Indemnizatia pentru concediul de odihna neefectuat acordata la incetarea contractului individual de munca. Cuantificarea ei in situatia in care salariatul s-a aflat in incapacitate temporara de munca pe parcursul intregului an calendaristic sau a une...

Indemnizatia pentru concediul de odihna neefectuat acordata la incetarea contractului individual de munca. Cuantificarea ei in situatia in care salariatul s-a aflat in incapacitate temporara de munca pe parcursul intregului an calendaristic sau a unei parti a acestuia

- Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicata: art. 145 alin. (2) si art. 146 alin. (4)
- Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru: art. 7 alin. (2)
      
      Prevederile art. 7 alin. (2) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru se interpreteaza in sensul ca se opun unor dispozitii sau unor practici nationale, care prevad ca la, incetarea raportului de munca, nu se acorda nici o indemnizatie pentru concediul de odihna anual neefectuat lucratorului care s-a aflat intregul an in concediu medical sau intr-o parte din acesta, motiv pentru care nu a putut sa isi exercite integral sau partial dreptul la concediul anual platit.
      Art. 145 alin. (2) din Codul muncii aplicat coroborat cu art. 146 alin. (4) din Codul muncii nu asigura o transpunere corecta si suficienta a prevederilor art. 7 alin. (2) din Directiva 2003/88/CE, astfel cum acestea au fost interpretate, in cauzele C-350/06 si C-520/06, de catre Curtea de Justitie a Comunitatii Europene, dat fiind ca art. 145 alin. (2) din Codul muncii permite interpretarea ca, in anumite situatii, dreptul la obtinerea indemnizatiei aferenta concediului de odihna sa nu fie recunoscut, deoarece se raporteaza la perioada de timp lucrata efectiv in favoarea angajatorului.
      Prin urmare, salariatul are posibilitatea sa invoce efectul direct pe verticala al Directivei 2003/88/CE, deoarece este o persoana fizica care isi intemeiaza cererea pe existenta unui drept conferit de o prevedere clara, precisa si neconditionata din directiva, iar partea impotriva careia este invocat efectul direct este o institutie a statului.
      Indemnizatia pentru concediul de odihna neefectuat se acorda, la incetarea contractului individual de munca al salariatului, prin raportare la durata efectiva integrala a concediului de odihna cuvenit pentru intregul an calendaristic, conform legii si contractului individual de munca, eventual contractului colectiv de munca, chiar daca angajatul s-a aflat in incapacitate temporara de munca pe parcursul intregului an calendaristic sau a unei parti a acestuia.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila 2058 din 19 septembrie 2012, dr. C.P.

      Prin sentinta civila nr. 1551/17.05.2012, pronuntata in dosarul nr. 5753/30/2011, Tribunalul Timis a respins actiunea formulata de catre reclamantul T.M.A. in contradictoriu cu parata SNTFC "CFR Calatori" SA - RTFC Banat-Oltenia.
      Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca reclamantul a fost angajat al societatii parate, in meseria de lacatus montator agregate, pana la data de 18.07.2011, fiind emisa Decizia de concediere nr. 11 BO/b/781/14.07.2011, prin care contractul sau individual de munca a incetat, pentru motive care nu tin de persoana salariatului, in temeiul art. 55 lit. c), art. 65, art. 66, art. 69 si urm. din Codul muncii.
      Motivele care au condus la incetarea contractului individual de munca al reclamantului au fost determinate de desfiintarea locului de munca, ca urmare a Programului de restructurare si redresare economico-financiara a SNTC "CFR Calatori" SA nr. 1/137/17.01.2011 si Notificarii nr. 1/2176/2011.
      Din analiza deciziei contestate, instanta de fond a constatat ca ea a fost emisa conform art. 65 si urm. din Codul muncii, fiind respectat dreptul de preaviz prevazut de art. 75 din Codul muncii si cuprinzand toate mentiunile stabilite, sub sanctiunea nulitatii, de art. 76 din Codul muncii. 
      In conformitate cu art. 69 alin. (1) din Codul muncii, parata a invitat federatiile sindicale reprezentative pentru consultari privind restructurarea si reorganizarea societatii, asa cum rezulta din procesul verbal incheiat la data de 20.04.2011, si a notificat Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca si Inspectoratul Teritorial de Munca privind intentia de concediere colectiva, conform prevederilor art. 72 din Codul muncii.
