Indemnizatia pentru concediul de odihna neefectuat acordata la incetarea contractului individual de munca. Cuantificarea ei in situatia in care salariatul s-a aflat in incapacitate temporara de munca pe parcursul intregului an calendaristic sau a une...

Indemnizatia pentru concediul de odihna neefectuat acordata la incetarea contractului individual de munca. Cuantificarea ei in situatia in care salariatul s-a aflat in incapacitate temporara de munca pe parcursul intregului an calendaristic sau a unei parti a acestuia

- Codul muncii, art. 145 alin. (2) si art. 146 alin. (4)
- Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru, art. 7 alin. (2)

      Prevederile art. 7 alin. (2) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru se interpreteaza in sensul ca se opun unor dispozitii sau unor practici nationale, care prevad ca la, incetarea raportului de munca, nu se acorda nici o indemnizatie pentru concediul de odihna anual neefectuat lucratorului care s-a aflat intregul an in concediu medical sau intr-o parte din acesta, motiv pentru care nu a putut sa isi exercite integral sau partial dreptul la concediul anual platit.
      Art. 145 alin. (2) din Codul muncii aplicat coroborat cu art. 146 alin. (4) din Codul muncii nu asigura o transpunere corecta si suficienta a prevederilor art. 7 alin. (2) din Directiva 2003/88/CE, astfel cum acestea au fost interpretate, in cauzele C-350/06 si C 520/06, de catre Curtea de Justitie a Comunitatii Europene, dat fiind ca art. 145 alin. (2) din Codul muncii permite interpretarea ca, in anumite situatii, dreptul la obtinerea indemnizatiei aferenta concediului de odihna sa nu fie recunoscut, deoarece se raporteaza la perioada de timp lucrata efectiv in favoarea angajatorului.
      Prin urmare, salariatul are posibilitatea sa invoce efectul direct pe verticala al Directivei 2003/88/CE, deoarece este o persoana fizica care isi intemeiaza cererea pe existenta unui drept conferit de o prevedere clara, precisa si neconditionata din directiva, iar partea impotriva careia este invocat efectul direct este o institutie a statului.
      Indemnizatia pentru concediul de odihna neefectuat se acorda, la incetarea contractului individual de munca al salariatului, prin raportare la durata efectiva integrala a concediului de odihna cuvenit pentru intregul an calendaristic, conform legii si contractului individual de munca, eventual contractului colectiv de munca, chiar daca angajatul s-a aflat in incapacitate temporara de munca pe parcursul intregului an calendaristic sau a unei parti a acestuia.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr. 1789 din 18 iulie 2012, dr. C.P.
      
      Prin Sentinta civila nr. 1826/26.07.2011, pronuntata in Dosarul nr. 2958/108/2011, Tribunalul Arad a respins actiunea civila formulata de reclamanta C.F. impotriva paratilor Scoala Generala nr. 2 Curtici si Consiliul Local al Orasului Curtici.
      Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut, in esenta, ca reclamanta a fost salariata paratei Scoala Generala nr. 2 Curtici, avand functia de cadru didactic - educatoare, pana la data de 01.09.2010, cand, prin Decizia nr. 148304, a incetat raportul de munca, ca urmare a pensionarii. 
      In anul scolar 2009-2010 a fost in imposibilitatea exercitarii dreptului la concediul de odihna, intrucat in perioada octombrie 2009 - 31 august 2010 a avut suspendat contractul individual de munca, aflandu-se in concediu medical.
      Potrivit art. 140 alin. (2) din Codul muncii, durata efectiva a concediului de odihna anual se stabileste prin contractul colectiv de munca aplicabil, este prevazuta in contractul individual de munca si se acorda proportional cu activitatea  prestata intr-un an calendaristic.
      In speta, reclamanta, in anul scolar 2009-2010, si-a desfasurat activitatea doar in intervalul 01.09.2009 - 04.10.2009, iar din 05.10.2009 pana la sfarsitul anului scolar a fost in concediu medical, astfel ca acordarea compensarii financiare a zilelor de concediu de odihna nu mai poate fi realizata. 
      Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta C.F., solicitand admiterea recursului si modificarea sentintei recurate in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata.
      In motivarea recursului s-a aratat, in esenta, ca instanta de fond a facut o gresita aplicare a legii, precum si o interpretare gresita a actului juridic dedus judecatii, fiind incidente motivele de modificare prevazute la art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila.
      Dispozitiile art. 140 alin. (2) din Codul muncii si ale art. 50 lit. b) din acelasi act normativ, astfel cum au fost ele interpretate de catre prima instanta, contravin prevederilor art. 7 alin. (2) din Directiva nr. 2003/88/CE.
