Infractiuni contra patrimoniului. Infractiunea de furt calificat (art. 208, art. 209 Codul penal). Infractiunea de talharie (art. 211 Codul penal). Delimitare. Criterii de calificare juridica rezultand din latura obiectiva a fiecareia dintre cele dou...

Infractiuni contra patrimoniului. Infractiunea de furt calificat (art. 208, art. 209 Codul penal). Infractiunea de talharie (art. 211 Codul penal). Delimitare. Criterii de calificare juridica rezultand din latura obiectiva a fiecareia dintre cele doua infractiuni
Codul penal - art. 208, art. 209, art. 211
Codul de procedura penala - art. 63, art. 345

      Fapta penala incriminata in cazul infractiunii de furt consta, potrivit art. 208 alin. (1) Codul penal, in luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara consimtamantul acestuia, ceea ce implica un act de deposedare si un act de imposedare.
      Dispozitiile art. 211 alin. (1) Codul penal incrimineaza infractiunea de talharie ca fiind furtul savarsit prin intrebuintare de violente sau amenintari ori prin punerea victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si furtul urmat de intrebuintarea unor astfel de mijloace pentru pastrarea bunului furat sau pentru inlaturarea urmelor infractiunii ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea.
      Prin urmare, infractiunea de talharie contine, sub aspectul laturii obiective, doua activitati strans legate intre ele, dintre care una principala, si anume furtul unui bun mobil, si una secundara, insa adiacenta celei dintai, si anume intrebuintarea de violenta sau amenintari ori punerea victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se apara.
      In cazul in care lipseste activitatea adiacenta, in sensul ca luarea bunului din posesia sau detentia altuia s-a realizat doar printr-un contact superficial, prin detasarea bunului de la posesor sau detentor, fara a se pune problema unei infrangeri a capacitatii fizice ori psihice de aparare ale acestuia din urma, nu se aduce atingere relatiilor sociale ce constituie obiect juridic adiacent al infractiunii de talharie si prin consecinta, fapta constituie numai infractiunea de furt.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala,
Decizia penala nr. 508 din 7 aprilie 2011, dr. M.B.

      Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis nr. 704/P/2006 emis la data de 14.08.2006, inregistrat pe rolul Tribunalului Timis sub nr. 2313/30/2006, inculpatii M. S. si T. C. au fost trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c) si alin. (2/1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 211 alin. (l), alin. (2) lit. b), c) si alin. (2/1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen.
      In fapt, s-a retinut in sarcina inculpatilor ca in noaptea de 30.07.2006, in jurul orei 3,35, pe str. General Dragalina din Timisoara, in baza unei intelegeri prealabile, inculpatul M. S. a smuls telefonul mobil din buzunarul de la pieptul camasii partii vatamate C. I., buzunar care s-a rupt, dupa care l-a inmanat imediat inculpatului T. C., ambii inculpati fugind apoi printre blocuri pana la gara.
       Analizand materialul probator administrat in cauza, respectiv procesul verbal de constatare (filele 6, 7 UP), declaratiile partii vatamate (filele 10 UP si 22 dosar), dovada de restituire a bunului (fila 11 UP), procesul verbal de conducere (fila 15 UP), declaratiile martorilor A. I. si S. D. (filele 16-19 UP), ancheta sociala (fila 24 UP), declaratiile inculpatilor (filele 28-32, 36-40 UP si 20, 21 dosar), referatele de evaluare a inculpatilor intocmite de Serviciul de Probatiune Timis (filele 51-54 si 98-101 dosar), instanta de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt:
      In noaptea de 29/30.07.2006, in jurul orei 3,30, dupa ce consumase bauturi alcoolice la un bar din zona Garii de Nord din Timisoara, partea vatamata C. I. se deplasa pe str. General Dragalina. La un moment dat, de partea vatamata s-au apropiat inculpatii M. S. si T. C., care conform unei intelegeri anterioare, il urmarisera pentru a-l deposeda de bunuri, ei avand nevoie de bani.
