi, data dupa care au fost angajate de societatea intimata, care este o firma concurenta, avand acelasi obiect principal de activitate - intermediere transporturi - si care ar fi desfasurat, in detrimentul sau, o activitate de deturnare a "clientelei traditionale", incalcand in acest fel dispozitiile art. 4 alin. (1) lit. a), b), f), g) si h) din Legea nr. 11/1991 (cu precizarea ca paratelor C.A., F.A. si S.G. le erau atribuite faptele de la lit. a), b) si g), iar paratilor V.I. si S.C. D S.R.L. Resita cele de la lit. f) si h).
Or, in acest domeniu specific nu poate fi vorba de incalcarea art. 4 din Legea privind combaterea concurentei neloiale intrucat reclamanta nu poate pretinde ca detine o baza de date exclusiva cu potentiali clienti si care, raportat la prevederile art. 11 din acelasi act normativ, ar reprezenta un secret comercial, chiar daca, in fapt, aceasta si-a constituit o asa-zisa "baza de date cu clientii traditionali" cuprinzand atat datele de identificare ale acestora, cat si persoana prin intermediul careia se poate stabili contactul efectiv (adica, cu societatile cu care a mai colaborat in trecut). Aceasta, in considerarea faptului ca in practica societatile de intermediere, prin angajatii lor, cauta pe internet marfa de transportat, contactarea facandu-se in mod direct - telefonic - cu persoana care raspunde de transportul publicat in prealabil in vederea licitarii. Contactarea este absolut necesara pentru a se afla date concrete despre marfa transportata, data transportului, distanta, ruta, tonaj, dimensiuni etc., fara sa se ofere un pret pentru acel transport, pret care trebuie oferit de societatea de expeditii. Dupa obtinerea acestor date, societatile de intermediere de pe bursa romaneasca de transport ofera acest transport spre licitare, incercand sa gaseasca un transportator dispus sa accepte un pret cat mai mic, la care se adauga comisionul intermediarului, si care este comunicat ofertatului din strainatate. Aceasta contactare este facuta si de alte firme interesate, fiecare dintre ele oferind un pret, iar firma care doreste sa efectueze respectivul transport hotaraste singura cine a castigat licitatia (in functie de cel mai scazut pret), oferindu-i comanda de intermediere a acelui transport.
In conditiile in care este de netagaduit ca pe piata de profil din Romania isi desfasoara activitatea in jur de 1.000 de societati de intermediere, iar in Europa functioneaza cateva mii de firme de transport, comerciantii avand tot interesul sa faca cunoscut celor interesati datele lor de contact, afisand pe internet, pe site-uri de transporturi, burse de transporturi, in ziare, in reclame etc. datele de identificare (nume, adresa, telefon, fax, e-mail) in vederea contactarii lor de catre cat mai multe firme de transporturi si case de expeditii pentru participarea la licitatiile de incredintare a unui transport, cu scopul de a obtine un pret cat mai scazut, iar apelanta nu poate pretinde ca baza de date pe care si-a constituit-o cu "clientii traditionali" reprezinta un secret comercial, adica o informatie care, in totalitate sau in conexarea exacta a elementelor acesteia, nu este in general cunoscuta sau nu este usor accesibila persoanelor din mediul care se ocupa in mod obisnuit cu acest gen de informatie si care dobandeste o valoare comerciala prin faptul ca este secreta, iar detinatorul a luat masuri rezonabile, tinand seama de circumstante, pentru a fi mentinuta in regim de secret, criticile sale sunt neintemeiate.
Din acest punct de vedere, Curtea apreciaza ca nu prezinta relevanta modul in care societatea intimata a accesat respectivele informatii, in sensul ca desi pe paginile de internet folosite de operatorii economici din domeniu (cum ar fi de ex. bursa de transport TimCom GmbH, care are aproximativ 85.000 de utilizatori) exista date de identificare ale potentialilor clienti (societati de transport sau case de expeditie), precum si ale persoanelor de contact ale acestora (adresa de e-mail, numar de telefon, fax, etc.), acestea pot fi accesate doar pe baza de abonament, iar pe paginile oficiale ale unora dintre societatilor in discutie se gaseste numai cate un numar de telefon si de fax, impreuna cu o adresa generica de e-mail, precum si imprejurarea, reala de altfel, ca la acea data, nefunctionand de cel putin 6 luni, S.C. D S.R.L. Resita nu putea sa aiba acces la baza de date TimoCom pana in luna iunie 2010. De altfel, insasi partea apelanta recunoaste ca (doar - sbl. ns.) exista posibilitatea ca paratele sa fi preluat baza de date a societatii reclamante, pentru ca au abordat unele persoane de contact care nu se regasesc in bazele de date publice (Urbanczyk Monika pentru DHL Freight Gmb.H Germania, sau Ruklic Edvard, Posti Udo si Keinhoffer Heinz pentru Gebruder Weiss).
