Repunere in termen. Art. 364 C. pr. pen. Conditii.

       Repunere in termen. Art. 364 C. pr. pen. Conditii.
       Cum nimeni nu poate invoca necunoasterea legii pentru a fi aparat de pedeapsa in cazul savarsirii unei fapte prevazute de legea penala, rezulta per a contrario ca exista o prezumtie legala de cunoastere a legii penale de catre orice persoana; astfel, este de presupus - in situttia de speta -  ca inculpatul stia ca pedeapsa ce urmeaza sa-i fie aplicata va fi suspendata conditionat potrivit art. 305 alin. 4 C. pr. pen., aceasta imprejurare constituind, in opinia instantei de control judiciar, o cauza temeinica de impiedicare in declararea apelului.
       C. pr. pen. - art. 364
       Prin sentinta penala nr. 241 din 9.02.2004, pronuntata in dosarul nr. 13.065/2003, in baza art. 305 alin. 1 lit. c C. pen. a fost condamnat inculpatul G.I.M. la pedeapsa de 1 an inchisoare, deoarece cu rea-credinta, pe o perioada mai mare de 2 luni, (ianuarie 2002 - mai 2003) nu a platit partii vatamate pensia de intretinere, asa cum a fost obligat prin hotarare judecatoreasca.
       Impotriva acestei sentinte a declarat apel inculpatul, care a solicitat sa se faca aplicarea prevederilor art. 305 alin. 4 C. pen. in sensul de a se dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei, intrucat a achitat pensia restanta, cat si o diferenta in plus.
       Prin decizia penala nr. 169 din 8 aprilie 2004, pronuntata in dosarul nr. 1775/A/2003 a fost admis apelul declarat de inculpat, urmare repunerii acestuia in termenul de apel si s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
       Impotriva acestei decizii a declarat recurs parchetul, pentru nelegalitate, intrucat partea vatamata a confirmat doar in fata tribunalului incasarea sumelor de bani, iar pe de alta parte, nu s-a facut dovada cauzei temeinice care l-a impiedicat pe inculpat sa declare apel in termenul legal.
       Rolul cailor ordinare de atac este acela de a reforma hotararile pronuntate de instantele de fond si de apel, atunci cand se impune, pentru ca procesul penal sa fie solutionat in temeiul legii, iar conflictul dedus judecatii sa primeasca o solutionare echitabila si echilibrata; asa dupa cum a constatat instanta de apel, instanta de fond a facut o aplicare gresita a legii penale in procesul penal atunci cand a apreciat ca infractiunea dedusa judecatii s-a prelungit, respectiv a continuat, si in afara limitelor investirii instantei prin plangerea prealabila, apreciindu-se astfel in mod eronat ca pensia de intretinere restanta nu a fost achitata in intregime.
       Prelungirea din oficiu, pana la data pronuntarii hotararii penale de fond, a perioadei de neplata a pensiei de intretinere, in afara existentei unei alte plangeri a partii vatamate formulata in acest sens, excede limitelor plangerii prealabile initial formulata, astfel ca in mod corect s-a avut in vedere de catre instanta de apel ca obligatia de plata a pensiei restanta a fost executata prin plata integrala a sumelor datorate.
       Aplicarea corecta a legii de catre instanta de apel, in conditiile  unui apel depus de inculpat din penitenciar, dupa cateva zile de la arestarea lui in baza unei hotarari nelegale, nu poate fi apreciata decat oportuna si o dovada a elasticitatii de care a dat dovada aceasta in interpretarea textului de lege, care permite instantei repunerea in termen pentru sustinerea unei cai de atac declarate.
       Cum nimeni nu poate invoca necunoasterea legii pentru a fi aparat de pedeapsa in cazul savarsirii unei fapte prevazute de legea penala, rezulta per a contrario ca exista o prezumtie legala de cunoastere a legii penale de catre orice persoana; astfel, este de presupus ca in speta analizata, inculpatul stia ca pedeapsa ce urmeaza sa-i fie aplicata va fi suspendata conditionat potrivit art. 305 alin. 4 C. pen. luandu-se act ca a platit suma restanta datorata, aceasta putand fi o cauza temeinica de impiedicare in declararea apelului.