Relatie de concubinaj. Natura dreptului de proprietate asupra bunului dobandit de oricare dintre concubini

Relatie de concubinaj. Natura dreptului de proprietate asupra bunului dobandit de oricare dintre concubini - Codul familiei - art. 30
- Codul civil - art. 480

      In raporturile dintre concubini izvorul coproprietatii nu poate fi, in esenta, nici mostenirea legala si nici legea (intrucat un regim special si derogatoriu de la dreptul comun este rezervat doar sotilor), nici uzucapiunea, ci doar conventia partilor, fie ea expresa sau tacita, insa doar cu conditia ca sa fie neechivoca.
      Inexistenta unei conventii de dobandire in comun a bunurilor enuntate in actiune de catre partile in proces nu este demonstrata, in principal, de absenta instrumentului probator in acest sens, respectiv a unui inscris (presupunandu-se, in mod justificat, ca relatia apropiata dintre ele a impiedicat, din punct de vedere moral, preconstituirea unor acte), ci de faptul ca nu s-a facut acea dovada certa si de netagaduit ca partile au intentionat sa achizitioneze in proprietate comuna aceste bunuri.

Decizia civila nr. 382/R din 7 februarie 2012,
Sectia I civila - complet specializat de familie si minori

      Prin decizia civila nr. 293/7.07.2011, Tribunalul Gorj - Sectia Civila a respins apelul declarat de reclamantul R.G. impotriva sentintei civile nr. 1638/22.02.2011 pronuntata de Judecatoria Targu Jiu si l-a obligat pe acesta sa-i plateasca intimatei U.C.-N. cheltuieli de judecata.
      Pentru a hotari astfel, tribunalul a avut in vedere faptul ca prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Targu-Jiu la data de 28.10.2008, sub nr. 14274/318/2008, reclamantul R.G. a chemat in judecata pe parata U.C.-N., solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa dispuna iesirea din indiviziune asupra bunurilor realizate de acestia in perioada de concubinaj, sa se stabileasca in favoarea reclamantului o cota de contributie de 70 % la dobandirea masei de bunuri si sa fie obligata parata sa depuna copie dupa contractele de vanzare cumparare ale apartamentelor.
      In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca a convietuit in relatii de concubinaj cu parata din anul 1992 pana in 2008 si a locuit ca sot si sotie cu aceasta intr-o garsoniera proprietatea paratei, impreuna cu cei doi copii minori ai sai, in prezent majori.
      A sustinut reclamantul ca parata nu a avut nici o sursa de venit, el fiind cel care se ocupa de intretinerea paratei si a copiilor acesteia dintr-o alta casatorie, tot el fiind cel care realiza venituri foarte mari ca urmare a activitatilor comerciale pe care le desfasura.
      Reclamantul a mentionat ca detine doua societati comerciale, respectiv SC "Y." SRL si SC "A." SRL, care au profituri foarte mari.
      A precizat reclamantul ca relatiile de concubinaj ale celor doua parti erau de notorietate publica si astfel, in anul 2002, deoarece garsoniera paratei devenise improprie pentru a locui impreuna cu cei doi minori, au hotarat sa achizitioneze un apartament cu patru camere, situat in Targu-Jiu, [_], parata procedand la vanzarea garsonierei, iar reclamantul contribuind cu banii sai exclusivi pentru diferenta de pret, astfel ca fara contributia financiara a reclamantului parata nu ar fi reusit sa achizitioneze acest apartament din Targu-Jiu.
      Reclamantul a mai aratat ca in momentul in care s-a intocmit contractul de vanzare-cumparare al apartamentului in discutie, parata l-a rugat la Notariat sa fie trecut si el in calitate de cumparator insa a refuzat, considerand ca relatia acestora se bazeaza pe incredere reciproca.