Nici fragmentele din corespondenta electronica depusa la dosar de reclamanta apelanta nu pot determina o alta concluzie, lasand la o parte faptul ca autenticitatea acestor inscrisuri a fost contestata in mod constat de intimati, pentru ca majoritatea activitatilor de concurenta pretins a fi neloiale sunt ulterioare incetarii raporturilor de munca ale fostelor salariate, iar unele informatii sunt absolut banale (de genul, solicitarii unor date personale ale interlocutorului sau simple conversatii de complezenta), cele mai multe reprezentand discutii de informare sau de lucru, care nu afecteaza in vreun fel activitatea apelantei si care nu sunt in masura sa-i cauzeze prejudicii.
Chiar daca, in anumite parti, declaratiile paratilor sunt contradictorii, fapt ce poate fi pus pe seama unei lipse de sinceritate la momentul luarii interogatoriilor, dar nu numai (si trecerea timpului poate fi o cauza, alaturi de starea de emotie, in functie de persoana fiecaruia), din analiza acestora Curtea nu poate retine temeinicia sustinerilor apelantei, fundamentata pe o "puternica prezumtie judiciara" care ar releva caracterul fals al declaratiilor intimatilor, pentru simplul motiv ca acestea nu se coroboreaza cu ansamblul probelor administrate in cauza.
Nici expertiza informatica nu vine sa sustina teza apelantei, in concluziile sale expertul aratand ca, desi este posibil ca informatia sa fi fost copiata din fisierul de la S.C. E. S.R.L. Resita in fisierul S.C. D S.R.L. Resita, fisierele de prezentare ale celor doua societati nu au fost copiate fizic, chiar daca modul de prezentare este in mare masura identic. La fel si fisierul "comanda de transport" apartinand celor doua societati, din punct de vedere fizic, este diferit, pagina "bon de comanda" neregasindu-se la intimata, fiind de tipuri diferite si fisierele "factura", care doar contin informatii identice prin natura documentului (sunt acte contabile), fara sa fi fost copiate fizic, simpla imprejurare ca documentele pot fi deschise de acelasi editor de texte fiind irelevanta (practic, orice document creat in Microsoft Word, ulterior poate fi oricand deschis cu acest procesor de texte). Pe de alta parte, in Hotararea O.S.I.M. - Serviciul Desene si Modele nr. 22147/29.08.2011 se arata in mod expres ca aceasta nu acorda protectie pentru elementele verbale inscrise in cadrul desenelor cu titlul "Formulare de comanda"; mai mult, respectiva hotarare este emisa doar in luna august 2011, cu mult dupa demisia fostelor salariate si cand se afirma sustragerea formularelor tipizate folosite de apelanta. In prezent, este de netagaduit ca intimata foloseste, in relatia cu transportatorii, un singur formular, sub numele de "Contract de transport", care are vizibil afisate datele sale de identificare.
Si in aceasta privinta apelanta considera ca expertiza informatica este de natura sa confirme intru totul suspiciunile cu privire la preluarea de catre parate de la societatea apelanta, pe suport informatic, a documentelor necesare desfasurarii activitatii, si avand in vedere ca intre intervalul incuviintarii probei tehnice si data efectuarii ei au trecut mai multe saptamani, coroborat cu faptul ca expertul nu a avut acces la intregul suport hard al societatii parate (desi, tribunalul este cel care a stabilit conditiile de administrare a probei), in speta s-ar fi creat o puternica prezumtie ca la data la care a inceput activitatea S.C. D. S.R.L. Resita avea la dispozitie, in format electronic, toate fisierele utilizate in mod curent de apelanta, specialistul afirmand posibilitatea preluarii elementelor asemanatoare printr-o simpla operatiune de copy-paste. Coroborand acest mijloc de proba cu faptul ca el provine din fisiere puse voluntar la dispozitia expertului de intimata la mai multe saptamani dupa momentul la care a luat cunostinta de incuviintarea probei de specialitate, s-ar institui, in opinia apelantei, prezumtia judiciara potrivit careia, la data la care a inceput activitatea, aceasta avea la dispozitie, in format electronic, toate fisierele utilizate in mod curent de catre apelanta.
