Cumulul pensiei de serviciu a magistratului cu veniturile salariale din activitatea didactica la o institutie de invatamant universitar de stat. Sanctiunea omisiunii salariatului de a opta intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activi...

Cumulul pensiei de serviciu a magistratului cu veniturile salariale din activitatea didactica la o institutie de invatamant universitar de stat. Sanctiunea omisiunii salariatului de a opta intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii si incetarea raporturilor de munca

- Codul muncii - art. 55 lit. b) si lit. c), art. 68
- Legea nr. 329/2009 -  art. 17, art. 18 si art. 20
- Conventia Europeana a Drepturilor Omului Protocolul nr. 1 - art. 1

      Prin dispozitiile art. 17 si art. 18 din Legea nr. 329/2009 a fost reglementat regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, stabilindu-se obligatia persoanei cumularde de a-si exprima in scris optiunea intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii, pe de o parte, si incetarea raporturilor de munca, de serviciu sau a actului de numire in functie, pe de alta parte, daca nivelul pensiei nete aflate in plata sau care urmeaza a fi pusa in plata depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat. Neindeplinrea acestei indatoriri da dreptul angajatorului de a aplica prevederile art. 20 din Legea nr. 329/2009, care reglementeaza un caz special de incetare a contractului individual de munca, diferit de cele prevazute in Codul muncii.
      Dreptul de a cumula pensia cu salariul nu reprezinta un drept fundamental al ordinii juridice interne, prin natura si importanta lui raportat la alte drepturi si libertati, recunoscute prin normele constitutionale ca fiind fundamentale. De altfel, conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, nici drepturile fundamentale nu sunt absolute, astfel incat se pot aduce limitari exercitiului anumitor drepturi, cu conditia ca ele sa corespunda efectiv unor interese de ordin general si sa nu reprezinte, in raport de scopul urmarit, o ingerinta disproportionata si intolerabila, care ar aduce atingere insasi substantei dreptului.
      Prevederile art. 18 din Legea nr. 329/2009 limiteaza exercitiul dreptului de a cumula pensia cu salariul pentru o perioada determinata de timp, in care sunt intrunite cumulativ doua conditii, si anume: cuantumul pensiei nete sa fie mai mare decat venitul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si pensionarul sa desfasoare activitati profesionale pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire potrivit legii, in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ teritoriala. Prin urmare, interdictia se refera la dreptul de a cumula pensia cu salariul platit de la bugetul de stat.
      Actul normativ prevede exercitarea unui drept de optiune si nu o suprimare a dreptului la munca sau la pensie. De altfel, aceasta limitare nu opereaza in situatia in care partea se reincadreaza in sistemul privat, iar dreptul la munca nu contine obligatia corelativa a statului de a asigura tuturor angajarea in sistemul public.
      Atat salariul, reprezentand contraprestatia muncii depuse, cat si pensia, reprezinta, conform practicii constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, un "bun", in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. Dispozitiile art. 18 si art. 20 din Legea nr. 329/2009, care impun salariatului sa opteze intre pensie si salariu sub sanctiunea de a-si vedea incetat de drept contractul individual de munca, reprezinta o ingerinta in dreptul sau de proprietate, insa exista un raport rezonabil de proportionalitate intre masurile luate de catre stat si scopul urmarit, in conditiile in care pensia de serviciu a salariatului depaseste venitul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, asigurandu-i un trai decent raportat la standardele economiei nationale, iar acesta avea posibilitatea desfasurarii activitatii didactice in sistemul invatamantului privat sau in regimul platii cu ora propus chiar de catre angajator, nefiind nevoit sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva.

Decizia civila nr. 511 din 15 februarie 2012,
Sectia litigii de munca si asigurari sociale

      Prin sentinta Prin sentinta civila nr. 4095/09.09.2011, pronuntata in dosarul nr. 486/30/2010, Tribunalul Timis a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice.
      A admis actiunea civila formulata de reclamantul D.P. in contradictoriu cu paratii Statul Roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Timis, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Bucuresti si Universitatea de Vest Timisoara.
      A dispus anularea Deciziei de incetare a contractului individual de munca 21077/07.12.2009,  emisa de parata Universitatea de Vest Timisoara.
