Exceptie. Invocare din oficiu. Conditii

- Codul de procedura civila din 1865 - 129, art. 137 alin. (1)

Nulitatea actului incheiat in fraudarea legii are natura unei aparari de fond si nu poate fi invocata din oficiu de instanta in temeiul art. 137 alin. (1) C. pr. civ., (opinie majoritara).

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila,
Decizia civila nr. 366 din 6 martie 2013

Prin cererea inregistrat sub nr. 4722/325/2006 la Judecatoria Timisoara reclamantii P.T.Z., P.T.C. si P.T.D. au solicitat in contradictoriu cu paratii B.I. si B.M., in principal constatarea nulitatii absolute a actului - promisiune de vanzare - cumparare incheiat la 28.07.1999 la Biroul de avocat L.N. si a tuturor consecintelor actului, iar in subsidiar, anularea conventiei si a consecintelor acesteia.
Pe cale reconventionala ulterior precizata, paratii au solicitat pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic notarial si prin care sa se dispuna intabularea in CF 8[_]; in subsidiar, au solicitat obligarea paratilor reconventionali la incheierea actului autentic sub sanctiunea unor daune-interese de 1000 lei/zi intarziere.
Prin sentinta civila nr. 19675/14.10.2010 s-a luat act de renuntarea la judecata actiunii principale formulata de reclamanti si s-a dispus disjungerea cererii reconventionale, cerere ce a fost inregistrata la Judecatoria Timisoara sub nr. 29207/325/2010.
Prin sentinta civila nr. 13931/02.06.2011 cererea formulata de reclamantii B.I. si B.M. impotriva paratilor a fost admisa.
In consecinta, instanta a constatat ca prin promisiunea bilaterala de vanzare cumparare incheiata la 28.07.1999 antecesoarea paratilor, P.T.E., s-a obligat sa vanda reclamantilor imobilul situat in Timisoara [_], prezenta hotarare tinand loc de contract autentic de vanzare-cumparare; a dispus inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate al reclamantilor ca bun comun in devalmasie.
Pentru a dispune astfel, instanta a avut in vedere ca, in motivare, reclamantii au aratat ca bunica paratilor, P.T.E. s-a obligat sa le vanda imobilul aratat; desi nu mai opereaza interdictia de vanzare de 10 ani, mostenitorii promitentei vanzatoare (care a decedat) refuza sa incheie contractul autentic, obligatie asumata de antecesoarea lor prin promisiunea de vanzare incheiata la 28.07.1999.
In drept, s-a invocat art. 1073, art. 1075, art. 969-970 si art. 680-700 C. civ.
In aparare, paratii au aratat ca promisiunea de vanzare cumparare cuprinde o clauza de dezicere potrivit careia mostenitorii au dreptul sa se razgandeasca si sa refuze transmiterea dreptului de proprietate, clauza pe care inteleg sa o invoce ca motiv care justifica respingerea cererii privind pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract autentic de vanzare-cumparare.
Au mai aratat ca antecontractul de vanzare-cumparare este nul, intrucat se incalca interdictia de instrainare de 10 ani prevazuta de Legea nr. 112/1995 si cuprinde si o obligatie de intretinere care, pentru a fi valabila, trebuie sa indeplineasca cerinta formei autentice.
Examinand actele si lucrarile de la dosar, instanta a retinut ca la data de 28.07.1999 s-a incheiat promisiunea sinalagmatica de vanzare cumparare  prin care bunica paratilor, P.T.E., s-a obligat sa vanda reclamantilor imobilul situat in Timisoara str. [_]. Pretul a fost stabilit de comun acord printr-o suma de bani care se completeaza cu prestatia de intretinere a promitentei vanzatoare.
Promitenta vanzatoare a decedat in anul 2000, succesiunea acesteia fiind culeasa de parati in calitate de mostenitori legali.
Obligatia de a face a defunctei nascuta din promisiunea de vanzare-cumparare este o datorie ce intra in pasivul succesoral si care trece asupra mostenitorilor care au acceptat pur si simplu mostenirea. Paratii sunt astfel obligati a transmite proprietatea asupra imobilului in litigiu, obligatie asumata de antecesoarea lor si aflata in patrimoniul succesoral la data deschiderii succesiunii, conform conventiei mentionate.
