InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Timisoara

Raport de expertiza tehnica judiciara. Nulitate pentru necitarea tuturor partilor. Refacere de catre aceiasi experti. Compatibilitate

(Decizie nr. 649 din data de 29.02.2012 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara)

Domeniu Citare. Citatie | Dosare Curtea de Apel Timisoara | Jurisprudenta Curtea de Apel Timisoara

Raport de expertiza tehnica judiciara. Nulitate pentru necitarea tuturor partilor. Refacere de catre aceiasi experti. Compatibilitate

- Codul de procedura civila - art. 24 alin. (2), art. 204, art. 208 alin. (1)

      Este legala refacerea raportului de expertiza tehnica de catre expertii care, anterior, au efectuat expertiza, insa raportul intocmit a fost anulat pentru necitarea partilor.

Decizia civila nr. 649/R din 29 februarie 2012, Sectia I civila
      
      Prin cererea inregistrata sub nr. 12142/55/2007 la Judecatoria Arad, reclamantii C.S.L., C.Ghe. si C.A.F. au chemat in judecata parata C.M. solicitand instantei ca, prin hotararea ce va da, sa dispuna restabilirea liniei de hotar dintre imobilele proprietatea partilor; obligarea paratei la mutarea gardului despartitor dintre proprietati pe aliniamentul liniei de hotar ce se va stabili; obligarea acesteia la a le respecta proprietatea si posesia suprafetei de 60 mp. pe care a ocupat-o din proprietatea lor.
      In motivare, au invocat construirea de catre parata a unui gard ce le incalca proprietatea si nu respecta limitele proprietatilor partilor.
      In drept, au invocat dispozitiile art. 480, art. 584 C. civ.
      Pe cale reconventionala, parata a solicitat ca reclamantii sa-i lase in deplina proprietate si posesie o suprafata de circa 360 mp. pe care acestia au ocupat-o din proprietatea sa.
      In drept, a invocat dispozitiile art. 480, art. 584 C. civ.
      Prin sentinta civila nr. 6844/15.06.2011, Judecatoria Arad a admis in parte actiunea principala si, totodata, a admis cererea reconventionala.
      In consecinta, a stabilit linia de hotar dintre imobilele in litigiu si a obligat reclamantii sa-i lase paratei in deplina posesie si proprietate suprafata de 467 mp. identificata in raportul de expertiza, incinta C -2.
      Impotriva sentintei au declarat apel reclamantii, care au criticat-o pentru netemeinicie si nelegalitate.
      Apelul a fost respins prin decizia civila nr. 423/25.10.2011 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 12142/55/2007.
      Pentru a dispune astfel, instanta a avut in vedere ca reclamantii au invocat ca instanta de fond, in mod neintemeiat, a respins cererea de recuzare a expertilor B.I., J.Ghe. si C.A., fara a lua in considerare ca prin raportul de expertiza depus la dosarul cauzei in data de 22.01.2010, declarat ulterior nul ca urmare a neindeplinirii procedurii de citare cu partile, si-au spus deja parerea cu privire la obiectivele expertizei, iar refacerea lucrarii de catre aceiasi experti cauzeaza un major prejudiciu procesual si practic lipsesc de efect sanctiunea nulitatii. Prin urmare, au apreciat ca se afla in prezenta cazului de incompatibilitate prevazut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ. privitor la recuzarea expertilor, cu atat mai mult cu cat la audierea in fata instantei, expertul C.A. a precizat ca nici nu se pune problema ca la intocmirea noului raport, in prezenta tuturor partilor, sa se ajunga la o alta concluzie decat cea a raportului a carui nulitate a constatat-o instanta.
      Analizand hotararea primei instante tribunalul a apreciat ca aceste critici nu sunt fondate pentru urmatoarele motive: prin cererea in care a fost invocata nulitatea raportului de expertiza s-a aratat ca reclamantii nu au fost legal citati, insa din continutul inscrisului de la fila 139 dosar rezulta ca, odata cu formularea raspunsului la obiectiuni, expertii au solicitat reclamantei C.L., prezenta la expertizare, numarul de telefon al celorlalti reclamanti in vederea convocarii, dar ca aceasta a afirmat ca nu-i cunoaste, lucru de neacceptat intrucat din lucrarile dosarului se desprinde concluzia ca persoanele se gospodaresc impreuna.
      Tribunalul a constatat ca expertii nu si-au spus parerea in alt cadru si in afara procesului, ci in expertiza intocmita si depusa la dosar, a carei nulitate a fost provocata de catre reclamanti cand au realizat ca nu le este profitabila concluzia.
      In fine, tribunalul, avand in vedere continutul expertizei care este pur tehnica, cadastrala si ca necitarea reclamantei la expertizare a fost inlaturata prin refacerea expertizei, a apreciat ca in mod corect a fost respinsa cererea de recuzare a expertilor de catre prima instanta. 
      Impotriva deciziei au declarat recurs in termen reclamantii, care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitand modificarea ei, in principal, in sensul casarii cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Arad si, in subsidiar, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata si al respingerii cererii reconventionale.
      In motivare, au invocat incalcarea formelor de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. prin modalitatea in care a solutionat criticile vizand administrarea probei cu expertiza tehnica; reclamantii C.A.F. si C.Ghe. nefiind legal convocati la efectuarea expertizei de catre cei trei experti, au fost incalcate dispozitiile art. 6 pct. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil.
      Au invocat nelegalitatea concluziilor instantei cu privire la consecintele respingerii cererii de recuzare.
      In drept, au invocat dispozitiile art. 304 pct. 5 si pct. 9 C. proc. civ.
      Examinand recursul prin prisma criticilor formulate si in baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., fata de dispozitiile art. 299 si urm. C. proc. civ. si de normele legale  ce vor fi mai jos aratate, instanta a retinut urmatoarele:
      Corespunde realitatii sustinerea potrivit cu care reclamantii nu au fost citati la efectuarea expertizei tehnico judiciare de catre cei trei experti topografi cu respectarea dispozitiilor art. 208 alin. (1) C. proc. civ., insa criticile recurentilor referitoare la considerentele deciziei apelate vizand modalitatea in care s-ar fi realizat citarea nu sunt de natura a atrage modificarea sau casarea deciziei recurate, cata vreme prima instanta, fata de nelegala citare, a dispus la termenul din 28.04.2010 refacerea raportului de expertiza, fiind acoperita, astfel, nulitatea mentionatului act.
      Nici criticile vizand gresita respingere a cererii de recuzare a expertilor nu sunt intemeiate.
      Astfel, constatarile acestora exprimate in primul raport de expertiza intocmit in cauza nu au fost validate printr-o hotarare judecatoreasca sau pe calea  vreunui act procedural de natura a produce efecte juridice; o alta interpretare a dispozitiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 27 pct. 7 C. proc. civ. ar duce la concluzia ca un expert nu ar mai putea raspunde la obiectiunile formulate de partea interesata cu privire la raportul de expertiza intocmit,  intrucat expertul  si-a spus deja parerea despre imprejurarea de fapt asupra careia i s-a cerut sa se pronunte.
      Nu poate fi retinuta o incalcare in cauza a dreptului reclamantilor la un proces echitabil cata vreme la efectuarea celui de al doilea raport de expertiza de catre cei trei experti, reclamantii au fost in masura sa-si exprime punctul de vedere, sa prezinte acte si sa formuleze cereri si obiectiuni, iar concluziile expertilor au fost supuse cenzurii instantei de judecata. Pe de alta parte, de retinut este si faptul ca expertii C. A., B. I. si J. Ghe. au ajuns la aceleasi concluzii ca si expertul B. F., expert ce a intocmit primul raport de expertiza in prezenta cauza.
      Pentru aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat.
      
