DREPT CIVIL. DOMENIUL DE APLICARE A DISPOZITILOR LEGII NR. 10/2001, ART. 45, ALIN.2,4 SI 5

DREPT CIVIL. DOMENIUL DE APLICARE A DISPOZITILOR LEGII NR. 10/2001, ART. 45, ALIN.2,4 SI 5
 
Decizia civila nr.4R/11.01.2007 pronuntata de
Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si
 pentru cauze privind proprietatea intelectuala
in dosar nr.20626/3/2005 (nr. vechi 684/2006) Constata ca prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr.7523/05.05.2004 reclamantul S. V. a chemat in judecata pe paratii P. M. B. prin P. G., SC H. N. SA, I. G., I. A., N. D. T., P. G. si P. S., solicitand sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare nr.5850/27826/22.03.1999 incheiat intre P. M. B., prin mandatar SC H. N. SA, in calitate de vanzator si I. G. si I. A., in calitate de cumparatori si a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.1155/18.05.2001 de BNP F. D. incheiat intre N D T, in calitate de vanzator si P G si P S, in calitate de cumparatori si sa se dispuna rectificarea cartii funciare individuale nr.586, numar cadastral 283/1, numar de ordine 1, deschise pe numele paratilor P S si G, in sensul radierii dreptului de proprietate al acestora.
Reclamantul a aratat in motivarea cererii ca prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.171/23.01.1997 de BNP R D O, transcris in registrul de transcriptiuni sub nr.1587/23.01.1997, a dobandit de la numita I M, apartamentul nr.1 situat in Bucuresti, Bd. Aviatorilor nr.58, sector 1, compus din 3 camere, sufragerie, hol, dependinte si cota de 412,5 mp aferent acestuia.
La data de 14.08.1998 paratii I A si I G au formulat o cerere, inregistrata sub nr.14914/1998 la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, prin care au solicitat obligarea SC H. N. SA sa le vanda apartamentul in care locuiau cu contract de locatiune, cerere care a fost admisa prin sentinta civila nr. 19830/1998, prin care a fost obligata SC H. N. SA sa perfecteze actele de vanzare cumparare privind apartamentul nr.1, sentinta care nu a fost atacata.
Prin contractul de imprumut autentificat sub nr.1159/16.04.1996 de BNP F D, sotii I au luat cu titlu de imprumut suma de 50.000 USD de la paratul N D T, termenul de restituire fiind fixat pentru 10.05.1999. Cum imprumutul nu a fost restituit, paratul creditor N D T a procedat la executarea silita, prin infiintarea unui comandament, incuviintat de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti prin incheierea din Camera de Consiliu din 20.09.1999 cu incalcarea dispozitiilor art.9 alin. ultim, coroborat cu art.11 din Legea 112/1995 si art.12 lit.c din Normele de aplicare ale acestei legi care prevad nulitatea absoluta a actelor de instrainare a locuintelor cumparate in baza legii inainte de implinirea a 10 ani de la data cumpararii.
Prin sentinta civila nr. 1993/26.01.2000 apartamentul a fost adjudecat definitiv in favoarea creditorului, expertiza efectuata in cauza evaluandu-l la suma de 50.000 USD care reprezenta tocmai creanta acestuia.
Prin contractul de vanzare cumparare nr.1155/18.05.2001 paratul N D T a instrainat apartamentul paratilor P G si P S, cu pretul de 100.000 USD, pret pentru a carui plata a fost contractat un imprumut la Banca Comerciala Romana, garantat ipotecar cu imobilul in cauza.
Cererea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art.111 Cod procedura civila, art.1 din legea nr.112/1995, art.948 pct.4, 966 si 968 Cod civil, art.35 si 36 pct.1 din Legea nr.7/1996.
Prin intampinarea formulata in cauza de catre parata I G, aceasta a invocat exceptia prescrierii dreptului la actiune, pe temeiul art.46 alin.5 din Legea 10/2001 potrivit caruia, indiferent de cauza de  nulitate, dreptul la actiune privind constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare cumparare incheiate conform Legii nr.112/1995 se prescrie in termen de un an de la data intrarii in vigoare a legii.
