Daune cominatorii. Natura juridica. Consecinte cu privire la timbraj

Daunele cominatorii reprezinta o sanctiune pecuniara, care se aplica de instantele de judecata in vederea asigurarii executarii unei obligatii de a face sau de a nu face, determinata prin hotarare judecatoreasca, suma de bani stabilita sa fie achitata cu acest titlu fiind independenta de despagubirile ce trebuie sa constituie echivalentul prejudiciului cauzat.
Fata de caracterul lor provizoriu, in cazul in care debitorul executa obligatia, daunele cominatorii vor trebui sa fie reduse la cuantumul despagubirilor datorate pentru intarzierea executarii, iar in cazul in care debitorul refuza executarea, cuantumul lor trebuie convertit la valoarea exacta a prejudiciului suferit prin neexecutare.
Hotararea judecatoreasca prin care s-au stabilit daune cominatorii nu este susceptibila de executare silita, fiind necesar ca aceste daune sa fie transformate mai intai de instanta de judecata, la cererea creditorului, in daune compensatorii. De aceea, un asemenea capat de cerere este taxat conform art. 13 din Legea nr. 146/1997, modificata. Prin sentinta civila nr. 1147 din 10 mai 2012 pronuntata in dosarul nr. 4978/108/2009* Tribunalul Arad a admis in parte actiunea formulata si precizata de reclamanta S.C. I S.R.L. Timisoara impotriva paratei S.C. L S.R.L. Arad, pe care a obligat-o la plata sumei de 5.000 euro, platibila in lei la cursul zilei din data platii, reprezentand daune pentru ocuparea suprafetei de teren de 12.600 mp., pentru perioada ianuarie-august 2009, luand, totodata, act de renuntarea la capatul de cerere privind obligarea paratei sa elibereze terenul reclamantei sub sanctiunea unor daune cominatorii de 500 euro/zi de intarziere, cu cheltuieli partiale in cuantum de 708 lei, in limita pretentiilor dovedite.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel societatea parata, solicitand modificarea ei, in principal, in sensul anularii cererii introductive ca insuficient timbrata, intrucat reclamanta nu a depus dovada platii taxei de timbru in original, iar in subsidiar, in sensul respingerii actiunii reclamantei, ca netemeinica, nelegala si nefondata, precum si ca fiind fara obiect.
Prin decizia civila nr. 169 din 10 octombrie 2012 Curtea de Apel Timisoara a respins apelul declarat de parata S.C. L S.R.L. Arad impotriva sentintei civile nr. 1147 din 10 mai 2012 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 4978/108/2009* in contradictoriu cu reclamanta intimata S.C. I S.R.L. Timisoara.
Pentru a decide astfel, instanta de control judiciar a retinut ca hotararea tribunalului este temeinica si legala, conforma cu dispozitiile incidente in cauza, ea nefiind rezultatul unei gresite aplicari a legii sau a unei eronate ori superficiale aprecieri a probelor administrate in dosar, cum nejustificat sustine apelanta, in considerente aratandu-se pe larg motivele pentru care judecatorul fondului a considerat ca cererea de chemare in judecata se impune a fi admisa in parte.
Desi este adevarat ca din raportul de expertiza tehnica in specialitatea topografie intocmit in primul ciclu procesual rezulta fara dubiu ca identificarile si masuratorile efectuate la imobilele proprietatea partilor aflate in litigiu au condus la concluzia ca linia de hotar A-B, stabilita conform planului parcelar, nu este incalcata de constructiile proprietatea paratei apelante, iar statia de sortare care ii apartine este amplasata pe parcelele de teren definite sub nr. top. 11.34/8, nr. top. 11.34/9 si nr. top. 11.34/10; aceasta statie de sortare a produselor de balastiera nu este amplasata si pe parcela de teren cu nr. top. 9.45/12, proprietatea reclamantei intimate, fundatia (cea mai apropiata de limita terenului), pe care este montat stalpul de sustinere a benzii transportoare, fiind situata la distanta de 0,34 m fata de limita terenului societatii reclamante, in mod corect judecatorul fondului a apreciat ca actiunea in despagubire se impune, totusi, a fi admisa in parte, cu consecinta obligarii apelantei la plata sumei de 5.000 euro, echivalent in lei la data platii, cu titlu de despagubire.