      In aceste conditii, inculpatul M. S. a sustras telefonul mobil din buzunarul de la piept al camasii partii vatamate, moment in care acesta s-a descusut, si, imediat dupa sustragerea telefonului, l-a inmanat inculpatului T. C., ambii inculpati fugind apoi printre blocurile din apropiere, pana in gara, unde inculpatul T. C. a ascuns telefonul intr-un vagon dezafectat.
      Dupa comiterea faptei, inculpatii s-au deplasat la un local din zona garii, unde au fost depistati de organele de politie, telefonul sustras fiind ulterior restituit partii vatamate.
      Aceasta situatie de fapt a fost retinuta de catre prima instanta in primul rand din declaratiile date de inculpatul T. C., acesta recunoscand, atat in cursul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii savarsirea faptei si indicand organelor judiciare modalitatea in care inculpatul M. S. a sustras telefonul mobil, precum si contributia sa ulterioara la derularea activitatii infractionale.
      Aceste declaratii se coroboreaza cu declaratia data de inculpatul M. S. in cursul cercetarii judecatoresti, acesta recunoscand sustragerea telefonului mobil din buzunarul camasii partii vatamate, chiar daca, initial, in cursul urmaririi penale, a incercat sa transfere actul material al sustragerii in sarcina inculpatului T. C., si aratand ca la desfasurarea activitatii infractionale din data de 29/30.07.2006 a fost ajutat si de celalalt inculpat, dupa luarea telefonului, bunul fiind predat inculpatului T. C., care l-a ascuns intr-un vagon dezafectat din gara.
      Declaratiile celor doi inculpati se coroboreaza si cu declaratiile martorilor A. I. si S. D., care au mentionat in cursul urmaririi penale ca au vazut momentul in care inculpatul M. S. a sustras telefonul mobil partii vatamate, precum si fuga ulterioara a inculpatilor de la locul faptei.
      Totodata, aceasta situatie de fapt a fost sustinuta si de catre declaratiile date de partea vatamata pe parcursul procesului penal, care a aratat ca telefonul i-a fost sustras din buzunar de catre inculpatul M. S., acesta aflandu-se impreuna cu inculpatul T. C., de procesul-verbal intocmit in faza de urmarire penala cu ocazia conducerii organelor de cercetare de catre inculpatul T. C., la locul unde a ascuns telefonul, ceea ce a confirmat fara putinta de tagada implicarea inculpatului T. C., in activitatea infractionala, in caz contrar el neavand posibilitatea sa cunoasca acest loc, precum si de dovada de restituire a acestuia partii vatamate, din care reiese faptul ca telefonul ridicat de la inculpati si restituit partii vatamate este identic cu cel care i-a fost sustras acesteia de catre inculpatul M. S..
      Dispozitiile art. 211 alin. (1) C. pen. incrimineaza infractiunea de talharie drept: "Furtul savarsit prin intrebuintare de violente sau amenintari ori prin punerea victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si furtul urmat de intrebuintarea unor astfel de mijloace pentru pastrarea bunului furat sau pentru inlaturarea urmelor infractiunii ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea".
      Din continutul acestui text legal, se observa ca, in alcatuirea laturii obiective a infractiunii de talharie intra doua activitati strans legate intre ele, dintre care una principala - furtul - iar a doua - intrebuintarea de violente sau amenintari ori punerea victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se apara - care este secundara raportata la prima actiune.
      Activitatea principala - furtul - consta, conform dispozitiilor art. 208 alin. (1) C. pen., in luarea bunului mobil din posesia sau detentia altuia, fara consimtamantul acestuia, ceea ce implica un act de deposedare si un act de imposedare.
      Activitatea secundara se poate realiza prin una dintre urmatoarele actiuni pe care legea le prevede alternativ: intrebuintarea de violente, intrebuintarea de amenintari, punerea victimei in stare de inconstienta sau  punerea victimei in neputinta de a se apara.
      Violenta, amenintarea sau punerea victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se apara realizeaza activitatea secundara a talhariei doar daca au servit ca mijloc pentru savarsirea furtului sau pentru pastrarea bunului furat, pentru inlaturarea urmelor infractiunii ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea. Prin urmare, intre activitatea secundara si furt trebuie sa existe o legatura de la mijloc la scop.