      Reclamantul a invocat motive de nelegalitate privind emiterea deciziei contestate, in sensul ca decizia contestata nu arata motivele ce au determinat luarea masurii concedierii, desi decizia cuprinde in mod clar si determinat motivele care au condus la desfiintare locului de munca ocupat de reclamant, rezultate din Programul nr. 1/137/17.01.2011 si Notificarea nr. 1/2176/2011. Tribunalul a retinut ca art. 76 din Codul muncii prevede obligatia angajatorului de a mentiona, in cuprinsul deciziei de concediere, suficiente motive si informatii pe baza carora salariatul sa poata aprecia legalitatea si temeinicia masurii de concediere. Or, in speta, parata nu a omis a insera in decizia contestata toate datele cerute de lege, care ar fi putut afecta legalitate actului.
      Reclamantul a mai sustinut ca decizia de concediere nu contine datele de identificare ale emitentului, numele, prenumele si imputernicirea data d-lui S.A. sa semneze decizia de concediere, si nu indica in mod concret in competenta carui tribunal revine judecarea contestatiei, insa aceste sustineri nu au fost retinute in solutionarea cauzei, intrucat directorul RTFC A.S. avea imputernicire sa aprobe incetari de contracte individuale de munca ale salariatilor din cadrul regionalei, asa cum rezulta din fisa postului depusa la dosar.
      Cu toate ca angajatorul nu are obligatia legala, conform art. 76 din Codul muncii, de a indica o astfel de instanta, in speta, societatea parata a indicat, in actul contestat, "instanta judecatoreasca competenta in a carei circumscriptie aveti domiciliul sau locul de munca", astfel ca angajatorul chiar daca nu a individualizat in concret denumirea instantei, reclamantul a putut identifica instanta de judecata competenta sa solutioneze actiunea formulata.
      Reclamantul a aratat ca parata, in aplicarea dispozitiilor art. 76 (1) lit. c) din Codul muncii, nu a respectat dispozitiile art. 69 alin. (3) din Codul muncii. Dispozitiile art. 69 alin. (3) din Codul muncii se aplica numai in situatia in care trebuie facuta o departajare intre salariatii care urmeaza sa fie concediati si cei care raman. Or, in cauza, o astfel de departajare nu a existat, in conditiile in care reclamantul si-a desfasurat activitatea la Postul de Revizie Lugoj, post a carei activitate a fost inchisa pentru toti angajatii acestui loc de munca, incetand contractele individuale de munca, asa cum rezulta din Notificarea nr. 1/2176/2011. 
      In concluzie, tribunalul a constatat ca decizia contestata este legala, iar  analizand si temeinicia acesteia, a apreciat ca este si temeinica, parata stabilind corect, in cuprinsul deciziei, motivele care au condus la desfiintarea locul de munca ocupat de reclamant, fiind aplicabile prevederile art. 65 alin. (1) coroborat cu art. 68 alin. (1) din Codul muncii.
      Potrivit dispozitiilor art. 65 alin. (2) din Codul muncii, desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza serioasa si reala.
      Cauza este reala cand prezinta un caracter obiectiv, adica este impusa de motive independente de buna sau reaua credinta a angajatorului, si este serioasa cand se impune din necesitatile evidente privind imbunatatirea activitatii.
      Disponibilizarea personalului s-a facut in concordanta cu Programul de restructurare si redresare economico-financiara a SNTFC "CFR Calatori" nr. 1/137/17.01.2011, program care a fost elaborat avand in vedere situatia financiara reala a societatii, si cu prognozele economice pentru anul 2011, in scopul realizarii unui buget de venituri si cheltuieli echilibrat pentru anul 2011, tinand cont de recomandarile Bancii Mondiale prezentate Ministerului Transporturilor si Infrastructurii.
      In ceea ce priveste ramura vagoane din cadrul SNTFC "CFR Calatori", din analiza prestatiilor celor 25 revizii de vagoane si 18 posturi de revizie existente in care isi desfasura activitatea un numar total de circa 3.900 salariati, din  perspectiva planului de mers de tren 2010/2011, a rezultat necesitatea inchiderii activitatii unor revizii si posturi de revizie, printre acestea fiind si Postul revizie Lugoj, unde reclamantul isi desfasura activitatea in munca.