      Articolul 7 alin. (2) din Directiva nr. 2003/88/ CE trebuie interpretat in sensul ca se opune unor dispozitii sau practici nationale care prevad ca, la incetarea raportului de munca, nu se acorda nici o indemnizatie pentru concediul anual platit neefectuat lucratorului care s-a aflat in concediu medical in toata perioada de referinta sau intr-o parte din aceasta si/sau in toata perioada de report sau intr-o parte din aceasta, motiv pentru care nu a putut sa-si exercite dreptul la concediul anual platit (Hotararea CJUE din 20 ianuarie 2009 in cauzele conexate C-350/06 si C-520/06 (raspunsul la intrebarea 3).
      Curtea de Justitie a Uniunii Europene arata ca dreptul la concediul anual al unui lucrator aflat in concediu medical, prescris legal, nu poate fi conditionat de obligatia de a fi lucrat efectiv in perioada de referinta prevazuta intr-un stat membru.
      Este interpretarea oficiala a textului comunitar, obligatorie pentru instantele nationale, insa de care instanta de fond nu a tinut seama, fara a aduce nici un argument juridic.
      Aceste dispozitii comunitare au prioritate fata de dreptul intern, in temeiul art. 148 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
      Instanta de fond a omis sa analizeze actiunea formulata cu referire la aceste dispozitii legale, care constituie temeiul de drept al cererii de chemare in judecata, multumindu-se sa prezinte reglementarea nationala generala cuprinsa in Codul muncii.
      De asemenea, hotararea pronuntata este gresita si prin aplicarea normei generale de catre instanta de fond, desi concediile de odihna ale personalului didactic din invatamant sunt reglementate special in Ordinul Ministrului Educatiei Nationale nr. 3251/12.02.1998.
      Pct. 2 din Ordinul Ministrului Educatiei Nationale nr. 3251/1998 prevede ca personalul didactic beneficiaza de concediu de odihna cu durata integrala daca a functionat in baza unui contract individual de munca in tot cursul anului scolar. Nu beneficiaza de concediu de odihna numai in situatia in care a fost in incapacitate temporara de munca intregul an scolar.
      Din intreaga reglementare rezulta ca, atunci cand vointa legiuitorului a fost in sensul acordarii concediului de odihna proportional cu perioada lucrata, acesta a prevazut expres acest fapt [a se vedea pct. 17, pct. 3 alin. (2), pct. 15 si 16 din Ordinul nr. 3251/1998].
      Examinand recursul reclamantei prin prisma motivelor invocate raportat la dispozitiile art. 3041 Cod procedura civila, Curtea a apreciat ca este intemeiat pentru urmatoarele considerente:
      Astfel cum a retinut si instanta de fond, ca stare de fapt, in perioada anului scolar 2009-2010, reclamanta a fost in imposibilitatea exercitarii dreptului la concediul de odihna, intrucat in intervalul de timp octombrie 2009 -31 august 2010 a avut suspendat contractul de munca, aflandu-se in concediu medical.
      In sustinerea actiunii, reclamanta s-a prevalat de prevederile art. 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru, astfel cum acestea au fost interpretate de Curtea de Justitie a Comunitatii Europene in Cauzele C-350/06 si C 520/06.
      Conform prevederilor art. 7 din Directiva 2003/88/CE, statele membre iau masurile necesare pentru ca orice lucrator sa beneficieze de un concediu anual platit de cel putin patru saptamani in conformitate cu conditiile de obtinere si de acordare a concediilor prevazute de legislatiile si practicile nationale (alin.1). Perioada minima de concediu anual platit nu poate fi inlocuita cu o indemnizatie financiara, cu exceptia cazului in care relatia de munca inceteaza (alin.2).
      In cauzele conexate C-350/06 si C 520/06, Curtea de Justitie a Comunitatii Europene a retinut ca "potrivit jurisprudentei Curtii, directiva 2003/88 considera ca dreptul la concediul anual si cel la obtinerea unei plati in acest temei constituie doua aspecte ale unui drept unic. Obiectivul cerintei de a plati acest concediu este acela de a pune lucratorul, in timpul concediului mentionat intr-o situatie care este, in ceea ce priveste salariul, comparabila cu perioadele de munca.
      Rezulta ca la un lucrator care nu a fost in masura, din motive independente de vointa sa, sa isi exercite dreptul la concediul anual platit inainte de incetarea raportului de munca, indemnizatia la care acesta are dreptul trebuie calculata, astfel incat lucratorul mentionat sa fie pus intr-o situatie comparabila cu cea in care s-ar fi aflat daca ar fi exercitat dreptul mentionat in timpul raportului sau de munca. Rezulta ca remuneratia obisnuita a lucratorului, care este cea care trebuie mentinuta in perioada de repaus ce corespunde concediului anual platit, este de asemenea determinanta in ceea ce priveste calculul indemnizatiei pentru concediul anual neefectuat la incetarea raportului de munca".