       A dispus reintegrarea reclamantului pe postul ocupat anterior emiterii deciziei mai sus aratate, precum si obligarea paratei Universitatea de Vest Timisoara la plata catre reclamant a diferentelor salariale, incepand cu 01.01.2010 pana la zi, sume ce vor fi calculate cu dobanda legala, conform art. 3 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 9/2000.
       In esenta, instanta de fond, dupa ce a facut referiri la efectele deciziilor Curtii Constitutionale, a constatat incalcarea prevederilor art. 1 din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ale art.14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si ale Protocolului nr. 12 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cenzurand dispozitiile Legii nr. 329/2009, motiv pentru care a admis actiunea formulata de reclamant fata de parata Universitatea de Vest si a dispus anularea Deciziei de incetare a contractului individual de munca 21077/07.12.2009,  emisa de parata Universitatea de Vest Timisoara.
      De asemenea, a facut aplicarea dispozitiilor art. 78 din Codul muncii, desi, in speta, nu s-a dispus concedierea reclamantului in mod direct si, prin temeiul de drept invocat, avandu-se in vedere modalitatea atipica de incetare a contractului individual de munca, apreciind ca, in realitate, se poate vorbi de o adevarata concediere, astfel incat se poate face aplicarea dispozitiilor art. 78 din Codul muncii. Avand in vedere modalitatea de solutionare a cauzei, a dispus reintegrarea reclamantului pe postul ocupat anterior emiterii deciziei mai sus aratate, precum si obligarea paratei Universitatea de Vest Timisoara la plata catre reclamant a unei despagubiri egala cu suma tuturor drepturilor banesti, indexate si majorate de care ar fi beneficiat reclamantul de la data incetarii contractului individual de munca si pana la reintegrarea sa efectiva, precum si la efectuarea cuvenitelor mentiuni in carnetul de munca al reclamantului.
      Impotriva sentintei civile nr. 4095/09.09.2011, a declarat recurs, in termenul legal, parata, aratand ca prima instanta a considerat in mod nelegal incetarea de drept a contractului individual de munca ca fiind "o adevarata concediere" si ca "se poate face aplicarea dispozitiilor 78 din Codul muncii", dispunand anularea deciziei nr. 21079/7.12.2009, reintegrarea pe postul ocupat si plata de despagubiri pana la reintegrarea efectiva.
      Din intreaga documentatie, se poate constata incidenta institutiei incetarii de drept a contractului individual de munca si nu a concedierii, asa cum in mod gresit a retinut instanta de fond.
      Reclamantul este beneficiar al dreptului de pensie din sistemul public de pensii, conform Deciziei nr. 254328, emisa de Casa Judeteana de Pensii Timis, fiind angajatul institutiei parate si cumuland pensia cu salariul.
      Potrivit art. 17 din Legea nr. 329/2009, beneficiarii dreptului la pensie pot cumula pensia neta cu veniturile realizate, daca nivelul acesteia nu depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin Legea nr. 19/2000 a bugetului asigurarilor sociale de stat.
      Situatia juridica a reclamantului este cea prevazuta de art. 17 alin. (1) si alin. (2) din Legea nr. 329/2009, respectiv de pensionar cumulard.
      Nivelul pensiei nete obtinute de reclamant: de 13.309 lei, depasea salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat: de 1.693 lei.
      In aceasta calitate de pensionar cumulard, potrivit art. 18 alin. (1), reclamantul avea obligatia sa-si exprime, in scris, optiunea intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii si incetarea raporturilor de munca.
      Desi a fost notificat, in mai multe randuri, prin adresele nr. 19201/12.11.2009, nr. 21316/9.12.2009, nr. 21822/15.12.2009, la care s-a anexat si Legea nr. 329/2009, reclamantul nu si-a indeplinit obligatia de exprimare a optiunii, ceea ce a atras incetarea de drept a contractului individual de munca, in temeiul art. 20 din lege.
      Incetarea contractului individual de munca intervine de drept: ope legis, indiferent de vointa partilor contractante.
      Decizia nr. 21079/7.12.2009 constata incetarea de drept a contractului individual de munca cu data la care aceasta cauza a intervenit.
      Prevederile art. 20 din Legea nr. 329/2009 au caracter imperativ, motivat de faptul ca nepunerea in aplicare a acestora atrage intrunirea conditiilor raspunderii contraventionale a angajatorului, conform art. 23 si 24 din lege.
