Contract de leasing financiar. Clauza penala reprezentand valoarea ratelor viitoare. Compatibilitate

Contract de leasing financiar. Clauza penala reprezentand valoarea ratelor viitoare. Compatibilitate

- Codul civil: art. 969, art. 1066-1070, art. 1087
- Ordonanta Guvernului nr. 51/1997: art. 15
      
      Clauza penala este o conventie accesorie prin care partile determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutarii, executarii cu intarziere sau necorespunzatoare a obligatiei de catre debitorul sau.
      Incetarea, prin reziliere, a contractului de leasing financiar, din culpa utilizatorului, poate avea ca efect cauzarea unui prejudiciu pe seama finantatorului constand in ratele de leasing si dobanda pe care utilizatorul s-a obligat sa le plateasca, iar finantatorul avea speranta legitima ca le va incasa. Prin urmare, referirea clauzei penale la daune-interese evaluate ca prejudiciu reprezentand ratele de leasing contractuale viitoare si, dupa caz, dobanzile asupra acestor rate, nu este contrara dispozitiilor O.G. nr. 51/1997.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila,
Decizia civila nr. 778 din 3 aprilie 2012, dr. C.B.N.
      
      Prin sentinta civila nr. 159 din 18 ianuarie 2012 pronuntata in dosarul nr. 1978/108/2008* judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins contestatia formulata de creditoarea S.C. P IFN S.A. Bucuresti impotriva tabelului suplimentar de creante.
      Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea S.C. P IFN S.A. Bucuresti, solicitand modificarea ei in tot, in sensul admiterii contestatiei formulate si inregistrarea sa pe tabelul suplimentar de creantelor, pe langa suma de 761.122,69 lei, si cu suma de 2.382.709,54 lei, reprezentand ratele de leasing ramase de recuperat, respectiv valoarea contractului neexecutata cu titlu de daune-interese.
      Prin decizia civila nr. 778 din 3 aprilie 2012 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul creditoarei, a casat in tot hotararea atacata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
      In conformitate cu pct. 9 al art. 304 din Codul de procedura civila, modificarea sau casarea unei hotarari se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci "cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii". Aceste dispozitii vizeaza aplicarea unui text de lege strain situatiei de fapt prin restrangerea sau extinderea nejustificata a aplicarii normelor unei situatii de fapt determinata, interpretarea si aplicarea gresita a textului de lege la o anumita situatie de fapt sau incalcarea unor principii generale de drept.
      Potrivit art. 1066 din vechiul Cod civil, in vigoare la data incheierii contractului de leasing, clauza penala este aceea prin care o persoana, spre a da asigurare pentru executarea unei obligatii, se leaga a da un lucru in caz de neexecutare din parte-i. Pornind de la definitia legala a institutiei, doctrina a definit clauza penala ca fiind acea conventie accesorie prin care partile determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutarii, executarii cu intarziere sau necorespunzatoare a obligatiei de catre debitorul sau. Asadar, rolul clauzei penale este acela de a evalua pe cale conventionala prejudiciul suferit de creditor ca urmare a incalcarii de catre debitor a obligatiilor contractuale, instituind in sarcina acestuia din urma obligatia de a a-i achita creditorului o suma de bani ori o alta valoare patrimoniala.
      O astfel de clauza are un izvor juridic legal reprezentat de art. 15 din O.G. nr. 51/1997, conform caruia, daca in contract nu se prevede altfel, in cazul in care locatarul/utilizatorul nu executa obligatiile de plata a ratei de leasing timp de doua luni consecutive calculate de la data scadentei prevazuta in contractul de leasing, locatorul/finantatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing.