Exceptia a fost admisa in cauza si potrivit sentintei civile nr. 3220/05.04.2005, actiunea a fost respinsa ca prescrisa in ce priveste constatarea nulitatii absolute a contractului nr.5850/27826/23.09.1999 si, pe cale de consecinta, au fost respinse ca neintemeiate celelalte capete de cerere privind constatarea nulitatii actelor subsecvente ale acestui contract.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca obiectul contractului a carui nulitate s-a cerut a se constata l-a constituit locuinta situata in Bucuresti, Bd. Aviatorilor, nr.51, sector 1, parter, vanduta in baza Legii nr.112/1995.
Regimul imobilelor preluate abuziv si al actelor juridice avand ca obiect asemenea imobile au fost reglementate prin dispozitiile Legii nr.10/2001, iar actul atacat intra sub incidenta art.46 alin.5 din acest act normativ care a instituit un termen special de prescriptie, de un an, indiferent de cauza de nulitate, astfel incat actiunea este prescrisa cu privire la aceasta cerere, iar reclamantul nu a formulat nici o cerere de repunere in termenul de prescriptie, in conditiile art.19 din Decretul nr.167/1958.
Cu privire la capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.1155/18.05.2001 incheiat intre paratul N D T si paratii P G si S, instanta de fond a retinut ca acesta este neintemeiat in conditiile in care vanzatorul a dobandit imobilul in baza sentintei civila nr. 1993/26.01.2001 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti - ordonanta definitiva de adjudecare, sentinta ce se bucura de autoritate de lucru judecat.
Instanta de fond a inlaturat sustinerile reclamantului legate de realizarea unei operatiuni juridice speculative menita sa ocoleasca interdictia de vanzare prevazuta de art.9 din Legea nr.112/1995, prin incheierea unui contract de imprumut intre paratii I A si G si respectiv, N D T si vanzarea silita a imobilului ca urmare a nerestituirii sumei imprumutate, apreciind ca acest motiv putea fi cunoscut inca din cursul desfasurarii procedurii de executare silita, legiuitorul creand un sistem de publicitate menit sa dea posibilitatea tertilor, intre care si reclamantul, de a lua cunostinta de imobilele asupra carora urmeaza executarea.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul S V, inregistrat initial pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila si pentru cauze de minori si familie sub nr.2395/2005 si inaintat apoi spre competenta solutionare Tribunalului Bucuresti.
La Tribunalul Bucuresti cererea a fost inregistrata sub nr.3072/2005, numar unic 20626/3/2005 al Sectiei a IV-a Civila.
Reclamantul a sustinut prin motivele de apel ca instanta de fond s-a aflat in eroare cu privire la cadrul juridic aplicabil actiunii, retinand ca in cauza ar fi aplicabile disp. Legii nr.10/2001, neinvocata ca temei de drept de catre reclamant, act normativ care nu ii este aplicabil acestuia.
Autoarei apelantului reclamant, I M, i-a fost restituita in proprietate si posesie imobilul in baza sentinta civila nr. 8792/1994 a Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, astfel incat insasi Legea nr.112/1995 nu ii mai era aplicabila in nici un mod si cu atat mai mult Legea nr.10/2001.
Repunerea in termenul de prescriptie la care a facut referire instanta nu era nici aceasta aplicabila, nefiind incidente prev. Legii nr.10/2001.
In ce priveste neatacarea ordonantei de adjudecare, apelantul reclamant a sustinut ca el a fost afectat prin "ingineria juridica" desfasurata si nu avea calitatea sa o atace decat in masura in care ar fi atacat si contractul de vanzare cumparare incheiat intre SC Herastrau Nord SA si sotii I.
Prin decizia civila nr. 1093A/05.06.2006 tribunalul a admis apelul declarat in cauza si a dispus desfiintarea sentintei civile apelate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.
Pentru a pronunta aceasta decizie, tribunalul a retinut ca prin sentinta civila nr. 8792/1994 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, definitiva si irevocabila, s-a constatat ca I M este proprietara imobilului din Bucuresti, Bd. Aviatorilor nr.58, sector 1 si a fost obligat Consiliul Local al Municipiului Bucuresti de a-i lasa acesteia in deplina proprietate si linistita posesie imobilul.