      A mai precizat reclamantul ca, ulterior achizitionarii apartamentului, i-a mai dat paratei o suma pentru a infiinta si ea o societate, astfel incat sa poata avea o sursa de venit, iar in perioada relatiilor de concubinaj cu parata au achizitionat impreuna si un apartament situat in Bucuresti, [_], dar si de aceasta data a acceptat ca apartamentul fie cumparat pe numele paratei, urmand ca in acesta sa locuiasca fiica paratei, studenta in Bucuresti.
      Reclamantul a mai aratat ca in perioada relatiilor de concubinaj cu parata a realizat, pe langa cele doua imobile, si bunuri mobile pentru decorarea acestora sau pentru imbunatatirea confortului lor.
      Prin sentinta civila nr. 7059/09.11.2009, pronuntata de Judecatoria Targu-Jiu in dosarul nr. 14274/318/2008, a fost admisa cererea pentru iesire din indiviziune, formulata de reclamantul R.G. impotriva paratei U.C.-N., s-a constatat ca partile au dobandit in perioada concubinajului bunurile evaluate prin raportul de expertiza intocmit in cauza, contributia reclamantului fiind de 70 % , la dobandirea bunurilor, iar a paratei de 30%, au fost atribuite bunurile trecute in cuprinsul raportului de expertiza intocmit in lotul paratei U.C.-N.; [_] a fost obligata parata la plata sumei [_] catre reclamant, reprezentand dreptul de creanta al reclamantului din valoarea bunurilor si au fost compensate cheltuielile de judecata.
      Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata criticand-o ca nelegala si netemeinica.
      Prin decizia civila nr. 155/11.05.2010, pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr. 14274/318/2008 a fost admis apelul civil declarat de parata, in contradictoriu cu intimatul reclamant, impotriva sentintei civile nr. 7059/09.11.2009, pronuntata de catre Judecatoria Targu-Jiu, in dosarul nr. 14274/318/2008, desfiintata sentinta si trimisa cauza spre rejudecare.
      Pentru a pronunta aceasta decizie instanta de control judiciar a retinut ca reclamantul a invocat o relatie de concubinaj cu parata in perioada anilor 1992-2008, interval in care au fost dobandite doua imobile apartament si bunuri mobile.
      Din copia contractelor de vanzare autentificate sub nr. 2925/12.09.2006, respectiv nr. 3507/29.10.2001, rezulta ca parata apelanta figureaza in calitate de cumparatoare a unui apartament situat in Bucuresti si a unui altuia situat in Targu-Jiu. Reclamantul intimat nu are calitatea de cumparator in aceste acte juridice.
      Bunurile mobile sunt din categoria celor necesare mobilarii unei locuinte, asigurarii conditiilor de viata domestice.
      Concubinajul sau uniunea consensuala a doua persoane nu este reglementata ca atare in dreptul civil roman, nici cu privire la relatiile nepatrimoniale personale, si nici relativ la relatiile patrimoniale dintre concubini.
      Drept urmare, regimul juridic al bunurilor dobandite de catre soti, anume proprietatea in devalmasie, nu este aplicabil si concubinilor, indiferent de durata convietuirii acestora. Prezumtia comunitatii de bunuri prevazuta de art. 30 Codul familiei nu se aplica decat sotilor, nefiind posibil a se extinde sfera acesteia. Astfel, in situatia concubinilor, in ceea ce priveste relatiile patrimoniale dintre acestia, avem de-a face cu situatia eventuala a coproprietatii relativ la fiecare bun dobandit impreuna, fiind necesar a se demonstra, in cadrul unui partaj, contributia fiecaruia pentru fiecare bun individual si nu contributia la universalitatea patrimoniului, asa cum este reglementat in cazul sotilor.
      Specifica relatiilor patrimoniale dintre concubini este proba contributiei pentru fiecare bun in parte si, cumulativ, intentia acestora de a dobandi in comun bunurile. Per a contrario, avem de-a face doar cu un drept de creanta supus prescriptiei, potrivit regulilor generale aplicabile oricaror pretentii banesti.