      Sustinerea reclamantului, potrivit careia la Revizia de Vagoane Caransebes au mai ramas posturi de natura celui ocupat de reclamant, nu a fost retinuta, deoarece din schema de normare nr. 301/c/316/2011 rezulta ca la Revizia Caransebes, la data de 01.05.2011, au existat un numar de 19 posturi de lacatus montator agregate, iar din schema de normare nr. 11 BO/C/770/2011 din data de 18.07.2011, dupa efectuarea concedierilor au mai ramas 16 posturi de lacatus montator agregate, neexistand posturi in plus de natura celui ocupat de reclamant la data concedierii.
      Pentru aceste considerente, constatand ca decizia contestata este temeinica si legala, instanta de fond a respins ca neintemeiata contestatia impotriva acesteia, precum si cererile accesorii privind reincadrarea pe postul ocupat in cadrul societatii si obligarea paratei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi.
      Cererea formulata de reclamant privind acordarea daunelor morale, in cuantum de 10.000 lei, a fost respinsa, tribunalul retinand ca, in baza art. 253 din Codul muncii, angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
      Pentru angajarea raspunderii civile contractuale trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unei fapte ilicite, culpa faptuitorului, sub forma intentiei sau neglijentei ori imprudentei, cauzarea unui prejudiciu si existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. 
      In speta, sustinerea ca s-a produs un prejudiciu, prin faptul ca a suferit un soc emotional puternic pentru ca a ajuns in situatia-limita de a nu mai putea face fata cheltuielilor zilnice si creditelor bancare al caror debitor este, nu a fost retinuta, in conditiile in care la dosar nu exista dovezi din care sa rezulte ca acesta a fost prejudiciat prin nerespectarea unei obligatii contractuale din partea paratului sau in legatura cu serviciul, iar pe de alta parte, asa cum s-a aratat mai sus, parata a emis decizia de concediere cu respectarea tuturor conditiilor de fond si forma impuse de lege.
      Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul, aratand ca in mod gresit prima instanta motiveaza ca nu era necesara aplicarea criteriilor de departajare intre salariati, deoarece activitatea la Postul de Revizie Lugoj a fost inchisa, pentru toti angajatii acestui loc de munca incetand contractele individuale de munca, pronuntand astfel o hotarare netemeinica si nelegala.
      Instanta de fond a respins sustinerile reclamantului, avand in vedere numai Postul de Revizie Lugoj, desi trebuia sa aiba in vedere intreaga Revizie de Vagoane Caransebes, care are statut de subunitate a SNTFC "CFR Calatori" SA (punct de lucru cu organe de conducere), al carui salariat a fost pana Ia concediere.
      Notiunea de "unitate" este prevazuta de art. 1 alin. (1) litera "a" din Directiva nr. 98/59/CE vizand apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la concedierile colective. Curtea Europeana de Justitie a interpretat termenul "unitate" in sensul ca o unitate de productie corespunde notiunii de unitate vizata de aceasta directiva. Prin urmare, art. 1 alin. (1) litera "a" din aceasta directiva trebuie interpretat in sensul ca se refera la o unitate de productie separata a unei societati, care dispune de un echipament si de un personal specializat distincte, a carei functionare nu este influentata de cea a celorlalte unitati si care are un director de productie responsabil de buna desfasurare a activitatii si de supravegherea a tot ceea ce este legat de functionarea instalatiilor unitatii, precum si de rezolvarea problemelor tehnice.
      Potrivit art. 14 din Codul muncii, raportarea criteriilor obligatorii, prevazute de contractul colectiv de munca, trebuia facuta la nivelul angajatorului, adica a persoanei juridice angajatoare si nu doar la Punctul de indrumare si Instruire Sighisoara. In cadrul Reviziei de Vagoane Caransebes, conform schemei de normare valabila de la 01.05.2011), au fost 19 posturi de lacatus montator agregate si au mai ramas 16 posturi de lacatus montator agregate, (conform PFM valabil de la data de 18.07.2011), deci s-au desfiintat 3 posturi de natura celui ocupat de reclamant.
      In mod gresit prima instanta a respins contestatia fara sa constate daca intimata a aplicat corect criteriile de departajare a salariatilor care au fost concediati.