      In ceea ce priveste violenta, ca actiune adiacenta care, alaturi de actiunea principala de furt, intra in compunerea elementului material al infractiunii de talharie, aceasta poate consta in orice actiune fizica indreptata impotriva persoanei vatamate, de natura a-i infrange impotrivirea la deposedare, sau, eventual, intr-o actiune fizica indreptata impotriva unui bun, cu conditia ca aceasta violenta asupra bunului sa fie de natura sa creeze o teama, sa reprezinte o amenintare pentru detentor, care sa-l determine pe acesta sa accepte deposedarea patrimoniala contrar vointei sale.
      In cazul in care lipseste actiunea violenta sau amenintarea in sensul prevederilor art. 211 C. pen., luarea in mod brusc a lucrului aflat asupra unei persoane prin simpla detasare a acestuia printr-un contract superficial, fara a se pune problema unei infrangeri a fortei fizice exercitate de victima pentru a pastra obiectul, nu aduce atingere relatiilor sociale ce constituie obiect juridic adiacent al infractiunii de talharie si, ca urmare, fapta constituie numai infractiunea de furt.
      Avand in vedere aceste aspecte, prin raportare la materialul probatoriu administrat in cauza, instanta de fond a apreciat ca in sarcina inculpatilor nu poate fi retinuta infractiunea de talharie, respectiv complicitate la talharie, deoarece prin actele lor acestia nu au adus cu nimic atingere relatiilor sociale referitoare la integritatea corporala sau libertatea partii vatamate, neexistand nici o proba in sensul ca luarea telefonului mobil de catre inculpatul M. S. din buzunarul de la piept al camasii partii vatamate C. I. s-a facut prin vreo forma de constrangere a partii vatamate sau ca actul de deposedare a produs acesteia, in timpul desfasurarii actiunii de furt, suferinte fizice sau morale.
      In acest sens, prima instanta a avut in vedere in primul rand declaratiile partii vatamate, care a precizat, atat in cursul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii, ca inculpatii nu au exercitat acte de violenta asupra sa si nu l-au amenintat, ei doar sustragandu-i telefonul mobil, moment in care s-a rupt buzunarul camasii pe care o purta.
      Aceleasi concluzii se desprind si din declaratiile inculpatilor, acestia aratand ca dupa ce inculpatul M. S. a discutat cu partea vatamata, el a introdus mana in buzunarul camasii, de unde a scos telefonul mobil, moment in care s-a descusut si buzunarul.
      In acelasi sens este si declaratia data de martorul A. I. in cursul urmaririi penale, care se afla la o distanta de aproximativ 40-50 m de locul incidentului, care a aratat ca a observat momentul in care inculpatul M. S. a sustras telefonul mobil din buzunarul partii vatamate, fara insa a face vreo mentiune despre exercitarea unor acte de violenta sau despre vreo opozitie din partea partii vatamate.
      In ceea ce priveste declaratia martorului S. D., desi aceasta a precizat ca a vazut cum inculpatii au sustras prin forta telefonul mobil al partii vatamate, nu a indicat ce semnifica notiunea de "forta", mentionand doar ca telefonul a fost sustras din buzunarul de la piept al camasii. De altfel, martorul nu a facut nici o referire cu privire la ruperea acestui buzunar sau cu privire la vreo opozitie din partea partii vatamate, astfel incat, sub acest aspect, in conditiile in care aceasta declaratie nu se coroboreaza nici cu declaratia partii vatamate - persoana care a perceput in mod nemijlocit actul de sustragere - si nici cu vreo alta proba din dosar, nu poate fi retinuta, martorul percepand un fenomen despre care a afirmat ca este talharie in conditiile in care nu a indicat exercitarea vreunui act de violenta.