      Dispozitiile art. 7 alin. (2) se interpreteaza in sensul ca se opun unor dispozitii sau unor practici nationale, care prevad ca la, incetarea raportului de munca nu se acorda nici o indemnizatie pentru concediul anual platit neefectuat lucratorului care  s-a aflat in concediul medical sau intr-o parte din acesta, motiv pentru care nu a putut sa isi exercite dreptul la concediul anual platit.
      Legislatia nationala, respectiv dispozitiile art. 141 alin. (4) din Codul muncii [in forma in vigoare la momentul nasterii dreptului, actual 146 alin. (4)], prezinta aproximativ identic, prevederile Directivei 2003/88/CE, conform carora inlocuirea concediului neefectuat cu o compensatie financiara nu este permisa decat in cazul incetarii raportului de munca. Intrucat actul normativ intern nu distinge, compensatia se acorda oricare ar fi motivul incetarii contractului individual de munca, deci si atunci cand salariatul nu a efectuat integral concediul in natura, deoarece s-a aflat in incapacitate temporara de munca.
      In schimb, insa, dispozitiile art. 140 alin. (2) din Codul muncii, care prevad ca durata concediului de odihna, anual, este prevazuta in contractul individual de munca si se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic, aplicate coroborat cu cele ale art. 141 alin. (4), nu asigura o transpunere corecta si suficienta a prevederilor directivei, astfel cum aceasta a fost interpretata, in cauzele C-350/06 si C 520/06 de catre Curtea de Justitie a Comunitatii Europene. Aceasta, deoarece prevederea legala interna [art. 140 alin. (2) din Codul muncii) permite interpretarea ca, in anumite situatii, cum este si cea a reclamantei, dreptul la obtinerea indemnizatiei aferenta concediului de odihna sa nu fie recunoscut, tocmai pentru ca se raporteaza la perioada de timp lucrata efectiv in favoarea angajatorului.
      Dupa interpretarea prevederilor art. 7 din directiva, legiuitorul intern nu a intervenit pentru a pune in concordanta dispozitiile Codului muncii cu interpretarea data, in cauzele C-350/06 si C-520/06, de catre instanta europeana.
      Aceeasi situatie se regaseste si in cazul Normelor Metodologice, care reglementau, la momentul solicitarii dreptului de catre reclamanta, acordarea concediului de odihna pentru personalul din invatamant. Prevederile pct. 15 din Ordinul nr. 3251/12.02.1998 sunt contrare interpretarii acordate art. 7 din Directiva 2003/88/CE, avand in vedere cele retinute in cauzele conexate C-350/06 si C 520/06 de catre Curtea de Justitie a Comunitatii Europene, motiv pentru care nu pot fi retinute ca un argument in respingerea actiunii.
      Prin urmare, reclamanta are posibilitatea sa invoce efectul direct pe verticala al Directivei 2003/88/CE, deoarece partea care invoca acest efect este o persoana fizica care isi intemeiaza cererea pe existenta unui drept conferit de prevederea din directiva, aceasta fiind clara, precisa si neconditionata, iar partea impotriva careia este invocat efectul direct este o institutie a statului, observandu-se ca prevederile art. 141 alin. (4) din Codul Muncii si pct. 15 din Ordinul nr. 3251/12.02.1998 nu au fost modificate pentru a asigura o transpunere corespunzatoare a dispozitiilor art. 7 din Directiva 2003/88/CE, in sensul interpretarii acordate.
      In concluzie, cererea reclamantei de obligare a paratei Scoala Generala nr. 2 Curtici la plata indemnizatiei concediului de odihna, aferenta celor 71 de zile de concediu este intemeiata, deoarece incepand cu luna octombrie a anului 2009 si pana la incetarea raporturilor de munca prin pensionare, conform Deciziei nr. 148304/21.10.2010, emisa de catre Casa de Pensii Arad, reclamanta s-a aflat in concediu medical, neexistand posibilitatea efectuarii in natura a concediului de odihna nerealizat.
      Contravaloarea indemnizatiei celor 71 de zile de concediu va fi actualizata cu indicele inflatiei pana la data platii efective, la care se adauga dobanzi legale calculate, insa, de la data de 26.05.2011, cand a avut loc punerea in intarziere a paratei, prin formularea cererii de chemare in judecata, potrivit art. 1088 Cod civil, cererea adresata angajatorului, la data de 16.03.2011, neavand ca efect punerea in intarziere a debitorului pentru indeplinirea obligatiei.
      Avand in vedere argumentele de fapt si de drept mentionate mai sus, retinand incidenta motivului de recurs reglementat de prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, in conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedura civila, Curtea a admis recursul formulat de catre reclamanta-recurenta si a modificat in parte hotararea recurata, in sensul admiterii in parte a actiunii si obligarii paratei Scoala Generala nr. 2 Curtici la plata indemnizatiei concediului de odihna, aferenta celor 71 de zile de concediu, actualizata cu indicele inflatiei pana la data platii efective, precum si dobanzi legale calculate de la data de 26.05.2011, pana la data platii efective.