      In speta, din continutul contractelor prin care s-a dobandit proprietatea asupra celor doua apartamente in litigiu rezulta ca doar parata apelanta figureaza ca si proprietar exclusiv. Or, potrivit art. 1294, art. 1295 coroborate cu art. 1171-1173 Cod civil, bunurile sunt proprietatea cumparatorului, dovedita cu actul de dobandire, in cauza contractele de vanzare-cumparare. De la aceasta regula este consacrata legal doar exceptia prevazuta de art. 30 Codul familiei privind dobandirea in comun a bunurilor in timpul casatoriei, care, fiind o exceptie este de stricta interpretare.
      Cele doua inscrisuri depuse la dosar ca proba a conventiei translative de proprietate fac dovada conform art. 1173 Cod civil asupra mentiunilor cuprinse in acest inscris in privinta oricarei persoane despre dispozitiile si conventiile ce constata. Or, in contract figurand o singura persoana in calitate de cumparator, inscrisul autentic face dovada proprietatii exclusive.
      In situatia reclamantului, in speta era necesar a se stabili pe baza probelor administrate de instanta de fond a intentiei dobandirii in comun a bunurilor, grefata pe proba relatiei de concubinaj.
      S-a observat din motivarea instantei de fond ca a analizat doar declaratiile a patru martori propusi de catre reclamant, fara a inlatura motivat declaratiile martorilor propusi de parata. Prima instanta trebuia sa asigure un echilibru in analiza probelor administrate. Pe de alta parte, trebuia avut in vedere ca martorii propusi de reclamant au fost intr-o relatie apropiata cu acesta [_]. Aceste declaratii ce au fundamentat solutia instantei in ceea ce priveste retinerea existentei relatiei de concubinaj, singure, nu pot face o dovada deplina daca nu se coroboreaza cu celelalte probatorii, neavute in vedere in rationamentul logic al primei instante, existand suspiciunea unui interes personal in sustinerea afirmatiilor reclamantului.
      Se constata ca fiecare dintre acestia a fost sau este intr-o relatie de afinitate sau de subordonare in virtutea unor raporturi de munca. Or, in aceste conditii pentru respectarea principiului unui proces echitabil, era necesar ca instanta de fond sa analizeze si contraprobele, acestea fiind cele din care rezulta ca partile nu s-au aflat in relatie de concubinaj. Neprocedand astfel, instanta de fond nu a tacut o cercetare completa a fondului pricinii.
      Din cuprinsul dosarului de fond se mai retine ca exista precizarea de actiune a reclamantului in sensul ca solicita a se constata dreptul sau de creanta in valoare de 100.000.000 ROL in urma contributiei la dobandirea bunurilor. A mai aratat atunci reclamantul ca intentioneaza sa timbreze la valoarea pretinsa, sens in care la fila 172 se regaseste chitanta privind dovada platii taxei de timbru in valoare de 680 lei RON.
      Asadar, prima instanta de judecata trebuia sa puna in discutia partilor precizarea de actiune, pentru ca acestea sa aiba posibilitatea formularii apararilor considerate importante.
      Aceasta precizare poate avea si caracterul unei recunoasteri implicite a unei proprietati exclusive a apelantei parate asupra bunurilor din cererea introductiva, apreciindu-se ca instanta de fond nu a avut rol activ si nu stabilit raporturile juridice dintre parti fata de modificarea cererii de chemare in judecata.
      Dosarul a fost inregistrat pe rolul instantei, pentru rejudecare, la data de 23.06.2010, sub nr. 10274/318/2010, iar, prin sentinta civila nr. l638//22.02.2011 pronuntata de Judecatoria Targu-Jiu in dosarul nr.10274/318/2010, a fost respinsa actiunea formulata de reclamantul R.G. in contradictoriu cu parata U.C.N.
      Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut ca actiunea formulata de reclamant in contradictoriu cu parata este neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
      Conform art. 297 Cod de procedura civila dezlegarea data problemelor de drept de catre instanta de apel este obligatorie pentru judecatorul fondului.