Paratii au sustinut ca aceasta conventie este nula, intrucat Legea nr. 112/1995 prevede interdictia de instrainare timp de 10 ani.
In temeiul promisiunii de vanzare-cumparare, a retinut instanta, proprietatea nu se transmite de la promitent la beneficiar ci se naste doar obligatia de a face o astfel de transmisiune in viitor. Data fiind natura obligatiei asumate, interdictia de vanzare prevazuta de Legea nr. 112/1995 nu afecteaza valabilitatea conventiei, intrucat prin incheierea ei nu a avut loc o instrainare, o transmitere a dreptului de proprietate.
Astfel, motivele de nulitate invocate de parati sunt neintemeiate.
Paratii se prevaleaza in aparare si de clauza din antecontract prin care se prevede ca mostenitorii promitentei vanzatoare se pot razgandi in privinta incheierii contractului de vanzare cumparare.
Aceasta clauza este o clauza indoielnica, avand in vedere ca vine in contradictie evidenta cu clauza din antecontract conform careia, in situatia in care mostenitorii vor refuza incheierea actului autentic, promitentii cumparatori se vor putea adresa instantei in vederea obtinerii hotararii judecatoresti care sa suplineasca consimtamantul acestora.
Existand indoiala in ce priveste clauza de dezicere, aceasta se interpreteaza in sensul care reiese din natura contractului conform art. 979 C. civ. si in conformitate cu vointa reala a partilor (art. 977 C. civ.), iar vointa interna a partilor a fost aceea de a se transmite proprietatea si nu de a se razgandi cu privire la incheierea contractului autentic.
Apelul declarat de parati impotriva sentintei a fost admis de Tribunalul Timis prin decizia civila nr. 527/27.06.2012 pronuntata in dosarul nr. 29207/325/2010.
In consecinta, sentinta a fost schimbata in sensul respingerii actiunii.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a retinut ca, in motivare, reclamantii au aratat ca prima instanta nu a luat in considerare clauza de dezicere, apreciind ca  aceasta vine in contradictie cu clauza care se refera la posibilitatea de a se apela la concursul justitiei daca nu se doreste incheierea contractului in forma autentica.
Aceasta interpretare este gresita, deoarece clauza de dezicere prevaleaza. Doar daca nu se uzeaza de clauza de dezicere si nici nu se doreste incheierea contractului autentic se poate apela la concursul instantei. Interpretarea dupa natura contractului si dupa vointa partilor nu inlatura clauza de dezicere. Natura contractului nu interzice clauza de dezicere, ba mai mult aceasta este uzuala in promisiunile de vanzare-cumparare  si art. 977 C. civ. este invocat in mod gresit.
Examinand apelul prin prisma motivelor invocate de apelanti dar si prin prisma nulitatii absolute determinata de fraudarea legii prin simulatie prin interpunere de persoane, tribunalul a retinut ca, prin pronuntarea sentintei, prima instanta a dat o interpretare gresita atat starii de fapt cat si dispozitiilor legale incidente in speta.
Astfel, intre parti, respectiv intre reclamantii intimati si antecesoarea paratilor apelanti P.T.E. s-a incheiat in anul 1998 un act sub semnatura privata caruia i s-a dat data certa la cabinetul de avocat R.C.  in data de  24.09.1998.
Prin acest act sub semnatura privata, reclamantii intimati au dat antecesoarei apelantilor suma de 4.200.000 lei, pentru ca aceasta sa cumpere pentru reclamanti apartamentul din litigiu in baza Legii nr. 112/1995; antecesoarea paratilor apelanti a recunoscut reclamantilor calitatea de adevarati proprietari, aratand in mod expres ca "desi apartamentul in cauza va fi intabulat pe numele cumparatoarei aparente, realitatea este cea care rezulta din continutul prezentului inscris".
Prin urmare, antecesoarea paratilor apelanti a recunoscut ca este proprietara aparenta a imobilului in litigiu si ca adevaratii proprietari sunt reclamantii intimati  pentru care ea a cumparat acest imobil in baza Legii  nr. 112/1995.