      Avand in vedere aceste considerente, prima instanta a apreciat ca in cauza, prin actele lor, inculpatii au adus atingere doar relatiilor referitoare la patrimoniul persoanei, si ca, in drept, fapta inculpatului M. S. de a sustrage, din buzunarul de la piept al camasii partii vatamate C. I. un telefon mobil, intruneste, din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 208 alin. (1) C. pen., art. 209 alin. (1) lit. a), e) si g) C. pen., iar fapta inculpatului T. C., de a-l sprijini pe inculpatul M. S. in sustragerea telefonului mobil apartinand partii vatamate C. I., el asigurand indepartarea bunului de la locul savarsirii faptei si ascunderea lui, dupa o prealabila intelegere, intruneste, din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infractiunii de complicitate la furt calificat, prevazuta de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (l) C. pen. art. 209 alin. (1) lit. a), e) si g) C. pen., actele de complicitate desfasurandu-se sub forma unor activitati de ajutare a autorului in momentul savarsirii faptei.
      Pe cale de consecinta, in temeiul art. 334 C. proc. pen. prima instanta a procedat la schimbarea incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina inculpatilor din infractiunea prevazuta de art. 211 alin. (l), alin. (2) lit. b), c) si alin. (2?) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. in infractiunea prevazuta de art. art. 208 alin. (l), 209 alin. (l) lit. a), e), g) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. pentru inculpatul M. S., respectiv din infractiunea prevazuta de art. 26 C. pen. raportat la art. 211 alin. (l), alin. (2) lit. b), c) si alin. (2?) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. in infractiunea prevazuta de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (l), 209 alin. (l) lit. a), e), g) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. pentru inculpatul T. C..
      Prima instanta a retinut in sarcina inculpatului M. S. savarsirea infractiunii de furt in forma calificata prevazuta de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e) si g) C. pen. intrucat la activitatea infractionala si-a adus contributia si inculpatul T. C., acesta preluand bunul sustras si ascunzandu-l, fapta a fost comisa pe o strada de pe raza municipiului Timisoara, loc care este intotdeauna accesibil publicului, precum si pe timp de noapte.
      Totodata, avand in vedere ca agravantele prevazute de art. 209 al. (1) lit. a), e), g) C. pen. se refera la fapta si nu la persoana vreunuia dintre participanti, astfel ca, in conformitate cu dispozitiile art. 28 alin. (2) C. pen., acestea se rasfrang asupra tuturor participantilor care le-au cunoscut, prima instanta a retinut in sarcina inculpatului T. C. savarsirea infractiunii de complicitate la furt calificat prevazuta de art. 26 C. pen. raportat la art. 209 alin. (l) lit. a), e), g) C. pen..
      Sub aspectul laturii subiective, s-a retinut ca ambii inculpati au actionat cu intentie directa, inculpatul M. S. avand reprezentarea faptului ca prin actele sale pune partea vatamata in imposibilitate de a-si exercita drepturile cu privire la bunul sustras, cauzandu-i astfel o paguba, rezultat urmarit prin desfasurarea activitatii infractionale, iar inculpatul T. C. avand reprezentarea rezultatului socialmente periculos care se va produce ca urmare a faptei autorului si urmarind ca, prin actele sale, sa-i intareasca inculpatului M. S. hotararea infractionala, sa-l determine sa actioneze cu mai multa siguranta si indrazneala, creandu-i mai mari posibilitati de savarsire si de ascundere a infractiunii.
      Pentru aceste considerente, instanta de fond a dispus condamnarea inculpatilor pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) C. pen., respectiv art. 26 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) C. pen., iar la individualizarea judiciara a pedepselor a tinut seama de criteriile generale de individualizare prevazute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei savarsite, persoana inculpatului, imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
      Faptele inculpatilor prezinta pericol social intrucat, prin actele lor, acestia au adus atingere relatiilor sociale referitoare la ocrotirea posesiei si detentiei asupra bunurilor mobile, implicit dreptului de proprietate.