La data de 05.03.1996, Primarul General a emis dispozitia nr.330 prin care imobilul a fost restituit proprietarei, intocmindu-se si proces verbal de punere in posesie.
Prin contractul de vanzare cumparare nr.171/23.01.1997 autentificat la BNP Radulescu Dumitru Octavian, I M a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.1 din imobilul in cauza in favoarea reclamantului.
La data de 23.04.1996 DAFI a comunicat locatarilor apartamentului nr.1, sotii Ienciu, ca acesta a fost restituit proprietarului Ionescu Maria, iar locatiunea incheiata a incetat, urmand a fi respectate prevederile Legii nr.17/1994.
La data de 01.08.1996, sotii I au depus cerere de cumparare a apartamentului.
Ulterior, prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti sub nr.14914/1998, sotii I au solicitat instantei sa dispuna obligarea SC Herastrau Nord SA sa le vanda apartamentul, cerere care a fost admisa prin sentinta civila nr. 19830/1998.
Astfel, la data de 22.03.1999 s-a incheiat contractul de vanzare cumparare nr.5850/27826 intre SC Herastrau Nord SA, ca mandatar al Primariei Municipiului Bucuresti si sotii I A si I G si, ulterior incheierii acestuia, s-au derulat toate operatiunile juridice in legatura cu adjudecarea imobilului in favoarea creditorului N D T si vanzarea catre paratii P G si P S.
Tribunalul a retinut ca prima instanta a incadrat in mod gresit cererea in dispozitiile Legii nr.10/2001, referirile la art.46 alin.2, 4 si 5 scapand din vedere un aspect esential si anume, dispozitia inscrisa in art.45 (fost 46) alin.1 potrivit caruia actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor acestei legi, sunt valabile daca au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare la data instrainarii.
Potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, au intrat insa sub incidenta Legii nr.10/2001 exclusiv imobilele preluate in mod abuziv de stat si nerestituite, astfel incat din analiza celor doua articole s-a retinut ca nu era indeplinita situatia premisa, respectiv aceea ca imobilul sa fi fost preluat abuziv si sa fi fost nerestituit, statul incheind contract de vanzare cumparare cu chiriasii care locuiau in apartament.
Instanta de apel a mai retinut si faptul ca prima instanta a incalcat principiul disponibilitatii procesului civil sub aspectul nerespectarii dreptului reclamantului de a determina limitele cererii de chemare in judecata, in contextul in care partea nu a invocat in cerere disp. art.46 din legea nr.10/2001.
Impotriva acestei decizii, in termen legal a declarat recurs parata I G, criticand-o ca nefiind legala pentru motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila.
Recurenta a sustinut in dezvoltarea motivelor de recurs ca instanta de apel a aplicat gresit dispozitiile legii, apreciind ca imobilul in litigiu nu mai intra sub incidenta dispoz art.1 din Legea nr.10/2001, in conditiile in care imobilul in litigiu a fost vandut in baza Legii nr.112/1995, lege ce a permis chiriasilor ce ocupau imobilele trecute abuziv in proprietatea statului sa formuleze cerere in vederea cumpararii acestora, cu respectarea anumitor conditii si termene.
Imobilul in litigiu este un imobil ce intra sub incidenta Legii nr.112/1995 si a Legii nr.10/2001, fiind trecut in proprietatea statului, iar faptul ca fostul proprietar a revendicat imobilul, anterior aparitiei Legii nr.112/1995, este o dovada in plus in sustinerea acestei afirmatii.
Fiind instrainat in baza Legii nr.112/1995, ca lege speciala, este evident ca pentru a solicita instantei de judecata constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare, nu se pot invoca decat motivele de nulitate privind nerespectarea dispozitiilor Legii nr.112/1995, iar singurul temei pentru promovarea acestor actiuni este Legea nr.10/2001.
Aceasta lege a stabilit, prin derogare de la dreptul comun, un termen inlauntrul caruia se putea constata nulitatea absoluta a contractelor de vanzare cumparare cu privire la imobilele trecute abuziv in proprietatea statului, termen care nu a fost respectat de catre reclamant.
