Despagubiri materiale solicitate in baza Legii nr. 221/2009. Conditiile de acordare a acestora
(Decizie nr. 1097 din data de 05.10.2011 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara)Despagubiri materiale solicitate in baza Legii nr. 221/2009. Conditiile de acordare a acestora
Legea nr. 221/2009 - art. 5 alin. (1) lit. b)
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei prevazute la art. 4 alin. (4), in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Textul legal de mai sus trebuie interpretat in sensul ca persoanele mentionate in cuprinsul lui sunt indreptatite la acordarea de despagubiri in echivalent pentru orice bunuri mobile sau imobile ce le-au fost confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, cu exceptia bunurilor pentru care au primit deja despagubiri in baza Legii nr. 10/2001 si Legii nr. 247/2005.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila,
Decizia civila nr. 1097 din 5 octombrie 2011, G.O.
Prin Sentinta civila nr.1154 din 01 martie 2011, pronuntata in dosarul nr.3710/30/2010, Tribunalul Timis a respins actiunea formulata de reclamanta T.G. impotriva paratului Statul Roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Timis.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut considerentele de mai jos.
Reclamanta T.G. a solicitat acordarea de despagubiri morale si materiale pentru prejudiciul suferit personal si de autorii sai, pe perioada deportarii in Baragan.
Pentru daunele morale tribunalul a avut in vedere ca temeiul de drept indicat de reclamanta reprezentat de dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstitutional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curtii Constitutionale publicata in Monitorul Oficial nr. 761 din 15.11.2010.
Conform art. 147 alin. (1) din Constitutie dispozitiile declarate neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca in acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Cum termenul s-a implinit la data de 30.12.2010, rezulta ca textul de lege mentionat trebuie considerat ca nu mai exista.
Nu are relevanta faptul ca actiunea a fost introdusa anterior pronuntarii deciziei mentionate, intrucat in interpretarea avansata de reclamanta prin reprezentantul sau la ultimul termen de judecata s-ar ajunge la inlaturarea dispozitiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 care prevad posibilitatea invocarii exceptiei de neconstitutionalitate in cursul solutionarii unui litigiu, nu doar la nerespectarea dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Constitutia Romaniei care consacra obligativitatea deciziilor Curtii.
Asa cum rezulta din jurisprudenta Curtii de la Strasbourg dispozitiile Conventiei nu impun statelor membre nici o obligatie specifica de a repara nedreptatile sau daunele cauzate de predecesorii lor. (Cauza Ernewein si altii impotriva Germaniei.) De asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie nu garanteaza dreptul de a dobandi un bun.
In raport de aceasta afirmatie Curtea Constitutionala a constatat in decizia amintita faptul ca nu poate exista decat o obligatie morala a statului de a acorda despagubiri persoanelor persecutate in perioada comunista, iar prin Decretul-lege nr. 118/1990 si O.U.G. nr. 214/1999 au fost acordate masuri reparatorii persoanelor care au suferit masuri administrative sau condamnari politice in perioada regimului comunist in Romania, astfel ca nu este nici legala, dar nici nu se impune adoptarea unei noi reglementari cum este Legea nr. 221/2009 in acelasi domeniu al drepturilor civile.
In acest context, actiunea vizand daune morale a devenit neintemeiata, nemaiexistand temei legal pentru solutionarea ei in sensul solicitat de reclamanta.
Fiind analizat aspectul privind problema daca adoptarea legii si aplicarea ei inainte de declararea neconstitutionalitatii a determinat nasterea dreptului la un bun in patrimoniul reclamantei, s-a constatat urmatoarele:
In cauza Slavov si altii contra Bulgariei instanta de contencios al drepturilor omului a retinut ca dispozitia legala cu privire la obtinerea compensatiilor a fost anulata ca rezultat a unei operatiuni normale, pe calea exercitarii controlului de constitutionalitate al acesteia, ceea ce a condus la concluzia Curtii in sensul ca reclamantii nu au putut dobandi o "speranta legitima" in obtinerea compensatiilor respective.
