Deschiderea procedurii insolventei. Conditii

    Deschiderea procedurii insolventei. Conditii
    
    art. 3, art. 31 si art. 33 alin. 4 din Legea nr.85/2006
    art.379 si art.723 C.pr.civ.
    
    Prezumtia de insolventa nu poate fi rasturata prin dovedirea continuarii activitatii sau prin lipsa datoriilor fata de alti creditori. Compensarea reciproca a datoriilor trebuie acceptata si de creditor.
    Procedura prevazuta de Legea nr.85/2006, chiar daca are un caracter special, este pusa la dispozitia creditorilor pentru recuperarea creantelor lor, in masura in care sunt indeplinite cerintele specifice, obligarea creditorului care a inteles sa se prevaleze de aceasta procedura la o cautiune de cel mult 10% din valoarea creantelor fiind o facultate a instantei.
        
(Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a Comerciala, decizia nr.  93 R/22.01.2007)
    
    Prin sentinta comerciala nr.2610/20.10.2006 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr.26437/3/2006, a fost respinsa contestatia formulata de catre debitoarea SC MIDA CONFEX SRL si s-a admis cererea creditoarei SC RINASCENTE SRL, in baza art.33 alin.4 din Legea nr.85/2006, deschizandu-se procedura generala a insolventei impotriva societatii debitoare si luandu-se toate masurile prevazute de acest act normativ intr-o asemenea situatie.
    Pentru a hotari astfel Tribunalul a retinut ca intre cele doua parti s-au derulat relatii comerciale in baza contractului de               vanzare-cumparare comerciala, service utilaje si consultanta tehnica nr.1823/1.11.2004. In urma executarii obligatiilor contractuale creditoarea a emis o serie de facturi fiscale in perioada 7.07.2005-29.01.2006, o parte din acestea fiind semnate de primire de catre delegatii debitoarei, iar altele fiind transmise prin serviciul de curierat rapid, potrivit notelor de transport anexate. Cum contravaloarea bunurilor achizitionate de catre debitoare nu a fost achitata, potrivit art.7pct.3 din contract creditoarea a calculat si penalitati de intarziere.
    In ceea ce priveste suma de 10.849,88 euro reprezentand serviciii de asistenta si reparatii, instanta a retinut ca la dosarul cauzei creditoarea a depus numai fisele de asistenta-reparatii, care nu poarta semnatura sau sigiliul debitoarei, neputand face dovada ca pretentiile au fost cunoscute de catre aceasta.
    Ordinele de plata depuse de catre debitoare la dosarul cauzei au fost emise anterior facturilor invocate de catre creditoare, iar facturile fiscale emise de catre aceasta nu poarta semnatura ori sigiliul creditoarei si nu s-a probat ca au fost transmise prin posta, nici procesul-verbal de compensare nr.1 nepurtand semnatura creditoarei pentru a se putea invoca stingerea reciproca a obligatiilor, motiv pentru care judecatotul sindic a apreciat ca apararea debitoarei nu este de natura a rasturna prezumtia de insolventa, avand in vedere si cuantumul creantei solicitate de catre creditoare, fiind astfel indeplinite cerintele art.31 din Legea nr.85/2006 in referire la art.33 alin.4 din acelasi act normativ.
    Impotriva acestei sentinte a declarat recurs debitoarea,   criticand-o pentru netemeinicie si solicitand admiterea recursului si casarea sentintei comerciale atacate.
    In motivare a aratat ca nu se poate retine o stare de insolventa sau o insolventa iminenta in cazul sau, nefiind vorba de o insuficienta a fondurilor banesti disponibile, cauzata de lipsa de lichiditati, dat fiind ca isi desfasoara in continuare in mod normal activitatea prevazuta in actele constitutive, in baza comenzilor primate cu regularitate de la principalul sau client, ca are un numar de 175 angajati cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata, ale caror salarii sunt platite la zi si ca dispune de fondurile banesti necesare pentru a-si desfasura activitatea, nefiind inregistrata cu niciun fel de datorii fata de bugetul de stat.
    A mai aratat ca neplata nu se datoreaza relei credinte ci, a refuzat, respectiv a amanat efectuarea platilor catre intimate pentru anumite motive intemeiate, mai exact existenta datoriilor reciproce inre cele doua parti, care s-a dorit a fi stinse printr-o compensare conventionala.
    In opinia recurentei intimata, cu rea-credinta, a inteles sa se foloseasca de prevederile Legii nr.85/2006, desi aceasta nu reprezinta o modalitate de valorificare silita a creantelor, ci o procedura speciala aplicabila in cazurile expres prevazute de lege.
