Procedura insolventei. Antrenarea raspunderii administratorului social. Cerinte legale

Procedura insolventei. Antrenarea raspunderii administratorului social. Cerinte legale.
                                                                            Legea nr. 85/2006, modif., art. 138 lit. a)
      Pentru ca judecatorul-sindic sa se poata pronunta in sensul antrenarii raspunderii membrilor organelor de conducere si/sau al altor persoane care au cauzat ajungerea persoanei juridice debitoare in stare de insolventa, prin cererea de chemare in judecata trebuie sa se dovedeasca conditiile intrunirii elementelor raspunderii civile delictuale, respectiv: prejudiciul, fapta ilicita, raport de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si, nu in ultimul rand, vinovatia persoanelor acuzate.
      Activitatea de folosire a bunurilor sau a creditului societatii debitoare in interesul propriu sau in cel al unei alte persoane, fizice sau juridice, presupune savarsirea acelor faptele ilicite prin care se deturneaza utilizarea bunurilor si fondurilor banesti ale societatii de la scopul lor firesc, intr-o utilizare frauduloasa, respectiv in interes propriu sau in interesul unei terte persoane.
      
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
decizia civila nr. 1061 din 28 septembrie 2010, dr. C.B.N.

      Prin sentinta comerciala nr. 1127 din 4 mai 2010 pronuntata in dosarul nr. 2010/108/2010 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a admis cererea formulata de reclamanta Casa de Insolventa R.I.P.U.R.L. Arad, in calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. A S.R.L. Arad, si a obligat paratul L.A. sa plateasca suma de 31.609,72 lei, reprezentand parte din pasivul societatii debitoare.
      Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut ca din continutul raportului asupra cauzelor si imprejurarilor care au generat aparitia starii de insolventa intocmit de practician rezulta ca fostul administrator nu a predat soldul de casa in suma de 3.607,81 lei si stocul de marfa in valoare de 28.001,91 lei, ceea ce reprezinta fapta ilicita reglementata de art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr.85/2006, respectiv fapta de a folosi bunurile debitoarei in folos propriu.
      Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul solicitand modificarea acesteia, in sensul respingerii cererii reclamantului, in motivare sustinand, referitor la numerarul in casierie de 3.607,81 lei, care nu a putut fi predat practicianului, ca aceasta suma a fost achitata catre S.C. V S.A., in rate, potrivit documentelor anexate cererii de recurs, iar in ceea ce priveste stocul de marfa a depus un inscris din care rezulta valoarea reala a acestuia, datorita unei erori in programul de contabilitate stocul nefiind actualizat, astfel ca valoarea marfurilor nu este de 28.001,91 lei, angajandu-se, totodata, sa le predea lichidatorului judiciar.
      Prin decizia civila nr. 1061 din 28 septembrie 2010 Curtea de Apel Timisoara a respins recursul paratului, mentinand sentinta comerciala nr. 1127 din 4 mai 2010 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 2010/108/2010.
      Pentru a hotari astfel instanta de control judiciar a retinut ca mod corect tribunalul a admis cererea lichidatorului judiciar, intrucat art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificata, prevede ca, in cazul in care in raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati; d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati; g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori. In conformitate cu alin. (3) al acestui text, comitetul creditorilor sau creditorul care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor poate cere judecatorului-sindic sa fie autorizat sa introduca actiunea prevazuta la alin. (1), daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica ori daca acesta a omis sa formuleze actiunea in raspundere impotriva persoanelor la care se refera alin. (1) si aceasta ameninta sa se prescrie.
      Activitatea de folosire a bunurilor sau a creditului societatii debitoare in interesul propriu sau in cel al unei alte persoane, fizice sau juridice, presupune savarsirea acelor faptele ilicite prin care se deturneaza utilizarea bunurilor si fondurilor banesti ale societatii de la scopul lor firesc, intr-o utilizare frauduloasa, respectiv in interes propriu sau in interesul unei terte persoane. In schimb, prin faptele de deturnare sau ascundere a unei parti din activul persoanei juridice vom intelege acele fapte ilicite de natura contabila prin care o parte a activului sau anumite bunuri individual determinate sunt deturnate de la destinatia lor normala ori sunt ascunse tertilor, iar prin marirea, in mod fictiv, a pasivului intelegem orice fapte prin care se mareste in mod fictiv pasivul patrimonial al persoanei juridice, precum falsificarea registrelor contabile prin introducerea unor obligatii inexistente sau pastrarea unor datorii deja platite.
      Cu ocazia analizei efectuate asupra acestui text de lege practicianul in insolventa trebuie sa verifice inventarul realizat la preluarea administrarii societatii ori la desemnare, comparativ cu evidenta contabila a mijloacelor fixe, a stocurilor etc., vanzarile/casarile de mijloace fixe din ultimii ani, motivele diferentelor dintre tabelul de creante si evidenta contabila a creditorilor/furnizorilor etc.