      Prima instanta nu a luat in considerare un alt aspect invocat de parata, in sensul ca a depus diligentele necesare ca reclamantul sa-si continue activitatea didactica in cadrul institutiei parate, in sistemul platii cu ora, activitate agreata de acesta si care poate fi realizata prin cumularea pensiei nete cu veniturile salariale obtinute, nefiind incidente prevederile Legii nr. 329/2009.
      Dreptul de proprietate al reclamantului nu a fost incalcat prin optiunea intre pensie si salariu.
      Art. 1 din Protocolul aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu interzice statului sa opteze pentru legile pe care le considera necesare in interesul general, pentru asigurarea stabilitatii economice si, prin aceasta, a ordinii publice si sigurantei nationale.
      In vederea solutionarii exceptiilor de neconstitutionalitate ale art. 17-22, art. 23 si art. 25 din Legea nr. 329/2009, ridicate de reclamant, prima instanta a inaintat cauza la Curtea Constitutionala, care, prin decizia nr. 409/7.04.2011, a respins ca neintemeiata exceptia invocata.
      In acest sens, se invoca si decizia Curtii Constitutionale nr. 1414/4.11.2009, prin care Cap. IV. din Legea nr. 329/2009 a fost declarat constitutional.
      Reclamantul a depus intampinare, prin care solicita respingerea recursului si mentinerea ca legala si temeinica a sentintei atacate.
      Arata ca, pentru ca incetarea contractului individual de munca sa se faca de drept, trebuia sa se retina in sarcina sa vreunul din cazurile prevazute de art. 56 din Codul muncii. Ori, atata timp cat nu s-a retinut nici unul din cazurile prevazute in textul articolului amintit, nu se poate invoca o incetare de drept a contractului individual de munca.
      Pe de alta parte, dispozitia art. 20 din Legea nr. 329/2009, care a constituit temei pentru incetarea contractului individual de munca nu este prevazuta printre cazurile inscrise in art. 56 din Codul muncii.
      Recurenta sustine in mod eronat ca "in ipoteza continuarii raportului juridic de munca, ulterior momentului in care a intervenit cauza de incetare de drept, contractul de munca  ar fi  fost lovit de nulitate absoluta".
      Examinand dispozitia art. 57 din Codul muncii referitoare la cazurile de nulitate absoluta a contractului individual de munca cu trimitere la prevederile Cap. I Titlul II din Codul muncii, se poate observa ca incetarea de drept, despre care aminteste recurenta, nu se inscrie in nici unul din cazurile prevazute expres in textul art. 57 din Codul muncii, iar pe de alta parte, in sarcina reclamantului nu s-a retinut si nu se poate retine imprejurarea ca au fost incalcate conditiile legale necesare pentru incheierea valabila a contractului de munca, pentru a se putea ajunge la nulitatea acestuia.
      Parata, chiar daca ar fi depus diligente pentru ca reclamantul sa-si desfasoare activitatea la plata cu ora, acest demers nu era necesar, intrucat si-a desfasurat activitatea la plata cu ora ori in cumul la Facultatea de Drept si Stiinte Administrative din cadrul Universitatii de Vest Timisoara inca din anul 1998, pentru ca din anul 2005 aceasta activitate sa o desfasoare in baza unui contract individual de munca.
      Dreptul de a munci si a fi remunerat in continuare, potrivit nivelului de pregatire, i-a fost limitat si conditionat de renuntarea la pensie, pensie ce este echivalenta cu dreptul asupra unui bun.
      In privinta documentelor internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost incalcate, invoca dispozitia art. 17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
      Recurenta consemneaza in partea finala a recursului, dar fara un minim de comentariu, numai alin. (2) al art. 1 din Protocololul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, fara sa prezinte si sa analizeze si alin. (1), dispozitii care se afla, asa cum corect a precizat instanta de fond in sentinta civila recurata, intr-o stransa interconditionare.
      Universitatea de Vest Timisoara face trimitere la Decizia nr. 988/19.04.2011, pronuntata in dosarul nr. 366/30/2010 a Curtii de Apel Timisoara, sperand ca recurgerea la o astfel de decizie ar putea determina instanta de control judiciar sa o aplice tale quale. Apreciaza ca o astfel de abordare este nejustificata, deoarece constituirea unei practici judiciare unitare intr-un anumit domeniu se poate face numai dupa existenta mai multor spete de acelasi gen.