      In speta, [_] reclamantul a propus in dovedirea contributiei sale la dobandirea bunurilor in litigiu, proba cu martori.
      In ceea ce priveste declaratiile martorilor audiati in cauza instanta retine ca marturia reprezinta declaratia orala tacuta de o persoana fizica inaintea instantei de judecata cu privire la un fapt trecut, precis si pertinent despre care are cunostinta personala, trasatura specifica a marturiei fiind cunoasterea personala de catre martor a faptelor litigioase pe care le relateaza, marturia asupra opiniei raspandite in public cu privire la aceste fapte nefiind nici reglementata de legislatia noastra, nici acceptata de doctrina sau jurisprudenta.
      In speta martorii nu au prezentat nici un aspect pe care sa-l fi perceput personal cu privire la obiectul dosarului, martorii propusi de reclamant relatand ceea ce au auzit de la acesta, iar martorii propusi de parata au declarat in principal ceea ce au auzit de la parata, fara insa ca vreunul dintre acestia sa declare ceva concret in legatura cu eventuala contributie a reclamantului la dobandirea bunurilor in litigiu.
      [_]
      Prima instanta constata ca prin probele administrate in cauza reclamantul nu a facut dovada contributiei sale concrete si efective la dobandirea fiecaruia din bunurile in litigiu, martorii facand numai afirmatii de ordin general, fara a se face referire concreta la fiecare bun in parte.
      In aceste conditii, avand in vedere si problemele de drept dezlegate de instanta de control judiciar, obligatorii conform art. 297 Cod de procedura civila, instanta de fond a retinut ca actiunea reclamantului este neintemeiata, fiind respinsa.
      Impotriva sentintei a declarat apel reclamantul criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate.
      Analizand actele si lucrarile dosarului,in raport de criticile formulate, instanta de apel a retinut apelul ca fiind nefondat, sentinta instantei de fond fiind temeinica si legala, avand in vedere urmatoarele argumente:
      Reclamantul si parata au avut in perioada 1992-2008 o relatie care poate fi considerata relatie de concubinaj in sensul ca au locuit impreuna in domiciliul paratei si s-au prezentat in societate ca si cuplu.
      Imprejurarea ca cei doi au avut o relatie de concubinaj nu este de natura a conduce in mod automat la concluzia ca bunurile dobandite de unul dintre concubini, in speta parata, au regim juridic de bunuri in indiviziune si ca celalalt concubin este indreptatit la a pretinde si a i se cunoaste un drept de proprietate asupra acestora, atata vreme cat in sistemul nostru de drept concubinajul nu este recunoscut.
      Asa cum a retinut in nenumarate decizii de speta Tribunalul Suprem si cum s-au pronuntat si instantele din tara, prezumtia de comunitate a bunurilor inscrisa in art. 30 din Codul familiei este instituita numai in favoarea sotilor si nu poate profita concubinilor, care au obligatia sa faca dovada contributiei proprii la dobandirea fiecarui bun in parte si sa probeze intentia lor de a-l achizitiona in comun in calitate de coproprietari.
      In raport de aceasta situatie si cum prevederile privitoare la comunitatea de bunuri dintre soti sunt de stricta interpretare, nu se pot extinde prin asemanare la bunuri coachizitionate in alte conditii, astfel ca in cazul in care unul dintre concubini nu a figurat ca parte in actul de dobandire a unui imobil, el nu devine coproprietar al bunului achizitionat in timpul concubinajului, indiferent de durata convietuirii, ci eventual creditor, ca titular al unui drept de creanta in cazul in care a contribuit la achizitionarea bunului.
      Raportat la cele expuse anterior, retine instanta de apel ca in prezenta cauza reclamantul nu a facut dovada certa ca a contribuit la dobandirea celor doua bunuri imobile achizitionate de parata, apartamente situate in Targu-Jiu si Bucuresti, si la dobandirea bunurilor mobile situate in locuinta acesteia, ori ca intentia partilor a fost de a achizitiona bunurile in comun in calitate de coproprietari.