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Citare. Citatie

Contestatie in anulare pentru motivul prevazut de art.317 alin.1 pct.1 cod procedura civila. Admisibilitate in cazul citarii prin publicitate a paratului cu nerespectarea conditiilor prevazute de art.95 cod procedura civila. - Decizie nr. speta 4 din data de 08.01.2008
Citarea inculpatului arestat la locul de detentie - Decizie nr. 693 din data de 23.11.2006
Citarea inculpatului a carui adresa este necunoscuta - Decizie nr. 132 din data de 20.04.2006
Masura asiguratorie. Citarea partilor interesate. - Decizie nr. 258 din data de 11.04.2006
Nelegala citare. Consecinte - Decizie nr. 210 din data de 10.03.2006
Citarea partilor in procesul penal. Parte responsabila civilmente – societate comerciala. - Decizie nr. 713 din data de 03.11.2005
Preschimbarea termenului de judecata fara instiintarea partii. Lipsa procedurii de citare. Incalcarea dreptului la aparare. Efecte. - Decizie nr. 865 din data de 09.11.2004
Drept procesual civil. Procesul verbal de citare. Dovada acestuia. Inscrierea in fals. - Decizie nr. 789 din data de 16.05.2011
Procedura de citare a societatii aflate in proces de reorganizare judiciara. Efectivitatea dreptului la aparare. Dreptul la un recurs efectiv si la un proces echitabil. - Decizie nr. 1555 din data de 14.12.2009
Exequator - recunoastere hotarare straina - Decizie nr. 102 din data de 26.10.2009
Nelegala citare a unor parti la judecata in prima instanta. Motivul de apel referitor la judecarea cauzei in prima instanta in lipsa unor parti nelegal citate. - Decizie nr. 5 din data de 19.01.2010
Nelegala citare a uneia dintre parti in procesul civil. Obligatie ce revine instantei investite cu solutionarea cauzei si care nu poate fi acoperita prin acte echipolente. - Decizie nr. 412R din data de 16.10.2008
Judecata. Procedura de citare. Necitarea partii civile. Recurs. - Decizie nr. 402 din data de 05.03.2003
Procedura civila. Citare. - Decizie nr. 655 din data de 01.07.2009
Citare - Decizie nr. 150/A din data de 24.04.2008
Citare - Sentinta civila nr. 178 din data de 11.05.2009
Drept procesual civil. Procesul verbal de citare. Dovada acestuia. Inscrierea in fals. - Decizie nr. 789 din data de 16.05.2011
Procedura de citare a societatii aflate in proces de reorganizare judiciara. Efectivitatea dreptului la aparare. Dreptul la un recurs efectiv si la un proces echitabil. - Decizie nr. 1555 din data de 14.12.2009
Exequator - recunoastere hotarare straina - Decizie nr. 102 din data de 26.10.2009
Nelegala citare a unor parti la judecata in prima instanta. Motivul de apel referitor la judecarea cauzei in prima instanta in lipsa unor parti nelegal citate. - Decizie nr. 5 din data de 19.01.2010