      S-a sustinut, pe de alta parte, ca legalitatea masurii incetarii contractului individual de munca nu este pusa in discutie, asa cum nu este pusa in discutie o pierdere totala a dreptului de a munci, ci numai o restrangere a exercitiului acestuia, si ca nu constituie un precedent Cauza Muresan contra Romaniei, dat fiind cadrul juridic diferit, intrucat, in speta respectiva, "bun" in sensul Conventiei este dat de o creanta de natura salariala stabilita printr-o hotarare judecatoreasca, pe cand in speta supusa recursului s-a pus problema diminuarii, prin lege, a cuantumului salariului, iar pe de alta parte, s-a aratat ca atata timp cat, prin Legea nr. 329/2009, statul a reglementat modul de folosinta al dreptului la pensie, testul de proportionalitate nu va consta in verificarea acordarii de catre stat a unei despagubiri adecvate, ci se va verifica daca aceasta reglementare se inscrie in marja de apreciere pe care o avea la dispozitie Statul Roman.
      Intimatul apreciaza ca, prin incetarea contractului individual de munca, a avut loc o privare de proprietate in sensul celei de-a doua "norme", care vizeaza privarea de proprietate, privare care nu se poate justifica decat daca se demonstreaza, in special, faptul ca ea a avut loc cu respectarea principiului proportionalitatii si legalitatii, care presupun existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si plauzibile.
      Prin pensionare si prin trecerea reclamantului in invatamantul superior, fiind o actiune predictibila, intimatul a sperat, in mod legitim, la concretizarea interesului sau patrimonial de a cumula pensia cu salariul de profesor universitar, fiind vorba de un interes patrimonial recunoscut si acceptat in acel moment de Statul Roman si care era si este protejat de art. 1 din Protocolul aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
      Totodata, sustine ca s-a creat o discriminare, data fiind discriminarea de tratament care exista intre situatia sa si situatia magistratilor in functie, care pot cumula drepturile salariale bugetare de magistrat cu drepturile cuvenite din calitatea de cadru didactic la o universitate de stat, a magistratilor pensionari care pot cumula pensia cu drepturile salariale provenite de la o universitate privata si, nu in ultimul rand, criteriul nou fixat de Curtea Constitutionala privind persoanele pentru care durata mandatului este stabilita in mod expres prin Constitutia Romaniei si care au posibilitatea cumularii pensiei cu salariul obtinut de la o institutie de stat. Daca era previzibila aparitia Legii nr. 329/2009, nu pleca din magistratura sau opta pentru o universitate privata.
      Intimatul considera ca trebuie sa se analizeze, in concret si in raport cu circumstantele spetei, daca urmare a incetarii de drept a contractului individual de munca nu a suferit o sarcina individuala exagerata, exorbitanta care excedeaza marjei de apreciere a statului in reglementarea aspectelor legate de politica sa sociala, marja care este intolerabila cu un stat de drept, intrucat a fost lipsit total de beneficiul drepturilor rezultate din contractul individual de munca.
      In practica judiciara a Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a constatat ca in numeroase cazuri au fost incalcate drepturile fundamentale ale omului. Ingradirea dreptului la munca al reclamantului pe considerentul detinerii unui anumit "bun", respectiv pensie de un anumit cuantum, precum si imposibilitatea de a valorifica experienta profesionala de magistrat, cat si cea de cadru didactic au condus si conduc in mod  categoric la ruperea justului echilibru ce trebuie mentinut intre cerintele interesului general si protectia proprietatii.
      Curtea Constitutionala a solutionat obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 119/2010, realizand o verificare a dispozitiilor respective, atat din punct de vedere al compatibilitatii cu Legea fundamentala, cat si sub aspectul compatibilitatii cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Inalta Curte, raportat la limitele sesizarii Curtii Constitutionale, considera ca instanta constitutionala statueaza asupra aptitudinii normei juridice de a respecta in abstracto dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, fara a putea stabili efectele acelei norme pentru fiecare individ sau subiect de drept in parte, atat timp cat aceasta este atributul exclusiv al instantelor judecatoresti ce solutioneaza litigii intre destinatari precis determinati ai normei respective, instantele fiind singurele in masura sa cuantifice in concreto efectele aplicarii normei la situatia de fapt a spetei.