      Depozitiile martorilor audiati in cauza, oricat de numerosi ar fi, nu sunt de natura a conduce la concluzia ca bunurile in litigiu au fost dobandite de parti in calitate de coproprietari ori ca reclamantul a contribuit efectiv la dobandirea acestor bunuri.
      Toti martorii propusi de reclamant si audiati de instanta au relatat ca cei doi se prezentau in societate ca un cuplu si ca reclamantul avea posibilitati financiare deosebite, avand doua societati comerciale care se ocupau de colectarea fierului vechi, din aceasta activitate obtinand importante venituri, ca detinea o cantitate importanta de aur sub forma de monede de aur pe care le-a valorificat, transformandu-le in lei, dar aceste depozitii nu sunt de natura a conduce la concluzia ca cele doua apartamente achizitionate de parata au fost dobandite in coproprietare cu reclamantul, pentru a se putea retine ca actiunea promovata de acesta de iesire din indiviziune este intemeiata.
      Pe de o parte nu s-a tacut dovada certa cu privire la intinderea contributiei reclamantului la dobandirea celor doua apartamente, acesta sustinand ca a contribuit la achizitionarea apartamentului din Targu-Jiu, cu suma de 100.000.000 lei vechi, iar parata cu suma de 50.000.000 lei, obtinuta in urma vanzarii unei garsoniere bun propriu al acesteia, iar la apartamentul din Bucuresti cu suma de 1.000.000.000 lei vechi, insa nu s-au prezentat probe clare ca acesti bani au fost dati de reclamant, declaratiile martorilor ca reclamantul a transformat monedele din aur in lei, nefiind suficiente pentru a conduce la concluzia ca banii obtinuti cu acea ocazie au fost dati paratei.
      De asemenea s-a sustinut ca din societatile administrate de reclamant, acesta a ridicat sume importante de bani, ridicarea acestor sume fiind confirmata de expertizele contabile intocmite in cauza, dar nu se poate retine ca aceste sume au ajuns la parata, intrucat data ridicarii banilor din firma nu se coreleaza cu data achizitionarii bunurilor imobile.
      Sustinerea reclamantului ca a contribuit la achizitionarea apartamentului din Targu-Jiu cu 100.000.000 lei nu poate fi retinuta de instanta, intrucat potrivit contractului de vanzare-cumparare nr. 3507/29.10.2001, pretul de vanzare cumparare mentionat in act este de 50.000.000 lei, ori in raport de dispozitiile art. 1173 C.civ. inscrisul autentic se bucura de opozabilitate erga omnes .
      Chiar daca s-ar retine ca reclamantul i-a dat paratei sume de bani pentru achizitionarea bunurilor, acesta este indreptatit doar la un drept de creanta si nicidecum la recunoasterea unui drept de proprietate cata vreme nu s-a facut dovada ca intentia partilor a fost sa achizitioneze aceste bunuri in comun in calitate de coproprietari, ori instantele de judecata nu au fost investite cu o astfel de cerere .
      Reclamantul nici nu a invocat ca s-ar fi implicat in vreun fel in achizitionarea acestor apartamente, respectiv cautarea impreuna cu parata a apartamentelor in vederea achizitionarii, participarea la discutii cu vanzatorii, participarea la incheierea contractelor de vanzare-cumparare, etc., elemente care sa conduca la concluzia ca partile impreuna ar fi actionat in scopul dobandirii acestor bunuri in coproprietare.
      Cata vreme, cele doua apartamente au fost achizitionate doar de catre parata, aceasta figurand in actele de vanzare-cumparare ca si cumparator nu se poate retine ca reclamantul are un drept de proprietate asupra acestora.
