Imobilul preluat in baza Decretului nr. 92/1950. Cerere in despagubiri formulata pe cale dreptului comun. Admisibilitate

Imobilul preluat in baza Decretului nr. 92/1950. Cerere in despagubiri formulata pe cale dreptului comun. Admisibilitate

- Decizia 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
- Cauza Atanasiu s.a. c. Romaniei

      Este inadmisibila cererea de obligare a statului la plata de despagubiri pentru imobilul preluat in baza Decretului nr. 92/1950 formulata pe calea dreptului comun.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila,
Decizia civila nr. 1588 din 13 iunie 2012, F.S.
      
      Prin decizia civila nr. 58/8.02.2012 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 6544/55/2011 a fost respins apelul declarat de reclamanta A.E. impotriva sentintei civile nr. 9918/11.10.2011 pronuntata de Judecatoria Arad in dosarul nr. 6544/55/2011 in contradictoriu cu paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Arad.
      Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut in vedere ca prima instanta a facut corecta aplicare a dispozitiilor legale la starea de fapt retinuta in cauza si a respins cererea de chemare in judecata, dupa cum urmeaza:
      Prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a solicitat instantei ca prin sentinta ce o va pronunta, sa dispuna obligarea paratului la plata sumei de 30.000 euro sau echivalentul in lei la data platii, reprezentand contravaloarea imobilului situat in Arad, nr. 12.
      In motivare, a aratat ca imobilul in litigiu a fost preluat abuziv de catre Statul Roman de la antecesorii cedentului S.L., in baza Decretului nr. 92/1950. Avand in vedere ca intre timp imobilul a fost instrainat unor cumparatori de buna - credinta, restituirea sa in natura este imposibila.
      In aceste conditii, intervine raspunderea delictuala a Statutului Roman pentru preluarea nelegala, raspundere ce este antrenata sub forma despagubirilor constand in valoarea de circulatie a imobilului din litigiu. Potrivit art. 12 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 4/2009, raspunderea delictuala a Statului, in aceste conditii, este antrenata prin intermediul Ministerului Finantelor Publice, obligat la plata despagubirilor.
      Calitatea de mostenitor a lui S.L. dupa defunctii proprietari rezulta din sentinta civila nr. 5363/19.10.2004, pronuntata de Judecatoria Arad in dosar nr. 5829/2004, irevocabila. Prin contractul de cesiune de drepturi litigioase incheiat la data de 06.08.2010, numitul S.L. a transmis reclamantei toate drepturile litigioase pe care le are fata de Statul Roman.
      In drept, a invocat dispozitiile art. 998 - 999 C. civ., raportat la art. 12 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 4/2009.
      Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut ca autorul reclamantei de la care aceasta a cesionat dreptul dedus judecatii in prezentul dosar este, alaturi de numitul S.S., mostenitorul fostilor proprietari ai imobilului; la data de 6 iunie 1959, Statul Roman a nationalizat imobilul in temeiul Decretului nr. 92/1950, iar in 1999 l-a vandut in baza Legii nr. 112/1995.
      Instanta a mai retinut ca autorul reclamantei nu se prevaleaza, in prezenta cauza, de vreun alt demers pe care sa-l fi efectuat pentru restituirea bunului nationalizat ori pentru acordarea vreunei compensatii, ci invoca dreptul de proprietate stins prin nationalizare si raspunderea delictuala generala, astfel ca pretentia reclamantului de obligare a Statului Roman la plata sumei de 30.000 de euro este nefondata.
      In acest sens, unul si acelasi raport juridic civil nu poate fi reglementat decat de o singura norma civila substantiala, cata vreme acesta semnifica "relatia sociala, patrimoniala sau nepatrimoniala, reglementata de norma de drept civil"; de aceea, atunci cand pentru un caz stabilit expres de lege s-a edictat o regula anume, ea ii este aplicabila exclusiv si prioritar fata de regula incidenta in cazurile nementionate expres (specialia generalibus derogant).
      Judecatoria a mai retinut ca temeiul pretentiei reclamantului este un imobil preluat abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Or, pentru o atare ipoteza s-a edictat Legea nr. 10/2001 republicata. Astfel, in aprecierea existentei sau inexistentei unui drept de optiune al reclamantilor intre calea prescrisa de Legea nr. 10/2001 si cea intemeiata pe dreptul comun, instanta a avut in vedere decizia nr. 33/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, in interesul legii.
      Impotriva sentintei a declarat apel reclamanta, solicitand admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei atacate, iar pe fond admiterea actiunii, in temeiul art. 297 alin. (1) teza a II-a Cod procedura civila.
      In sustinerea apelului, a aratat ca instanta in mod eronat a respins actiunea considerand ca este vina sa ca nu a inteles sa urmeze calea prevazuta de Legea nr. 10/2001 si ca, in conditiile in care exista o lege reparatorie speciala, reclamanta nu are posibilitatea de a urma calea dreptului comun.
      Apelanta a apreciat ca fiind nelegala solutia pronuntata si a sustinut ca instanta suprema a statuat ca, in conditiile in care exista conflict intre Legea nr. 10/2001 si dispozitiile art. 1 alin. (1) din Primul Protocol Aditional la Conventie, se da, conform art. 20 alin. (2) din Constitutia Romaniei, prioritate normei din Conventie care, fiind ratificata prin Legea nr. 30/18.05.1994, face parte din dreptul intern, asa cum stabileste art. 11 alin. (2) din Constitutie. De asemenea, Curtea a statuat ca, pentru cazul in care nu mai este posibila restituirea in natura a bunului preluat abuziv de stat, iar masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005 sunt iluzorii, urmeaza sa se plateasca persoanei indreptatite despagubiri actuale si egale cu valoarea de piata imobiliara a bunului.
      Apelanta a subliniat ca Decizia nr. 33/2008 citata de catre instanta a prevazut expres ca "prioritatea Conventiei Europene a Drepturilor Omului poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun" .