      In privinta inculpatului M. S., in conditiile in care acesta a atras in sfera campului infractional un minor, profitand de naivitatea acestuia, prima instanta a  retinut in sarcina acestuia si circumstanta agravanta prevazuta de art. 75 lit. c) C. pen.. Totodata, din fisa de cazier judiciar a inculpatului s-a constatat ca acesta nu are antecedente penale, aflandu-se la prima abatere de acest gen, ceea ce denota o periculozitate sociala mai redusa a acestuia. De asemenea, prima instanta a avut in vedere ca, desi in faza de urmarire penala a incercat sa transfere raspunderea penala asupra inculpatului T. C., ulterior, in cursul cercetarii judecatoresti, a avut o conduita sincera, recunoscand si regretand fapta comisa.
      Ca atare, tinand cont de toate aceste circumstante reale si personale ale inculpatului M. S., si, avand in vedere si dispozitiile art. 78 C. pen. referitoare la aplicarea pedepsei in cazul retinerii circumstantelor agravante, prima instanta a apreciat ca scopul pedepsei, asa cum este stabilit prin dispozitiile art. 52 C. pen., poate fi atins prin aplicarea unei sanctiuni privative de libertate orientate spre minimul special, respectiv 4 ani inchisoare.
      In baza art. 71 C.  pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a si b) C.pen., prima instanta apreciind ca o persoana condamnata pentru o infractiune prin care se aduce atingere patrimoniului unei alte persoane nu poate fi considerata ca avand demnitatea necesara pentru a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice sau de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat.
      In ceea ce priveste dreptul de a alege prevederile art. 64 lit. a) teza I C. pen. si drepturile prevazute de lit. c), d), e) C. pen., prima instanta a apreciat ca nu se impune interzicerea acestor drepturi.
      Tinand seama de pericolul social concret al faptei, de persoana infractorului, precum si de concluziile referatului de evaluare intocmit de Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Timis, unde s-a consemnat ca inculpatul M. S. prezinta perspective de integrare in societate, cu conditia integrarii lui intr-un program de supraveghere, prima instanta a apreciat ca scopul acestei pedepse si reeducarea inculpatului este posibila fara executarea efectiva a pedepsei aplicate, condamnarea putand constitui un avertisment pentru corijarea comportamentului antisocial al acestuia. Ca atare, constatand ca si celelalte conditii prevazute de art. 86? C. pen. sunt indeplinite, instanta de fond a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei pe o perioada de 7 ani, termen de incercare stabilit in conditiile prevazute de art. 862 C. pen..
      In conformitate cu dispozitiile art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de incercare, inculpatul a fost obligat sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere: - sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Timis la datele fixate de acest serviciu incepand cu ramanerea definitiva a prezentei hotarari; - sa anunte in prealabil, din timp schimbarea de domiciliu, resedinta sau locuinta, si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea; - sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; - sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.
      In temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei inchisorii sub supraveghere.
      In baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atentia inculpatului asupra prevederilor art. 864  C. pen..
      In baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicata durata retinerii si a arestului de la data de 30.07.2006 la 27.11.2006.
      In ceea ce-l priveste pe inculpatul T. C., in prezent major, prima instanta a constatat ca la data savarsirii faptei acesta era minor, fapt pentru care s-au retinut in favoarea acestuia dispozitiile art. 99 si urm. C. pen. privitoare la starea de minoritate. Totodata, prima instanta a avut in vedere si conduita inculpatului pe parcursul procesului penal, acesta adoptand o conduita corecta, recunoscand si regretand fapta comisa. In acelasi timp, prima instanta a avut in vedere ca, asa cum rezulta din fisa de cazier judiciar, precum si din sentintele penale aflate la dosar, inculpatul nu se afla la prima incalcare a legii penale, acesta suferind mai multe condamnari la pedeapsa inchisorii pentru infractiuni savarsite atat anterior celei ce formeaza obiectul prezentului dosar, cat si ulterior acesteia.
      Pe cale de consecinta, avand in vedere aceste aspecte, precum si prevederile art. 99 C. pen. art. 109 C. pen., si art. 27 C. pen., prima instanta a retinut ca scopul pedepsei, asa cum este stabilit prin dispozitiile art. 52 C. pen., poate fi atins prin aplicarea unei sanctiuni privative de libertate de 2 ani inchisoare.
      In ceea ce priveste latura civila a procesului penal, prima instanta a retinut ca partea vatamata Covaci Ion nu s-a constituit parte civila, prejudiciul fiind recuperat.