      Privitor la dobandirea societatii comerciale al carui unic asociat este parata, de asemenea nu se poate retine in favoarea reclamantului vreun drept de proprietate.
      In ceea ce priveste bunurile mobile reclamantul nu a facut dovada sustinerilor sale in sensul ca are o cota de contributie la dobandirea acestora, iar in raport de dispozitiile art. 1169 C.civ., sarcina probei ii incumba acestuia.
      Sustinerile apelantului ca sentinta instantei de fond nu este motivata, nu pot fi primire, instanta de fond respingand cererea de iesire din indiviziune, retinand in esenta ca nu s-a facut dovada de catre reclamant a contributiei concrete si efective la dobandirea fiecaruia din bunurile in litigiu. Ori in lipsa unor astfel de probe actiunea nu putea fi admisa.
      Privitor la cel de-al doilea motiv de apel, in sensul ca instanta de fond nu a respectat indrumarile deciziei de casare, nici acesta nu poate fi primit, instanta pronuntandu-se in limitele investirii in raport de dispozitiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. , respectiv asupra cererii reclamantului de iesire din indiviziune asupra bunurilor imobile si mobile descrise in actiunea principala.
      Reclamantul prin notele de sedinta depuse la dosarul cauzei, atat in primul ciclu de judecata cat si in rejudecare, dar si in apel, a aratat in mod clar ca intelege sa se judece intr-o actiune de iesire din indiviziune, si nu o actiune in pretentii, acesta invocand un drept de proprietate asupra bunurilor in litigiu si nu un drept de creanta care sa constea in obligarea paratei la plata sumelor de bani pe care reclamantul i le-a dat in vederea obtinerii bunurilor mobile si imobile in litigiu.
      Impotriva acestei decizii a declarat recurs, in termen legal, reclamantul solicitand, in principal, casarea ei cu trimitere spre rejudecare pentru a se administra toate probele necesare, pertinente si utile pentru solutionarea cererii sale iar, in subsidiar, casarea cu retinere pentru judecarea fondului cauzei, cu posibilitatea completarii probatoriului pentru stabilirea adevarului in cauza.  
      Recursul a fost motivat in drept pe dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., si art. 312 C. proc. civ.
      Ca urmare a cererii recurentului, prin Incheierea nr. 7828/3.11.2011 pronuntata in dosar nr. 7538/2011, Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus stramutarea judecarii recursului de la Curtea de Apel Craiova la Curtea de Apel Timisoara.
      Examinand decizia atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, cat si din oficiu, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., sub toate temeiurile de nulitate si pe baza tuturor probelor de la dosar, Curtea de Apel Timisoara constata ca recursul este nefondat atat sub aspectul solicitarii principale cat si sub aspectul celei subsidiare pentru urmatoarele considerente:
      Argumentele de fapt expuse pe larg in cuprinsul cererii initiale de recurs se circumscriu a doua motive de recurs - ambele vizand pretinsa nelegalitate a deciziei din apel - si, anume, cel privind interpretarea gresita de catre instante a naturii cererii reclamantului si cel privind aplicarea gresita a dispozitiilor legale care permit partajul bunurilor comune in ipoteza particulara a achizitionarii lor de catre fostii concubini.
      In ceea ce priveste primul aspect, rezulta ca el se refera la pretinsa incalcare de catre instanta de fond a dreptului de dispozitie al reclamantului la configurarea continutului si obiectului propriei actiuni pentru aceea ca nu s-ar fi analizat precizarea sa de actiune din data de 9.02.2009, data in fata instantei de fond, prin care a sustinut ca solicita instantei recunoasterea si realizarea dreptului sau de creanta asupra bunurilor ce fac obiectul actiunii .