In acest context este evident ca intre parti s-a incheiat o simulatie prin interpunere de persoane in scopul de a frauda dispozitiile imperative ale Legii nr. 112/1995 care prevedeau ca pot cumpara imobile numai chiriasii acestora care la data intrarii in vigoare aveau contract de inchiriere valabil.
Prin simulatie partile produc voit, in deplina cunostinta de cauza, o neconcordanta intre vointa declarata si vointa reala, acordul lor de vointa realizat in scopul nasterii, modificarii sau stingerii unui raport juridic fiind insotit si de un alt acord de vointa, declarat dar nereal, in scopul ascunderii fata de terti a existentei acordului de vointa secret, real.
Simulatia ca operatiune juridica are anumite limite in sensul ca pentru a produce efecte juridice trebuie sa fie conforma cu legea si in acord cu bunele moravuri. Astfel, simulatia este lovita de nulitate absoluta atunci cand prin ea se urmareste fraudarea legii.
Fraudarea legii (fraus omnia corumpit) reprezinta operatiunea prin care, la intocmirea unui act juridic in scopul eludarii unor norme legale imperative, sunt uzitate alte norme legale, prin deturnarea acestora din urma de la scopul in care au fost edictate de legiuitor. Fraudarea legii se naste dintr-o conduita a partilor care in mod artificial urmaresc sa supuna raportul lor juridic unei legi care nu le este aplicabila in conditii normale.
Or, in speta de fata este evident ca partile prin incheierea acestor acte juridice au urmarit sa eludeze dispozitiile imperative ale Legii nr. 112/1995 care nu permiteau reclamantilor intimati sa cumpere imobilul din litigiu.
In concluzie, actele incheiate de parti si contractul de vanzare-cumparare incheiat de antecesoarea paratilor apelanti cu SC Administrarea Domeniului Public sunt lovite de nulitate absoluta, fiind astfel ineficace din punct de vedere juridic.
De asemenea, chiar daca s-ar admite ca aceste acte juridice civile sunt valabile si nu au fost incheiate in vederea fraudarii legii, tribunalul a apreciat ca motivul de apel invocat de apelanti privind clauza de dezicere este fondat.
In mod gresit prima instanta a retinut ca aceasta clauza de dezicere stipulata in promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare este indoielnica, intrucat ar veni in contradictie cu clauza din antecontract privind posibilitatea instantei de a pronunta o hotarare care sa tina loc de contract autentic de vanzare-cumparare. Dimpotriva, Tribunalul a apreciat ca aceasta clauza este neechivoca si nu vine in contradictie cu aceasta clauza. Din cuprinsul promisiunii rezulta faptul ca partile au prevazut ca, in ipoteza in care la data expirarii interdictiei contractul in forma autentica nu se poate incheia la notar din vointa promitentilor sau a mostenitorilor, prezentul act va putea fi valorificat in instanta in vederea obtinerii acestei hotarari judecatoresti care sa suplineasca actul autentic.
Prin urmare, aceasta clauza trebuie sa fie interpretata in sensul ca daca din diferite motive contractul in forma autentica nu se poate realiza la notar, oricare dintre parti se va putea adresa instantei de judecata ca sa suplineasca actul autentic. Dar acest lucru nu vine in contradictie cu clauza de dezicere stipulata in promisiunea de vanzare-cumparare.
Impotriva deciziei au declarat recurs in termen reclamantii, care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitand modificarea ei in sensul respingerii apelului.
In motivare au invocat gresita interpretare a clauzei de dezicere cu consecinta retinerii caracterului neechivoc al acesteia, cata vreme partile din promisiune au stabilit ca actul este opozabil mostenitorilor si ca, in situatia in care, din vointa partilor sau a mostenitorilor nu se va incheia actul autentic, promisiunea poate fi valorificata in instanta in vederea obtinerii unei hotarari care sa suplineasca actul autentic, vointa reala a partilor fiind aceea de a incheia acest act.