      Impotriva acestei hotarari in termenul prevazut de lege a declarat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara.
      In motivele de apel ale Parchetului s-a solicitat in temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea apelului. Solutia primei instante a fost criticata sub aspectul netemeiniciei, constand in recalificarea faptei retinute in sarcina inculpatilor prin actul de sesizare al judecatoriei, intemeiata pe gresita interpretare a declaratiilor martorilor, pe de o parte, iar pe de alta parte, prin intelesul atribuit notiunii de constrangere care include si o actiune agresiva indreptata asupra partii vatamate cum este cea a smulgerii bunului. Confirmarea actiunii de violenta ca si componenta a talhariei rezulta din declaratia martorei S. D., care a vazut cum inculpatii au sustras prin forta telefonul mobil al partii vatamate. Aceleasi imprejurari legate de modul de savarsire al faptei rezulta si din declaratiei martorului A. I..
      S-a mentionat ca declaratiile inculpatilor, precum si depozitiile martorilor audiati au confirmat sub aspectul laturii obiective a infractiunii complexe de talharie, ca ambele categorii de valori sociale ocrotite prin norma de incriminare sunt lezate, respectiv patrimoniul si integritatea fizica a persoanei. Actiunea de smulgere, in sine, reprezinta un act violent, ca atare, pentru a realiza furtul inculpatii au adoptat o atitudine agresiva  si chiar daca, aparent s-a actionat asupra lucrului, in realitate acest comportament a reprezentat o modalitate de constrangere a victimei si astfel se impune retinerea infractiunii de talharie si nu a celei de furt, in acest sens, au fost pronuntate de fosta Curte Suprema de Justitie deciziile nr. 299/27.01.2000 si nr. 2880/2003.
      Prin decizia penala nr. 262/A/20.10.2010 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 4560/30/2010, a fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara impotriva sentintei penale nr.352/03.03.2010 a Judecatoriei Timisoara, care  a fost mentinuta.
      Pentru a hotari astfel, Tribunalul Timis a retinut urmatoarele:
      Referitor la incadrarea juridica data faptelor inculpatilor de catre prima instanta, tribunalul a observat ca in actul de trimitere in judecata, actiunea de luare a bunului este descrisa in felul urmator: inculpatul M. S. i-a smuls partii vatamate telefonul mobil din buzunarul de la piept, situatie in care buzunarul camasii s-a rupt si imediat i-a inmanat telefonul coinculpatului T. C., dupa care ambii inculpati au fugit printre blocurile din apropiere.
      Judecatoria, analizand punctual declaratiile partii vatamate si ale martorilor A. I. si S. D., a retinut ca actiunea de luare s-a desfasurat in felul urmator: inculpatul M. S. a introdus mana in buzunarul camasii purtate de partea vatamata, de unde a scos telefonul mobil, moment in care s-a descusut si buzunarul.
      Verbul "a smulge" este definit in dictionarul explicativ al limbii romane ca fiind actiunea de "a trage cu putere pentru a scoate sau a deplasa din locul unde se afla".
      S-a observat ca partea vatamata nu tinea bunul in mana sau la gat, astfel incat tragerea cu putere a bunului sa aiba si semnificatia exercitarii unor acte violente asupra fizicului persoanei, ci in buzunarul camasii pe care o purta. De asemenea, in declaratia data de partea vatamata in fata judecatorului, in primul ciclu procesual (fila 22 dosar nr.2313/30/2006 al Tribunalului Timis), aceasta, fiind intrebata expres, a declarat ca cei doi inculpati nu au amenintat-o si nu au exercitat alte acte de violenta asupra sa. Prin urmare, chiar daca se accepta teza parchetului si se considera ca scoaterea bunului din buzunarul camasii, in modalitatea concreta in care a actionat inculpatul M. S., se poate circumscrie notiunii de smulgere, aceasta nu a implicat si exercitarea de violente fata de partea vatamata, ci asupra unui bun (camasa pe care o purta partea vatamata). Lipsind violentele fata de o persoana, sunt excluse si suferintele fizice, situatie in care nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de lovire sau alte violente ce constituie activitatea adiacenta a infractiunii complexe de talharie, fapta putand fi incadrata doar sub aspectul infractiunii de furt, ceea ce prima instanta a facut in mod legal si temeinic.
