Decretul-Lege nr. 118/1990. Calitatea de persoana persecutata. Vechime in munca

Decretul-Lege nr. 118/1990. Calitatea de persoana persecutata. Vechime in munca

- Decretul-Lege nr. 118/1990: art. 1

      Nu constituie vechime in munca, potrivit Decretului-Lege nr. 118/1990, perioada de minoritate a celui a carui familie a fost persecutata.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia contencios administrativ si fiscal,
Decizia civila nr. 1035 din 24 aprilie 2012, R.O.
      
      Prin sentinta civila nr. 382/25.05.2011, pronuntata in dosarul nr. 728/115/2011, Tribunalul Caras-Severin a admis actiunea formulata de catre reclamantul D.I., domiciliat in Caransebes, str. Morii, nr. 47, judetul Caras-Severin, in contradictoriu cu parata Agentia pentru Prestatii Sociale a judetului Caras-Severin si, in consecinta a anulat Decizia nr. 534/21.02.2011 si obliga parata sa emita o noua decizie, prin care sa stabileasca reclamantului calitatea de persoana persecutata politic, pentru perioada 1949-1952.
      Impotriva sentintei a declarat recurs parata si prin decizia civila nr. 1035/24.04.2012 pronuntata in dosarul nr. 728/115/2011 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul, a modificat sentinta conform art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si a respins ca nefondata actiunea.
      In motivare s-a retinut ca prin actiune reclamantul a aratat ca, in perioada 07.09.1953-29.06.1956, a fost deportat impreuna cu familia in Moldova, tatal sau fiind condamnat politic la 3 ani inchisoare, conform sentintei nr. 1702/18.11.1949, pedeapsa fiind executata in perioada 11.02.1949-20.03.1952, in Penitenciarul Poarta Alba.
      Reclamantul a aratat ca in perioada deportarii, el si familia sa au suportat diferite persecutii politice, fiind arestati la domiciliu, pusi in permanenta sub teroare, cu perchezitii frecvente la domiciliu, atat ziua, cat si noaptea, umiliti in vazul intregii comunitati si amenintati chiar cu pedeapsa capitala.
      In fapt, Curtea a retinut ca reclamantul s-a nascut la data de 26.04.1949, in localitatea Domasnea, in judetul Caras-Severin, fiind fiul numitului D.S.
      Din Sentinta nr. 1702/1949, pronuntata de Tribunalul Militar Timisoara, in dosar nr. 1507/1949 (fila 8 dosarul Tribunalului Caras-Severin) rezulta ca tatal reclamantului, D.S., a fost condamnat la 3 ani inchisoare corectionala si 4000 lei amenda, transformata in 40 de zile de inchisoare, pentru "delictul de uneltire contra ordinei sociale", data expirarii pedepsei totale fiind 20.03.1952, conform adeverintei nr. C2 1652/PPACT/21.09.2010.
      Din probele testimoniale a rezultat ca reclamantul - avand atunci varsta intre unul si trei ani - a avut, impreuna cu familia sa, domiciliul obligatoriu in localitatea Domasnea, judetul Caras-Severin, fiindu-le interzis, de catre organele de securitate ale statului comunist, sa paraseasca localitatea, in timpul privarii de libertate a autorului sau, pana in anul 1952.
      In drept, Curtea a retinut ca drepturile reclamantului sunt reglementate de Decretul-Lege nr. 118/1990, act care a fost republicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, fiind ulterior modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/1999, aprobata cu modificari prin Legea nr. 18/2000; prin Ordonanta Guvernului nr. 105/1999, aprobata cu modificari prin Legea nr. 189/2000; prin Ordonanta Guvernului nr. 73/1999, abrogata prin Ordonanta Guvernului nr. 7/2001 si respinsa prin Legea nr. 206/2002; prin Legea nr. 18/2000; prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 55/2000; prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 56/2000; prin Ordonanta Guvernului nr. 119/2000*, respinsa prin Legea nr. 292/2001; prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 173/2000, aprobata cu modificari prin Legea nr. 563/2001; prin Legea nr. 189/2000; prin Legea nr. 292/2001; prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 148/2001; prin Legea nr. 563/2001; prin Legea nr. 232/2006; prin Legea nr. 349/2006; si prin Legea nr. 19/2007.
      Conform art. 1 din Decretul-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, "(1) constituie vechime in munca si se ia in considerare la stabilirea pensiei si a celorlalte drepturi ce se acorda, in functie de vechimea in munca, timpul cat o persoana, dupa data de 6 martie 1945, pe motive politice:
      a) a executat o pedeapsa privativa de libertate in baza unei hotarari judecatoresti ramase definitiva sau a fost lipsita de libertate in baza unui mandat de arestare preventiva pentru infractiuni politice;