      Curtea constata ca aceasta sustinere este neintemeiata intrucat dupa desfiintarea sentintei Judecatoriei Targu-Jiu cu trimitere spre rejudecare la aceeasi instanta, tocmai in ideea stabilirii corecte a obiectului actiunii tinand cont de precizarea mentionata facuta de reclamant, la reluarea judecatii, prin cererea scrisa din 22.10.2010, acesta si-a precizat actiunea ca fiind una ce vizeaza partajul bunurilor comune dobandite de concubini, precizarea din 9.02.2009 fiind gresit inteleasa ca o schimbare a obiectului actiunii, scopul ei fiind doar acela de a permite stabilirea corecta a taxelor judiciare in functie de valoarea pretentiilor.
      Tinand cont de aceasta precizare facuta de reclamant in virtutea dreptului sau de libera dispozitie asupra propriei actiuni, atat instanta de fond cat si tribunalul au analizat corect solicitarile lui prin raportarea la normele legale care permit iesirea din indiviziune asupra bunurilor comune dobandite de fostii concubini, neputandu-li-se astfel reprosa ca au omis sa analizeze pretentiile reclamantului sub aspectul constatarii dreptului sau de creanta asupra acestor bunuri, solicitare care nu a facut obiectul actiunii acestuia.
      Ca reclamantul a investit instanta cu o actiune de iesire din indiviziune asupra bunurilor enumerate in cuprinsul ei, este un fapt pe care el insusi il recunoaste si in concluziile scrise formulate, in fata Curtii de Apel Timisoara, precizand in mod expres ca acesta si nu altul a fost obiectul solicitarii sale.
      Prin urmare, avand in vedere faptul ca instanta s-a pronuntat in limitele a ceea ce i s-a cerut de catre reclamant si cu respectarea intocmai a solicitarii sale exprese, rezulta ca primul motiv de recurs ce viza acest aspect, este nefondat.
      Nefondat este insa si cel de-al doilea motiv de recurs - cel referitor la nelegalitatea modului de solutionare pe fond a actiunii de iesire din indiviziune - pentru motivele ce se vor arata in continuare:
      Este de necontestat faptul ca partile in proces au fost raliate intr-o relatie de uniune consensuala in perioada anilor 1992-2008, relatie care, chiar si neoficializata printr-o casatorie i-a legat afectiv si i-a determinat sa se comporte public ca atare in multe din momentele importante ale vietii lor.
      Imprejurarea ca nu au locuit constant si permanent impreuna in toata aceasta perioada (dovada fiind si aceea ca, in paralel, reclamantul a avut o relatie de cuplu si cu o alta femeie, R.E., cu care, din actiunea de partaj initiata de aceasta, rezulta ca a locuit in casa comuna, in perioada 1997-2004), nu poate ignora observarea faptului ca relatiile afective dintre parti au fost reale si manifeste, notorietatea acestora fiind dovedita.
      Aceasta situatie a condus reclamantul la a-i oferi paratei sprijin material semnificativ in multe din achizitiile financiare pe care ea le-a facut in numele ei propriu, in principal,  prin achizitia celor doua apartamente din Targu-Jiu si Bucuresti precum si a unor bunuri mobile pentru decorarea acestora sau pentru imbunatatirea confortului lor.
      Ceea ce insa nu s-a dovedit, in mod neechivoc, este intentia cu care reclamantul si parata au inteles sa dea, respectiv sa primeasca, aceste sume.
      Reclamantul a investit instanta cu o actiune in iesire din indiviziune asupra bunurilor pe care sustine ca le-a dobandit in comun, - si in cota majoritara - cu parata, ori, premiza unei astfel de solicitari este, in mod necesar, dovedirea starii de coproprietate.
      Proprietatea comuna pe cote parti este acea modalitate a dreptului de proprietate care se caracterizeaza prin aceea ca un bun apartine concomitent mai multor titulari, fiecare din ei avand o cota parte ideala din acest drept.
      Izvorul proprietatii comune este: legea, uzucapiunea, succesiunea sau conventia in diferitele lor manifestari particulare.