      Referitor la cea de a doua critica formulata de parchet, tribunalul a retinut ca partea vatamata nu s-a constituit parte civila in procesul penal, bunul sustras fiind recuperat de catre organele de politie si restituit partii vatamate (conform dovezii de restituire aflata la fila 11 din dosarul de UP). Nefiind exercitata actiunea civila in procesul penal, prima instanta a luat act de aceasta imprejurare prin sentinta pronuntata. Intrucat nici unul dintre inculpati nu a fost obligat la plata unor despagubiri (prin urmare nici inculpatul minor T. C.), nu se putea dispune obligarea acestuia din urma, in solidar cu partile responsabile civilmente, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, nefiind incidente prevederile art. 191 alin. (3) Cod procedura penala.
      Impotriva acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, aratandu-se ca decizia penala este netemeinica deoarece instanta de apel a mentinut hotararea pronuntata de Judecatoria Timisoara, care printr-o interpretare gresita a probelor a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina inculpatilor prin rechizitoriul emis de procuror. S-a mai aratat ca deposedarea partii vatamate de telefonul mobil s-a facut prin constrangerea acesteia, solicitandu-se in final condamnarea inculpatilor M. S. si T. C. la pedepse privative de libertate pentru savarsirea infractiunii de talharie, respectiv complicitate la talharie.
      Examinand decizia penala recurata prin prisma motivelor de recurs invocate dar si din oficiu, instanta a constat ca recursul formulat de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Timis este nefondat, hotararea Tribunalului Timis fiind temeinica si legala.
      Astfel, instanta de fond - Judecatoria Timisoara - a stabilit in mod corect starea de fapt dedusa judecatii, respectiv aceea ca in noaptea de 30.07.2006, in jurul orei 3,35 pe str. Dragalina din Timisoara, in baza unei intelegeri prealabile, inculpatul M. S. a luat telefonul mobil din buzunarul de la pieptul partii vatamate C. I., dupa care l-a inmanat imediat inculpatului T. C., ambii inculpati fugind apoi printre blocuri pana la gara.
      Instanta de fond in mod judicios a apreciat insa ca fapta savarsita de catre cei doi inculpati nu se incadreaza in infractiunea de talharie (M. S.), respectiv complicitate la talharie (T. C.), ci in cea de furt calificat, deoarece in speta de fata, din probele dosarului nu a fost dovedita violenta ca actiune adiacenta alaturi de actiunea principala de furt, care in mod obligatoriu trebuie sa intre in compunerea elementului material al infractiunii de talharie, care se poate realiza prin intrebuintarea de violente, de amenintari, de punere a victimei in stare de inconstienta sau punerea victimei in neputinta de a se apara.
      Raportat la modul concret de savarsire a faptei, instanta a apreciat ca inculpatul M. S. a luat telefonul mobil din buzunarul de la piept al camasii partii vatamate Covaci Ioan fara exercitarea unor acte de violenta asupra partii vatamate, fara amenintarea acestuia, simpla rupere a buzunarului camasii pe care o purta partea vatamata neputand fi calificata ca o deposedare prin violenta in sensul legii penale.
      In acest context, se poate deduce ca inculpatii prin actele lor nu au produs nici o atingere relatiilor sociale referitoare la integritatea corporala sau libertatea partii vatamate, astfel ca se poate constata ca inculpatii prin fapta lor au adus atingere doar relatiilor referitoare la patrimoniul persoanei, iar acest fapt intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat, prevazute de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), e) si g) C. pen. in ceea ce-l priveste pe inculpatul M. S., respectiv complicitate la aceasta infractiune, prevazuta de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), e) si g) C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. in ceea ce-l priveste pe inculpatul T. C., schimbarea incadrarii juridice a faptei producandu-se in mod legal si temeinic, potrivit dispozitiilor art. 334 C. proc. pen..