Descrierea notiunii de "bun" in sensul Conventiei include si notiunea de speranta legitima de a dobandi un bun. Aceasta inseamna ca legea si practica interna ii dau reclamantei motive sa creada ca va avea castig de cauza in fata instantelor nationale.
Ca urmare a incetarii efectelor textului de lege, tribunalul a apreciat ca reclamanta nu mai are o speranta de a dobandi compensatii, asa cum a constatat Curtea prin decizia la care a facut trimitere si Curtea Constitutionala in Decizia nr. 1358/2010.
Analizand petitele vizand daunele materiale, tribunalul a apreciat ca textul art. 5 alin. (1) lit. b) nu acorda dreptul solicitat prin actiune.
Din actele depuse rezulta ca ele se refera la bunurile mobile lasate in urma in gospodarie, dar din dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. b) din legea speciala rezulta ca legiuitorul a avut in vedere exclusiv bunurile imobile cand a prevazut modalitatea respectiva de reparare a prejudiciului cauzat de masura administrativa cu caracter politic. Interpretarea mentionata deriva din faptul ca articolul precitat conditioneaza acordarea unor astfel de despagubiri de nerestituirea bunurilor in natura sau prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementeaza situatia imobilelor preluate abuziv.
Aceasta solutie rezulta fara dubiu si din expunerea de motive a proiectului Legii nr. 221/2009. Astfel, dupa ce se arata ca pentru repararea prejudiciului material Legea nr. 10/2001 a stabilit doua modalitati principale de restituire, in natura si prin echivalent, in motivul emiterii actului normativ, descriind situatia actuala, legiuitorul arata ca dificultatile legate de procesul de punere in aplicare a acestei legi au determinat ca, in multe cazuri, persoane in varsta care au facut obiectul persecutiilor regimului totalitar comunist sa nu obtina nici pana la aceasta ora vreo despagubire concreta. La sectiunea vizand schimbari preconizate se mentioneaza ca prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001, persoana in cauza, precum si sotul sau descendentii pana la gradul al doilea inclusiv, pot opta pentru acordarea direct de catre instanta de judecata a unor despagubiri banesti care sa acopere valoarea bunurilor confiscate.
Niciunde in expunerea de motive legiuitorul nu s-a referit la acordarea de despagubiri pentru bunurile mobile confiscate si nici pentru alte imobile decat cele care fac obiectul Legii nr. 10/2001 si nici nu a prevazut vreo astfel de dispozitie in cuprinsul legii, prevederile legale neputand fi aplicate prin analogie.
Mai mult, daca ar fi urmarit repararea prejudiciului material produs prin confiscarea bunurilor mobile, legiuitorul ar fi trebuit sa reglementeze si aspecte privind procedura de urmat, regimul probelor, valoarea bunurilor care se poate acorda reclamantilor, asa cum s-a intamplat in cazul legilor speciale de restituire, cu nr. 18/1991 si 10/2001.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta T.G., solicitand admiterea recursului si modificarea sentintei, in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata.
In motivare, reclamanta recurenta a aratat ca Legea nr. 221/2009 are caracter de complinire in raport de Decretul-lege nr. 118/1990 si O.U.G. nr. 214/1999, fiind indreptatita la acordarea despagubirilor pentru prejudiciul moral si cel material, produs prin confiscarea unor bunuri prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative.
Prin Decizia civila nr. 1097 din 5 octombrie 2011, pronuntata in dosarul nr. 3710/30/2010, Curtea de Apel Timisoara a admis recursul declarat de reclamanta T.G. impotriva Sentintei civile nr. 1154 din 1 martie 2011, pronuntata de Tribunalul Timis, pe care a casat-o si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a apreciat ca recursul reclamantei este intemeiat cu privire la despagubirile solicitate pentru prejudiciul material, fiind neintemeiat in privinta despagubirilor pentru prejudiciul moral, avandu-se in vedere Decizia nr. 1358/2010 a Curtii Constitutionale si Decizia nr. 12/2011, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in interesul legii.