      In raporturile dintre concubini izvorul coproprietatii nu poate fi, in esenta nici mostenirea legala si nici legea (intrucat un regim special si derogatoriu de la dreptul comun este rezervat doar sotilor), nici uzucapiunea, ci doar conventia partilor, fie ea expresa sau tacita, insa doar cu conditia ca sa fie neechivoca.
      Inexistenta unei conventii de dobandire in comun a bunurilor enuntate in actiune de catre partile in proces nu este demonstrata, in principal, de absenta instrumentului probator in acest sens, respectiv a unui inscris (presupunandu-se, in mod justificat, ca relatia apropiata dintre ele a impiedicat, din punct de vedere moral, preconstituirea unor acte) ci de faptul ca nu s-a facut acea dovada certa si de netagaduit ca partile au intentionat sa achizitioneze in proprietate comuna aceste bunuri.
      Rezulta astfel ca la data dobandirii celor mai importante bunuri din actiune (cele doua apartamente), parata a facut singura demersurile pentru gasirea si incheierea actelor de achizitie si nu avea in mediul familial obisnuit decat pe cei doi copii ai sai, reclamantul nefigurand in evidentele de plata a utilitatilor pentru locuinta, el locuind - astfel cum se mentioneaza in continutul cererilor din dosarul de partaj ce l-a opus concubinei sale, R.E., la un alt domiciliu, impreuna cu aceasta din urma.
      Data fiind relatia de concubinaj a reclamantului si recunoasterea convietuirii lui cu R.E., nu rezulta ca prin cumpararea de catre parata a celor doua apartamente (a celui din Targu Jiu in 29.10.2001 si a celui din Bucuresti in 12.09.2006) s-ar fi intentionat procurarea lor in comun, de natura a servi ca locuinte sau investitii comune ale partilor in proces.
      Desigur ca intocmirea actelor de vanzare-cumparare doar prin mentionarea paratei ca unic proprietar achizitor nu ar putea fi, in sine, o dovada absoluta a proprietatii ei exclusive asupra imobilelor (fiind legal posibil de dovedit contrariul), insa, probele nu pot avea relevanta in sensul dorit de reclamant decat sub conditia dovedirii existentei prealabile a intentiei de dobandire in comun a bunurilor, imprejurare care in dosar nu a fost probata.
      Indiferent de faptul ca reclamantul ar fi intentionat in acest fel sa o ajute financiar pe parata sau sa ii ofere banii cu alt titlu, cert este ca nu s-a dovedit intentia de asumare a statutului lui de coproprietar.
      In depozitiile martorilor s-au folosit, cel mai adesea, formule referitoare la ajutorul dat paratei, la faptul ca reclamantul a contribuit la cumpararea de catre parata a bunurilo,r dar nu si la intentia lor neechivoca de a deveni coproprietari ai bunurilor astfel dobandite.  
      Aceasta concluzie este cu atat mai evidenta cu cat martorii propusi de reclamant, prin declaratiile facute in fata Judecatoriei Targu Jiu au relatat despre imprejurarea ca el a refuzat expres sa fie trecut in contractele de vanzare-cumparare ale apartamentelor ca si coachizitor, aspect care confirma, declaratia pe care el insusi a facut-o in fata instantei de fond. 
      In conditiile date, reclamantul este indreptatit la restituirea sumelor cu care a contribuit la achizitionarea bunurilor litigioase de catre parata insa, doar in baza dreptului de creanta pe care l-a generat o astfel de situatie, solicitare pe care el a declarat in mod explicit, ca nu a inteles sa o faca in prezentul dosar.
      Cum, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanta nu are abilitatea de a se pronunta decat asupra obiectului cererii cu care a fost investita si cum ambele instante anterioare au analizat actiunea reclamantului astfel cum a fost precizata (deci cu respectarea intocmai a dreptului sau de dispozitie), facand o aplicare corecta a dispozitiilor de drept material si procesual la aceasta actiune, Curtea a constatat ca nu se confirma in cauza niciunul din motivele invocate de reclamant in recursul sau, motiv pentru care a fost respins ca nefondat.