    A aratat si ca instanta de fond nu s-a pronuntat cu privire la solicitarea sa de consemnare a unei cautiuni de 10% din valoarea creantei, in scopul de a dovedi ca intimata a introdus cererea cu    rea-credinta, in incalcarea disp. art.723 C.pr.civ.
    Cu privire la conditiile creantei recurenta a sustinut ca aceasta nu este certa, lichida si exigibila, cuantumul ei, in repetate randuri contestat, nefiind determinat cu exactitate, numai unele dintre facturile emise fiind acceptate la plata.
    In drept s-au invocat disp. art.299 si urm. C.pr.civ.
    Recursul  a fost respins, ca nefondat,  in temeiul disp. art.312 alin.1 C.pr.civ., pentru urmatoarele considerente:
    Potrivit art.3 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006, insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile si este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 30 zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori (lit. a), fiind iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei.
    In acelasi articol, la punctul 6 este definit creditorul indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei, acesta fiind creditorul a carui creanta impotriva debitorului sau este certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 zile.
    Recurenta a incercat sa rastoarne prezumtia de insolventa, sustinand ca isi desfasoara in continuare activitatea neavand niciun fel de restante la plata drepturilor  salariale ale angajatilor sai sau fata de alti creditori, cum ar fi bugetul de stat.
    Curtea a apreciat, insa, ca, fata de dispozitiile Legii nr.85/2006, este suficient ca debitorul sa nu isi achite datoriile catre un singur creditor pe o perioada mai mare de 30 zile pentru ca acel creditor sa se poata folosi de procedura ce ii este pusa la dispozitie de acest act normativ.
    De altminteri, recurenta nici nu a contestat incetarea platilor catre intimata, sustinand ca a refuzat, respectiv a amanat efectuarea acestor plati, deoarece a dorit sa stinga prin compensare conventionala datoriile reciproce intre cele doua parti.
    Aceasta sustinere a fost analizata de instanta de fond si inlaturata in mod temeinic, pe de o parte pentru ca facturile emise de catre debitoare nu poarta semnatura sau sigiliul creditoarei si nu s-a probat ca au fost trimise prin posta, iar, pe de alta parte,            procesul-verbal de compensare depus la dosar nu poarta semnatura creditoarei, neputandu-se invoca stingerea reciproca a obligatiilor.
    Este adevarat ca societatea creditoare avea la dispozitie si alte modalitati de valorificare a creantei sale. Nu mai putin adevarat este ca si  procedura prevazuta de Legea nr.85/2006, chiar daca este o procedura speciala este pusa la dispozitia creditorilor pentru recuperarea creantelor lor, in masura in care sunt indeplinite cerintele specifice.
    Debitoarea ar fi trebuit sa probeze ca are suficiente disponibilitati banesti sa achite si datoria creditoarei care a promovat cererea intemeiata pe dispozitiile Legii nr.85/2006, neavand relevanta faptul ca isi achita datoriile catre alti creditori.
    Au fost inlaturate, ca  neintemeiate, si sustinerile debitoarei referitoare la neindeplinirea conditiilor prevazute de art.379 C.pr.civ. privitoare la certitudinea, lichiditatea si exigibilitatea creantei creditoarei. Astfel, cuantumul creantei a fost clar determinat prin analizarea facturilor emise de creditoare si considerate ca acceptate de catre debitoare, creanta rezultand dintr-un contract ce s-a derulat intre parti si depasind cuantumul minim prevazut de Legea nr.85/2006.
    Intr-adevar,  potrivit disp. art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006, la cererea debitorului judecatorului sindic ii poate oblige pe creditorii care au introdus cerere de deschidere a procedurii sa consemneze, in termen de 15 zile la o banca, o cautiune de cel mult 10% din valoarea creantelor. Aceasta este insa, numai o facultate a instantei, care, in speta de fata a apreciat ca nu se impune o asemenea masura.
    Curtea a constatat ca instanta de fond a facut o corecta aplicare si interpretare a legii, fiind indeplinite cerintele pentru a se dispune deschiderea procedurii insolventei, debitoarea nerasturnand  prezumtia de insolventa, motiv pentru care hotararea atacata a fost  mentinuta, ca legala si temeinica.