      Se observa, insa, ca prevederile O.G. nr. 51/1997 acopera doar dreptul locatorului/finantatorului la restituirea bunurilor plasate in leasing si la obligarea locatarului/utilizatorului de a plati sumele datorate pana la data restituirii obiectului material al leasingului. Dispozitia citata nu se refera expressis legis si la daunele-interese reprezentate de prejudiciul incercat de locator/finantator dupa data restituirii obiectului material al leasingului (bunuri/echipamente). Totusi, aceeasi prevedere legala, in chiar debutul reglementarii sale, statueaza ca dispozitiile sale isi gasesc aplicarea "daca in contract nu se prevede altfel". Prin urmare, norma speciala continuta de art. 15 din O.G. nr. 51/1997 permite alaturarea unor norme complementare la care partile au posibilitatea sa recurga pe cale conventionala.
      Curtea constata ca partile au procedat in acest mod, in sensul ca, alaturat inscrierii in contractul lor a prevederilor art. 15 din O.G. 51/1997, au inclus o clauza conventionala avand natura juridica a clauzei penale reglementata de dreptul comun, si anume de art. 1066-1070 si art. 1087 Cod civil, in vigoare la data incheierii contractului de leasing.
      Pe acest temei, creditoarea a solicitat, prin declaratia sa de creanta, daunele-interese reprezentand o suma egala cu valoarea ratelor de leasing viitoare ramase de recuperat pana la expirarea duratei contactului. Dispozitiile O.G. nr. 51/1997 au natura juridica a normelor speciale si, prin urmare, pot fi completate, in mod subsidiar, cu normele dreptului comun, fie acesta drept comercial sau civil. Prin urmare, nimic nu impiedica partile contractului de leasing financiar sa recurga la clauze contractuale care isi afla regimul juridic, in totul sau in parte, in reglementarea dreptului comun. Ca o consecinta directa, validitatea acestor clauze trebuie verificata potrivit regimului juridic care le reglementeaza si in acord cu vointa juridica reala manifestata de parti la incheierea contractului.
      Curtea releva ca clauza penala inscrisa de parti in continutul art. 12.2 alin. 3 din "Conditiile generale" trebuie examinata sub doua comandamente juridice, astfel: clauza penala sa nu contravina cerintelor O.G. nr. 51/1997 in legatura cu incheierea, executarea si efectele contractului de leasing; clauza penala extinsa la regimul juridic al dreptului comun sa corespunda scopului instituit de legiuitor.
      Din economia dispozitiilor art. 15 din ordonanta rezulta, pe de o parte, ca partile pot conveni asupra daunelor-interese datorate pentru rezilierea contractului, statuandu-se ca acestea se pot intinde, cel putin, pana la data restituirii obiectului material al leasingului, iar pe de alta parte, ca partile pot conveni si altfel, in sensul de a stipula o alta determinare a daunelor-interese, mai restransa sau mai intinsa decat cea la care se refera norma legala evocata.
      Curtea apreciaza, insa, ca astfel de daune-interese trebuie sa se coreleze cu continutul intrinsec al drepturilor si obligatiilor partilor contractului de leasing, dintre care constituie repere de reflectare a daunelor-interese specifice contractului de leasing financiar efortul finantatorului de a avansa integral suma de bani catre furnizorul bunurilor/echipamentelor in vederea achizitionarii acestora in scopul punerii lor la dispozitia utilizatorului, cu titlu de folosinta, in speranta obtinerii de la acesta din urma a restituirii investitiei financiare, prin intermediul ratelor de leasing si a unei dobanzi de finantare a operatiunii. De cealalta parte se identifica ruperea raporturilor contractuale din culpa utilizatorului debitor, ceea ce conduce la esecul intregii operatiuni si la incercarea de catre finantator a unui prejudiciu financiar, exclusiv. Aceasta, intrucat finantatorul, desi este, totodata, achizitorul bunurilor/echipamentelor, detinand dreptul de proprietate al acestora, de natura obiectului sau de activitate nu este cumpararea spre inchiriere a unor bunuri sau echipamente, nici exploatarea in nume propriu a acestora, ci contractarea finantarii bunurilor/echipamentelor, la cererea utilizatorilor lipsiti de mijloace financiare, pentru a le asigura acestora din urma exploatarea sau punerea in opera a bunurilor/echipamentelor astfel achizitionate, in schimbul unor rate de leasing si, dupa caz, a unei dobanzi de leasing.