Astfel, Curtea a retinut ca potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei prevazute la art. 4 alin. (4), in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr.10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Din economia textului sus citat, rezulta ca se face distinctie intre bunurile confiscate prin hotararea de condamnare si cele confiscate "ca efect al masurii administrative", cum este cazul celor din speta de fata.
Astfel, daca in cazul confiscarii bunurilor prin hotararea de condamnare problema este simpla in privinta acordarii despagubirilor, intrucat aceste bunuri sunt mentionate in hotararea de condamnare, in cazul confiscarii bunurilor ca efect al masurii administrative, problema acordarii despagubirilor este mai complicata, deoarece confiscarea, respectiv preluarea bunurilor fara plata de catre stat, s-a realizat in fapt, fara existenta unui act administrativ in acest sens.
Pe de alta parte, dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. b) nu pot fi interpretate in sensul ca intra in categoria bunurilor confiscate pentru care se pot acorda despagubiri in echivalent doar bunurile prevazute de Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005, cum gresit a retinut prima instanta, intrucat aceasta interpretare adauga la lege, ceea ce nu poate fi admis.
Trimiterile legiuitorului in art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 la Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005 au fost facute cu scopul de a excepta acordarea de despagubiri pentru bunurile confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, care au fost deja restituite sau pentru care s-au primit despagubiri in baza Legii nr.10/2001 si Legii nr.247/2005, pentru a evita o dubla despagubire.
Cu alte cuvinte, textul nu trebuie interpretat limitativ, restrictiv, pentru ca nu se impune aceasta interpretare din punct de vedere gramatical si logic, ci trebuie interpretat in sensul ca persoanele care au facut obiectul unei condamnari sau masuri administrative cu caracter politic sunt indreptatite la acordarea de despagubiri in echivalent pentru orice bunuri mobile sau imobile ce le-au fost confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, cu exceptia bunurilor pentru care au primit deja despagubiri in baza Legii nr. 10/2001 si Legii nr. 247/2005.
Legea nr. 221/2009 - art. 5 alin. (1) lit. b)
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei prevazute la art. 4 alin. (4), in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Textul legal de mai sus trebuie interpretat in sensul ca persoanele mentionate in cuprinsul lui sunt indreptatite la acordarea de despagubiri in echivalent pentru orice bunuri mobile sau imobile ce le-au fost confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, cu exceptia bunurilor pentru care au primit deja despagubiri in baza Legii nr. 10/2001 si Legii nr. 247/2005.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila,
Decizia civila nr. 1097 din 5 octombrie 2011, G.O.
Prin Sentinta civila nr.1154 din 01 martie 2011, pronuntata in dosarul nr.3710/30/2010, Tribunalul Timis a respins actiunea formulata de reclamanta T.G. impotriva paratului Statul Roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Timis.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut considerentele de mai jos.
Reclamanta T.G. a solicitat acordarea de despagubiri morale si materiale pentru prejudiciul suferit personal si de autorii sai, pe perioada deportarii in Baragan.
Pentru daunele morale tribunalul a avut in vedere ca temeiul de drept indicat de reclamanta reprezentat de dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstitutional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curtii Constitutionale publicata in Monitorul Oficial nr. 761 din 15.11.2010.
Conform art. 147 alin. (1) din Constitutie dispozitiile declarate neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca in acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Cum termenul s-a implinit la data de 30.12.2010, rezulta ca textul de lege mentionat trebuie considerat ca nu mai exista.
Nu are relevanta faptul ca actiunea a fost introdusa anterior pronuntarii deciziei mentionate, intrucat in interpretarea avansata de reclamanta prin reprezentantul sau la ultimul termen de judecata s-ar ajunge la inlaturarea dispozitiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 care prevad posibilitatea invocarii exceptiei de neconstitutionalitate in cursul solutionarii unui litigiu, nu doar la nerespectarea dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Constitutia Romaniei care consacra obligativitatea deciziilor Curtii.
Asa cum rezulta din jurisprudenta Curtii de la Strasbourg dispozitiile Conventiei nu impun statelor membre nici o obligatie specifica de a repara nedreptatile sau daunele cauzate de predecesorii lor. (Cauza Ernewein si altii impotriva Germaniei.) De asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie nu garanteaza dreptul de a dobandi un bun.