      Aceste criterii de stabilire a ordinii de prioritate in cazul concedierilor colective au fost riguros si efectiv stabilite la negocierea contractului colectiv de munca pe anii 2011-2012 si cuprinse in Programul de restructurare al angajatorului.
      Intimata nu a facut dovada ca la data emiterii deciziei de concediere reclamantul se afla in vreuna din situatiile limitativ prevazute de art. 4 din decizia de concediere, respectiv nu a probat ca ar fi asociat la alta societate comerciala, ca ar fi avut alt loc de munca, ca ar fi cumulat pensia cu salariul, ca ar fi indeplinit conditiile de pensionare la cerere, caz in care prima instanta trebuia sa constate ca nici unul dintre criteriile stabilite la art. 4 din decizie nu-i este aplicabil, ceea ce face ca selectarea reclamantului printre cei concediati sa fie lipsita de un fundament real si legal.
      Nici cu privire la criteriile subsecvente, enumerate in art. 4 din decizia de concediere nu s-a facut nici o analiza in cuprinsul deciziei, nefiind evidentiata nici o comparatie intre reclamant si ceilalti angajati ramasi pe functii.
      Decizia de concediere a reclamantului a fost emisa cu incalcarea dispozitiilor art. 76 (1) lit. c) din Codul muncii republicat, care prevede imperativ.
      Dispozitiile art. 69 alin. (3) din Codul muncii republicat, stabilesc subsidiaritatea aplicarii criteriilor de ordin social, in sensul ca aceste criterii sunt aplicabile dupa evaluarea obiectivelor de performanta.
      Decizia de concediere nu cuprinde nici un criteriu de departajare de ordin profesional, asa cum impun dispozitiile mai sus mentionate, fapt ce atrage sanctiunea nulitatii absolute a deciziei in conformitate cu dispozitiile art. 78 din Codul muncii republicat.
      Hotararea primei instante este netemeinica si nelegala, fiind data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, fiind intrunite motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 7, 8 si 9 Cod procedura civila, solicita admiterea recursului, modificarea sentintei primei instante, admiterea contestatiei si anularea deciziei de concediere.
      Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate in cauza si a dispozitiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Cod procedura civila, Curtea constata ca este neintemeiat pentru urmatoarele considerente:
      Astfel cum a retinut si instanta de fond, pentru relatarea starii de fapt, reclamantul T.M.A. a fost angajatul societatii parate in functia de lacatus montator agregate, in cadrul Societatii Nationale de Transport Feroviar de Calatori RTFC Banat-Oltenia, Postul de Revizie Lugoj, pana la data de 18.07.2011.
      Ca urmare a Programului de restructurare si redresare economico-financiara a SNTFC CFR Calatori SA, s-a stabilit noua structura organizatorica a paratei, hotarandu-se, printre altele, si desfiintarea Postului de Revizie Lugoj (Ramura Vagoane).
      Prin Decizia nr. 11 BO/781/14.07.2011 emisa de catre Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori RTFC Banat-Oltenia s-a dispus concedierea reclamantului T.M.A., incepand cu data de 18.07.2011, ca urmare a desfiintarii locului de munca al salariatului, in temeiul art. 65 din Codul Muncii.
      Potrivit dispozitiilor art. 76 alin. (1) lit. c) Codul muncii, republicat, in cazul concedierilor colective, decizia de concediere trebuie sa cuprinda, in mod obligatoriu, criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform dispozitiilor art. 69 alin. (2) lit. d) Codul muncii, care prevad criteriile de ordin social, ce trebuie avute in vedere pentru stabilirea ordinii de prioritati.
      De asemenea potrivit dispozitiilor art. 69 alin. (3) din Codul muncii, criteriile prevazute la alin. (2) lit. d) se aplica pentru departajarea salariatilor dupa evaluarea realizarii obiectivelor de performanta.
      Dispozitiile legale anterior mentionate vizeaza insa situatia in care de desfiinteaza doar o parte din posturile aferente unui departament sau o structura cu o entitate distincta si este necesara astfel realizarea unei departajari a salariatilor care ocupa acelasi tip de post. Ori in cazul din speta, s-a desfiintat Postul de Revizie Lugoj in integralitatea sa, motiv pentru care nu se poate pretinde angajatorului sa evalueze realizarea obiectivelor de performanta si sa aplice criterii de prioritate la concediere, in conditiile in care toti angajatii din cadrul Postului de revizie Lugoj au fost concediati.