      Inalta Curte retine ca, in sistemul de drept romanesc, nu exista nicio prevedere legala expresa, care sa atribuie Curtii Constitutionale exclusivitatea unui control de conventionalitate, dupa cum nimic nu valideaza punctul de vedere potrivit caruia, odata ce Curtea Constitutionala a confirmat aptitudinea abstracta a unei legi de a fi compatibila cu Conventia, instantele de drept comun nu ar mai fi indreptatite sa analizeze nemijlocit conventionalitatea acestei norme si a efectelor ei concrete asupra partilor din litigiu cu care sunt sesizate, in raport cu circumstantele fiecarei spete.
      Daca instanta de contencios constitutional a constatat conventionalitatea unei legi sau norme, o atare constatare este una in abstracto (dat fiind caracterul de control obiectiv al legii, exercitat de Curtea Constitutionala), iar aceasta nu impiedica instantele de drept comun sa evalueze in concret, in fiecare cauza in parte, in raport cu circumstantele fiecarei spete, daca aplicarea aceleiasi norme nu antreneaza pentru reclamant consecinte incomparabile cu Conventia, protocoalele ei aditionale sau jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
      Motivul patru de recurs provine din "punctul de vedere al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii", exprimat de acest organism intr-un alt dosar, respectiv dosarul nr. 410/97/2010 a Tribunalului Hunedoara, atasat de recurenta la motivele de recurs formulate in dosarul reclamantului, imprejurare care nu numai ca nu este legala si corecta, chiar si in ipoteza existentei acestuia in dosarul reclamantului, dar, asa cum se poate observa din materialul probator respectiv, el nu este decat un punct de vedere consultativ, lipsit de efecte juridice.
      Avand in vedere ca, in mod repetat, in diferite si din ce in ce mai multe imprejurari, autoritatile Statului Roman, de la cel mai inalt nivel (presedinte, prim-ministru, ministrii etc.), afirma ca s-a iesit din recesiune, ca se inregistreaza o crestere economica, luand in considerare motivul pentru care a fost adoptata Legea nr. 329/2009 si continutul expunerii de motive a legii (ca are caracter temporar), intimatul apreciaza ca dispozitiile acesteia, pe de o parte, nu mai pot fi de actualitate si nici legale, iar pe de alta parte, prin insusi continutul sau, legea amintita intra in vadit conflict cu normele comunitare.
      Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate in cauza si a dispozitiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Cod procedura civila, Curtea a constatat ca este intemeiat pentru urmatoarele considerente:
      Prezentul demers judiciar a fost determinat de emiterea Deciziei nr. 21079/07.12.2009 de catre angajatorul Universitatea de Vest din Timisoara, prin care s-a dispus incetarea de drept a contractului individual de munca al reclamantului salariat, D.P., in temeiul dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 329/2009.
      Reclamantul intimat era, la momentul emiterii deciziei contestate, beneficiarul unei pensii de serviciu, potrivit dispozitiilor art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, cumuland, pana la acea data, pensia cu salariul obtinut ca urmare a prestarii activitatii didactice pentru angajatorul Universitatea de Vest Timisoara, in temeiul contractului individual de munca nr. 6369/2009.
      Pentru a motiva nelegalitatea deciziei prin care au incetat raporturile de munca, reclamantul a invocat prevederile art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 44, art. 47 alin. (1) si alin. (2), art. 53 alin. (1) si alin. (2) si art. 153 lit. c) si li. f) din Constitutie, respectiv art. 1 alin. (2) lit. e) pct. i) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000, art. 23 alin. (2) din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale referitor la interzicerea oricarei discriminari, art. 1 din Protocolul Aditional nr. 12 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 1 alin.1 din Primul protocol aditional la conventie pentru protectia proprietatii, art. 2 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, art. 6 pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, care recunoaste si garanteaza dreptul la munca, art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
      La data intrarii in vigoare a Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordului cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, a fost reglementat regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, prin dispozitiile art. 17 si art. 18, conform carora beneficiarii dreptului la pensie apartinand atat sistemului public de pensii, cat si sistemelor neintegrate sistemului public, care realizeaza venituri salariale din exercitarea unei activitati pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire potrivit legii, in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ teritoriala, pot cumula pensia neta cu veniturile astfel realizate, daca nivelul pensiei nete aflate in plata sau care urmeaza a fi pusa in plata nu depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin lege bugetului asigurarilor sociale de stat, astfel incat persoana cumularda are obligatia de a-si exprima in scris optiunea intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii, pe de o parte, si incetarea raporturilor de munca, de serviciu sau a actului de numire in functie, pe de alta parte. Prin urmare, persoana cumularda nu poate continua activitatea in acelasi loc de munca, decat daca opteaza pentru suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii.