      Incetarea, prin reziliere, a contractului de leasing financiar, din culpa utilizatorului, poate avea ca efect cauzarea unui prejudiciu constand in ratele de leasing si dobanda pe care utilizatorul s-a obligat sa le plateasca, iar finantatorul avea speranta legitima ca le va incasa. Prin urmare, referirea clauzei penale la daune-interese evaluate ca prejudiciu reprezentand ratele de leasing contractuale viitoare si, dupa caz, dobanzile asupra acestor rate, nu este contrara dispozitiilor O.G. nr. 51/1997. Este cunoscut faptul ca prevederile art. 969 din vechiul Cod civil ridica la rang de lege conventia partilor, asa incat acestea sunt tinute la executarea, intocmai si cu buna-credinta, a obligatiilor asumate. Invalidarea conventiei ori a uneia dintre clauzele acesteia nu poate avea loc decat pentru cazurile prevazute in mod expres de dispozitiile art. 948 si urmatoarele din actul normativ mentionat.
      In speta, insa, singurele justificari avute in vedere pentru invalidarea clauzei penale, au fost reprezentate de pretinsul dezechilibru contractual ce s-ar ivi in situatia in care i s-ar pretinde debitoarei executarea obligatiilor asumate si de imprejurarea ca actul juridic este un contract de adeziune. Insa, atare justificari nu-si gasesc acoperirea in dispozitiile legale care au guvernat conditiile de incheiere a contractului. Astfel, atat dezechilibrul contractual cat si impunerea de catre creditoare a clauzei, pot fi analizate, din punct de vedere al conditiilor de incheiere a contractului, numai din perspectiva cauzei conventiei. In speta, debitoarea intimata nu a facut dovada ca s-ar fi aflat intr-o stare de constrangere si ca, in mod deliberat, profitand de situatia sa, creditoarea i-ar fi impus clauza penala stipulata la art. 12.2 alin. (3 ) din "Conditiile generale", parte integranta a contractului de leasing. De aceea, rationamentul primei instante nu are fundament legal, ceea ce atrage incidenta cazului de recurs prevazut de pct. 9 al art. 304 din Codul de procedura civila.
      Cu toate acestea, Curtea constata ca nu pot fi primite in bloc criticile recurentei cu privire la gresita respingere a contestatiei sale la tabelul de creante, atat in privinta contractului de leasing financiar nr. 4338/25.10.2006, cat si in privinta celui cu nr. 3550/21.07.2006.
      Astfel, din analiza clauzelor contractuale se poate observa ca doar prima conventie cuprinde, in "Conditiile generale", clauza penala [art. 12.2 alin. (3)] potrivit careia utilizatorul este obligat sa restituie locatorului bunul in termen de maxim 3 zile de la data rezilierii contractului de catre locator si sa achite locatorului, cu titlu de daune-interese, suma reprezentand diferenta intre valoarea ratelor ramase de achitat pana la sfarsitul perioadei de leasing si valoarea bunului la un pret care este rezultatul expertizei efectuate de catre un expert autorizat, costul expertizei urmand a fi suportat de catre utilizator.
      Intr-adevar, alin. (2) al art. 5.2 din contractul nr. 4338/25.10.2006 prevede ca partile contractante sunt de acord cu toate clauzele si conditiile Contractului de leasing financiar, ale Conditiilor generale si ale urmatoarelor Anexe, care fac parte integranta din acesta: Anexa 1 - Conditiile generale ale contractului de leasing. In schimb, in contractul de leasing imobiliar-financiar nr. 3550/21.07.2006, astfel cum a fost el modificat prin acte aditionale, nu se regaseste inserata o clauza penala si nicio prevedere similara, ceea ce determina lipsa partiala de fundament a sustinerilor recurentei (lasand la o parte faptul ca nici numarul articolului si reproducerea continutul acestuia nu sunt corecte) in sensul ca, "in temeiul art. 12.3 lit. d) din Anexa 1 la contractele de leasing financiar nr. 3550/21.07.2006 si nr. 4338/25.10.2006 Conditii generale, utilizatorul se obliga sa restituie bunul locatorului si sa achite locatorului, in acelasi termen, cu titlu de daune-interese, ratele de leasing ramase de achitat pana la expirarea duratei contractului de leasing".