In raport de aceasta afirmatie Curtea Constitutionala a constatat in decizia amintita faptul ca nu poate exista decat o obligatie morala a statului de a acorda despagubiri persoanelor persecutate in perioada comunista, iar prin Decretul-lege nr. 118/1990 si O.U.G. nr. 214/1999 au fost acordate masuri reparatorii persoanelor care au suferit masuri administrative sau condamnari politice in perioada regimului comunist in Romania, astfel ca nu este nici legala, dar nici nu se impune adoptarea unei noi reglementari cum este Legea nr. 221/2009 in acelasi domeniu al drepturilor civile.
In acest context, actiunea vizand daune morale a devenit neintemeiata, nemaiexistand temei legal pentru solutionarea ei in sensul solicitat de reclamanta.
Fiind analizat aspectul privind problema daca adoptarea legii si aplicarea ei inainte de declararea neconstitutionalitatii a determinat nasterea dreptului la un bun in patrimoniul reclamantei, s-a constatat urmatoarele:
In cauza Slavov si altii contra Bulgariei instanta de contencios al drepturilor omului a retinut ca dispozitia legala cu privire la obtinerea compensatiilor a fost anulata ca rezultat a unei operatiuni normale, pe calea exercitarii controlului de constitutionalitate al acesteia, ceea ce a condus la concluzia Curtii in sensul ca reclamantii nu au putut dobandi o "speranta legitima" in obtinerea compensatiilor respective.
Descrierea notiunii de "bun" in sensul Conventiei include si notiunea de speranta legitima de a dobandi un bun. Aceasta inseamna ca legea si practica interna ii dau reclamantei motive sa creada ca va avea castig de cauza in fata instantelor nationale.
Ca urmare a incetarii efectelor textului de lege, tribunalul a apreciat ca reclamanta nu mai are o speranta de a dobandi compensatii, asa cum a constatat Curtea prin decizia la care a facut trimitere si Curtea Constitutionala in Decizia nr. 1358/2010.
Analizand petitele vizand daunele materiale, tribunalul a apreciat ca textul art. 5 alin. (1) lit. b) nu acorda dreptul solicitat prin actiune.
Din actele depuse rezulta ca ele se refera la bunurile mobile lasate in urma in gospodarie, dar din dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. b) din legea speciala rezulta ca legiuitorul a avut in vedere exclusiv bunurile imobile cand a prevazut modalitatea respectiva de reparare a prejudiciului cauzat de masura administrativa cu caracter politic. Interpretarea mentionata deriva din faptul ca articolul precitat conditioneaza acordarea unor astfel de despagubiri de nerestituirea bunurilor in natura sau prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementeaza situatia imobilelor preluate abuziv.
Aceasta solutie rezulta fara dubiu si din expunerea de motive a proiectului Legii nr. 221/2009. Astfel, dupa ce se arata ca pentru repararea prejudiciului material Legea nr. 10/2001 a stabilit doua modalitati principale de restituire, in natura si prin echivalent, in motivul emiterii actului normativ, descriind situatia actuala, legiuitorul arata ca dificultatile legate de procesul de punere in aplicare a acestei legi au determinat ca, in multe cazuri, persoane in varsta care au facut obiectul persecutiilor regimului totalitar comunist sa nu obtina nici pana la aceasta ora vreo despagubire concreta. La sectiunea vizand schimbari preconizate se mentioneaza ca prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001, persoana in cauza, precum si sotul sau descendentii pana la gradul al doilea inclusiv, pot opta pentru acordarea direct de catre instanta de judecata a unor despagubiri banesti care sa acopere valoarea bunurilor confiscate.
Niciunde in expunerea de motive legiuitorul nu s-a referit la acordarea de despagubiri pentru bunurile mobile confiscate si nici pentru alte imobile decat cele care fac obiectul Legii nr. 10/2001 si nici nu a prevazut vreo astfel de dispozitie in cuprinsul legii, prevederile legale neputand fi aplicate prin analogie.