      Intrucat reclamantul-intimat nu si-a exprimat optiunea intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii si incetarea raporturilor de munca, obligatie legala care ii revenea, deoarece acesta se incadra in dispozitiile art. 17 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 329/2009, s-au aplicat prevederile art. 20 din Legea nr. 329/2009, parata-recurenta procedand la emiterea Deciziei nr. 21079/07.12.2009.
      Contractul individual de munca al reclamantului a incetat in baza dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 329/2009, care reglementeaza un caz special de incetare a contractului individual de munca, diferit de cele prevazute in Codul muncii, acesta neputand constitui un element de nelegalitate al deciziei de incetare a raporturilor de munca, deoarece nu exista nici un impediment pentru legiuitor sa instituie alte cazuri de incetare de drept a contractului individual de munca, diferite de cele stipulate in Codul muncii.
      Pentru criticile vizand neconstitutionalitatea prevederilor Legii nr. 329/2009, se observa ca, prin Decizia nr. 1414/04.11.2009, s-a constatat constitutionalitatea Cap. IV din lege, in masura in care aceste dispozitii nu se refera la persoanele pentru care durata mandatului este stabilita expres prin Constitutie, iar prin Decizia nr. 409/07.04.2011, Curtea Constitutionala, ca urmare a sesizarii efectuate in cadrul prezentului dosar, a raspuns in concret criticilor reclamantului raportat la prevederile Constitutiei invocate de catre parte, respingand ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 17-22, art. 23 si art. 25 din Legea nr. 329/2009.
      Prin urmare, avand in vedere atributiile forului constitutional, conferite de dispozitiile art. 2 din Legea nr. 47/1992 si ale art. 146 din Constitutie, instanta de recurs a omis analizarea motivelor care se refera la constitutionalitatea dispozitiilor Legii nr. 329/2009.
      Reclamantul nu a precizat, in concret, care este dreptul cu privire la care pretinde incalcarea prevederilor art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie, insa din obiectul dedus judecatii reiese ca el consta in cumularea veniturilor obtinute din prestarea de activitate pe baza de contract individual de munca cu pensia de serviciu.
      In acest context, desi dreptul de a cumula pensia cu salariu, a fost la un moment dat un drept recunoscut de legea interna categoriei din care face parte reclamantul, in particular chiar si acestuia, fiind recunoscut si in prezent cu limitarile prevazute de art. 17-18 din Legea nr. 329/2009, el nu reprezinta un drept fundamental al ordinii juridice interne, prin natura si importanta lui raportat la alte drepturi si libertati, recunoscute prin normele constitutionale ca fiind fundamentale. Insa si in situatia in care ar fi considerat un drept fundamental, conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, drepturile fundamentale nu sunt absolute, ceea ce inseamna ca se pot aduce limitari exercitiului unor anumite drepturi, cu conditia ca aceste limitari sa corespunda efectiv unor interese de ordin general si sa nu reprezinte, in raport de scopul urmarit, o ingerinta disproportionata si intolerabila, care ar aduce atingere insasi substantei dreptului.
      Dispozitiile art. 18 din Legea nr. 329/2009 limiteaza exercitiul dreptului de a cumula pensia cu salariul pentru o perioada determinata de timp, in care sunt intrunite cumulativ doua conditii, si anume: cuantumul pensiei sa fie mai mare decat venitul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, respectiv pensionarul sa desfasoare activitati profesionale pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire potrivit legii, in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ teritoriala. Practic interdictia se refera la dreptul de a cumula pensia cu salariul platit de la bugetul de stat.
