Dispozitie emisa de primar in conditiile Legii nr. 10/2001. Inadmisibilitatea exceptiei de nelegalitate

Nu poate face obiectul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 o dispozitie emisa de primar in temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin sentinta civila nr. 518 din 29.02.2012, Tribunalul Timis a respins exceptia de nelegalitate invocata de reclamanta P.C., impotriva paratilor Primarul Municipiului Timisoara, A.G. si E.E.M.
In cauza a declarat recurs reclamanta si prin decizia civila nr. 5345 din 6decembrie 2012 pronuntata in dosarul nr. 8240/30/2011 Curtea de Apel Timisoara l-a respins ca nefundat conform art. 312 alin. (1) C. pr. civ. cu motivarea ca in opozitie cu sustinerilor recurentei, recurentei, dispozitia Primarului Municipiului Timisoara nr. 669/13.03.2009 nu poate face obiect al exceptiei de nelegalitate, in conditiile impuse de art. 4 din Legea nr. 554/2004, intrucat aceasta nu poate fi calificata drept act administrativ, in intelesul textului legal mentionat.
Intr-adevar, aceasta dispozitie, desi emisa de catre primar, organ ales si reprezentativ al unitatii administrativ teritoriale, nu se incadreaza in definitia data notiunii de "act administrativ" prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Astfel cum s-a retinut in intreaga literatura de specialitate si in practica judiciara, actele de solutionare a notificarilor prin care se solicita acordarea de masuri reparatorii in temeiul Legii nr. 10/2001 nu au caracter administrativ, ci sunt de natura civila, intrucat vizeaza exclusiv bunuri aflate in proprietate privata, iar nu in domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ teritoriale, fiind emise pentru trecerea acestora in patrimoniul persoanelor indreptatite in natura sau pentru acordarea unor masuri reparatorii in echivalent, respectiv pentru gestionarea domeniului privat al unitatii administrativ teritoriale ori a patrimoniului unei alte entitati investite cu solutionarea notificarii.
Este esential a se observa ca prevederile Legii nr. 10/2001 si a Normelor metodologice de aplicare a acesteia recunosc calitatea de entitate investita cu solutionarea notificarilor nu doar primariilor, ci si unor societati comerciale, regii autonome, persoane juridice care nu pot fi calificate drept autoritati publice in sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, intrucat nu sunt organe ale statului ori ale unitatilor administrativ teritoriale. Rezulta astfel ca actele in care astfel de entitati dispun solutionarea notificarilor nu sunt emise de autoritati publice si nici in regim de putere publica, astfel incat nu corespund criteriilor instituite prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, chiar daca in speta particulara dedusa judecatii actul de solutionare a notificarii a fost emis de primar, entitate care poate fi calificata autoritate publica acesta nu a fost emis in regim de putere publica, ci in cadrul unor raporturi juridice de drept civil, reglementate de dreptul civil, privat, iar nu de dreptul public.
Un astfel de act poate fi atacat deci chiar de catre tertele persoane , cum este reclamanta, doar in procedura de drept comun, in fata instantelor civile, neputand sa faca obiect al unei actiuni in contencios administrativ ori al exceptiei de nelegalitate.
Curtea constata ca in mod corect instanta de fond a respins ca inadmisibila exceptia de nelegalitate invocata de reclamanta, astfel fiind, apare nefondat recursul declarat si se respinge.