Aceasta, intrucat din procesul-verbal de conciliere incheiat de parti in data de 9 iulie 2009 reiese fara putinta de tagada ca parata apelanta a ocupat o parcela de teren, proprietatea reclamantei intimate, cu utilajele pe care le folosea in desfasurarea activitatii comerciale. De asemenea, tot reprezentantul S.C. L S.R.L. Arad, a declarat ca se obliga ca in termen de 15 zile sa mute stalpul care era (la acea vreme) amplasat pe terenul invecinat, la o distanta de aprox. 1-1,5 m de mezuina, eliberand astfel in intregime terenul intimatei. Insa, in ciuda acestui fapt, parata nu a fost de acord cu plata vreunei sume de bani cu titlu de despagubire catre S.C. I S.R.L. Timisoara. De asemenea, martorul G.T. a aratat ca, fiind paznicul bunurilor societatii reclamante, are cunostinta de imprejurarea ca in perioada iunie-septembrie 2009, o parte din terenurile proprietatea intimatei (peste 1 ha.) a fost ocupata de apelanta, prin amplasarea a diverse utilaje de extractie a nisipului, masini de transport, baraci in care dormeau muncitorii, autovehiculele acestora si un stalp.
In atare conditii, criticile paratei privitoare la netemeinicia hotararii atacate, deoarece expertul topometrist nu a retinut nicio incalcare a limitei de hotar dintre terenurile invecinate ale societatilor aflate in litigiu sunt nejustificate, simplul fapt ca in luna mai 2011, cu ocazia masuratorilor efectuate la fata locului, nu s-a mai constatat vreo ocupare de teren neputand determina schimbarea solutiei tribunalului, de vreme ce lipsa de folosinta reclamata de intimata a avut loc cu aproape 2 ani in urma. Chiar daca dupa introducerea cererii de chemare in judecata societatea parata a inlaturat constructiile si utilajele care ocupau terenul proprietatea reclamantei, nu inseamna ca partea este exonerata de obligatia de a despagubi proprietarul imobilului pentru lipsa de folosinta anterioara.
Sustinerile apelantei privitoare la valoarea exagerat de mare a sumei stabilite de cel de-al doilea expert tehnic, dl. ing. I.V., Curtea apreciaza ca acestea nu pot fi primite, pe de o parte, intrucat reprezentantul paratei, fiind prezent la termenul de judecata care a urmat depunerii raportului de expertiza, nu a ridicat nicio obiectie in aceasta privinta si nici nu a solicitat aplicarea dispozitiilor art. 212 din Codul de procedura civila, nici prin cererea de apel nesolicitand efectuarea unei noi expertize in aceasta privinta; pe de alta parte, prima instanta, atunci cand a apreciat suma care i se cuvine reclamantei cu titlu de despagubire, a redus valoarea stabilita de specialist, practic injumatatind-o. Nu in ultimul rand, simplul fapt ca un alt proprietar al unui teren situat in aceeasi zona a convenit cu arendasul sau sa primeasca in schimbul folosirii terenului o anumita cantitate de produse agricole, nu determina, in mod automat, lipsa de temei legal a despagubirilor ce i se cuvin reclamantei, cu atat mai mult cu cat, in speta de fata, avem de a face cu o lipsa de folosinta si nu cu un contract (conventie = acord de vointa) de arendare.
Solicitarea paratei apelante de a se anula cererea introductiva ca insuficient timbrata, pe motiv ca reclamanta intimata nu a depus dovada platii taxei de timbru in original este neintemeiata. Potrivit art. 38 si 39 din Ordinul M.J. nr. 760/C din 22 aprilie 1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se platesc de catre persoanele fizice in numerar, in contul bugetului de stat, la unitatile trezoreriei statului sau ale Casei de Economii si Consemnatiuni. Persoanele juridice platesc taxele judiciare de timbru in numerar sau prin virament, in contul bugetului de stat, la unitatile trezoreriei statului in raza carora isi au sediul fiscal. Dovada platii taxelor judiciare de timbru o constituie copia de pe chitanta de incasare in numerar, eliberata de unitatile Casei de Economii si Consemnatiuni sau de trezoreriile statului sau, dupa caz, copia de pe ordinul de plata vizat de unitatea la care s-a facut plata, certificate pentru conformitate de organul prestator al serviciului.
Chiar daca la termenul din 27 octombrie 1999 reprezentantul conventional al reclamantei a depus la dosar doar o fotocopie a ordinului de plata nr. 18/22.10.2009 privind achitarea sumei de 5.875 lei cu titlu de taxa judiciara de timbru, la urmatorul termen, din 24 noiembrie 2009, acesta a anexat, cum in mod judicios a retinut si tribunalul, o noua copie a ordinului de plata, de aceasta data vizata de unitatea la care s-a facut plata, certificata pentru conformitate de organul prestator al serviciului, asa cum impun prevederile art. 39 din lege.