Or, este de neacceptat ca o actiune in concurenta neloiala sa fie fundamentata, in principal si aproape in totalitate, pe prezumtii judiciare, fara a nega caracterul acestora de fi mijloace de proba in procesul civil roman, pentru admiterea cererii de chemare in judecata impunandu-se administrarea unor dovezi mai consistente. O asemenea prezumtie a fost sustinuta si in privinta savarsirii faptelor ilicite, in sensul ca, in lipsa pretinselor acte de concurenta neloiala, clientii traditionali nu ar fi apelat la societatea concurenta, ceea ce "nu are greutate si puterea de a naste probabilitate", de vreme ce activitatea de profil se bazeaza pe oferta pretului cel mai mic, dupa cum s-a aratat mai sus.
Asadar, nu se poate afirma ca activitatea paratelor persoane fizice ar fi constituit concurenta neloiala in formele descrise de legiuitor in art. 4 lit. a), b) si g) din Legea nr. 11/1991, acestea nefacand altceva decat sa demisioneze de la societatea apelanta, pentru ca ulterior sa se angajeze la o societate concurenta, fara ca prin aceasta sa divulge sau sa foloseasca secrete comerciale ale S.C. E. S.R.L. Resita, fara consimtamantul acesteia si intr-un mod contrar uzantelor comerciale cinstite, persoanele fizice nefiind nici salariate exclusive ale primului angajator. Nu in ultimul rand, nu se pune nici problema deturnarii clientelei reclamantei, pentru argumentele dezvoltate supra si care privesc modul de functionare al bursei transporturilor, iar prevederile Regulamentului intern al S.C. E. S.R.L. Resita le-au fost aplicabile intimatelor numai cat timp acestea au avut raporturi de munca cu respectiva societate. De asemenea, in contractul individual de munca al celor trei foste salariate nu este inserata o clauza de neconcurenta si pentru care apelanta sa le fi platit vreo indemnizatie de neconcurenta.
In ceea ce priveste faptele imputate intimatei S.C. D. S.R.L. Resita si reprezentantului sau legal - art. 4 lit. f) si h) - ele nu au fost dovedite, pentru cea din urma fapta lipsind si conditia referitoare la dezorganizarea activitatii comerciantului, cu atat mai mult cu cat relatia de rudenie dintre acesta din urma si intimata S.G. nu a fost contestata. Astfel, este normal ca o persoana, afland de intentia unei rude de a-si schimba locul de munca si avand in plan sa constituie o societate comerciala, sa ii propuna acesteia sa o angajeze, cum la fel de normal este si ca aceasta ruda, avand relatii apropiate cu alte doua colege de serviciu, care, la randul lor, si-au manifestat intentia de a pleca de la primul angajator, sa incerce sa le ajute si sa le obtina un posibil loc de munca la societatea la care si ea urmeaza sa se angajeze, toate aceste actiuni neintrand sub incidenta dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 11/1991, contrar celor sustinute de apelanta. Aceasta, cu atat mai mult cu cat intimata S.C. D. S.R.L. Resita a publicat in acea perioada si un anunt de angajare in Jurnalul de Caras-Severin prin care cauta personal calificat.
Nu in ultimul rand, afirmatiile apelantei cu privire la nelegala desfasurare de catre societate intimata a activitatilor de transport si a celor conexe acestora, mai exact lipsa licentei emisa de Autoritatea Rutiera Romana, sunt straine prezentei cauze, cu atat mai mult cu cat aceasta formeaza obiectul unei sesizari la organul competent.
Fata de cele aratate mai sus, Curtea a constatat ca in speta nu se pune nici problema acoperirii vreunui prejudiciu pretins a fi cauzat reclamantei, lipsind conditiile raspunderii civile delictuale.