Aprecierea instantei de apel in sensul ca instanta de fond ar fi incalcat principiul disponibilitatii, prin aplicarea prevederile art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001 nu reprezinta altceva decat o gresita aplicare a legii, avand in vedere ca instanta de judecata a considerat ca sunt incidente disp. Legii nr.10/2001, lege la care reclamantul nu a facut nici o referire dar, cu toate acestea, si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile Legii nr.112/1995.
Intimatii nu au formulat intampinare in cauza.
Recursul nu este fondat.
Instanta de apel a facut o corecta apreciere asupra dispozitiilor legale incidente in cauza, in raport de situatia juridica a imobilului la data intrarii in vigoare a dispozitiilor Legii nr. 112/1995, cum si a celor din Legea nr. 10/2001, precum si in raport de cererea formulata de reclamanti, potrivit principiului disponibilitatii procesului civil.
Astfel, in raport de momentul intrarii in vigoare a Legii nr. 112/1995, 28 ianuarie 1996, regimul juridic al imobilului in privinta caruia poarta litigiul era irevocabil lamurit, fiind cel ce rezulta din sentinta civila nr. 8792/20.09.1994, definitiva la data de 20 octombrie 1995, potrivit deciziei civile nr. 1457 pronuntate de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civila.
Prin aceste hotarari, i-a fost recunoscut autoarei reclamantului, IM, dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, str. Aviatorilor nr. 58 si a fost obligat Consiliul Local al Municipiului Bucuresti sa-i lase acesteia libera posesie si folosinta a imobilului.
Prin dispozitia Primarului General al Municipiului Bucuresti nr. 330/5.03.1996, s-a dispus punerea in executare a susmentionatei sentinte, incheindu-se in acest scop procesul verbal de predare primire nr. 2694/23.04.1996.
In raport de aceasta situatie juridica, rezultata in urma unui proces definitiv judecat, ce intra in definitia asa-numitelor causae finita, Legea nr. 112/1995 a reprezentat o lege noua, prin ale carei dispozitii nu se puteau produce efecte retroactive, care sa puna in discutie autoritatea de lucru judecat, acest mod de reglementare fiind unul contrar dispozitiilor constitutionale, prevazute prin art. 15 alin.2 din Constitutie.
In mod evident, nici dispozitiile Legii nr. 10/2001, mult ulterioara celei dintai reglementari a regimului restituirilor, nu a putut contine dispozitii contrare acestui principiu.
Situatia este cu atat mai evidenta in privinta acestui nou act normativ, cu cat dispozitiile art. 1 contin o sintagma ce nu se supune nici unei alte interpretari, pentru a defini obiectul de reglementare, corect retinut de catre instanta de apel: ,,Imobilele preluate in mod abuziv...si nerestituite se restituie...".
Din perspectiva recurentilor, care pot sustine teza dobandirii imobilului in baza Legii nr. 112/1995, urmare procedurii jurisdictionale in cadrul careia au solicitat obligarea paratului chemat in judecata la incheierea contractului pe temeiul acestei legi, nu pot fi de asemeni aplicabile dispozitiile legii ulterioare, nr. 10/2001.
Beneficiind de un contrat incheiat in baza acestei legi, recurentii au toate drepturile si obligatiile cuprinse in normele speciale pe temeiul carora au incheiat actul iar aprecierea legalitatii actului de instrainare urmeaza a se analiza in raport de legea ce a guvernat incheierea actului, in cadrul judecatii de fond, instanta de recurs nefiind investita cu judecarea fondului.
Pe de alta parte insa, intimatul nu poate fi tinut de dispozitii restrictive sub aspectul conditiilor de exercitiu al drepturilor lui, drepturi ce-si afla sorgintea intr-o hotarare judecatoreasca anterioara anului 1996, raporturile juridice luind nastere, in ceea ce-l priveste, exclusiv pe temeiul dreptului civil si nu pe cel dedus din acte normative ulterioare, cum este Legea nr. 10/2001.
Prescriptia speciala instituita de dispozitiile art. 45 alin.5 din Legea nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, nu poate fi analizata decat in raport de situatia premisa avuta in vedere de aceasta lege, astfel cum s-a retinut si in apel, astfel cum este definita prin alin.1 al aceluiasi articol, respectiv pentru acele ,,acte juridice de intrainare avand ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor prezentei legi". 
In raport de aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat, in baza art. 312 alin.1 Cod procedura civila.
Se va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

6