      Referitor la incalcarea dreptului la munca prin obligatia de a opta intre pensie si salariu, s-a apreciat ca actul normativ prevede exercitarea unui drept de optiune si nu o suprimare a dreptului la munca sau la pensie. De altfel, aceasta limitare nu opereaza in situatia in care partea se reincadreaza in sistemul privat, cu mentiunea ca dreptul la munca nu contine obligatia corelativa a statului de a asigura tuturor angajarea in sistemul public.
      In ceea ce priveste incidenta in cauza a art.1 din Protocolul nr. 1 aditional la conventie, atat salariul, reprezentand contraprestatia muncii depuse, cat si pensia, reprezinta, conform practicii constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, un "bun", in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. Astfel, au fost analizate alegatiile reclamantului privitoare la faptul ca dispozitiile art. 18 si art. 20 din Legea nr. 329/2009, care i-au impus sa opteze intre pensie si salariu sub sanctiunea de a-si vedea incetat de drept contractul individual de munca, reprezinta o ingerinta in dreptul sau de proprietate incompatibila cu art.1 din Protocolul nr.1.
      In speta, nu a avut loc o privare de proprietate. Pe langa atingerile dreptului de proprietate, care pot fi calificate ca fiind privari de proprietate, exista ingerinta in situatia in care exista o masura a statului care afecteaza esenta dreptului de proprietate, fara ca persoana afectata sa isi piarda fondul dreptului. Aceasta situatie se regaseste si in cauza pendinte, deoarece dreptul reclamantului la cumulul veniturilor obtinute din prestarea de activitate pe baza de contract individual de munca cu pensia de serviciu se poate regasi in limitele art. 18 din Legea nr. 329/2009, precum si in situatia in care veniturile sunt obtinute ca urmare a prestarii de activitate in baza unui raport de munca stabilit cu un alt subiect de drept, decat autoritatile si institutiile publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si regiile autonome, societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ teritoriala.
      Masurile reglementate  de art. 17-21 din Legea nr. 329/2009 au fost justificate de legislativ prin degrevarea bugetului asigurarilor sociale, respectiv a bugetului de stat de anumite cheltuieli, pe fondul crizei economice. Instanta este tinuta sa verifice, daca prin masura aleasa, protejand interesul general, a fost asigurat un just echilibru intre masura propusa  si protectia dreptului persoanei. Astfel, ingerinta este justificata de un scop legitim si corespunde unui interes public.
      Verificand existenta unui raport rezonabil de proportionalitate intre masurile luate si scopul urmarit, instanta de recurs a apreciat ca acesta este unul rezonabil, in conditiile in care reclamantul este beneficiarul pensiei de serviciu, intr-un cuantum ce depaseste venitul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, intrucat, in concret, reclamantul beneficia de o pensie de serviciu de 13.309 lei, conform Deciziei nr. 254328/2008, emisa de catre Casa de Pensii Timis, avand totodata posibilitatea desfasurarii activitatii didactice in sistemul invatamantului privat sau in regimul plata cu ora propus chiar de catre parata. Partea reclamanta nu a fost nevoita sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, deoarece a avut posibilitatea pastrarii pensiei de serviciu pentru asigurarea unui trai decent raportat la standardele economiei nationale.
      Asadar, in mod gresit a concluzionat instanta de fond ca raportul de proportionalitate a fost compromis, fiind afectata substanta dreptului ce face obiectul litigiului.
      In ceea ce priveste discriminarea invocata de catre reclamant, in sensul art. 14 din Conventie, s-a considerat ca nu poate fi retinuta, dat fiind ca discriminarea presupune un tratament diferentiat pentru situatii identice sau similare. Ori, interdictia cumularii vizeaza toate categoriile de persoane care indeplinesc conditiile prevazute de art. 17 din Legea nr. 329/2009, fara nici o exceptie, celelalte situatii invocate de catre reclamant fiind diferite, nevizand imprejurarea in care partea beneficiaza de o pensie platita din bugetul asigurarilor sociale si nici situatia in care veniturile, ca si contravaloare a prestatiei executate de catre salariat, provin din bugetul de stat sau bugetul local.
      Pe cale de consecinta, avand in vedere argumentele de fapt si de drept expuse anterior, retinand incidenta motivului de recurs reglementat de prevederile art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 Cod procedura civila, Curtea a admis recursul formulat de catre parata-recurenta si a modificat in parte sentinta civila recurata, in sensul respingerii actiunii.