In fine, nici capatul de cerere privitor la obligarea paratei la eliberarea terenului sub sanctiunea platii unor daune cominatorii de 500 euro/zi de intarziere, la care, prin precizarea de actiune depusa la termenul din 13 aprilie 2010 reclamanta a renuntat, aparatorul paratei, prezent la dezbateri, neridicand vreo obiectie in aceasta privinta, nu se impune a fi timbrat la valoare, pentru ca nu ne aflam in prezenta unei cereri de despagubire, care, intr-adevar, este supusa regimului de taxare reglementat de art. 2 din Legea nr. 146/1997, modificata. Aceasta, pentru ca daunele cominatorii, care constau in condamnarea debitorului la plata catre creditor a unei anumite sume de bani pentru fiecare zi, saptamana sau luna de intarziere, pana la executarea obligatiei in natura ei specifica, isi au temeiul in dubla functiune - jurisdictio et imperium - pe care o are judecatorul, cu consecinta prerogativei sale de a ordona si masurile necesare ducerii la indeplinire a celor dispuse prin hotararea pe care o pronunta. Cu toate ca in sistemul dreptului civil roman problema daunelor cominatorii nu a fost reglementata printr-o dispozitie cu caracter general, aceasta institutie este consacrata prin norme speciale (a se vedea, spre exemplu, art. 48 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare).
Rezulta, deci, ca daunele cominatorii reprezinta o sanctiune pecuniara, ce se aplica de instantele de judecata in vederea asigurarii executarii unei obligatii de a face sau de a nu face, determinata prin hotarare judecatoreasca, precum si ca suma de bani stabilita sa fie achitata cu acest titlu este independenta de despagubirile ce trebuie sa constituie echivalentul prejudiciului cauzat, iar ratiunea acordarii unor astfel de daune o constituie exercitarea efectului lor de constrangere asupra debitorului care persista in neexecutarea obligatiei pe care si-a asumat-o, prin silirea lui la plata catre creditor a unor sume calculate in raport cu durata intarzierii indeplinirii obligatiei de a face sau de a nu face.
Altfel spus, daunele cominatorii constituie un mijloc juridic subsidiar de infrangere a rezistentei debitorului la executarea silita si au un caracter provizoriu, fiind acordate pana cand acesta isi va indeplini obligatia asumata si cu posibilitatea ca instanta de judecata sa le modifice daca va considera necesar. Fara sa reprezinte un mijloc, direct sau indirect, de executare silita asupra bunurilor debitorului, aceste daune constituie, totusi, o modalitate de constrangere ce rezulta din amenintarea cu o atare executare daca debitorul nu isi indeplineste obligatia asumata. Fata de caracterul lor provizoriu, in cazul in care debitorul executa obligatia, daunele cominatorii vor trebui sa fie reduse la cuantumul despagubirilor datorate pentru intarzierea executarii, iar in cazul in care debitorul refuza executarea, cuantumul lor trebuie convertit la valoarea exacta a prejudiciului suferit prin neexecutare, o alta solutie nefiind posibila. Intr-adevar, in sistemul nostru de drept, despagubirea nu poate depasi valoarea prejudiciului pentru ca diferenta s-ar transforma intr-o pedeapsa civila in favoarea creditorului, care s-ar imbogati in acest mod fara justa cauza. Ca urmare, nici executarea silita nu s-ar putea porni pe baza cuantumului provizoriu al daunelor cominatorii, dat fiind caracterul lor incert si nelichid.
Fiind de principiu, deci, ca daunele cominatorii reprezinta numai un mijloc de constrangere a debitorilor la indeplinirea obligatiei convenite, precum si ca suma stabilita in cadrul acestor daune nu poate fi considerata certa si lichida, revine instantei de judecata indatorirea ca, dupa executarea obligatiei respective, sa transforme acele daune in daune compensatorii, stabilind, potrivit regulilor dreptului comun privind raspunderea civila, suma ce reprezinta prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin intarzierea executarii. In atare situatie, concluzia ce se impune este aceea ca hotararea judecatoreasca prin care s-au stabilit daune cominatorii nu este susceptibila de executare silita, fiind necesar ca aceste daune sa fie transformate mai intai de instanta de judecata, la cererea creditorului, in daune compensatorii. Tocmai de aceea, un asemenea capat de cerere este taxat conform art. 13 din Legea nr. 146/1997, modificata, iar cum reclamanta intimata a achitat taxe de timbru in cuantum mai mare decat cel datorat, Curtea constata ca nu se pune nici problema aplicarii dispozitiilor art. 20 alin. 5 din acelasi act normativ.