      Atat in situatia in care cererea privind antrenarea raspunderii este introdusa de administratorul judiciar sau lichidator, cat si in cazul in care ea este formulata de comitetul creditorilor sau de catre creditorul care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor, aceasta este, de regula, fundamentata pe datele si informatiile furnizate prin raportul administratorului judiciar/lichidatorului privind cauzele si imprejurarile care au condus la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa, cu indicarea faptelor ilicite pentru care ar putea fi angajata raspunderea personala patrimoniala a persoanelor care faceau parte din organele de conducere sau de supraveghere ale debitorului, in conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 138. Recurgerea la datele cuprinse in raportul administratorului judiciar/lichidatorului se dovedeste a fi utila si datorita faptului ca acesta cuprinde o analiza complexa a situatiei economice a societatii din ultimii ani anteriori declansarii procedurii de executare colectiva, cauzele si imprejurarile care au condus societatea in aceasta situatie, precum si, dupa caz, persoanele care, prin faptele lor, au determinat aparitia starii de insolventa.
      In speta, din raportul privind cauzele si imprejurarile care au dus la aparitia insolventei debitoarei S.C. A  S.R.L. Arad, intocmit de lichidatorul judiciar, rezulta fara putinta de tagada ca fostul administrator social nu a predat practicianului, contrar prevederilor Legii nr. 85/2006, modificata, soldul de casa in suma de 3.607,81 lei si stocul de marfa in valoare de 28.001,91 lei si ca principalele cauze ale insolventei s-au datorat lipsei de lichiditati si incetarii activitatii comerciale in cursul anului 2007 din hotararea administratorului, care era si asociatul unic al debitoarei, deschiderea procedurii colective avand loc la cererea A.F.P. Arad.
      Sustinerile paratului in sensul ca in mod gresit prima instanta l-ar fi obligat sa suporte din averea personala numerarul din casierie, in suma de 3.607,81 lei, cata vreme el a achitat, in contul societatii debitoare, in datele de 15 si 22 decembrie 2009, diferite sume de bani catre S.C. V S.A., nu sunt intemeiate cata vreme, pe de o parte, o data cu deschiderea procedurii insolventei, in temeiul art. 47 din legea-cadru, debitorului i-a fost ridicat dreptul de administrare - constand in dreptul de a-si conduce activitatea, de a-si administra bunurile din avere si de a dispune de acestea -, daca acesta nu si-a declarat, in conditiile art. 28 alin. (1) lit. h) sau, dupa caz, art. 33 alin. (6), intentia de reorganizare, lucru care nu s-a intamplat; pe de alta parte, in tabelul definitiv al creantelor, existent la dosarul de fond (fila 24), aceasta societate nu apare inscrisa; or, art. 76, prevede urmatoarele: cu exceptia cazului in care notificarea deschiderii procedurii s-a facut cu incalcarea dispozitiilor art. 7, titularul de creante anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creantelor pana la expirarea termenului prevazut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decazut, cat priveste creantele respective, din dreptul de a fi inscris in tabelul creditorilor si nu va dobandi calitatea de creditor indreptatit sa participe la procedura (stiut fiind faptul ca un asemenea creditor este acela care a formulat si caruia i-a fost admisa, total sau in parte, o cerere de inregistrare a creantei sale pe tabelele de creante contra debitorului intocmite in procedura si care are dreptul de a participa si de a vota in adunarea creditorilor, inclusiv asupra unui plan de reorganizare judiciara admis de judecatorul-sindic, de a fi desemnat in calitate de membru al comitetului creditorilor, de a participa la distributiile de fonduri rezultate din reorganizarea judiciara a debitorului sau din lichidarea averii debitorului, de a fi informat ori notificat cu privire la desfasurarea procedurii si de a participa la orice alta procedura reglementata de prezenta lege); el nu va avea dreptul de a-si realiza creantele impotriva debitorului sau a membrilor ori asociatilor cu raspundere nelimitata ai persoanei juridice debitoare ulterior inchiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul sa nu fi fost condamnat pentru bancruta simpla sau frauduloasa ori sa nu i se fi stabilit raspunderea pentru efectuarea de plati ori transferuri frauduloase.