      Asadar, instanta constata ca creditoarea recurenta are dreptul sa fie inscrisa pe tabelul suplimentar de creante cu daunele-interese rezultate din contractul de leasing financiar nr. 4338/25.10.2006, dar nu in cuantumul solicitat prin declaratia de creanta, ci cu valoarea rezultata ca diferenta dintre suma ratelor ramase de achitat pana la sfarsitul perioadei de leasing si valoarea bunurilor finantate - 2 autovehicule marca Daewoo Matize E -, determinata pe baza unei expertize efectuate de catre un expert autorizat, insa, cum potrivit art. 305 din Codul de procedura civila, in instanta de recurs nu se pot produce probe noi, cu exceptia inscrisurilor, care pot fi depuse pana la inchiderea dezbaterilor, raportat la prevederile art. 312 alin. (3) teza I din acelasi cod, se impune casarea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante. Acest din urma text, statueaza ca modificarea hotararii atacate se pronunta pentru motivele prevazute de art. 304 pct. 6, 7, 8 si 9, iar casarea pentru cele prevazute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 si 5, precum si in toate cazurile in care instanta a carei hotarare este recurata a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului sau modificarea hotararii nu este posibila, fiind necesara administrarea de probe noi (expertiza fiind o asemenea proba).
      Apararile lichidatorului judiciar potrivit carora in dosarul nr. 1305/59/2010 Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de o alta societate de leasing impotriva sentintei judecatorului-sindic de a nu inscrie in tabelul de creante daunele-interese solicitate de finantator, chiar daca sunt reale, nu pot determina o alta solutie, cele doua litigii nefiind similare. Astfel, prin decizia civila nr. 220 din 8 februarie 2011 instanta de control judiciar a respins recursul societatii de leasing motivat de imprejurarea ca, desi este adevarat ca in functie de momentul rezilierii utilizatorul ramane de obicei cu mai multe rate neplatite, nu toate acestea se transforma automat, conform contractului, incepand cu data incetarii acestuia, in daune-interese pentru neexecutare. Pentru ca acest lucru sa se intample ar fi fost imperios necesar ca partile sa fi prevazut in cuprinsul contractului, care reprezinta legea partilor - acestea fiind tinute sa-l respecte intocmai potrivit adagiului latin pacta sunt servanda -, o clauza expresa in acest sens, ceea ce nu au facut, din analiza art. 15.7, de care se prevaleaza recurenta, neputandu-se intelege cu certitudine daca incetarea contractului, ca o consecinta a rezilierii declarate de catre finantator pentru neplata integrala a ratelor de leasing timp de mai mult de 60 de zile de la data scadentei obligatiei (art. 15.3), nu il scuteste pe utilizator de plata integrala a ratelor pentru trecut (adica, a ratelor scadente la data rezilierii, dar neplatite) sau pentru viitor (adica, a restului ratelor de leasing, pana la expirarea perioadei de contract, asa cum sustine creditoarea). Or, este stiut faptul ca, potrivit art. 983 din Codul civil, atunci cand este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui ce se obliga, care in speta de fata este debitoarea intimata.
      Nu in ultimul rand, decizia nr. XI/2005 a Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care s-a statuat ca clauza penala prin care se stabileste obligatia restituirii la scadenta a sumei imprumutate sub sanctiunea penalitatilor de intarziere, pe langa dobanda contractuala convenita sau pe langa dobanda legala, contravine prevederilor legii, nu are aplicabilitate in speta, neaflandu-ne in prezenta unui contract de imprumut avand ca obiect sume de bani.