      b) a fost privata de libertate in locuri de detinere in baza unor masuri administrative sau pentru cercetari de catre organele de represiune;
      c) a fost internata in spitale de psihiatrie;
      d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
      e) a fost stramutata intr-o alta localitate.
      (2) De aceleasi drepturi beneficiaza si persoana care:
      a) a fost deportata in strainatate dupa 23 august 1944;
      b) a fost constituita in prizonier de catre partea sovietica dupa data de 23 august 1944 ori, fiind constituita ca atare, inainte de aceasta data, a fost retinuta in captivitate dupa incheierea armistitiului.
      (3) Fiecare an de detentie sau internare pentru situatiile prevazute la alin. (1) si (2) se considera ca vechime in munca un an si sase luni.
      (4) Perioadele prevazute la alin. (1) lit. d) si e) constituie vechime in munca, daca persoanele in cauza fac dovada ca nu au putut sa se incadreze in munca in functii pentru care aveau pregatirea profesionala.
      (5) Se considera vechime in munca si perioada in care o persoana aflata intr-una dintre situatiile prevazute la alin. (1) nu s-a putut incadra ca urmare a unei invaliditati de gradul I sau II survenite in timpul in care s-a aflat in acea situatie sau, ulterior, daca dovedeste ca aceasta s-a produs din cauza ori in legatura cu persecutia la care a fost supusa.
      (6) Perioadele prevazute in prezentul articol constituie si vechime neintrerupta in munca si in aceeasi unitate si intra in calculul acestor vechimi".
      Examinand temeinicia hotararii instantei de fond, Curtea a retinut ca instanta de fond a interpretat extensiv dispozitiile legale si a retinut ca din interpretarea teleologica a prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990, rezulta ca atat obiectul, cat si scopul reglementarii il constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate politic, de regimurile respective in perioada aratata, ca legiuitorul a urmarit ca, de aceste drepturi compensatorii sa beneficieze toate persoanele, cetateni romani, care au suferit consecintele persecutiilor exercitate din motive politice, de catre organele statului comunist, termenul de "persoana persecutata" trebuie inteles intr-un sens mai larg, respectiv de persoana care a suferit persecutii atat in mod direct, cat si in mod indirect - cazul in speta - prin consecintele care s-au rasfrant nemijlocit asupra lor.
      Curtea subliniaza insa ca drepturile conferite de Decretul-Lege nr. 118/1990 trebuie stabilite tinand seama de dispozitiile art. 1 alin. (1) din acest act normativ, text conform caruia "constituie vechime in munca si se ia in considerare la stabilirea pensiei...", din acest text rezultand ca legiuitorul a inteles sa indemnizeze acele persoane apte de munca si care au fost impiedicate de regimul comunist sa desfasoare o astfel de activitate. Referirea legiuitorului la recunoasterea ca vechime in munca a perioadei de persecutie impiedica interpretarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 118/1990 in asa fel incat sa se ajunga la recunoasterea ca vechime in munca a unei perioade in care persoana in cauza nu era apta sa presteze o astfel de activitate.
      Or, Curtea a retinut ca in perioada 1949-1952 reclamantul a avut intre unul si trei ani, avand domiciliul legal la parintii sai si fiind, in mod indiscutabil, in imposibilitatea fizica, de a presta o activitate fizica, din cauza varstei pe care o avea.
      Este adevarat ca prin Codul muncii aprobat prin Legea nr. 3 din 8 iunie 1950, publicata in Buletinul Oficial nr. 50 din 8 iunie 1950, nu se instituia o limita minima a varstei la care minorul putea incheia un contract de munca, astfel incat si sub imperiul acestei legi minorii aveau vocatia de a li se recunoaste vechimea in munca pentru perioada respectiva, daca ar fi incheiat un contract de munca, insa Curtea a constatat ca aceasta reglementare nu poate fi interpretata in sensul admisibilitatii recunoasterii vechimii in munca a unui minor in varsta intre unul si trei ani, cand in mod evident nu avea capacitatea fizica a de a presta o activitate lucrativa.
      In raport cu cele retinute mai sus, Curtea a retinut ca dispozitiile Decretului-Lege nr. 118/1990 nu pot fi interpretate in sensul recunoasterii vechimii in munca a reclamantului, in conditiile in care acesta avea in perioada respectiva varsta cuprinsa intre unul si trei ani, neputandu-se retine posibilitatea reclamantului de a prestat o activitate specifica unui contract de munca la varsta respectiva.
      In consecinta, Curtea, rejudecand cauza, a modificat sentinta civila recurata in sensul ca a respins actiunea formulata de catre reclamant.