Mai mult, daca ar fi urmarit repararea prejudiciului material produs prin confiscarea bunurilor mobile, legiuitorul ar fi trebuit sa reglementeze si aspecte privind procedura de urmat, regimul probelor, valoarea bunurilor care se poate acorda reclamantilor, asa cum s-a intamplat in cazul legilor speciale de restituire, cu nr. 18/1991 si 10/2001.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta T.G., solicitand admiterea recursului si modificarea sentintei, in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata.
In motivare, reclamanta recurenta a aratat ca Legea nr. 221/2009 are caracter de complinire in raport de Decretul-lege nr. 118/1990 si O.U.G. nr. 214/1999, fiind indreptatita la acordarea despagubirilor pentru prejudiciul moral si cel material, produs prin confiscarea unor bunuri prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative.
Prin Decizia civila nr. 1097 din 5 octombrie 2011, pronuntata in dosarul nr. 3710/30/2010, Curtea de Apel Timisoara a admis recursul declarat de reclamanta T.G. impotriva Sentintei civile nr. 1154 din 1 martie 2011, pronuntata de Tribunalul Timis, pe care a casat-o si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a apreciat ca recursul reclamantei este intemeiat cu privire la despagubirile solicitate pentru prejudiciul material, fiind neintemeiat in privinta despagubirilor pentru prejudiciul moral, avandu-se in vedere Decizia nr. 1358/2010 a Curtii Constitutionale si Decizia nr. 12/2011, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in interesul legii.
Astfel, Curtea a retinut ca potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei prevazute la art. 4 alin. (4), in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr.10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Din economia textului sus citat, rezulta ca se face distinctie intre bunurile confiscate prin hotararea de condamnare si cele confiscate "ca efect al masurii administrative", cum este cazul celor din speta de fata.
Astfel, daca in cazul confiscarii bunurilor prin hotararea de condamnare problema este simpla in privinta acordarii despagubirilor, intrucat aceste bunuri sunt mentionate in hotararea de condamnare, in cazul confiscarii bunurilor ca efect al masurii administrative, problema acordarii despagubirilor este mai complicata, deoarece confiscarea, respectiv preluarea bunurilor fara plata de catre stat, s-a realizat in fapt, fara existenta unui act administrativ in acest sens.
Pe de alta parte, dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. b) nu pot fi interpretate in sensul ca intra in categoria bunurilor confiscate pentru care se pot acorda despagubiri in echivalent doar bunurile prevazute de Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005, cum gresit a retinut prima instanta, intrucat aceasta interpretare adauga la lege, ceea ce nu poate fi admis.
Trimiterile legiuitorului in art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 la Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005 au fost facute cu scopul de a excepta acordarea de despagubiri pentru bunurile confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, care au fost deja restituite sau pentru care s-au primit despagubiri in baza Legii nr.10/2001 si Legii nr.247/2005, pentru a evita o dubla despagubire.