      Legiuitorul a reglementat aplicarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, tocmai pentru a evita ca in mod subiectiv angajatorul sa procedeze la inlaturarea anumitor salariati.
      Interpretarea notiunii de "unitate" conform Directivei 98/59 privind apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, si in special articolul 1 alineatul (1) litera (a), in sensul ca o unitate de productie separata a unei societati, care dispune de un echipament si de un personal specializat distincte, a carei functionare nu este influentata de cea a celorlalte unitati si care are un director de productie responsabil de buna desfasurare a activitatii si de supravegherea a tot ceea ce este legat de functionarea instalatiilor unitatii, precum si de rezolvarea problemelor tehnice, corespunde notiunii "unitate" in sensul vizat de aceasta directiva, nu prezinta relevanta pentru solutionarea spetei.
      Directiva nr. 98/59 privind apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la concedierile colective a fost transpusa in legislatia nationala, prin dispozitiile art. 68 din Codul muncii, interpretarea notiunii de "unitate" fiind necesara pentru a se stabili daca masura concedierii ce face obiectul litigiului se incadreaza in categoria concedierii colective sau individuale.
      Ori, criteriile de departajare invocate de catre reclamanta recurenta se aplica pentru concedierea colectiva, in situatia in care mai multi lucratori, detin posturi cu aceeasi specializare si isi exercita atributiile de serviciu in cadrul aceluiasi departament, interpretarea notiunii de unitate conform directivei vizand o alta ipoteza de discutie. Prin urmare nu se puteau aplica criteriile de departajare atat pentru salariatii Postului de Revizie Lugoj, cat si pentru cei din cadrul Postului de Revizie Caransebes, deoarece acestia nu se aflau in situatii comparabile, locul de munca fiind diferit.
      In contextul in care, raportat la imprejurarile cauzei nu se poate lua in discutie departajarea salariatilor ca fiind realizata in mod subiectiv, respectiv savarsirea unui abuz de catre angajator, nu se poate retine nerespectarea dispozitiilor art. 69 alin. (2) lit. d) si alin. (3) din Codul muncii.
      Prin urmare, va fi inlaturata critica recurentului potrivit careia prima instanta a respins contestatia fara sa administreze probe pentru a-si forma convingerea daca intimata a aplicat corect criteriile de departajare a salariatilor care au fost concediati, cata vreme probele in acest sens se privesc a nu fi utile si concludente.
      Faptul ca reclamantul recurent nu se regaseste in nici una din situatiile mentionate la criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere redate in decizia de concediere la pct. 4, nu este de natura sa atraga nulitatea deciziei, deoarece nu era necesara aplicarea unor criterii.
      Desfiintarea efectiva a fost dovedita de catre parata-intimata SNTFC "CFR Calatori" RTFC Banat-Oltenia, intrucat toate posturile din cadrul Postului de revizie Lugoj au desfiintate, iar cauza reala si serioasa s-a raportat la dificultatile economico-financiare ale angajatorului, neexistand nici un indiciu ca la baza concedierii s-au aflat motive de ordin subiectiv care au vizat persoana reclamantei.
      Totodata, instanta de recurs, observa ca nici sub aspectul indeplinirii procedurii concedierii colective, criticile recurentului nu pot fi primite, deoarece prevederile art. 72 din Codul muncii (in forma in vigoare la momentul parcurgerii procedurii), prevad ca anterior emiterii deciziei de concediere, angajatorului ii revine obligatia de a notifica in scris, faptul ca in urma consultarilor cu sindicatul sau reprezentantii salariatilor, va aplica masura concedierii colective, procedura urmata de catre parata, prin comunicarea notificarii din 09.06.2011, catre ITM Bucuresti, Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca Bucuresti, respectiv federatia sindicala.
      Avand in vedere considerentele de fapt si de drept expuse anterior, in conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedura civila, retinandu-se legalitatea si temeinicia hotararii recurate, Curtea va respinge recursul formulat de catre reclamantul-recurent T.M.A. impotriva sentintei civile nr. 1551/17.05.2012, pronuntata de catre Tribunalul Timis in dosarul nr. 5753/30/2011*, in contradictoriu cu parata-intimata SNTFC "CFR Calatori" SA - RTFC Banat-Oltenia.