Au invocat ca aceeasi concluzie referitoare la vointa reala a partilor rezulta si din ordinea in care clauzele au fost inserate in contract.
Au criticat decizia sub aspectul retinerii fraudarii legii cu consecinta retinerii nulitatii promisiunii, cata vreme in cauza nu s-a formulat o cerere reconventionala avand acest obiect.
Au invocat gresita interpretare data dispozitiilor art. 969, 983 C .civ.
In drept, au invocat dispozitiile art. 304 pct. 8, 9 C. pr. civ.
Examinand decizia prin prisma criticilor formulate si in baza art. 306 alin. (2) C. pr. civ., fata de dispozitiile art. 299 si urm. C. pr. civ., vazand si normele legale ce vor fi mai jos aratate, instanta a retinut urmatoarele:
Corespunde realitatii ca, in manifestarii libertatii de vointa, partile pot include in conventia incheiata o clauza de dezicere, aceasta reprezentand prevederea contractuala asumata de parti care da dreptul la desfiintarea unilaterala a unui contract valabil incheiat si constituindu-se, astfel, intr-o exceptie de la principiul irevocabilitatii contractului prin vointa unei parti prevazut de art. 969 alin. (2) Codul civil din 1864 (aplicabil si in cauza).
Fiind rezultat al conventiei partilor si inclusa - in speta de fata - intr-o promisiune de vanzare - cumparare, clauza de dezicere nu se sustrage regulilor de interpretare a actelor juridice, ea neavand o existenta de sine-statatoare ci coexistand cu celelalte clauze ce reprezinta manifestarea de vointa a partilor.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 977 C. civ. interpretarea actelor juridice se face dupa intentia comuna partilor si nu dupa sensul literal al termenilor, iar art. 982 C. civ prevede ca toate clauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia intelesul ce rezulta din intregul act.
Totodata, clauzele indoielnice se interpreteaza in sensul care reiese din natura conventiei (art. 972 C. civ.) si in intelesul in care produce un efect (art. 978 C. civ.), efectul fiind cel urmarit de parti la incheierea conventiei, in speta cel de obligare la transmiterea proprietatii.
Corespunde realitatii ca partile promisiunii au convenit ca, in cazul in care "promitenta sau mostenitorii sai se razgandesc in privinta incheierii contractului autentic de vanzare - cumparare vor fi obligati sa restituie acceptantilor" cheltuielile efectuate [alin. (9) din promisiune).
Se observa, insa, ca aceleasi parti au convenit in cuprinsul aceluiasi act ca " in cazul decesului oricareia dintre parti inainte de perfectarea contractului autentic, prezenta promisiune este opozabila mostenitorilor. De asemenea, la expirarea interdictiei de instrainare prezentul act poate fi valorificat in instanta in vederea obtinerii unei hotarari judecatoresti care sa suplineasca actul autentic, in cazul in care din vointa promitentilor sau a mostenitorilor lor, acesta nu se va putea incheia" [alin. (7) din promisiune].
La fel, promitenta vanzatoare s-a obligat ca la data la care vanzarea va fi posibila, respectiv dupa expirarea interdictiei legale, sa vanda apartamentul promitentilor - cumparatori [alin. (4) din promisiune].
Rezulta, astfel ca, asa cum in mod corect a retinut prima instanta, clauza referitoare la efectele razgandirii promitentei vanzatoare sau a mostenitorilor acesteia este una indoielnica in sensul art. 978, 979 C. civ.
Cata vreme, conform celor mai sus retinute, vointa reala a partilor a fost incheierea contractului de vanzare-cumparare in forma autentica la data expirarii interdictiei prevazute de Legea nr. 112/1995 ( si, pe cale de consecinta, transmiterea dreptului de proprietate), in mod gresit a calificat instanta de apel clauza referitoare la razgandire ca fiind una de dezicere.
Astfel, cata vreme promitentii au convenit ca actul poate fi valorificat in instanta in vederea obtinerii unei hotarari care sa suplineasca actul autentic in cazul in care din vointa partilor sau a mostenitorilor nu se va putea incheia, sus-mentionata clauza are, eventual, efectul unei constrangeri a promitentei (mostenitorilor ei) in sensul de a-i determina sa perfecteze actul in forma autentica.