Cu alte cuvinte, textul nu trebuie interpretat limitativ, restrictiv, pentru ca nu se impune aceasta interpretare din punct de vedere gramatical si logic, ci trebuie interpretat in sensul ca persoanele care au facut obiectul unei condamnari sau masuri administrative cu caracter politic sunt indreptatite la acordarea de despagubiri in echivalent pentru orice bunuri mobile sau imobile ce le-au fost confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, cu exceptia bunurilor pentru care au primit deja despagubiri in baza Legii nr. 10/2001 si Legii nr. 247/2005.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Detinuti politici; Persoane persecutate din motive politice
Schimbarea calificarii legale a infractiunii, potrivit noului Cod penal. Impacarea partilor. Consecinte: incetarea procesului penal - Decizie nr. 404/A din data de 07.05.2014Infractiunea de tentativa de omor si infractiunea de loviri sau alte violente. Delimitarea continutului constitutiv al celor doua infractiuni. Schimbarea incadrarii juridice in raport de criteriile care caracterizeaza, potrivit probelor administrate, c - Decizie nr. 391/A din data de 05.05.2014
Individualizarea judiciara a regimului sanctionatoriu penal. Aplicarea noului Cod penal. Renuntarea la aplicarea pedepsei. Conditii - Decizie nr. 393/A din data de 05.05.2014
Fapta penala prevazuta de Codul penal anterior, dezincriminata de noul Cod penal. Aplicarea legii penale mai favorabile - Decizie nr. 420/A din data de 12.05.2014
Citarea inculpatului in procesul penal. Schimbarea locului de citare. Neinformarea organului judiciar de catre inculpat asupra locului in care urmeaza a fi citat. Solutionarea cauzei penale cu citarea inculpatului la domiciliul cunoscut si prin afisare - Decizie nr. 340/A din data de 14.04.2014
Revizuire intemeiata pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Cerere nefondata - Decizie nr. 4802 din data de 27.05.2014
Recurs nul. Imputernicire avocatiala emisa fara contract de asistenta juridica - Decizie nr. 3932 din data de 06.05.2014
Cheltuieli medicale efectuate in Germania. Cuantumul sumei de restituit - Decizie nr. 4241 din data de 13.05.2014
Revizuire drepturi de pensie. Emiterea deciziei de revizuire a pensiei - Decizie nr. 552 din data de 04.06.2014
Recalculare pensie. Imposibilitatea valorificarii unor venituri pentru care s-a emis, anterior, o decizie de respingere, ce nu a fost contestata - Decizie nr. 551 din data de 04.06.2014
Demisie fara preaviz. Consecinta neindeplinirii cerintelor legale privitoare la demisia fara preaviz. Momentul pana la care se poate emite o decizie de concediere disciplinara a salariatului care a formulat o cerere de demisie - Decizie nr. 457 din data de 14.05.2014
Decizie de imputare. Nulitatea absoluta a deciziei de imputare - Decizie nr. 536 din data de 04.06.2014
Decizie de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Continut. Sanctiunea necuprinderii elementelor obligatorii in decizia de concediere - Decizie nr. 273 din data de 02.04.2014
Societate cu raspundere limitata. Cererea asociatului indreptatit, potrivit legii, de convocare a adunarii generale a asociatilor, de catre administratorul societatii. Refuzul convocarii. Remediul legal - autorizarea convocarii adunarii generale de cat - Decizie nr. 515 din data de 03.07.2014
Societate cu raspundere limitata. Actiune in anulare a hotararii adunarii generale a asociatilor. Convocarea asociatului reclamant la adresa cunoscuta de organul de administratie al societatii. Schimbarea adresei asociatului reclamant. Obligatia asocia - Decizie nr. 299/R din data de 08.05.2014
Procedura insolventei. Renuntarea practicianului in insolventa de a exercita, in continuare, mandatul de administrator judiciar, in consortiu cu un alt practician in insolventa. Regim juridic aplicabil. Dreptul practicianului in insolventa renuntator - Decizie nr. 213 din data de 02.04.2014
5. Procedura insolventei. Contestatie impotriva hotararii adunarii creditorilor, cu referire la nelegala constituire a comitetului creditorilor. Natura juridica a conflictului de interese pentru exercitiul dreptului de vot in cadrul adunarii creditorilor - Decizie nr. 296/R din data de 08.05.2014
Contract de asigurare "CASCO". Producerea evenimentului asigurat. Regimul juridic al efectelor contractului asupra obligatiei de despagubire, intinderii daunei si exonerarii asiguratorului de plata despagubirii. Lipsa dovezii privind intentia asiguratu - Decizie nr. 232 din data de 09.04.2014
Conflict material de competenta negativ. Caracterul special si unitar al reglementarii cererilor institutiei debitoare potrivit O.G. nr. 22/2002. Instanta competenta material sa solutioneze cererile formulate sub acest regim juridic-instanta de executare - Decizie nr. 12 din data de 03.07.2014
Bilet la ordin "in alb". Opozitie la executare. Cercetarea cerintelor de valabilitate in raport cu specia biletului la ordin, normele BNR si Legea nr. 58/1934. Conditia semnarii biletului la ordin de catre emitent. Dreptul beneficiarului si posesorilor - Decizie nr. 211 din data de 31.03.2014