      Pe de alta parte, apelanta a apreciat ca instanta a gresit si sub aspect procedural, deoarece a dispus efectuarea unei expertize in conditiile in care era evident ca nu a intentionat sa intre in solutionarea fondului cauzei si a respins actiunea pe exceptia inadmisibilitatii, fara ca macar sa fie invocata sau pusa in discutie din oficiu.
      Examinand apelul prin prisma motivelor invocate de apelanta si in cadrul stabilit de art. 294-296 Cod procedura civila, tribunalul a apreciat ca nu este fondat pentru urmatoarele considerente:
      Reclamanta a solicitat acordarea de despagubiri pentru un imobil preluat abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acordarea despagubirilor fiind reglementata de o lege speciala, Legea nr. 10/2001 republicata, insa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. 33/2008 pronuntata in interesul legii, a stabilit ca acest "concurs dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala".
      De asemenea dispozitiile art. 2 al Protocolului nr. 1 la Conventia Europeana prevad expres ca dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care il detin statele de a pune in vigoare legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor in conformitate cu interesul general; or, Legea nr. 10/2001 este tocmai un astfel de act normativ, iar interesul general al oricarui stat este acela de a asigura stabilitatea si securitatea circuitului civil.
      Impotriva deciziei a declarat recurs in termen reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitand casarea ei cu trimitere spre rejudecare la Judecatoria Arad.
      In motivare, a invocat gresita respingere a apelului si mentinerea sentintei in baza exceptiei inadmisibilitatii.
      Astfel, prima instanta a respins aceasta exceptie prin incheierea de sedinta din 7.06.2011, termen la care instanta a procedat la administrarea de probe, creand reclamantei impresia ca actiunea va fi admisa si impunandu-i plata expertizei.
      A invocat incidenta Deciziei nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, necesitatea dezdaunarii pentru lipsirea de proprietate si incalcarea art. 6 alin. (1) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
      A facut referire la practica instantei europene a drepturilor omului potrivit careia omisiunea de a solicita bunul in baza Legii nr. 10/2001 nu impiedica reclamantul sa-l revendice pe calea dreptului comun.
      In drept, a invocat dispozitiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
      Examinand recursul prin prisma criticilor formulate si in baza art. 306 alin. (2) C. pr. civ., fata de dispozitiile art. 299 si urm. C. pr. civ., vazand si normele legale ce vor fi mai jos aratate, instanta a retinut ca:
      Pe calea cererii de chemare in judecata, reclamanta a solicitat obligarea paratului Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Arad la plata sumei de 30.000 euro (sau echivalent in lei) reprezentand contravaloarea imobilului preluat in baza Decretului nr. 92/1950 de Statul Roman de la antecesorii cedentului drepturilor litigioase asupra imobilului, cererea fiind intemeiata pe dispozitiile dreptului comun.
      Cum in mod corect au retinut instantele, dupa aparitia Legii nr. 10/2001, despagubirile pentru imobilele abuziv preluate de stat (imobilul in litigiu intrand sub incidenta dispozitiilor art. 2 alin. (1) lit. a) pot fi solicitate doar in conditiile acestei legi.
      Astfel, in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, a avut loc o schimbare a rationamentului construit pe tiparul cauzei Paduraru contra Romania in ceea ce priveste notiunea de "bun", instanta europeana a drepturilor omului statuand ca un bun actual exista in patrimoniul proprietarilor abuziv deposedati doar daca s-a pronuntat in prealabil o hotarare judecatoreasca definitiva si executorie prin care nu numai ca s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a dispus expres in sensul restituirii bunului (par. 140 si 143).
      Astfel, persoana care nu detine un "bun actual" in sensul celor mai sus retinute - situatia in cauza - are posibilitatea de a obtine reparatii doar in conditiile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 10/2001, in acest sens dispunand si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 33/2008.
      Or, nici reclamanta si nici cedentul nu au urmat procedura reglementata de legea speciala si nu au facut dovada ca ar fi exceptati de la prevederile ei si nici nu au invocat un motiv mai presus de vointa lor care sa ii fi impiedicat sa procedeze in acest sens.
      Sunt neintemeiate sustinerile recurentei vizand incalcarea dispozitiilor art. 6 alin. (1) din Conventie referitoare la un proces echitabil, cata vreme, conform celor mai sus aratate, proprietarii deposedati aveau fie posibilitatea de a urma calea speciala reglementata de Legea nr. 10/2001, cale supusa cenzurii instantelor judecatoresti, fie pe cea de a invoca - potrivit celor mai sus-aratate - exceptarea de la aplicarea legii speciale sau imposibilitatea de a urma prevederile acestei legi.
      In continuare, instanta retine ca prin incheierea de sedinta din 7.06.2011, prima instanta nu s-a pronuntat asupra exceptiei inadmisibilitatii, ci a incuviintat efectuarea unei expertize in vederea stabilirii valorii imobilului In consecinta, sunt neintemeiate sustinerile recurentei potrivit cu care masurile procedurale dispuse de instanta ar fi fost de natura sa creeze impresia ca actiunea va fi admisa; pe de alta parte, achitarea contravalorii expertizei nu a fost impusa de instanta in mod discretionar ci in baza normelor legale, reclamanta avand posibilitatea sa conteste cuantumul onorariului datorat expertului sau, in manifestarea principiului disponibilitatii, sa refuze achitarea onorariului.
      Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 312 alin. (1) C. pr. civ. raportat la art. 304, art. 306 alin. (2) C. pr. civ., instanta a respins recursul declarat de reclamanta.