In ceea ce priveste considerentele deciziei vizand nulitatea absoluta a actelor incheiate intre parti si a contractului de vanzare - cumparare incheiat de antecesoarea paratilor in baza Legii nr. 112/1995, instanta de recurs a retinut urmatoarele:
Conform celor mai sus aratate, prin cererea inregistrata sub nr. 4722/325/2006 la Judecatoria Timisoara, paratii din prezenta cauza au solicitat constatarea nulitatii absolute a promisiunii de vanzare cumparare si a tuturor consecintelor actului invocand fraudarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995; ulterior, au renuntat la judecata, instanta luand act de renuntare prin sentinta civila nr. 16375/14.10.2010.
In acelasi dosar, pe calea intampinarii inregistrata la 09.10.2006 si a completarii la actiune, paratii au invocat nulitatea actului sub semnatura privata din 24.09.1998 si a consecintelor acestui act.
Dupa disjungerea cererii reconventionale si constituirea prezentului dosar, paratii (reclamanti in dosarul initial) nu au mai reiterat aceste sustineri.
Chiar in lipsa investirii cu o cerere in constatarea nulitatii care sa fie formulata in dosarul de fata, prima instanta a examinat cererile formulate in dosarul anterior si le-a respins ca neintemeiate.
Pe calea apelului, paratii nu au formulat critici punctuale impotriva sentintei sub acest aspect ci au aratat ca exista "si o interdictie de instrainare legala incalcata", iar admiterea apelului se impune" deoarece legea interzice vanzarea acestui imobil"(f 3, 6 dos apel), tribunalul neretinand, in consecinta, ca apelantii ar fi formulat o atare critica.
In aceste conditii, dupa ce la termenul de judecata din 08.02.2012 instanta a acordat cuvantul pe fond si a ramas in pronuntare (apelantii sustinand incidenta clauzei de dezicere), cauza a fost repusa pe rol pentru discutarea simulatiei prin interpunere de persoane, la termenul de judecata din 20.06.2012 instanta punand in discutia partilor exceptia invocata, iar in considerente Tribunalul a retinut ca sunt nule actele sus-mentionate intrucat s-a incheiat o simulatie prin interpunere de persoane in scopul de a frauda dispozitiile Legii nr. 112/1995.
Este adevarat ca nulitatea poate fi invocata si pe cale de exceptie, insa sesizarea instantei cu o atare cerere trebuie sa respecte dispozitiile procedurale edictate in acest sens.
Or, invocarea nulitatii actului pentru fraudarea legii nu are natura unei exceptii procesuale, cata vreme o atare sustinere pune in discutie nu exercitiul dreptului la actiune ci chiar fondul pretentiei formulate de partea adversa, astfel ca ea se constituie intr-o aparare de fond.
O atare sustinere putea fi opusa in cauza de parati reclamantilor pe calea unei eventuale cereri reconventionale formulata in conditiile art. 119 C. pr. civ. si supusa exigentelor dispozitiilor Legii nr. 146/1997, cata vreme paratii au renuntat la cererea in nulitate formulata in dosarul din care cererea de fata a fost disjunsa.
Pe de alta parte, pentru considerentele mai sus aratate, nici instanta de apel nu putea invoca simulatia ca mijloc de fraudare a legii (cu consecinta nulitatii actelor incheiate de promitenti) cata vreme, potrivit celor mai sus aratate, nu a fost investita in conditiile art. 287 C. pr. civ. cu o atare cerere, iar din oficiu acest aspect nu putea fi invocat decat cu incalcarea dispozitiilor art. 129 alin. ultim C. pr. civ., ale art. 294 alin. (1) si ale art. 295 alin. (1) C. pr. civ. referitoare la limitele caracterului devolutiv al apelului si la motivele ce pot fi invocate de instanta din oficiu.
Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 312 alin. (1), (2), (3), C. pr. civ., raportat la art. 304 pct. 8, 9 C. pr. civ., instanta a admis recursul declarat de reclamanti, cu consecinta respingerii apelului paratilor si a mentinerii hotararii primei instante.