      Ca atare, platile in suma totala de 4.636,08 lei facute de parat in contul unei asa-zise datorii a debitoarei catre S.C. V S.A. (datorie care nu rezulta din niciun inscris existent la dosar) nu pot determina diminuarea sumei la care acesta a fost obligat de catre tribunal, respectivele plati fiind facute exclusiv pe riscul sau, nefiind autorizate nici de judecatorul-sindic si nici de practician. In acest sens, alin. (1) al art. 46 din lege statueaza fara echivoc ca, in afara de cazurile prevazute la art. 49 sau de cele autorizate de judecatorul-sindic, toate actele, operatiunile si platile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule, acest din urma text prevazand ca pe perioada de observatie, debitorul va putea sa continue desfasurarea activitatilor curente si poate efectua plati catre creditorii cunoscuti, care se incadreaza in conditiile obisnuite de exercitare a activitatii curente, dupa cum urmeaza: a) sub supravegherea administratorului judiciar, daca debitorul a facut o cerere de reorganizare, in sensul art. 28 alin. (1) lit. h), si nu i-a fost ridicat dreptul de administrare; b) sub conducerea administratorului judiciar, daca debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. Actele, operatiunile si platile care depasesc conditiile mentionate la alin. (1) vor putea fi autorizate in exercitarea atributiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o sedinta a comitetului creditorilor in vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, in termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia.
      In ceea ce priveste stocul de marfa existent in patrimoniul debitoarei falite (potrivit bilantului si a balantei aferente datei de 30 iunie 2008, ultimele documente prezentate de fostul administrator) si care, de asemenea, nu a fost predat practicianului, Curtea a apreciat ca simpla afirmatie a recurentului in sensul ca acest stoc nu are valoarea de 28.001,91 lei, ci una mult mai mica, care datorita unei erori a programului de contabilitate nu a fost actualizata, nu poate determina admiterea caii de atac si inlaturarea sumei respective de la plata, chiar daca la recurs a fost anexat un inscris intitulat "calculul costuri stoc" pentru perioada 01.11.2008-30.11.2010, respectivul document nefacand dovada certa a erorii invocate, cu atat mai mult cu cat in finalul cererii sale paratul a aratat ca se obliga sa predea lichidatorului judiciar stocul detinut, recunoscand, deci, ca pana in prezent aceasta operatiune nu a avut loc desi legea il obliga in acest sens. Pe de alta parte, din actul depus in recurs nu rezulta in niciun fel ca, intr-adevar, stocul de marfa nu a fost corect evidentiat in contabilitatea societatii, fiind trecute doar niste posturi si valori pentru care Curtea nu poate determina realitatea mentiunilor, iar la finalul actului nu se mentioneaza expres cine este persoana care a intocmit aceasta situatie contabila, chiar daca apare aplicata stampila debitoarei, stampila care, de altfel, trebuia, la randul sau, sa fie predata lichidatorului o data cu deschiderea procedurii insolventei, ridicarea dreptului de administrare si constatarea dizolvarii de drept a societatii comerciale in cauza.
      Fata de cele aratate, cum in speta lichidatorul judiciar a facut dovada indeplinirii tuturor conditiilor pretinse de legiuitor pentru a se putea face aplicarea textului art. 138, respectiv faptele ilicite care au condus la ajungerea societatii in stare de incetare de plati, fapte care au produs prejudicii creditorilor, intre faptele comise si prejudicii existand o legatura cauzala, un raport de cauzalitate, in sensul ca acele fapte au provocat acele prejudicii si, nu in ultimul rand, vinovatia autorului, actiunea in raspundere civila delictuala fundamentata pe acest text avand un dublu temei de fapt: starea de insolventa a societatii comerciale, asociata cu savarsirea uneia dintre faptele expres si limitativ enumerate de legiuitor, Curtea a  apreciat ca recursul paratului este nefondat, hotararea tribunalului nefiind lipsita de temei legal ori pronuntata cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, cum gresit se afirma. Aceasta, si motivat de imprejurarea ca faptele savarsite de recurent trebuie privite in contextul starii de insolventa a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau conditii care au dus sau au favorizat ajungerea societatii in incetare de plati, prin respectivele fapte debitoarea fiind lipsita de lichiditati tocmai pentru ca a fost administrata cu rea-credinta si cu neglijenta, creditorii nemaiputandu-si recupera creantele, scopul dispozitiilor legale amintite fiind acela de a pune la indemana creditorilor o procedura speciala prin care sa-si poata acoperi creantele de la persoanele vinovate de ajungerea societatii in incapacitate de plata.
      Chiar daca sentinta tribunalului nu poate fi atacata cu apel, ceea ce face ca in speta sa fie incidente si prevederile art. 3041 din Codul de procedura civila, in conformitate cu care recursul declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevazute de art. 304, instanta de recurs avand posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele, nu inseamna ca un recurs omisio medio devine in mod automat admisibil, pentru ca instanta de control judiciar, solutionand calea de atac a recursului, nu trebuie sa procedeze la o judecata din nou a procesului, ci numai sa verifice daca hotararea primei instante a fost sau nu pronuntata cu respectarea legii, acest examen urmand sa fie facut numai in raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Insa, din oficiu, in conformitate cu dispozitiile art. 306 alin. (2) din acelasi cod, instanta poate ridica numai motive de ordine publica, asemenea motive nefiind identificate in speta.